Decizia nr. 1083/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în Dosarul nr. 26.807/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 26.807/3/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților într-o cauză având ca obiect o obligație de a face.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece termenul de 30 de zile în care trebuie executată hotărârea judecătorească curge de la rămânerea irevocabilă a acesteia. Or, în cazurile în care hotărârea instanței de recurs nu se comunică, pentru că din motive obiective partea în culpă nu se prezintă la proces, nu se poate respecta acest termen. Dacă în cazul apelului și al soluționării cauzei pe fond, hotărârile se comunică pentru a se putea exercita căile de atac, prin necomunicarea hotărârii instanței de recurs, părțile, dacă nu s-au putut prezenta la proces, se găsesc într-o situație defavorabilă față de părțile aflate în procedura de judecată pe fond și apel, putând astfel ieși din termenul legal de exercitare a contestației în anulare sau de revizuire a hotărârilor. Această situație contravine art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede interzicerea oricărei forme de discriminare, enumerând extensiv, iar nu limitativ, cele mai frecvente forme de discriminare.
De asemenea, arată că există o contradicție între
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
și art. 21 alin. (2) din aceeași lege, care prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive și irevocabile se introduce în 15 zile de la comunicare. Menționează că nu au fost citați, încălcându-se astfel dreptul la apărare.
Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 148 din Constituție, consideră că textul de lege criticat trebuie corijat în același mod ca
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , ce prevedea exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii instanței de executare în termen de 5 zile de la pronunțare, text rectificat conform exigențelor europene, în termen de 5 zile de la comunicare.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, invocarea art. 31 din Constituție în raport cu argumentele prezentate de autorul excepției nu este suficientă pentru a conchide incompatibilitatea textului de lege criticat cu această normă constituțională, iar, pe de altă parte, nu se poate reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin modalitatea de reglementare a instituției executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, obligarea autorității publice pârâte de a încheia, înlocui sau a modifica actul administrativ nelegal, de a elibera un alt înscris sau de a efectua anumite operațiuni administrative reprezintă modalități de recunoaștere și realizare a dreptului reclamantului. Este de observat că, în sistemul
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , recursul este reglementat ca o cale ordinară de atac, ce devoluează atât în fapt, cât și în drept; spre deosebire de procedura civilă, în materia contenciosului administrativ, recursul are invariabil un efect suspensiv de executare, încheind ciclul ordinar al judecății cauzei.
Soluția aducerii la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească - titlu executoriu, necondiționat de comunicarea de către instanța de recurs, din oficiu, a deciziei pronunțate în soluționarea căii de atac, este în concordanță cu art. 21 alin. (3) din Constituție, fiind justificată atât prin calitatea pârâtului, o autoritate publică, cât și prin necesitatea recunoașterii și realizării dreptului persoanei fizice sau juridice vătămate printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în urma finalizării ciclului ordinar al judecății cauzei.
De asemenea, consideră că nu poate fi reținută încălcarea art. 31 alin. (2) din Constituție, ce consacră dreptul persoanei la informație, câtă vreme accesul la informațiile judiciare cuprinse în dosar, inclusiv la soluția dată în recurs de instanța de control judiciar, este neîngrădit pentru autoritatea publică parte dintr-un litigiu de contencios administrativ, ca de altfel pentru orice persoană fizică sau juridică parte într-o procedură judiciară.
Totodată, consideră că textul de lege criticat nu conține nicio prevedere de natură să aducă atingere principiilor constituționale care guvernează înfăptuirea justiției, prevăzute la art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, judecarea proceselor în materie fiind dată în competența acelorași instanțe, potrivit acelorași reguli procedurale, părțile din aceste litigii având recunoscute aceleași drepturi procesuale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin
art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007
pentru modificarea și completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.
În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:
Articolul 24
"Obligația executării"
"(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 31 alin. (2) conform cărora "Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal" și ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție invocate și în prezenta cauză, prin
Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009.
Cu acel prilej, Curtea a statuat că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, și dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituțional al protejării cetățenilor în fața eventualelor abuzuri ale autorităților publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităților publice anumite obligații de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.
Curtea a mai constatat că textele de lege ce formează obiect al excepției nu aduc atingere nici principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituțional. În acest sens, Curtea reține că autoritățile publice, deci și companiile naționale, așa cum este cazul de față, pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligația de serviciu de a depune toate diligențele posibile pentru apărarea intereselor instituției, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistență juridică și reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiție. Așadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea plenară de a-și exercită toate prerogativele dreptului la apărare. În plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluția pronunțată de instanță în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează și conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătorești. Pentru considerente similare, nu poate fi reținută nici susținerea autorului excepției potrivit căreia conducătorului autorității publice i se nesocotește dreptul la apărare, întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecății, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de același reprezentant, consilier juridic sau avocat. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la
art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
reprezintă o sancțiune procedurală pecuniară aplicată de instanță în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere, pentru a conferi eficacitate înseși instituției contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absența unei sancțiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în Dosarul nr. 26.807/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.