Rezoluția nr. 1957/2010
adoptată de Consiliul de Securitate în cea de-a 6.450-a ședință a sa, la 15 decembrie 2010
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Consiliul de Securitate,
reamintind rezoluțiile sale anterioare privind situația din Irak,
reamintind declarația președintelui său din data de 26 februarie 2010, prin care se salută progresele Irakului în domeniul respectării angajamentelor de neproliferare și dezarmare,
recunoscând importanța ca Irakul să ajungă la poziția internațională pe care o deținea înainte de adoptarea Rezoluției 661,
salutând scrisoarea adresată de ministrul afacerilor externe al Irakului în data de 18 ianuarie 2010, prin care se confirmă că Guvernul irakian susține regimul internațional privind neproliferarea și respectă tratatele privind dezarmarea, precum și alte instrumente internaționale relevante și că acesta s-a angajat să implementeze măsuri suplimentare în acest sens pentru a respecta standardele de neproliferare și dezarmare și că s-a angajat, de asemenea, să informeze Consiliul de Securitate, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și alte agenții relevante cu privire la progresele realizate în implementarea acestor măsuri, în conformitate cu procedurile constituționale și legislative ale Guvernului irakian, precum și cu normele și obligațiile internaționale,
salutând scrisoarea din data de 11 martie 2010 transmisă de directorul general al AIEA, care menționează că Agenția s-a bucurat de o cooperare excelentă din partea Irakului în implementarea acordului cuprinzător de garanții nucleare, și acționând pe baza deciziei Guvernului irakian de a aplica în mod provizoriu, începând din data de 17 februarie 2010, Protocolul adițional la acordul cuprinzător de garanții nucleare până la intrarea în vigoare a Protocolului,
salutând aderarea Irakului la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției, stocării și utilizării armelor chimice și distrugerea acestora, devenind cel de-al 186-lea stat parte, la data de 12 februarie 2009,
salutând faptul că Irakul a semnat Codul de conduită de la Haga împotriva proliferării rachetelor balistice, devenind cel de-al 131-lea stat semnatar, la data de 11 august 2010,
salutând faptul că Irakul a semnat cu AIEA în anul 2008 Protocolul adițional la acordul cuprinzător de garanții nucleare și faptul că Protocolul adițional se află acum în Parlament pentru aprobare, la fel ca și Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare, și salutând faptul că Irakul a convenit aplicarea provizorie, până la ratificare, a Protocolului adițional,
reafirmând importanța ratificării cât mai rapid posibil a Protocolului adițional de către Irak,
acționând în virtutea cap. VII din Carta Națiunilor Unite,
1. hotărăște să înceteze măsurile privind armele de distrugere în masă, rachetele și măsurile legate de utilizarea în scopuri civile a energiei nucleare, impuse prin alin. 8, 9, 10, 12 și 13 ale Rezoluției 687 (1991) și alin. 3 (f) al Rezoluției 707 (1991) și reafirmate în rezoluțiile ulterioare;
2. îndeamnă Irakul să ratifice cât mai rapid posibil Protocolul adițional la acordul cuprinzător de garanții nucleare și Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare;
3. hotărăște, de asemenea, să analizeze, în termen de un an, progresele realizate de Irak cu privire la angajamentul său de a ratifica Protocolul adițional la acordul cuprinzător de garanții nucleare și de a-și îndeplini obligațiile impuse de Convenția privind armele chimice și solicită secretarului general să raporteze Consiliului în legătură cu acest subiect;
4. hotărăște să rămână sesizat activ în privința acestei chestiuni.
__________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.