Decizia nr. 949/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Iocșa în Dosarul nr. 789.1/194/2008 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.316D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că autorul excepției este nemulțumit de aplicarea legii în propria sa cauză, problemă ce nu ține de competența Curții Constituționale. De altfel, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, respingând excepțiile de neconstituționalitate. În concluzie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 789.1/194/2008, Tribunalul Caraș-Severin - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Iocșa, într-o cauză ce are ca obiect soluționarea recursului formulat de autorul excepției împotriva unei sentințe civile pronunțate într-o contestație la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, deși a solicitat în repetate rânduri declinarea competenței instanței de judecată, acest lucru nu a fost consemnat în încheierile de ședință. Astfel, o consecință a nerespectării competenței de judecată este faptul că dispozițiile art. 105 alin. 1 din Codul de procedură civilă devin aplicabile. Se consideră că în mod direct se produce o încălcare a legii și a ordinii de drept dat fiind că cererea este soluționată de un judecător necompetent. Așa fiind, aplicarea, în cauza sa, a dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă duce la o încălcare a dreptului de proprietate.
Tribunalul Caraș-Severin - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitatea îl constituie dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 722 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie nulitatea ca sancțiune procedurală care intervine - în anumite condiții - în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fiind, așadar, în deplină concordanță cu prevederile constituționale.
Mai mult, Curtea constată că întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se referă la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 105 din Codul de procedură civilă.
Or, Curtea reține că problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii.
Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Iocșa în Dosarul 789.1/194/2008 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.