Decizia nr. 950/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003

privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Centrul național de difuzare produse informatice Romsoft" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.778/55/2009 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.858D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că aplicarea textului criticat se realizează prin coroborarea tuturor textelor din actul normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13.778/55/2009, Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003

privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Centrul național de difuzare produse informatice Romsoft" - S.A. din București, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

Legea nr. 449/2003

transpune în legislația internă dispozițiile Directivei 1999/44/CE. Cu toate că textul directivei a avut în vedere ca prin conținutul certificatului de garanție să i se aducă la cunoștință consumatorului că beneficiază de anumite drepturi, prin modul de redactare a textului de lege criticat nu se realizează acest lucru, ci se creează un privilegiu pentru organele de control care pot săvârși o serie de abuzuri. Astfel, prin modul defectuos de transpunere a directivei se încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și art. 24. Totodată, dispozițiile criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectele de drept cărora acestea li se adresează să își adapteze conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor. Se încalcă astfel și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consumatorul își poate exercita drepturile prevăzute de prezenta lege fără a aduce atingere altor drepturi pe care acesta le poate invoca conform celorlalte prevederi legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală. De asemenea, dispozițiile criticate nu conțin norme de natură a afecta exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare, cu garanțiile sale procesuale specifice. Prin urmare, consumatorul beneficiază de toate garanțiile dreptului la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitatea îl constituie dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003

privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, care au următorul cuprins: "Garanția trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului și să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanția oferită."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la aspectele ce privesc competența instanței de contencios constituțional de a sancționa un text de lege prin prisma unei eventuale neconcordanțe a acestuia cu normele comunitare, neconcordanță rezultată ca urmare a unei transpuneri defectuoase, Curtea constată că o astfel de competență revine instanței de drept comun, iar nu Curții Constituționale. Având în vedere competența Curții Constituționale în această materie, astfel cum s-a precizat anterior, se reține că instanța de contencios constituțional nu are atribuția de a interpreta normele comunitare pentru a clarifica ori stabili conținutul acestora, întrucât această atribuție revine Curții de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, Curtea reține că nu intră în competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul unei directive. O atare competență, și anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea națională și dreptul comunitar, aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene la Curtea de Justiție a Comunităților Europene. În situația în care Curtea Constituțională s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între cele două instanțe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. În sensul celor expuse, s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin

Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011 și

Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010.

În ceea ce privește invocarea aspectelor referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea constată că, în acord cu jurisprudența sa constantă, precum și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Referitor la aceste cerințe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că textul criticat îndeplinește cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, pentru o înțelegere corectă a termenilor, autorul excepției trebuind să aibă în vedere atât dispozițiile

Legii nr. 449/2003 , în ansamblu, cât și pe cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, neputând invoca propria necunoaștere a legii, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003

privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Centrul național de difuzare produse informatice Romsoft" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.778/55/2009 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.