Ordin · Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Ordinul nr. 888/2011

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 473/2009 privind procedura de acordare, suspendare și retragere a deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare

prezumat în vigoare

Data actului
5 septembrie 2011
Emitent
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 717 din 12 octombrie 2011
Citează
5 acte
Structură
2 articole, 1 anexă · 18.234 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 473/2009 9 iunie 2009 privind procedura de acordare, suspendare și retragere a deciziei de acreditare a furnizor…

Pune în aplicare 1

Având în vedere prevederile

art. 36 și 37 din Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică, precum și ale

art. 16-20 din Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 , cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 4 alin. (1) pct. 55 și al

art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul comunicațiilor și societății informaționale emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 473/2009

privind procedura de acordare, suspendare și retragere a deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Prezentul ordin stabilește condițiile, conținutul, durata de valabilitate și condițiile suspendării deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare."

2. Articolul 3^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^1. - În vederea acreditării, furnizorul de servicii de certificare trebuie să facă dovada:

a) utilizării a cel puțin 5 persoane angajate în baza unor contracte individuale de muncă cu normă întreagă sau prin încheierea de contracte de prestări de servicii cu societăți comerciale ori persoane fizice autorizate.

Persoanele implicate în generarea și gestionarea de certificate trebuie:

(i) să dețină diplomă de absolvire a unei forme de învățământ superior de lungă durată, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată, având înscrisă una dintre următoarele specializări: automatică, calculatoare, informatică, matematică, fizică, cibernetică, electronică; sau

(îi) să dețină diplomă de masterat în una dintre specializările menționate la pct. (i).

Angajații implicați în generarea și gestionarea de certificate trebuie să aibă cunoștințe în domeniul securității informatice, dovedite prin studii universitare sau postuniversitare în acest domeniu ori prin deținerea cel puțin a uneia dintre certificările ISO/IEC 27001, CISA, CISM, LPT sau CISSP recunoscute la nivel internațional. Orice modificare a schemei de personal va fi notificată către autoritate în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea acesteia;

b) utilizării unei scheme de personal care să asigure un flux continuu de emitere, suspendare și revocare a certificatelor și segregarea rolurilor angajaților, asigurând acoperirea cel puțin a următoarelor roluri: operator pentru gestionarea cererilor de certificare (cel puțin două persoane), operator pentru verificarea cererilor și emiterea certificatelor (cel puțin două persoane), administrator al sistemului de certificare, administrator de securitate și auditor intern. Schema de personal va fi înaintată autorității;

c) utilizării unei arhitecturi distribuite a sistemului de certificare și sistemului de înregistrare, separând logic și fizic funcționalitățile publice: înregistrarea cererilor de certificate, registrul de certificate și validarea cererilor de emitere a certificatelor. Furnizorul trebuie să dovedească disponibilitatea lunară de 99,98% a soluției de emitere, publicare și validare a certificatelor, precum și a registrului de certificare. Disponibilitatea reprezintă capacitatea sistemelor informatice ale furnizorului de a se afla în stare de funcționare în orice moment din intervalul de observație de o lună calendaristică. Disponibilitatea se calculează după formula:

D = [(To-Tî)/To]*100 [%],

unde:

To = durata unei luni calendaristice, aproximată la 30 de zile * 24 de ore * 60 de minute = 43.200 de minute;

Tî = durata însumată a întreruperilor de serviciu în minute.

Arhitectura tehnică și dovada îndeplinirii condițiilor de disponibilitate a soluției vor fi înaintate autorității;

d) deținerii sau utilizării unui sediu de rezervă pentru continuarea operațiunilor în cazul apariției unui eveniment care să împiedice utilizarea sediului principal. Sediul de rezervă trebuie să răspundă acelorași condiții tehnice ca și sediul principal și să parcurgă aceleași proceduri de audit. Documentația privind sediul de rezervă și rapoartele de audit vor fi înaintate autorității;

e) certificărilor legate de sistemul de management al calității și management al securității informaționale, certificate în conformitate cu standardele ISO 9001 și, respectiv, ISO 27001 sau Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate definite prin

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002

ori ultimele versiuni ale acestora sau standardele care le înlocuiesc. Rapoartele de audit vor fi înaintate autorității."

3. Articolul 3^2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^2. - (1) Orice furnizor de servicii de certificare calificată poate solicita inițierea procedurii de acreditare prin bifarea opțiunii din anexa nr. 2 la Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 , cu modificările ulterioare.

(2) Procedura de acreditare poate fi inițiată numai după începerea activității de furnizare de servicii de certificare calificată și actualizarea registrului. Procedura de acreditare este prevăzută în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin."

4. Articolul 3^3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^3. - Pentru instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale care emit certificate calificate ce urmează a fi folosite exclusiv pentru nevoi proprii și ale căror sisteme de generare, evidență și distribuție fac parte dintr-un sistem informatic acreditat pentru gestionarea informațiilor clasificate secret de stat, cuantumul garanției se stabilește anual, prin decizia autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu, la propunerea conducerii instituțiilor respective, proporțional cu prejudiciile create în anul anterior, stabilite prin decizii judecătorești definitive. Extensia certificatului va conține mențiuni referitoare la limitări privind utilizarea."

5. Articolul 3^4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^4. - (1) Furnizorul va notifica autoritatea în legătură cu orice modificare a soluției tehnice sau a procedurilor de lucru. Notificarea va fi însoțită de opinia auditorului intern al furnizorului, opinie din care să rezulte faptul că furnizarea serviciilor de certificare se face în continuare cu respectarea standardelor în domeniu și a legislației în vigoare.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se va face cu 10 zile înainte de data la care modificările specificate la alin. (1) devin operaționale sau în cazul unor urgențe ori evenimente neprevăzute, justificate, în termen de maximum 24 de ore de la efectuarea modificărilor.

(3) În urma notificării adresate de către furnizor autorității, dacă se consideră că modificările efectuate afectează major procesul de furnizare a serviciilor de certificare, în sensul nerespectării standardelor în domeniu sau a legislației în vigoare, autoritatea poate solicita reînnoirea acreditării.

(4) Furnizorul acreditat va testa anual nivelul de securitate al sistemului informatic. În urma testării, acesta trebuie să înainteze către autoritate un raport de testare de securitate (test de penetrare) a întregului sistem informatic utilizat pentru furnizarea de servicii de certificare. Testele vor fi realizate de personal specializat, echipa de testare fiind compusă din minimum un expert în teste de penetrare cu certificare (LPT sau echivalent) și un auditor certificat în auditarea sistemelor informatice (CISA). Testele de penetrare vor fi realizate atât din exteriorul sistemului, cât și din interiorul acestuia, pe baza unor metodologii recunoscute la nivel internațional. Raportul de testare va conține toate testele efectuate, vulnerabilitățile identificate, precum și nivelul de risc asociat acestora. În urma raportului de testare, autoritatea va putea solicita furnizorului implementarea măsurilor de securitate în vederea reducerii nivelului de risc.

(5) Instituțiile care emit certificate calificate ce urmează a fi folosite exclusiv pentru nevoi proprii și ale căror sisteme de generare, evidență și distribuție fac parte dintr-un sistem informatic acreditat pentru gestionarea informațiilor clasificate secret de stat vor realiza testele de penetrare și auditul de securitate cu personal propriu care deține cunoștințe în domeniul securității informatice, dovedite prin studii universitare sau postuniversitare în acest domeniu, având o experiență de cel puțin 5 ani în domeniul securității sistemelor informatice. Testele de penetrare vor fi realizate atât din exteriorul sistemului, cât și din interiorul acestuia, pe baza unor metodologii recunoscute la nivel internațional. Raportul de testare va conține toate testele efectuate, vulnerabilitățile identificate, precum și nivelul de risc asociat acestora. În urma raportului de testare, autoritatea va putea solicita instituției implementarea măsurilor de securitate în vederea reducerii nivelului de risc."

6. Articolul 3^5 se abrogă.

7. Articolul 3^6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^6. - Verificarea informațiilor din cererea de eliberare a certificatului va fi realizată atât la înregistrarea cererii, cât și la emiterea certificatului, în conformitate cu prevederile

art. 19 din Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică."

8. Articolul 3^7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^7. - Autoritatea poate dispune suspendarea activității furnizorului de servicii de certificare până la încetarea cauzelor care au determinat luarea măsurii și în următoarele situații:

1. furnizorul nu îndeplinește cerințele privind personalul sau nu anunță modificarea schemei de personal, așa cum este prevăzut la art. 3^1 lit. a) și b);

2. furnizorul nu asigură disponibilitatea soluției sau nu anunță modificările tehnice, așa cum este prevăzut la art. 3^1 lit. c) și art. 3^4;

3. furnizorul nu mai îndeplinește cerințele tehnice definite la art. 3^1 lit. d) și e)."

9. Articolul 3^8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^8. - În cazurile prevăzute la art. 3^7, autoritatea are dreptul de a emite pretenții asupra scrisorii de garanție bancară sau a poliței de asigurare, în limita prejudiciului."

10. După anexa nr. 3 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 4, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezentul ordin.

Articolul II

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul comunicațiilor
și societății informaționale,
Valerian Vreme
București, 5 septembrie 2011.
Nr. 888.

Anexa ─────

(Anexa nr. 4 la
Ordinul nr. 473/2009 )
─────────────────────────────────────
PROCEDURĂ DE ACREDITARE
Numărul
activi-
tății
Descrierea activității
Durata
activității
Numărul
activității
precedente
1.
Procedura de acreditare
55 de zile
2.
I. Cererea furnizorului
3 zile
3.
Cererea furnizorului de servicii de
certificare (FSC) circulă de la registratură
până la Direcția generală pentru politici și
programe în domeniul societății informaționale
(DGPPSI).
o zi
4.
Ministerul Comunicațiilor și Societății
Informaționale (MCSI) verifică numai documen-
tația transmisă de furnizor. În cazul în care
furnizorul nu a transmis documentația, aceasta
este solicitată.
două zile
3
5.
II. Procesul de alegere a auditorului
27 de zile
6.
Desemnarea echipei responsabile cu îndeplini-
rea procesului de acreditare, formată din
reprezentanți ai DGPPSI
două zile
2
7.
Stabilirea de către MCSI a condițiilor de
calificare a auditorilor
două zile
2
8.
Aprobarea procedurii cu tot ce cuprinde
două zile
7
9.
Publicarea anunțului MCSI referitor la
lansarea procedurii de selecție a auditorilor
o zi
8
10.
Primirea ofertelor
5 zile
9
11.
Verificarea îndeplinirii condițiilor de către
auditorii care participă la procesul de
calificare
5 zile
10
12.
Desemnarea auditorului
12 zile
11
13.
Raportul comisiei, inclusiv lista care trebuie
aprobată
două zile
14.
Aprobarea listei
două zile
13
15.
Comunicarea listei
o zi
14
16.
Primirea răspunsului
două zile
15
17.
Desemnarea auditorului prin ordin al
ministrului comunicațiilor și societății
informaționale (conform modelului din anexa
nr. 2 la Ordinul ministrului comunicațiilor și
societății informaționale nr. 473/2009 privind
procedura de acordare, suspendare și retragere
a deciziei de acreditare a furnizorilor de
servicii de certificare, cu modificările și
completările ulterioare)
3 zile
16
18.
Comunicarea ordinului
două zile
17
19.
III. Realizarea auditului
15 zile
20.
Efectuarea auditului și transmiterea
raportului și opiniei de audit către MCSI
15 zile
18
21.
IV. Evaluarea și decizia acreditării
10 zile
22.
DGPPSI va primi rezultatul auditului efectuat
asupra FSC
o zi
20
23.
MCSI respinge cererea de acreditare în urma
analizei raportului de audit, precum și în
cazul unei opinii de audit exprimate cu
rezerve.
4 zile
22
24.
În cazul unor observații referitoare la
raportul de audit prezentat, MCSI le va
comunică atât furnizorului de servicii de
certificare, cât și auditorului, în termen de
5 zile de la prezentarea raportului.
4 zile
22
25.
În termen de 10 zile de la prezentarea opiniei
de audit favorabile, MCSI emite decizia de
acreditare și înscrie în registru mențiunea
privind acreditarea FSC.
9 zile
22
26.
Acreditarea se face prin ordin al ministrului
comunicațiilor și societății informaționale,
forma și conținutul ordinului de acreditare
fiind prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul
ministrului comunicațiilor și societății
informaționale nr. 473/2009, cu modificările
și completările ulterioare.
0 zile
25
27.
În cazul respingerii cererii de acreditare,
autoritatea va comunică furnizorului motivele
respingerii.
0 zile
25
28.
Decizia de acreditare va fi comunicată
furnizorului pe suport hârtie și în format
electronic, semnată digital de către MCSI.
0 zile
25
29.
MCSI va înscrie în Registrul furnizorilor de
servicii de certificare mențiunea privind
acreditarea FSC.
0 zile
25
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.