HG nr. 1045/2011
privind modificarea art. 90 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 925/2006 19 iulie 2006 (prevederi anume) pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelo…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Alineatul (3) al articolului 90 din
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006
pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Dacă părțile convin, garanția de bună execuție se poate constitui și prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale. În acest caz, contractantul are obligația de a deschide un cont la dispoziția autorității contractante, la o bancă agreată de ambele părți. În cazul în care autoritatea contractantă are calitatea de autoritate publică, instituție publică sau operator economic cu capital integral sau majoritar de stat, contractantul are obligația de a deschide la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia un cont de disponibil distinct la dispoziția autorității contractante. Suma inițială care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din prețul contractului. Pe parcursul îndeplinirii contractului, autoritatea contractantă urmează să alimenteze acest cont de disponibil prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite contractantului până la concurența sumei stabilite drept garanție de bună execuție în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă va înștiința contractantul despre vărsământul efectuat, precum și despre destinația lui. Din contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele contractantului pot fi dispuse plăți atât de către contractant, cu avizul scris al autorității contractante care se prezintă unității Trezoreriei Statului, cât și de unitatea Trezoreriei Statului la solicitarea scrisă a autorității contractante în favoarea căreia este constituită garanția de bună execuție, în situația prevăzută la art. 91. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea contractantului."
Articolul II
Dacă în contractele în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu sunt clauze care să dispună altfel, procedura prevăzută la
art. 90 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta hotărâre, se aplică și reținerilor succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, care se achită de către autoritățile contractante.
Sumele reprezentând garanții de bună execuție existente la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri în conturi deschise la bănci comerciale se utilizează conform prevederilor legale în vigoare la data constituirii acestora.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Cristina Trăilă Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 19 octombrie 2011. Nr. 1.045.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.