Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1103/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

prezumat în vigoare

Data actului
8 septembrie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 783 din 4 noiembrie 2011
Citat de
5 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 14.484 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.623/105/2010 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II și care formează obiectul Dosarului nr. 3.772D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, exemplificând cu

Decizia nr. 700 din 17 iunie 2008 ,

Decizia nr. 783 din 1 iulie 2008

și

Decizia nr. 742 din 1 iunie 2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.623/105/2010, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui cereri de suspendare a executării unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat, conferind instanțelor judecătorești posibilitatea de a suspenda un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, permite acestora să interfereze cu atribuțiile ce revin puterii executive. În opinia sa, este încălcat și dreptul la un proces echitabil, întrucât textul favorizează reclamantul, de a cărui voință depinde în mod esențial durata suspendării executării actului administrativ. Arată că este răsturnată sarcina probei, întrucât beneficiarul actului administrativ atacat este nevoit să demonstreze legalitatea lui. Totodată, precizează că

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

prejudiciază grav drepturile pârâtului atunci când acesta este constructor de bună-credință în baza autorizației de înființare a unei capacități energetice, aducând atingere dreptului de proprietate privată și dreptului de a desfășura o activitate economică, în măsura în care recunoaște posibilitatea terților de a obține suspendarea efectelor unui act administrativ individual înainte de analizarea legalității acestuia.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actelor administrative reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a acestora, aflată însă în concordanță cu prevederile constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificat prin

art. I pct. 21 din Legea nr. 262/2007

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 15: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4) În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

În opinia autorului excepției, textul de lege menționat contravine prevederilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (3) care instituie dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată și art. 45 referitor la libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral posibilitatea ca, odată cu acțiunea principală prin care solicită anularea acestuia, să ceară instanței să dispună și suspendarea executării sale. Suspendarea executării nu intervine însă automat, ci necesitatea acesteia este apreciată de instanță, în urma analizării îndeplinirii condițiilor menționate la

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . În acest scop, instanța va verifica mai întâi dacă a fost parcursă procedura prealabilă în fața autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare potrivit art. 7 din aceeași lege - aceasta reprezentând o condiție de formă -, iar apoi va aprecia dacă sunt întrunite și cele două cerințe de fond referitoare la existența cazului bine justificat și la necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Întrucât acești termeni sunt definiți și caracterizați chiar prin lege, instanța dispune de repere clare pentru aprecierea necesității suspendării executării actului administrativ. Astfel, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 , prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular și cel general și, având în vedere aceste prevederi legale, instanța va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ, fără ca prin aceasta să impieteze asupra exigențelor impuse de respectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Prin

Decizia nr. 700 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a reamintit că acesta "presupune existența unui control reciproc între puterile statului sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuțiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept și democratic pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului".

Suspendarea executării unui act administrativ are caracter esențialmente temporar, durând, în condițiile

art. 15 din Legea nr. 554/2004 , până la soluționarea acțiunii principale, finalizată, după caz, prin admiterea acesteia și anularea actului - ceea ce va conduce la nepunerea acestuia în executare - sau prin respingerea acțiunii și confirmarea legalității actului administrativ, care va reîncepe, de la acel moment, să producă efectele în vederea căruia a fost emis. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin favorizarea reclamantului, de a cărui voință ar depinde durata suspendării executării actului administrativ.

Totodată, Curtea observă că susținerea referitoare la răsturnarea sarcinii probei ca urmare a faptului că beneficiarul actului administrativ atacat ar fi nevoit să demonstreze legalitatea lui nu este relevantă în cadrul soluționării prezentei excepții de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu vizează procedura de contestare a legalității actului administrativ, ci reglementează cu privire la măsura suspendării executării acestuia.

În ce privește invocarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ. În jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, prin

Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, Curtea a reținut că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. De aceea, lipsa temporară a folosinței, ca atribut al său, nu constituie o încălcare a acestui drept.

Având în vedere caracterul temporar al suspendării executării actului administrativ unilateral, Curtea constată că nu poate reține nici critica prin raportare la dispozițiile art. 45 din Legea fundamentală. Potrivit acestui text constituțional, exercitarea activităților comerciale și libera inițiativă sunt garantate doar dacă sunt exercitate în condiții de legalitate. De aceea, pentru a evita consecințele negative ale executării unui act administrativ nelegal, se justifică suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalității actului administrativ ce stă la baza desfășurării activității economice, astfel că restrângerea temporară a libertății economice nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 45 din Constituție, privită prin prisma condițiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală. Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ - ca factor generator al restrângerii amintite - este prevăzută prin lege și se impune, în cazul de față, în vederea apărării drepturilor cetățenilor, respectiv ale persoanei care a introdus chiar în acest scop acțiunea în contencios administrativ, fundamentată pe dispozițiile art. 52 din Constituție. Totodată, Curtea apreciază că o astfel de restrângere a libertății economice este necesară într-o societate democratică, aceasta caracterizându-se, printre altele, prin respectul drepturilor și libertăților celorlalți, precum și prin exercitarea acestora cu bună-credință. Ținând cont de caracterul său temporar - fiind dispusă până la soluționarea cauzei pe fond - și având în vedere faptul că o trăsătură esențială a proceselor în contencios administrativ o reprezintă celeritatea cu care acestea trebuie judecate, Curtea reține că durata suspendării efectelor actului administrativ este, teoretic, cel puțin, suficient de scurtă pentru a fi considerată proporțională cu situația care a determinat restrângerea libertății economice. În cauza de față nu se pune problema aplicării discriminatorii a măsurii care conduce la restrângerea menționată, nefiind susceptibilă de a se aplică unei anumite categorii de subiecte de drept, ci fiind incidentă în cazuri individuale, analizate în concret de instanța care examinează cererea de suspendare, potrivit prevederilor legale. În fine, Curtea constată că suspendarea executării actului administrativ unilateral nu aduce atingere însăși existenței libertății economice, efectul acesteia constând doar în suspendarea temporară a posibilității de a desfășura activitatea economică bazată pe actul administrativ contestat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.623/105/2010 al Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.