Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1062/2011

privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea și clasificarea în vederea certificării a unităților și instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare

prezumat în vigoare

Data actului
19 octombrie 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 804 din 14 noiembrie 2011
Citat de
4 acte
Citează
4 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 3.439 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 33 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002

privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice pentru evaluarea și clasificarea în vederea certificării a unităților și instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Pentru institutele naționale de cercetare-dezvoltare, procedura primei evaluări și clasificări se inițiază de către Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare, denumit în continuare CCCDI, la cererea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, denumită în continuare ANCS, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Pentru unitățile și instituțiile care sunt evaluate și clasificate obligatoriu, potrivit

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002

privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare, altele decât cele prevăzute la art. 2, procedura primei evaluări și clasificări se inițiază de către CCCDI, la cererea ANCS, cel târziu la data de 1 februarie 2012.

Articolul 4

Pentru unitățile și instituțiile care sunt evaluate și clasificate obligatoriu, potrivit

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare, care sunt certificate, procedura se inițiază de către CCCDI, la cererea ANCS, cu cel puțin 6 luni înainte de data de expirare a certificării, conform normelor metodologice prevăzute în anexă.

Articolul 5

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă

Hotărârea Guvernului nr. 551/2007

pentru aprobarea Criteriilor și standardelor, precum și a Metodologiei de evaluare și atestare a capacității de a desfășura activități de cercetare-dezvoltare de către unități și instituții care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea și de acreditare a unităților componente ale sistemului de cercetare-dezvoltare de interes național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 21 iunie 2007, precum și

Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2.171/2007

pentru aprobarea Normelor privind procedura în cazul neacordării atestării/reatestării sau acreditării/reacreditării, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 4 octombrie 2007.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 19 octombrie 2011.
Nr. 1.062.

Anexa NORMA 19/10/2011

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.