Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 799/2011

privind sancționarea Societății Comerciale "Astral Broker de Asigurare" - S.R.L. cu retragerea autorizației de funcționare

prezumat în vigoare

Data actului
14 noiembrie 2011
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 828 din 23 noiembrie 2011
Citează
6 acte
Structură
5 articole · 9.298 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al

art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor consemnate în extrasul ședinței din data de 27 septembrie 2011, conform

art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, privind controlul efectuat la Societatea Comercială "Astral Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul București, bd. Mareșal Averescu nr. 9, bl. 5, sc. A, et. 5, ap. 23, sectorul 1, înmatriculată la oficiul registrului comerțului cu numărul J40/11779/19.06.2007, cod unic de înregistrare 21954633, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-428/20.08.2007, reprezentată legal de doamna Stan Ilinca, director general,

s-au constatat următoarele:

Societatea nu a deținut poliță de răspundere civilă profesională începând cu data de 5 ianuarie 2010, încălcând astfel prevederile

art. 35 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (8) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010 , ceea ce reprezintă contravenție potrivit prevederilor

art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Societatea nu a actualizat registrul personalului propriu, încălcând astfel prevederile art. 20 din Normele privind registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 , cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție conform

art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Directorul executiv/Administratorul societății nu a deținut contract de muncă/contract de mandat, încălcând astfel prevederile art. 6 din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010 , ceea ce constituie contravenție conform prevederilor

art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Societatea nu a transmis în format electronic raportările anuale și situațiile financiare aferente anului 2009, raportările aferente trimestrului II 2010 și situațiile financiare aferente anului 2010 și nu a transmis în format letric și electronic raportările contabile aferente semestrului I 2011 și raportările aferente trimestrelor I și II 2011, fiind încălcate astfel prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) și ale

art. 35^1 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 pct. I, II, pct. III lit. a)-d) din Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009 , ceea ce constituie contravenție potrivit

art. 39 alin. (2) lit. a), f) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Rapoartele transmise către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au fost semnate de un asociat, persoană care nu are calitatea de persoană semnificativă aprobată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, fiind încălcate astfel prevederile

art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009 , cu modificările ulterioare, faptă ce reprezintă contravenție conform

art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Societatea nu a transmis raportările privind taxa de funcționare aferentă trimestrului II 2011, încălcând prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) și ale

art. 35^1 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 pct. III lit. e) din Norma privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, aprobate prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009 , cu modificările ulterioare, ceea ce constituie contravenție potrivit

art. 39 alin. (2) lit. a), f) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Societatea nu a transmis numele persoanei desemnate cu responsabilități în prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism și procedurile interne revizuite, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (4), precum și art. 29 din Normele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 24/2008 , cu modificările și completările ulterioare, faptă ce constituie contravenție potrivit

art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Societatea nu a transmis la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor numele persoanei desemnate cu responsabilități în aplicarea prevederilor legale în vigoare privind sancțiunile internaționale, încălcând prevederile art. 9 alin. (2) din Normele privind procedura de supraveghere în domeniul asigurărilor, a aplicării sancțiunilor internaționale, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 13/2009 , ceea ce constituie contravenție potrivit

art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării dreptului asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Articolul 1

Sancționarea Societății Comerciale "Astral Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul București, bd. Mareșal Averescu nr. 9, bl. 5, sc. A, et. 5, ap. 23, sectorul 1, înmatriculată la oficiul registrului comerțului cu numărul J40/11779/19.06.2007, cod unic de înregistrare 21954633, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-428/20.08.2007, cu retragerea autorizației de funcționare, în conformitate cu prevederile

art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Societatea Comercială "Astral Broker de Asigurare" - S.R.L. va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor dovada rezilierii contractelor de intermediere care mai sunt în vigoare, precum și a faptului că nu mai are datorii sau documente cu regim special nepredate.

Articolul 3

Societatea comercială menționată la art. 1 are obligația să își notifice clienții în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare la data emiterii prezentei decizii, și va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor dovada acestei notificări.

Articolul 4

(1)

Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială "Astral Broker de Asigurare" - S.R.L. poate face plângere la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în conformitate cu prevederile

art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, executarea măsurii sancționatoare, în conformitate cu prevederile

art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor,
Constantin Buzoianu
București, 14 noiembrie 2011.
Nr. 799.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.