Decizia nr. 1289/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.162D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile criticate nu încalcă dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, potrivit cărora nu mai este necesară încuviințarea executării unei hotărâri judecătorești care a fost certificată cu titlu executoriu european.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1.002/EX din 13 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.305/288/2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Radu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de executare silită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 și art. 148 alin. (2) raportat la art. 5, art. 24 și art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Dacă normele criticate se interpretează în sensul că doar hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele din România, învestite cu formulă executorie, sunt supuse încuviințării executării silite, iar hotărârile judecătorești învestite cu titlu executoriu european nu sunt supuse încuviințării executării silite, se creează o discriminare între creditorii care dețin un titlu executoriu european și cei care dețin o hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele din România, învestită cu formulă executorie, creditori care în proporție de 90% sunt cetățeni români, încălcându-se chiar art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.

În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispozițiile art. 371^1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător. Încuviințarea executării silite este de drept valabilă și pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite;

3. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

4. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

5. există alte impedimente prevăzute de lege. Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Dacă socotește că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condițiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligația sa, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 1082 alin. 2, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

În situația prevăzută la art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să își îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 148 alin. (2) care prevăd prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, este invocat și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării, precum și art. 5, art. 24 și art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate, publicat în JOUE seria L nr. 143 din 30 aprilie 2004.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că susținerea autorului excepției de neconstituționalitate, referitoare la presupusa discriminare între creditorii care dețin un titlu executoriu european și cei care dețin o hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele din România, învestită cu formulă executorie, precum și faptul că dispozițiile criticate ar încălca art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituție, raportate la unele prevederi ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate, la articolele indicate de autorul excepției prevede următoarele:

- Art. 5. - Eliminarea procedurii de exequatur - "O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.";

- Art. 24. - Tranzacțiile judiciare - "(1) O tranzacție judiciară privind o creanță în sensul articolului 4 alineatul (2), aprobată de către o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe în cursul unei proceduri judiciare și executorii în statul membru în care a fost aprobată sau încheiată, este, pe bază de cerere adresată instanței prin care a fost aprobată sau în fața căreia a fost încheiată, certificată ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa II.

(2) O tranzacție judiciară certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviințarea executării și fără să fie posibilă opoziția la forța sa executorie.

(3) Dispozițiile capitolului II, cu excepția articolului 5, articolului 6 alineatul (1) și articolului 9 alineatul (1) și ale capitolului IV, cu excepția articolului 21 alineatul (1) și articolului 22, se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 25. - Actele autentice - "(1) Un act autentic privind o creanță în sensul articolului 4 alineatul (2), executoriu într-un stat membru, este, pe bază de cerere adresată autorității desemnate de statul membru de origine, certificat ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa III.

(2) Un act autentic certificat ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviințarea executării și fără să fie posibilă opoziția la forța sa executorie.

(3) Dispozițiile capitolului II, cu excepția articolului 5, articolului 6 alineatul (1) și articolului 9 alineatul (1) și ale capitolului IV, cu excepția articolului 21 alineatul (1) și articolului 22, se aplică în mod corespunzător."

Din economia textelor Regulamentului (CE) nr. 805/2004, Curtea observă că acestea stabilesc, în esență, recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine, fără a fi necesară o procedură privind încuviințarea.

Astfel, s-a eliminat procedura de exequatur, în ce privește recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești provenite din spațiul Uniunii Europene, ceea ce echivalează cu o derogare de la prevederile

Cap. XII, Secțiunea IV - Efectele hotărârilor străine - din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992. De altfel, în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 805/2004, prin

Legea nr. 191/2007

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2006

privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 425 din 26 iunie 2007, au fost stabilite anumite reguli procedurale.

Curtea constată că prevederile art. 373^1 din Codul de procedură civilă și cele ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004 se referă la categorii diferite de acte juridice, pe de o parte, hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din România, pentru care este necesară încuviințarea executării, și, pe de altă parte, hotărâri judecătorești care au fost certificate ca titlu executoriu european în statul membru de origine, recunoscute și executate în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea,

Așadar, în ceea ce privește presupusa discriminare între creditorii care dețin un titlu executoriu european și cei care dețin o hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele din România, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, astfel cum s-a statuat în numeroase cauze, principiul egalității nu are semnificația uniformității, acesta presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Or, diferența esențială între cele două categorii de creditori este dată de un element de extraneitate, reprezentat de statul în care este pronunțată hotărârea judecătorească. Rezultă că situațiile de fapt care sunt reglementate sunt diferite, astfel încât și tratamentul juridic aplicat acestora trebuie să fie diferit.

De altfel, Curtea reține că între încuviințarea executării, reglementată de art. 373^1 din Codul de procedură civilă, și titlul executoriu european, parte a programului privind măsurile de punere în practică a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene, există asemănări atât sub aspectul obținerii acestora, cât și sub aspectul rezultatului celor două proceduri, ceea ce demonstrează că scopul instituirii lor este același, dar procedura de obținere este diferită, tocmai datorită elementelor de extraneitate ce intervin.

În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea principiului egalității prevăzut de art. 16 din Constituție și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fine, Curtea constată că prevederile art. 148 nu au relevanță în cauză, întrucât aceste norme constituționale stabilesc aplicarea prioritară a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, astfel că aceasta ține de modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor criticate, aspect ce este de competența instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2011.