Decizia nr. 1330/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 239 alin. 1 și 5 și art. 272^1 din Codul penal, excepție ridicată de Bogdan Petru în Dosarul nr. 4.856/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.685D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.856/296/2010, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 239 alin. 1 și 4 și art. 272^1 din Codul penal, excepție ridicată de Bogdan Petru într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de textele legale criticate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece cele două infracțiuni incriminează aceeași activitate infracțională, și anume amenințarea, în speță a unui procuror și a unor polițiști. Acest fapt este de natură a crea confuzie cu privire la regimul sancționator, ceea ce face ca norma juridică să fie lipsită de claritate și previzibilitate. Astfel, judecătorul cauzei se va afla în dificultate, fiind pus a opta între mai multe variante posibile.

Judecătoria Satu Mare opinează că cele două texte incriminează aceeași activitate infracțională, fapt care este de natură a crea confuzie cu privire la regimul sancționator. Totodată, raportat la cele două variante de încadrare, se reduce posibilitatea justițiabilului de a prevedea consecințele săvârșirii unor fapte de acest gen.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale, deoarece incriminează două infracțiuni deosebite care ocrotesc relații sociale distincte și au subiecte pasive diferite: funcționar public, respectiv judecător, procuror sau organ de cercetare penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 239 alin. 1 și 4 - Ultrajul și art. 272^1 - Sfidarea organelor judiciare, ambele din Codul penal. Se constată însă că, în ce privește art. 239 din Codul penal, critica autorului vizează, pe lângă alin. 1, alin. 5, și nicidecum alin. 4, așa cum din eroare s-a menționat atât în notele scrise, cât și în încheierea instanței. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunța în prezenta cauză asupra dispozițiilor art. 239 alin. 1 și 5 și art. 272^1 , ambele din Codul penal, care au următorul conținut:

- Art. 239 alin. 1 și 5: "Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. [...]

Dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 sunt săvârșite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.";

- Art. 272^1: "Întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței sau a organului de urmărire penală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 198/2008

privind modificarea și completarea Codului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 8 decembrie 2008, s-a introdus alin. 5 al art. 239 din Codul penal și prin art. 272^1 din același cod s-a incriminat o nouă faptă penală de sfidare a organelor judiciare.

Autorul excepției susține că, pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 239 alin. 1 și 5 și, respectiv, art. 272^1 din Codul penal, elementul material constă, în speță, în amenințarea unor magistrați ori polițiști. Or, de vreme ce fapta comisă este identică, regimul sancționator diferit devine ilogic și afectează dreptul la un proces echitabil al persoanelor cercetate pentru aceste infracțiuni. Pe cale de consecință, normele contestate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, fiind create premisele unei reale confuzii cu privire la sancțiunea ce urmează a fi aplicată.

Curtea constată că nu poate fi primită critica autorului excepției, întrucât cele două infracțiuni sunt diferite. Chiar dacă elementul material constă într-o acțiune de amenințare la adresa unui magistrat, este de observat că obiectul juridic generic al celor două infracțiuni diferă. Astfel, în ce privește fapta de ultraj, incriminarea are în vedere protejarea relațiilor sociale referitoare la prestigiul autorității făcând parte din titlul V - Infracțiuni contra autorității, iar în ce privește fapta de sfidare a organelor judiciare, incriminarea a fost generată de protecția relațiilor sociale care guvernează actul de înfăptuire a justiției făcând parte din titlul VI - Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege cap. II - Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției.

Se reține așadar că legiuitorul, în acord cu exigențele constituționale referitoare la edictarea normelor penale, a urmărit, așa cum rezultă și din preambulul ordonanței de urgență care a introdus textele contestate, să ia măsurile necesare ce se impuneau pentru a preveni faptele prin care se aducea atingere autorității, pe de o parte, și înfăptuirii justiției, pe de altă parte, fapte de natură să afecteze imaginea publică a organelor judiciare și a unor reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, precum și încrederea cetățenilor în actul de justiție, prin acțiuni de natură a sfida organele judiciare sau reprezentanții unor autorități publice.

Astfel, majorarea pedepselor în cazul infracțiunii de ultraj comise împotriva unui judecător, procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm ori militar urmărește apărarea respectului autorității de stat și protejarea persoanelor cu atribuții importante în realizarea actului de justiție, cu consecința directă a asigurării unei bune desfășurări a cursului unui proces.

În ce privește infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, este de observat că, în acest caz, subiect pasiv poate fi numai judecătorul, procurorul, organul de cercetare penală, polițistul sau jandarmul și fapta constă în sancționarea manifestărilor jignitoare, disprețuitoare la adresa acestora atunci când sunt săvârșite numai în timpul unor proceduri judiciare. Prin urmare, ceea ce se protejează prin art. 272^1 din Codul penal nu este autoritatea de stat sau reputația reprezentanților autorității judiciare, ci respectul și solemnitatea procedurilor judiciare.

Pe cale de consecință, Curtea constată că textele nu sunt lipsite de claritate și previzibilitate, așa cum se susține în motivarea excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 239 alin. 1 și 5 și art. 272^1 din Codul penal, excepție ridicată de Bogdan Petru în Dosarul nr. 4.856/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2011.