Ordin · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Ordinul nr. 5612/2011

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2011
Emitent
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 885 din 14 decembrie 2011
Citează
7 acte
Structură
7 articole · 4.906 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 22/2007

pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 21/2007

privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6 din 27 iulie 2011 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada 1 martie-25 iulie 2011,

ținând cont de Adresa Societății Comerciale "Castelul Piraților" - S.R.L. din municipiul Pitești nr. 149 din 15 august 2011 privind schimbarea denumirii Grădiniței cu Program Prelungit "Castelul Piticilor" din municipiul Pitești în Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 536/2011

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților", cu sediul în municipiul Pitești, str. Petre Ispirescu nr. 5, județul Argeș, pentru nivelul de învățământ "preșcolar", limba de predare "română", program "normal".

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2011-2012.

Articolul 3

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2)

În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești revine fondatorilor.

Articolul 4

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 6

Societatea Comercială "Castelul Piraților" - S.R.L. din municipiul Pitești, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit "Castelul Piraților" din municipiul Pitești, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Argeș vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării,
tineretului și sportului,
Daniel Petru Funeriu
București, 10 octombrie 2011.
Nr. 5.612.
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.