Ordinul nr. 110/2011
privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 28/17/2011 pentru completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- Regulamentul nr. 28/2011 9 decembrie 2011 pentru completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a V…
Completează 1
- Regulamentul nr. 18/2006 14 decembrie 2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții
Având în vedere dispozițiile art. 11, 124, 126, 278, art. 345 alin. (4) și
art. 384 și 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 48 din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1, 2 și art. 7 alin. (1), (3), (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 514/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 28/17/2011 pentru completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/112/2006, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache
Anexa REGULAMENTUL Nr. 28/17/2011
pentru completarea Regulamentului Băncii Naționale
a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor
de credit și ale firmelor de investiții
Articolul I
Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/112/2006, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) 50% din valoarea sumelor reprezentând soldul creditor al impozitelor amânate aferente elementelor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. f) și g^1)."
2. La articolul 17, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În categoria elementelor prevăzute la alin. (1) se includ, în particular, fără acordul prealabil al Băncii Naționale a României, 50% din sumele reprezentând soldul creditor al impozitelor amânate aferente elementelor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. f) și g^1)."
Articolul II
Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.