Decizia nr. 1246/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 3 pct. c) alin. (1) și (5) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru", excepție ridicată de Carmen Văleanu în Dosarul nr. 29.447/212/2009 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 118D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 169 din 8 februarie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 29.447/212/2009, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 3 pct. c) alin. (1) și (5) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru", excepție ridicată de Carmen Văleanu într-o cauză având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unor bunuri ce fac obiectul unei succesiuni, dezbaterea succesiunii și partajarea bunurilor în cauză.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dispozițiilor art. 16 din Constituție și, implicit, a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se susține că prin condiționarea exercitării unui drept de capacitatea de plată a unor taxe de natură judiciară se restricționează, de fapt, exercitarea acelui drept pe criterii de avere, fapt al cărui efect indirect și inhibitoriu constă în crearea unor situații discriminatorii între persoanele ce au vocație la exercitarea dreptului în cauză.

Cu privire la pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor constituționale ale art. 21, se arată că exercitarea unui drept sau ocrotirea unui drept preexistent numai în urma plății obligatorii a unor sume de bani creează o piedică ce ar putea fi insurmontabilă în calea liberului acces la justiție, permițând doar persoanelor ce pot plăti aceste sume să își fructifice drepturile ale căror titulari sunt.

Pentru aceleași motive se susține că textele criticate încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate, ocrotirea dreptului de proprietate rămânând doar un deziderat câtă vreme aceasta depinde de plată unor sume de bani.

Judecătoria Constanța - Secția civilă, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile " art. 3 pct. c) alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru".

Curtea, având în vedere motivarea excepției de către autorul acesteia, precum și exigențele

art. 62 din Legea nr. 24/2000 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile tezei întâi prima și a doua liniuță, precum și ale tezei a doua ale

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, care au următorul cuprins: "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel:[...]

c) cereri pentru:

- stabilirea calității de moștenitor - 50 lei/moștenitor;

- stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;

[...]

Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1)."

În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

Curtea a arătat că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

Pentru motivele mai sus invocate nu poate fi reținută nici încălcarea, prin textele criticate, a dispozițiilor constituționale ale art. 16 și art. 44.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, argumentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) teza întâi prima și a doua liniuță, precum și teza a doua din

Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Carmen Văleanu în Dosarul nr. 29.447/212/2009 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2011.