OUG nr. 122/2011
pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibili pentru unii operatori economici
prezumat în vigoare 3 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 137/2012 18 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoater…
Modificat prin 1
- OUG nr. 7/2012 27 martie 2012 (prevederi anume) privind modificarea și completarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 122/201…
Prorogat prin 2
- OUG nr. 60/2012 17 octombrie 2012 (prevederi anume) privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități d…
- Legea nr. 106/2013 18 aprilie 2013 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2012 privind aprobarea scoateri…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Întrucât capacitatea utilă reală de stocare din centrale este ocupată în proporție de 70% la cărbune, respectiv 50% la păcură de stocurile rezervă de stat, astfel încât capacitățile proprii utile reale ale centralelor devin insuficiente asigurării unei funcționări în bune condiții pe perioada de iarnă,
având în vedere faptul că pornirea instalațiilor de termoficare pentru asigurarea cu agent termic a populației, precum și creșterea consumului prognozat de energie electrică pe perioada iernii vor determina creșterea consumurilor medii zilnice și lunare de cărbune și păcură, afectând astfel procesul de aprovizionare cu combustibili,
ținând cont de faptul că necesitatea asigurării consumului de energie electrică, precum și a agentului termic pentru populație pentru perioada friguroasă constituie o situație extraordinară și vizează interesul general și imediat,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Prin derogare de la prevederile
art. 5^4 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2012, a cantităților de cărbune energetic și păcură prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care vor fi acordate unor operatori economici aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în administrarea consiliilor județene ori locale.
Articolul 2
În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1, operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalități de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naștere, prin derogare de la prevederile
art. 134^2 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la încasarea parțială sau totală a facturii.
Până la dezdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare, precum și dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României, percepute pe toată perioada derulării împrumutului.
Restituirea cantităților de păcură ce vor fi împrumutate se va face ca produs cu conținut de sulf sub 1%, în conformitate cu
Hotărârea Guvernului nr. 470/2007
privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Pentru cantitățile de combustibili ce vor fi împrumutate în baza prezentei ordonanțe de urgență, potrivit art. 1, precum și, după caz, în situația aplicării prevederilor art. 2 alin. (1), se va percepe dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României.
Dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României va fi percepută la valoarea de piață a combustibililor la data încheierii contractului de împrumut și este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va utiliza, pentru fiecare operator economic, rata medie a dobânzii stabilită de Banca Națională a României, ROBOR la un an, pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, valabilă cu o zi înaintea semnării contractului de împrumut, precum și în situația aplicării prevederilor art. 2 alin. (1), valabilă la data îndeplinirii termenului de restituire a cantității împrumutate.
Articolul 4
Împrumutul cantităților de cărbune energetic pentru Societatea Comercială Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. Timișoara, respectiv de păcură pentru Societatea Comercială Uzina Termoelectrică Giurgiu - S.A. și Societatea Comercială Electrocentrale Oradea - S.A., prevăzute în anexă, se poate face până la data de 31 martie 2012, numai după restituirea cantităților de combustibil aprobate și împrumutate potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2010
privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibili pentru unii operatori economici, precum și prorogarea termenului prevăzut la
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 3/2010
pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibil pentru unii operatori economici, aprobată prin
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Ion Ariton p. Ministrul administrației și internelor, Mihai Capră, secretar de stat Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Adrian Gurău Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 27 decembrie 2011. Nr. 122.
Anexa CANTITĂȚILE DE COMBUSTIBILI
ce vor fi împrumutate din rezervele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Nr. crt. Operatorul economic Cantitatea ce va fi împrumutată (tone) Cărbune energetic Păcură 1. Societatea Comercială Termoelectrica - S.A. - 10.000,000 2. Societatea Comercială Electrocentrale București - S.A. - 50.000,000 3. Societatea Comercială Electrocentrale Galați - S.A. - 15.500,000 4. Societatea Comercială Complexul Energetic Craiova - S.A. 300.000,000 4.500,000 5. Societatea Comercială Complexul Energetic Turceni - S.A. 150.000,000 2.000,000 6. Societatea Comercială Complexul Energetic Rovinari - S.A. - 1.000,000 7. Societatea Comercială C.E.T. Arad - S.A. 100.000,000 - 8. Societatea Comercială C.E.T. Hidrocarburi - S.A. Arad - 3.000,000 9. Societatea Comercială C.E.T. Bacău - S.A. 250.000,000 5.000,000 10. Societatea Comercială Uzina Termoelectrică Giurgiu - S.A. - 5.000,000*) 11. Societatea Comercială C.E.T. Govora - S.A. 250.000,000 5.000,000 12. Societatea Comercială C.E.T. Iași - S.A. - 7.024,194 13. Societatea Comercială Electrocentrale Oradea - S.A. 30.000,000 6.500,000*) 14. Societatea Comercială DALKIA Termo Prahova - S.R.L. - 14.000,000 15. Societatea Comercială Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. Timișoara 100.000,000*) 3.000,000 16. Societatea Comercială Modern Calor - S.A. Botoșani - 3.000,000 17. Societatea Comercială ACVACALOR - S.A. Brad - 2.500,000 TOTAL: 1.180.000,000 137.024,194 ───────────── privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibili pentru unii operatori economici, precum și prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 3/2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibil pentru unii operatori economici, aprobată prin Legea nr. 23/2011 . ---------
*) Cu condiția restituirii cantităților aprobate la împrumut prin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.