Decizia nr. 1369/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de președintele Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, în Dosarul nr. 2.262/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și care formează obiectul Dosarului nr. 4.776D/2010 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 482 din 12 aprilie 2011 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.262/85/2010, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de președintele Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât "dispune cu caracter exhaustiv" că prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale, or, din interpretarea dispozițiilor art. 123 alin. (5) din Constituție, rezultă că acestea exceptează de la controlul de legalitate exercitat de prefect dispozițiile președintelui Consiliului județean, ca acte administrative emise de acesta.
Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ precizează că dispozițiile
art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
reglementează procedura de exercitare a prerogativelor tutelei administrative de către prefect, prin introducerea în fața instanței de contencios administrativ a acțiunii prevăzute de art. 123 alin. (5) din Constituție, astfel că textul de lege criticat nu face altceva decât să reia principiul constituțional consacrat de art. 123 alin. (5) din Legea fundamentală.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, întrucât controlul administrativ de legalitate exercitat de către prefect privește atât actele administrative normative, cât și pe cele individuale emise de autoritățile administrației publice locale - primarul, consiliul local, consiliul județean, președintele consiliului județean.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin
art. I pct. 4 din Legea nr. 262/2007
pentru modificarea și completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 3 alin. (1): "(1) Prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege. Acțiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru."
Curtea observă că autorul excepției își limitează susținerile doar la teza întâi a
art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , față de dispozițiile cu caracter procedural cuprinse în teza a doua și în fraza a doua neformulând niciun fel de critici. De aceea, Curtea apreciază că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie doar prevederile
art. 3 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 123 alin. (5) potrivit căruia prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 482 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011, instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
reprezintă o reiterare a dispozițiilor constituționale ale art. 123 alin. (5), astfel că nu a reținut critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la acestea. În cauza de față, însă, textul de lege este criticat din perspectiva modalității de interpretare și aplicare a acestuia la litigiul dedus judecății instanței de contencios administrativ. Aceasta urmează să aprecieze, în funcție de natura actului administrativ supus controlului de legalitate, precum și de celelalte circumstanțe concrete, dacă prefectul are, în cauză, calitate procesuală activă. Prin urmare, motivarea excepției de neconstituționalitate nu se bazează pe o veritabilă critică de neconstituționalitate, astfel că soluționarea acesteia excedează competenței Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de președintele Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch în Dosarul nr. 2.262/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.