Decizia nr. 1457/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ioana Chițuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache și Alexandru Văcărelu în Dosarul nr. 3.782/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.235D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât categoriile de persoane comparate, respectiv cele din sectorul bugetar și cele din sectorul privat, se află în situații diferite prin prisma sursei de finanțare a veniturilor. De asemenea, consideră că nu se poate pune problema încălcării dreptului la muncă, de vreme ce munca prestată suplimentar este compensată prin acordarea de timp liber corespunzător. În sfârșit, arată că prevederile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate. Astfel, pentru a se vorbi despre protecția bunurilor unei persoane este necesar ca acestea să se afle în patrimoniul său ori să aibă o speranță legitimă de obținere a acestora. Or, dreptul la compensarea în bani a muncii suplimentare nu întrunește aceste condiții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.782/105/2009, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Excepția a fost ridicată de Ioana Chițuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache și Alexandru Văcărelu, funcționari cu statut special din Penitenciarul Ploiești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate din al căror conținut reiese că, pentru anul 2010, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, nu se poate compensa în bani, sunt neconstituționale, contravenind dispozițiilor art. 16, art. 41, art. 44 și art. 47 din Legea fundamentală. Astfel, arată că o asemenea reglementare se abate de la prevederile Titlului III din Codul muncii, creând un regim discriminator pentru personalul din sectorul bugetar față de toate celelalte categorii de salariați. Totodată, consideră că drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context sunt invocate cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 16 septembrie 2008, pronunțată în Cauza Tehleanu contra României, și Hotărârea din 7 ianuarie 2003, pronunțată în Cauza Kopecky contra Slovaciei.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate instituie doar o restrângere temporară a unor drepturi câștigate, iar nu o înlăturare a acestora.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost abrogată prin

art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 . În același timp, arată însă și faptul că argumentele de neconstituționalitate sunt lipsite de temei, întrucât dispozițiile de lege criticate reprezintă o măsură justificată de contextul crizei economice, sporurile salariale revendicate nu reprezintă drepturi fundamentale, iar categoriile socio-profesionale comparate se află în situații diferite, justificându-se tratamentul juridic diferit.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă,

Legea-cadru nr. 330/2009

fiind abrogată prin

art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, dispoziții potrivit cărora "Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010."

Curtea reține că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate,

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost abrogată prin

art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Având în vedere, însă, considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile în cauză potrivit principiului "tempus regit actum".

Autorii excepției consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 47 privind nivelul de trai.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate prevedeau ca, pentru anul 2010, să nu fie aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (2), art. 20 și

art. 24 din Legea-cadru nr. 330/2009 , dispoziții ce reglementau compensarea în bani a muncii prestate peste programul normal de muncă ori în zilele libere, potrivit legii, precum și acordarea unor premii lunare. Prin urmare, orele sau zilele de muncă prestate suplimentar nu se mai puteau compensa decât prin acordarea de timp liber corespunzător.

Curtea apreciază că o astfel de reglementare nu aduce atingere niciuneia dintre dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.

Astfel, trebuie observat că dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție consacră, între altele, dreptul la muncă, drept care cuprinde în corolarul său și remunerarea muncii prestate. Prin urmare, în lipsa unei astfel de remunerări, se poate vorbi despre afectarea dreptului la muncă. Însă, în ceea ce privește dispozițiile de lege criticate, Curtea constată că munca prestată peste durata normală de lucru este compensată prin acordarea de timp liber corespunzător. Cu alte cuvinte, în perioadele de lucru suplimentar, salariații sunt plătiți cu ceea ce li s-ar fi cuvenit pentru timpul liber ce le va fi acordat.

Legea fundamentală nu are nicio reglementare specială privitoare la cuantumul remunerației cuvenite pentru munca prestată în zilele legale libere, legiuitorul fiind liber să stabilească modalitățile de compensare a acestei munci. Nici dispozițiile art. 47 din Constituție nu pot fi interpretate ca instituind o obligație de reglementare în acest sens pentru legiuitor.

Drepturile revendicate de autorii excepției nu intră nici în sfera de protecție a art. 44 din Constituție și nici a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum aceștia susțin. Astfel, din perspectiva textului de lege criticat, compensația bănească a muncii prestate în zilele libere nu este un "bun", nefiind vorba despre o valoare patrimonială existentă în patrimoniul acestor persoane, așa cum era situația în cauzele soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocate în motivarea excepției. De asemenea, nu se poate vorbi despre existența unei speranțe legitime în lipsa unui temei legal care să prevadă acordarea dreptului revendicat. De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 28 septembrie 2009 pronunțată în Cauza Kopecky contra Slovaciei, arăta, în esență, că noțiunea de "speranță legitimă" trebuie raportată la un temei concret, precum o dispoziție legală ori o decizie judiciară.

În sfârșit, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar crea discriminări între salariații din sectorul bugetar și celelalte categorii de salariați a căror muncă în zilele libere, în temeiul dispozițiilor Codului muncii, poate fi compensată prin acordarea unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de procentul de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, Curtea constată că cele două categorii de salariați se află în situații obiectiv diferite, determinate de sursa care asigură plata salariilor. Vizând realizarea unor obiective bugetare prin

Legea-cadru nr. 330/2009 , legiuitorul nu putea aplica aceste măsuri decât acelor salariați ale căror salarii își aveau sursa în bugetul de stat, iar nu și asupra celor plătiți din alte surse, fără relevanță față de obiectivul avut în vedere. Prin urmare, situația obiectivă avută în vedere reprezintă o justificare pentru instituirea unui tratament juridic diferit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ioana Chițuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache și Alexandru Văcărelu în Dosarul nr. 3.782/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2011.