Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1481/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

prezumat în vigoare

Data actului
8 septembrie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 36 din 17 ianuarie 2012
Citat de
10 acte
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 15.355 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Promulgă 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 119/2010 30 iunie 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
  • Decizia nr. 975/2010 7 iulie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Lege…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Tribunalului Botoșani - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 6.533/40/2010 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 418D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 422D/2011 și nr. 466D/2011, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată din oficiu de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosarele nr. 6.959/40/2010 și nr. 6.542/40/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 418D/2011, nr. 422D/2011 și nr. 466D/2011, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 422D/2011 și nr. 466D/2011 la Dosarul nr. 418D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, față de critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată, consideră că sunt relevante cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 975/2010. În decizia amintită s-a statuat că, ulterior reexaminării dispozițiilor unei legi de către Parlament în sensul punerii acesteia de acord cu cele reținute printr-o decizie a Curții Constituționale, pot constitui obiect al unei noi obiecții de neconstituționalitate numai dispozițiile legii reexaminate. Or, în cazul

Legii nr. 119/2010 , reexaminarea a avut ca rezultat îndepărtarea unui text de lege constatat ca fiind neconstituțional, astfel că nu puteau fi atacate și alte prevederi ale legii, chiar dacă aceasta se afla înainte de promulgare. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă, arată că sunt relevante cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 871/2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 februarie 2011, 2 și 29 martie 2011, pronunțate în dosarele nr. 6.533/40/2010, nr. 6.959/40/2010 și nr. 6.542/40/2010, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, din oficiu, cu prilejul soluționării unor acțiuni având ca obiect contestațiile formulate împotriva unor decizii de recalculare a pensiilor de serviciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Tribunalul Botoșani - Secția civilă arată că

Legea nr. 119/2010

a fost adoptată de Parlament în procedură de urgență la data de 29 iunie 2010 și a fost trimisă Președintelui României, care a adoptat-o în aceeași zi prin

Decretul nr. 604/2010 . Astfel, nu a fost respectat termenul prevăzut de

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , lipsindu-se de substanță atât dreptul de a sesiza Curtea Constituțională potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, cât și conținutul prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală. În sprijinul celor arătate sunt invocate și considerentele Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Zvolsky și Zvolska contra Republicii Cehe §65, precum și cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 975/2010, referitor la obligativitatea termenelor prevăzute de

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Totodată, Tribunalul Botoșani - Secția civilă consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În legătură cu această susținere, invocă Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României §103, 104 referitor la supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra drepturilor naționale, precum și la obligația judecătorului național de a asigura efectul deplin al normelor Convenției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Tribunalul Botoșani - Secția civilă consideră că legea criticată este contrară următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (1) și (3) referitor la statul român, art. 16 alin. (2) referitor la supremația legii în fața tuturor cetățenilor, art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale, precum și art. 20 prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că proiectul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului în temeiul dispozițiilor art. 114 din Constituție, a fost adoptat de Camerele reunite ale Parlamentului la data de 7 iunie 2010. Ulterior, la data de 14 iunie 2010, în deplin acord cu dispozițiile

art. 15 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , legea a fost depusă la Secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, iar apoi, la data de 16 iunie 2010, a fost trimisă Președintelui României pentru promulgare.

Exercitând dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în vederea verificării conformității Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cu dispozițiile Legii fundamentale, pe data de 15 iunie 2010, 37 de senatori și, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție au înregistrat la instanța de contencios constituțional obiecțiile de neconstituționalitate.

În urma exercitării controlului de constituționalitate, Curtea, prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor erau neconstituționale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție. În consecință, legea a fost retrimisă Parlamentului pentru a fi reexaminată în vederea punerii de acord cu cele constatate de Curtea Constituțională.

Adoptată de Parlament, în forma modificată, la data de 29 iunie 2010, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost trimisă, în aceeași zi, Președintelui României. Promulgarea a avut loc tot pe data de 29 iunie 2010, prin

Decretul nr. 604/2010 .

Tribunalul Botoșani - Secția civilă consideră că autoritățile ar fi trebuit să dea curs și în acest caz cerințelor impuse de

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , iar nerespectarea termenelor prevăzute pentru exercitarea dreptului de a sesiza Curtea Constituțională constituie o încălcare a dispozițiilor Legii fundamentale referitoare la obligativitatea legilor și a Constituției, precum și a celor care consacră atribuțiile Curții Constituționale.

Cu privire la aceste critici, Curtea constată că nicio normă constituțională nu prevede termenul în care o lege adoptată de Parlament se trimite spre promulgare Președintelui României și nici perioada sau condițiile în care legea adoptată se păstrează la dispoziția subiectelor de drept public abilitate să exercite dreptul de sesizare a Curții Constituționale. Procedura premergătoare trimiterii

legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992 , care stabilește, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) și (3), următoarele:

"(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de două zile.

(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoștință în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea și comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen".

În cazul legilor declarate parțial neconstituționale, după punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale de către Parlament, Președintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituție. În cadrul acestui termen, Președintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziție, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

Așa cum reiese și din conținutul Deciziei nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate al legii anterior promulgării sale poate fi efectuată în termenul de două zile prevăzut de

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , termen stabilit pentru legile adoptate în procedură de urgență, aferentă actului de angajare a răspunderii Guvernului.

Dacă, în măsura în care dispozițiile legale stabilesc termene care garantează dreptul de sesizare a Curții Constituționale anterior promulgării, autoritățile ignoră aceste termene, aceasta nu poate constitui o negare a exercitării dreptului amintit, așa cum reiese din spiritul deciziei mai sus menționate. Admisibilitatea unei astfel de sesizări este însă condiționată de exercitarea acestui drept în termenul stabilit de

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , precum și de obiectul criticii care nu poate privi decât dispozițiile supuse modificării în vederea punerii de acord cu cele dispuse de Curtea Constituțională.

În cazul de față, o eventuală obiecție de neconstituționalitate nu ar fi putut privi decât abrogarea unui text constatat ca neconstituțional de Curtea Constituțională, fără a se putea extinde la alte ipoteze ale legii, situație greu de imaginat.

Chiar așa fiind, nerespectarea termenelor legale arătate nu poate fi privită decât ca o eroare procedurală, ce trebuie evitată pentru a preveni situația nefirească a pronunțării Curții Constituționale pe calea controlului de constituționalitate a priori cu privire la o lege care a fost deja promulgată.

Cât privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate, Curtea constată că, prin

deciziile nr. 871/2010

și nr. 873/2010, Curtea a reținut că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, "ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție". În concluzie, "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Tribunalului Botoșani - Secția civilă, din oficiu, în dosarele nr. 6.533/40/2010, nr. 6.959/40/2010 și nr. 6.542/40/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.