Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1513/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor subpunctului 2.5.6 al punctului 2 "Memoriu" al listei I "Piese scrise" a secțiunii A "Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

prezumat în vigoare

Data actului
15 noiembrie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 56 din 24 ianuarie 2012
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 10.332 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Anexă la 1

  • Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Radu-Dumitru Țărmure și Maria Țărmure în Dosarul nr. 1.998/112/2009 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 88D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat are ca scop armonizarea interesului particular cu cel general, în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.998/112/2009, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Radu-Dumitru Țărmure și Maria Țărmure într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat creează o discriminare între proprietarii vecini în ceea ce privește limitele exercitării dreptului de proprietate, în situația în care cel care a amplasat pe un teren un imobil cu o anumită destinație - în speță de locuință - se poate opune ca proprietarul vecin să amplaseze o construcție cu o altă destinație - în cazul de față, un spațiu comercial -, deși normele de urbanism îi permit.

Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că textul de lege criticat asigură exercitarea dreptului de proprietate în contextul raporturilor de bună vecinătate, precum și a exploatării normale și conforme cu destinația avută în vedere de proprietarul vecin la construirea sau achiziționarea imobilului deja existent.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Legea fundamentală, ci exprimă grija legiuitorului de a asigura un echilibru între interesele titularilor dreptului de proprietate sau ai altor drepturi reale asupra construcțiilor existente sau viitoare. Precizează că, prin lucrările de construcții pentru care se solicită autorizație potrivit legii, nu se poate afecta dreptul de proprietate al actualilor proprietari, asigurându-se astfel și conviețuirea în bună vecinătate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, întrucât nu încalcă prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a acestora. Prin necesitatea obținerii acordului vecinilor pentru construcțiile noi amplasate adiacent construcțiilor deja existente sau în imediata lor vecinătate, se protejează drepturile și libertățile celorlalte persoane, ținând cont și de faptul că activitatea de edificare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. În realitate, Curtea observă că autorul excepției vizează, prin critica sa, prevederile subpunctului 2.5.6 al punctului 2 "Memoriu" al listei I "Piese scrise" a secțiunii A "Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." din anexa nr. 1 la

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 261/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. Acestea prevăd că proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conțină "Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate".

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 16 care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și art. 44 care garantează și ocrotește în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală. Astfel, prin

Decizia nr. 1.366 din 18 octombrie 2011 *), nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a reținut că legiuitorul a impus, pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, obținerea acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestora asupra exercițiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Instanța de contencios constituțional a statuat că norma criticată are ca finalitate evitarea producerii unei tulburări a folosinței imobilelor proprietarilor vecini și, implicit, a dreptului de proprietate al acestora, o astfel de prevedere legală reprezentând o modalitate de transpunere în practică a dispozițiilor art. 44 alin. (7) din Constituție, care stabilește că "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Curtea nu a putut reține critica referitoare la pretinsa discriminare între constructor și proprietarul vecin în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate și a observat, în acest sens, că din jurisprudența Curții Constituționale și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general și interesul privat al cetățenilor. Exemplificative sub acest aspect sunt

Decizia Curții Constituționale nr. 144 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, paragraful 69.

--------

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor subpunctului 2.5.6 al punctului 2 "Memoriu" al listei I "Piese scrise" a secțiunii A "Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." din anexa nr. 1 la

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Radu-Dumitru Țărmure și Maria Țărmure în Dosarul nr. 1.998/112/2009 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.

PPREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu

*) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.