Decizia nr. 1591/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000

privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, excepție invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 1.621/299/2011 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.146D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că, în cazul vânzării la distanță, cumpărătorul beneficiază de o perioadă de reflecție, de 10 zile lucrătoare, iar dreptul de denunțare unilaterală a contractului, instituit prin textul de lege criticat, are ca scop protejarea intereselor consumatorului, care nu poate examina produsul, fiind vorba despre un contract încheiat la distanță.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.621/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000

privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, excepție invocată de instanța de judecată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție constând în refuzul restituirii contravalorii unui produs cumpărat în temeiul unui contract încheiat la distanță.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată arată că textul de lege criticat, instituind posibilitatea consumatorului de a denunța unilateral un contract valabil încheiat, fără să existe un motiv temeinic, încalcă principiul securității raporturilor juridice contractuale și îl expune arbitrariului cumpărătorului pe vânzătorul care și-a îndeplinit corespunzător obligația, cu consecința cauzării unor prejudicii irecuperabile acestuia din urmă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederea legală criticată este constituțională, arătând că legiuitorul a reglementat expres posibilitatea consumatorului de a denunța unilateral contractul încheiat prin intermediul unor tehnici de comunicație la distanță, având în vedere specificul acestui contract, ce determină imposibilitatea cumpărătorului de a examina în mod concret caracteristicile fizice ale bunului. Textul de lege criticat asigură protecția consumatorilor împotriva unor eventuale practici incorecte promovate de către operatorii economici, având în vedere raportul disproporționat de resurse și forță economică existent între aceștia, iar, pe de altă parte, garantarea și exercitarea accesului liber al persoanei la o activitate economică se face cu respectarea legii, inclusiv a reglementărilor privind protecția consumatorilor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000

privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008.

Textul de lege criticat are următorul conținut:

"(1) Consumatorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Termenul de 10 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă:

a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator, dacă au fost îndeplinite prevederile art. 4;

b) pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligațiile prevăzute la art. 4 au fost îndeplinite, cu condiția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile."

În opinia instanței de judecată, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 45 - Libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000 , referitoare la dreptul consumatorului de a denunța unilateral contractul încheiat la distanță, nu îngrădesc accesul liber al agenților economici la o activitate economică sau libera inițiativă, ci sunt în acord cu norma constituțională invocată, potrivit căreia exercitarea unei activități economice sau manifestarea liberei inițiative trebuie să se facă "în condițiile legii".

Curtea constată că instituirea, în favoarea consumatorilor, a unui drept de denunțare unilaterală a contractului, fără penalități, reprezintă o limitare legală a libertății contractuale, justificată în mod obiectiv și rezonabil de necesitatea asigurării unei protecții sporite a consumatorilor, în considerarea faptului că aceștia, fiind persoane fizice sau grup de persoane constituite în asociații care acționează în scopuri din afara activității comerciale sau profesionale, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ criticat, nu au suficiente cunoștințe pentru a aprecia în mod corect dacă bunurile sau serviciile destinate consumului corespund standardelor de calitate reglementate de legislația internă și internațională.

Pe de altă parte, specificul obiectului acestui contract, și anume furnizarea de produse sau servicii în temeiul unui contract încheiat prin intermediul unor tehnici de comunicare la distanță, fără a exista posibilitatea de a examina produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului, impune o reglementare favorabilă consumatorului, în privința posibilității denunțării unilaterale.

De altfel, Curtea reține că, potrivit

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000 , legiuitorul a prevăzut expres tipurile de contracte în care nu operează dreptul de denunțare unilaterală, în scopul ocrotirii deopotrivă și a intereselor comerciantului. Mai mult, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ, acesta are obligația să informeze consumatorul asupra posibilității denunțării unilaterale a contractului, astfel încât prevalarea de acest drept, subsecvent încheierii contractului, nu este de natură a afecta stabilitatea raporturilor juridice contractuale, așa cum în mod nejustificat susține autoarea excepției.

Totodată, Curtea observă că finalitatea

Ordonanței Guvernului nr. 130/2000

o constituie protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, și în acest sens textul de lege criticat exclude de plano posibilitatea perceperii vreunei penalități în cazul exercitării în termenul legal a dreptului de denunțare unilaterală. Cu toate acestea, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei eventuale acțiuni în pretenții poate aprecia asupra unei despăgubiri impuse consumatorului, atunci când se constată că bunul a fost utilizat cu rea-credință sau urmărindu-se o îmbogățire fără justă cauză, în interiorul termenului de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

În consecință, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea referitoare la cauzarea de prejudicii irecuperabile comerciantului, prin exercitarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de către consumator.

În acest sens a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 3 septembrie 2009, în Cauza Pia Messner/Firma Stefan Kruger (a se vedea Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 256 din 24 octombrie 2009), pronunțând o hotărâre preliminară în interpretarea art. 6 - Dreptul de retractare cuprins în Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 144 din 4 iunie 1997, directivă transpusă în legislația internă prin actul normativ criticat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (l) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000

privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, excepție invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 1.621/299/2011.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.