Program · Camera Consultanților Fiscali

Programul din 23 februarie 2012

de pregătire profesională continuă aferent anului 2012

prezumat în vigoare

Data actului
23 februarie 2012
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 152 din 7 martie 2012
Citează
2 acte
Structură
0 articole, 3 anexe · 18.756 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Dispoziții generale

1. Camera Consultanților Fiscali elaborează Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012, în conformitate cu prevederile Normelor privind pregătirea profesională continuă a consultanților fiscali, aprobate prin

Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 7/2007 , cu modificările ulterioare.

2. Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 se adresează tuturor membrilor Camerei Consultanților Fiscali.

3. Pregătirea profesională continuă este un drept și în același timp o obligație a membrilor Camerei Consultanților Fiscali în ceea ce privește actualizarea cunoștințelor și formarea eficientă, cu garantarea calității serviciilor prestate către clienți. Totodată, pregătirea profesională continuă este o exigență impusă prin Codul privind conduita etică și profesională în domeniul consultanței fiscale, aprobat prin

Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2007 .

4. Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 se va desfășura sub 3 forme:

- curs în sistem e-learning;

- seminar online;

- seminar în sălile de curs (aspecte practice).

5. Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 prevede pentru consultanții fiscali activi un număr de 30 de ore de pregătire profesională, din care 20 de ore gratuite și 10 ore cu plată, iar pentru consultanții fiscali inactivi un număr de 15 ore de pregătire profesională, din care 10 ore gratuite și 5 ore cu plată.

6. În cadrul Programului de pregătire profesională continuă, atât consultanții fiscali activi, cât și consultanții fiscali inactivi, trebuie să efectueze mai întâi cursurile de pregătire profesională cu plată, după care urmează să efectueze cursurile de pregătire profesională gratuite.

7. Pentru anul 2012, taxa de participare la cursurile de pregătire profesională cu plată este de 200 lei, în cazul consultanților fiscali activi și respectiv 100 lei, în cazul consultanților fiscali inactivi.

8. Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 nu este obligatoriu în anul în care consultanții fiscali au susținut examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal.

9. În situația în care consultanții fiscali au efectuat ore de pregătire profesională în anul în care au susținut examenul pentru atribuirea acestei calități, aceste ore se vor include în numărul de ore de pregătire profesională aferente anului următor.

10. Fiecare participare a consultanților fiscali la seminarii, conferințe și colocvii interne și internaționale, pe teme fiscale sau pe probleme legate de profesia de consultant fiscal, va fi echivalată cu 5 ore de pregătire profesională, care vor fi incluse în limita orelor de pregătire prevăzute pentru anul 2012.

11. Participarea la seminare, conferințe și colocvii interne și internaționale, pe teme fiscale sau pe probleme legate de profesia de consultant fiscal va fi justificată pe baza unui document care să ateste acest fapt, eliberat de organizatori.

12. Pentru consultanții fiscali care au și calitatea de lectori în cadrul Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2012, organizat de Camera Consultanților Fiscali, orele de curs efectuate se vor recunoaște ca ore de pregătire profesională în limita orelor de pregătire prevăzute pentru anul 2012.

13. Consultanții fiscali care publică articole în revista Camerei Consultanților Fiscali pot solicita, pentru fiecare articol publicat, recunoașterea a 5 ore de pregătire profesională, în limita orelor de pregătire profesională prevăzute pentru anul 2012.

14. Consultanții fiscali care au absolvit într-un an calendaristic cursuri organizate de Ministerul Finanțelor Publice, de asociațiile profesionale sau societățile de profil din țară, în baza acordurilor încheiate de Camera Consultanților Fiscali cu acestea, pot solicita includerea numărului de ore efectuate în limita orelor de pregătire profesională prevăzute pentru anul 2012.

Capitolul II Organizarea și desfășurarea Programului de pregătire profesională continuă în sistem e-learning, aferent anului 2012

1. Pentru anul 2012, Programul de pregătire profesională continuă în sistem e-learning se desfășoară numai sub formă de cursuri potrivit temelor cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul program.

2. Cursurile care vor completa tematica Programului de pregătire profesională continuă în sistem e-learning în anul 2012 vor fi anunțate în timp util pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali.

3. Echivalarea unui curs e-learning accesat de către consultantul fiscal va fi inclusă numai o singură dată în numărul de ore de pregătire profesională aferent anului 2012, indiferent de câte ori consultantul fiscal accesează cursul respectiv.

4. Participarea la cursurile de pregătire profesională în sistem e-learning este evidențiată în aplicația Camerei Consultanților Fiscali privind evidența orelor de pregătire profesională.

5. În anul 2012 cursurile de pregătire profesională în sistem e-learning pot fi accesate numai de către consultanții fiscali care și-au achitat la zi taxele aferente cursurilor de pregătire profesională.

Capitolul III Organizarea și desfășurarea Programului de pregătire profesională continuă sub formă de seminar online, aferent anului 2012

1. Seminarele online care vor completa tematica Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 vor fi anunțate în timp util pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali.

2. Seminariile vor putea fi urmărite în direct, online - audio și video - pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali: www.ccfiscali.ro.

3. Accesul la transmisia în direct va fi posibil în baza unui cod unic de acces pe care îl va primi pe adresa de e-mail fiecare participant, împreună cu o serie de instrucțiuni de vizionare, cu două zile înainte de desfășurarea seminarului.

Capitolul IV Organizarea și desfășurarea Programului de pregătire profesională continuă în sistem de seminare în sălile de curs, aferent anului 2012

1. Programul de pregătire profesională continuă a consultanților fiscali, aferent anului 2012, în sistem de seminare în sălile de curs este structurat pe module de pregătire, așa cum rezultă din anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul program.

2. Organizarea și desfășurarea acțiunilor în cadrul Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 se realizează în 7 centre zonale, respectiv: București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara.

3. Fiecare acțiune organizată cuprinde mai multe module, totalizând 15 ore de pregătire profesională. Calendarul acțiunilor de pregătire profesională continuă a consultanților fiscali pe anul 2012 - seminare în săli de curs este prezentată în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul program.

4. Înscrierea consultanților fiscali la una dintre acțiunile cuprinse în Programul de pregătire profesională continuă în sistem de seminar în sălile de curs se face direct pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali sau prin transmiterea unei cereri de înscriere la Direcția de învățământ a Camerei Consultanților Fiscali, prin poștă, fax sau e-mail, cu cel puțin 15 zile înaintea organizării acțiunii. Orice situație de anulare a înscrierilor la seminare trebuie să fie efectuată cu cel puțin 5 zile înainte de data de începere a seminarelor. În situația în care consultanții fiscali se înregistrează la acțiunile Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2012, dar absentează de la acestea, fără să anunțe în prealabil, vor fi obligați să suporte 50% din taxa aferentă cursurilor de pregătire profesională cu plată.

5. Structura acțiunilor prevăzute în Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 va putea fi modificată în cursul derulării acestuia în funcție de necesitățile apărute. Orice schimbare în Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012 va fi anunțată în timp util pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali.

6. Acțiunile de pregătire profesională la care numărul de înscriși este sub 50 vor fi reprogramate. Numărul membrilor înscriși va fi analizat cu 3 zile înainte de perioada de desfășurare a seminarelor.

7. Membrii Camerei Consultanților Fiscali pot opta să participe la acțiunile cuprinse în Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2012, în oricare din centrele zonale programate.

8. Participarea la cursurile de pregătire profesională va fi consemnată într-un catalog de prezență, care va conține semnătura participantului, precum și cea a lectorului.

9. Direcția de învățământ va ține evidența orelor de pregătire profesională, pe fiecare membru, pe centrele de pregătire și pe județele de reședință ale consultanților fiscali.

Anexa 1 -------

la program

----------

PROGRAM

de pregătire profesională continuă în

sistem e-learning, aferent anului 2012

Specificare

Tema*)

Forma de

pregătire

Echiva-

lent

număr

Modul

E-learning I

(ME I)

Înregistrare fiscală

Curs

2

Modul

E-learning II

(ME II)

Conduita și etica profesională a

consultanților fiscali

Curs

4

Modul

E-learning III

(ME III)

Prețuri de transfer

Curs

6

Modul

E-learning IV

(ME IV)

Contribuții

Curs

5

Modul

E-learning V

(ME V)

Colectarea creanțelor fiscale

Curs

6

Modul

E-learning VI

(ME VI)

TVA - locul prestării

Curs

4

Modul

E-learning VII

(ME VII)

Accize

Curs

6

Modul

E-learning VIII

(ME VIII)

Inspecție fiscală

Curs

4

Modul E-learning IX

(ME IX)

Sediul stabil/Sediul permanent

Curs

5

Modul E-learning X

(ME X)

Vămuirea mărfurilor

Curs

4

Modul E-learning XI

(ME XI)

Impozitul cu reținere la sursă

Curs

5

Modul E-learning XII

(ME XII)

Procedura de contestare a actelor

administrativ-fiscale

Executarea creanțelor bugetare

Curs

6

Modul

E-learning XIII

(ME XIII)

Impozite și taxe locale

Curs

5

Modul E-learning XIV

(ME XIV)

Impozitul pe profit

Curs

6

Modul E-learning XV

(ME XV)

Expertiza fiscală - responsabilitatea

consultanților fiscali

Curs

4

-----

*) În cursul anului se vor mai adăuga 5 teme.

Anexa 2 -------

la program

----------

PROGRAM

de pregătire profesională continuă în sistem de

seminare în sălile de curs*), aferent anului 2012

Specificare

Tema*)

Forma de

pregătire

Echiva-

lent

număr

Modul I (MI)

Impozitul pe profit

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul II (MII)

Impozitul pe venit

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul III (MIII)

Contribuții sociale

Seminar

(aspecte

practice)

2

Modul IV (MIV)

Drept fiscal

Expertize fiscale

Seminar

(aspecte

practice)

4

Modul V (MV)

Procedura de contestare a actelor

administrativ-fiscale

Executarea creanțelor bugetare

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul VI (MVI)

Procedură fiscală

Seminar

(aspecte

practice)

4

Modul VII (MVII)

Inspecție fiscală

Seminar

(aspecte

practice)

2

Modul VIII (MVIII)

Accize și alte taxe speciale

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul IX (MIX)

Reglementări contabile

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul X (MX)

Metode alternative de soluționare a

conflictelor: medierea și arbitrajul

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul XI (MXI)

Taxe vamale

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul XII (MXII)

Prețuri de transfer

Seminar

(aspecte

practice)

3

Modul XIII (MXIII)

Prevenirea și combaterea spălării

banilor

Seminar

(aspecte

practice)

2

Modul XIV (MXIV)

Taxa pe valoarea adăugată

Seminar

(aspecte

practice)

4

Modul XV (MXV)

Impozitul pe veniturile nerezidenților

Seminar

(aspecte

practice)

3

-----

*) Structura acțiunilor prevăzute în Programul de pregătire profesională continuă pe anul 2012 va putea fi modificată în cursul derulării acestuia în funcție de necesitățile apărute.

Anexa 3 -------

la program

----------

CALENDARUL

acțiunilor de pregătire profesională

continuă a consultanților fiscali pe anul

2012 - seminare în săli de curs

Centrul de

pregătire

Module de pregătire profesională

Perioada de desfășurare

București

MI, MII, MIII, MIV, MV

30 martie-1 aprilie

14-16 septembrie

MVI, MVII, MVIII, MIX, MX

8-9 iunie

5-7 octombrie

MXI, MXII, MXIII, MXIV, MXV

4-6 mai

2-4 noiembrie

Brașov

MI, MII, MIII, MIV, MV

4-6 mai

Cluj-Napoca

MI, MII, MIII, MIV, MV

18-20 mai

MXI, MXII, MXIII, MXIV, MXV

28-30 septembrie

Constanța

MVI, MVII, MVIII, MIX, MX

15-17 iunie

MXI, MXII, MXIII, MXIV, MXV

7-9 septembrie

Craiova

MXI, MXII, MXIII, MXIV, MXV

11-13 mai

Iași

MVI, MVII, MVIII, MIX, MX

18-20 mai

MI, MII, MIII, MIV, MV

5-7 octombrie

Timișoara

MXI, MXII, MXIII, MXIV, MXV

8-9 iunie

MVI, MVII, MVIII, MIX, MX

19-21 octombrie

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.