Instrucțiunile din 28 februarie 2012
privind organizarea, coordonarea și controlul activității de protecție a mediului în sistemul administrației penitenciare
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentele instrucțiuni instituie norme și reguli referitoare la organizarea, coordonarea și controlul activității de protecție a mediului aplicabile în sistemul administrației penitenciare, obligatorii pentru întregul personal al acestuia și pentru persoanele private de libertate, aflate în executarea pedepsei privative de libertate, din custodie.
Protecția mediului în sistemul administrației penitenciare reprezintă un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop aplicarea corespunzătoare a legislației în domeniul protecției mediului, eficientizarea acțiunilor de prevenire, limitarea și eliminarea poluărilor accidentale, precum și gestionarea situațiilor de urgență care pot apărea în urma acestora, în incintele și în zonele de responsabilitate sau de acțiune ale unităților.
Articolul 2
Contractele de lucrări, furnizare și prestări de servicii încheiate între unitățile din sistemul penitenciar, în calitate de beneficiari și/sau prestatori, și operatorii economici, în calitate de prestatori și/sau beneficiari, cuprind, după caz, clauze privind obligații care le revin părților pe linia respectării reglementărilor din domeniul protecției mediului.
Articolul 3
Fondurile necesare realizării măsurilor de protecție a mediului, inclusiv pentru pregătirea profesională de mediu, sunt planificate anual și se utilizează conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 4
În sensul prezentelor instrucțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1. cheltuieli pentru protecția mediului - fluxurile financiare atrase ori alocate de instituție pentru acțiuni care au ca scop: prevenirea, reducerea și/sau repararea prejudiciului adus mediului, acțiuni ce se referă la reducerea emisiilor de poluanți în aer, protecția apelor de suprafață și subterane, a solului, limitarea producerii deșeurilor și gestionarea acestora, reducerea zgomotului ambiental, protecția resurselor naturale și conservarea biodiversității, realizarea de procese de producție care nu deteriorează mediul, administrarea generală a mediului, alte activități de protecție a mediului;
2. unități care dețin surse/echipamente de poluare - unitățile din sistemul administrației penitenciare care dețin centrale termice cu putere nominală mai mare de 70 kW, depozite de carburanți sau lubrifianți, de muniție și materiale de geniu chimic, substanțe periculoase și deșeuri, trasee ale conductelor de alimentare cu combustibil, surse radioactive, poligoane de tragere, rampe de spălare a tehnicii, stații de pompare a apelor reziduale, parcuri auto, spații de alimentație publică, cazare, odihnă, tratament și recuperare medicală, spații de deținere, ferme zootehnice, animale de serviciu, platforme de gunoi și alte echipamente cu potențial de poluare, precum și unitățile care execută lucrări de reparații/întreținere în domeniile auto, nave, armament, geniu chimic și altele asemenea;
3. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanțe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfășurarea unor activități antropice necontrolate/bruște, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale și antropice;
4. acumulatori - surse de energie electrică - alcătuiți din una sau mai multe celule primare reîncărcabile, energia electrică obținându-se prin transformarea directă a energiei chimice;
5. ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;
6. ape uzate - ape provenind din activități casnice, sociale ori economice, conținând substanțe poluante sau reziduuri care le alterează caracteristicile fizice, chimice și bacteriologice inițiale, precum și ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate;
7. atmosferă - masă de aer care înconjoară suprafața terestră, incluzând și stratul de ozon;
8. autoevaluare - proces intern de evaluare a efectelor activităților desfășurate în unitățile din sistemul administrației penitenciare asupra calității factorilor de mediu;
9. autorizare - parcurgerea etapelor procedurale având drept scop obținerea avizului, acordului și/sau a autorizației de mediu;
10. autorizație pentru activitatea nucleară - act tehnico-juridic prin care autoritatea competentă de reglementare în domeniul nuclear autorizează titularul activității să amplaseze, să proiecteze, să achiziționeze, să fabrice, să producă, să construiască, să transporte, să importe, să exporte, să pună în funcțiune, să posede, să folosească, să opereze, să transfere, să dezafecteze și să dispună de orice sursă de radiații ionizante, instalații nucleare sau amenajări pentru gospodărirea deșeurilor radioactive;
11. aviz și autorizație de gospodărire a apelor - acte ce condiționează din punct de vedere tehnic și juridic execuția lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele și funcționarea ori exploatarea acestor lucrări, precum și funcționarea și exploatarea lucrărilor existente și reprezintă principalele instrumente folosite în administrarea domeniului apelor; acestea se emit în baza reglementărilor elaborate și aprobate de autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul apelor;
12. baterii - surse de energie electrică - alcătuite din una sau mai multe celule primare nereîncărcabile, energia electrică obținându-se prin transformarea directă a energiei chimice;
13. biodeșeuri - deșeuri biodegradabile provenite din grădini, parcuri și ferme agrozootehnice, deșeuri alimentare sau cele provenite din bucătăriile unităților penitenciare ori din magazinele de vânzare cu amănuntul, compatibile cu deșeurile provenite din unitățile de prelucrare a produselor alimentare;
14. biodiversitate - diversitatea organismelor vii provenite din ecosistemele acvatice și terestre, precum și a complexelor ecologice din care fac parte acestea; cuprinde diversitatea din interiorul speciilor și a ecosistemelor;
15. colectare - strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor, în vederea transportării la o instalație de tratare;
16. controlul operațional - adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri și instrucțiuni pentru funcționarea în condiții de siguranță, inclusiv întreținerea instalației, a proceselor tehnologice, a echipamentului și întreruperile temporare de funcționare;
17. deșeuri - orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori pe care are intenția sau este obligat să îl arunce;
18. deținător de deșeuri - producătorul de deșeuri sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora;
19. deșeuri periculoase - orice deșeuri care prezintă una sau mai multe proprietăți periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la
privind regimul deșeurilor;
20. ecosistem - complex dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme și mediul lor lipsit de viață, care interacționează într-o unitate funcțională;
21. eliminare - orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau de energie;
22. emisie - evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanțe, vibrații, radiații electromagnetice și ionizante, de căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;
23. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului și a autorităților publice interesate de efectele implementării planurilor și programelor, luarea în considerare a raportului de mediu și a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional și asigurarea informării asupra deciziei luate;
24. gospodărire a apelor - ansamblul activităților care, prin mijloace tehnice și măsuri legislative, economice și administrative, conduc la cunoașterea, utilizarea, valorificarea rațională, menținerea sau îmbunătățirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale și economice, la protecția împotriva epuizării și poluării acestor resurse, precum și la prevenirea și combaterea acțiunilor distructive ale apelor;
25. habitat - locul sau tipul de loc în care un organism ori o populație există în mod natural;
26. impact asupra mediului - efecte asupra mediului ca urmare a desfășurării unei activități antropice;
27. impact semnificativ asupra mediului - efecte asupra mediului determinate ca fiind importante prin aplicarea criteriilor referitoare la dimensiunea, amplasarea și caracteristicile proiectului sau referitoare la caracteristicile anumitor planuri și programe, avându-se în vedere calitatea preconizată a factorilor de mediu;
28. instalație - orice unitate tehnică staționară sau mobilă, precum și orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activitățile unităților staționare/mobile aflate pe același amplasament, care poate produce emisii și efecte asupra mediului;
29. mediu - ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care influențează bunăstarea și sănătatea omului;
30. monitorizare a mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea și intervenția în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoașterii stării de calitate și a semnificației ecologice a acestora, a evoluției și implicațiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun;
31. Natura 2000 - rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate care cuprinde arii de protecție specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice și arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană și ale Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică;
32. pericol - proprietatea intrinsecă a unei substanțe sau preparat chimic ori a unei stări fizice cu potențial de a induce efecte negative asupra sănătății populației și/sau asupra mediului;
33. poluant - orice substanță, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații care, introdus(ă) în mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale;
34. poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant în mediu, care poate aduce prejudicii sănătății umane și/sau calității acestuia, poate dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ ori în alte scopuri legitime;
35. poluarea apei - orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea;
36. prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanți, activități dăunătoare ori dezastre;
37. resurse de apă - apele de suprafață alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălți, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și apele subterane de pe teritoriul țării, în totalitatea lor;
38. risc - probabilitatea ca un anumit efect negativ să se producă într-o anumită perioadă de timp și/sau în anumite circumstanțe;
39. risc potențial de poluare a mediului - probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care se determină pe baza unui studiu de evaluare a riscului;
40. sistem de management de mediu - componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activitățile de planificare, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu;
41. studiu pedologic - stabilește clasele de calitate a terenurilor și constă în delimitarea, inventarierea și evaluarea solurilor, operațiuni pe baza cărora se stabilește taxa de scoatere a terenului din circuitul agricol; oferă informații cu privire la compoziția chimică a solului, posibile contaminări sau lucrări de îmbunătățiri funciare necesare;
42. sursă de radiații ionizante - entitate fizică, naturală, fabricată sau utilizată ca element al unei activități care generează expuneri la radiații, prin emitere de radiații ionizante sau eliberare de substanțe radioactive;
43. tratare - operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;
44. uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianții sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinței pentru care au fost destinate inițial, cum ar fi uleiurile utilizate la motoarele cu combustie și la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine și cele pentru sistemele hidraulice.
Capitolul II Organizarea activității de protecție a mediului în unitățile din sistemul administrației penitenciare
Articolul 5
Managementul activității de protecție a mediului la nivelul unităților din sistemul administrației penitenciare este asigurat de structura de specialitate din cadrul acestora aflată în coordonarea structurii de specialitate din cadrul aparatului central al administrației penitenciare.
Atribuțiile pe linia protecției mediului în unitățile din sistemul administrației penitenciare revin compartimentelor de specialitate/responsabililor de mediu/persoanelor desemnate ale căror atribuții în domeniu sunt prevăzute prin completarea sarcinilor date în competență prin fișa postului ocupat, denumite în continuare persoane desemnate.
Răspunderea privind organizarea activității, aplicarea și verificarea respectării normelor de protecție a mediului în unitățile din sistemul administrației penitenciare revine directorilor acestora. Răspunderea privind respectarea normelor de protecție a mediului revine întregului personal al unității penitenciare și persoanelor private de libertate aflate în custodia acestora, în condițiile legii.
În unitățile din sistemul administrației penitenciare, coordonarea și controlul activității de protecție a mediului se execută de către structura de specialitate din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru unitățile subordonate.
Articolul 6
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorii unităților penitenciare stabilesc numărul responsabililor de mediu, în funcție de numărul unităților/locațiilor subordonate, complexitatea și numărul surselor de poluare identificate la nivelul unităților din competență, după caz.
Compartimentele de mediu pot fi prevăzute cu personal auxiliar, care nu are calitatea de responsabil de mediu.
Articolul 7
Responsabilii de mediu se numesc din rândul personalului cu studii superioare sau medii.
Responsabilii de mediu trebuie să absolve cursuri de specializare în domeniu, organizate de instituții autorizate/acreditate în acest sens, conform prevederilor legale în vigoare. Unitățile de penitenciare vor asigura resursele financiare pentru participarea la cursurile de specializare în domeniu.
Responsabilul cu securitatea și sănătatea în muncă poate îndeplini și funcția de responsabil de mediu, în condițiile legii.
Personalul auxiliar se numește din rândul personalului cu studii medii.
Articolul 8
Activitatea structurii de specialitate este coordonată de directorul unității penitenciare din care face parte.
Articolul 9
Directorii unităților din sistemul administrației penitenciare comunică structurii de specialitate din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor accidentele ecologice produse în incinta unităților sau în zona de competență a acestora pe timpul desfășurării misiunilor specifice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în conformitate cu prevederile ordinelor și dispozițiilor în vigoare, și iau măsuri imediate pentru limitarea, diminuarea și eliminarea efectelor.
Directorii unităților din sistemul administrației penitenciare contactează autoritățile locale de protecție a mediului și stabilesc împreună modalitățile de depoluare și refacere a mediului, în cazul în care accidentul ecologic are efecte asupra vecinătăților, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
Articolul 10
Cercetarea accidentelor ecologice se efectuează de către o comisie compusă din cel puțin 3 persoane, dintre care una este reprezentant al compartimentului de specialitate din cadrul unității în care a avut loc accidentul, în conformitate cu prevederile prezentelor instrucțiuni.
Comisia de cercetare a accidentului ecologic se numește prin decizie de zi pe unitate de către directorul unității penitenciare.
În comisia de cercetare a accidentului ecologic trebuie să fie desemnat cel puțin un membru cu pregătire tehnică corespunzătoare.
Persoanele numite în comisia de cercetare a accidentului ecologic nu trebuie să fie implicate în organizarea și conducerea activității care a dus la producerea acestuia.
Cercetarea accidentelor ecologice cu implicații asupra vecinătăților, produse în unitățile din sistemul administrației penitenciare sau pe terenuri din administrarea acestora, se face de către categoriile de personal menționate la alin. (1), în colaborare cu autoritățile locale de protecție a mediului competente din regiunea/județul unde s-a produs accidentul.
Articolul 11
Evaluarea de mediu a activităților desfășurate în unitățile din sistemul administrației penitenciare este un proces intern, denumit în continuare autoevaluare de mediu. Aceasta are rolul de a stabili gradul de conformare a activităților specifice desfășurate la nivelul fiecărei unități cu legislația de protecție a mediului.
Autoevaluarea de mediu se realizează prin grija persoanelor cu atribuții pe linie de protecție a mediului, în urma identificării surselor/echipamentelor de poluare a mediului și pe baza datelor tehnice cuprinse în Fișa de mediu, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. Autoevaluarea de mediu se efectuează în mod obligatoriu pentru unitățile din sistemul administrației penitenciare care dețin surse de poluare.
În urma efectuării activității de autoevaluare, în cazul în care se constată neconformități raportate la legislația de protecție a mediului în vigoare, se întocmește proiectul Programului de conformare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3. Programul de conformare se întocmește de către toate unitățile din sistemul administrației penitenciare.
Efectuarea determinărilor și buletinelor de analiză pentru factorii de mediu necesare autoevaluării de mediu se execută prin organisme certificate, conform prevederilor legale.
Programul de conformare va fi adus la cunoștința structurii de specialitate din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor și va deveni document justificativ pentru fundamentarea solicitărilor de fonduri bugetare în cadrul proiectului de buget al fiecărei unități, precum și pentru propuneri de realizare a unor obiective sau de dotări ale acestora în cadrul planului multianual de investiții al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Structurile de specialitate din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor, conform competențelor, vor verifica pe teren corectitudinea datelor înscrise în Fișa de mediu și în Programul de conformare.
Măsurile cuprinse în Programul de conformare pot fi eșalonate în vederea realizării într-un orizont de timp de 4-6 ani. În cazul în care, din motive obiective, măsurile propuse prin Programul de conformare nu au putut fi îndeplinite până la expirarea termenelor propuse, titularul programului va înainta aparatului central din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor un program de conformare revizuit și va solicita stabilirea unor noi termene pentru realizarea măsurilor de conformare. În situația în care pe parcursul unui an calendaristic apar noi surse de poluare a mediului sau sunt achiziționate noi echipamente care produc deșeuri, titularul va efectua o nouă autoevaluare.
În cazul modificărilor organizatorice prin care o parte din structuri își schimbă subordonarea, responsabilul de mediu are obligația de a relua procedura de autoevaluare de mediu în termen de 90 de zile de la finalizarea acestora.
Articolul 12
La nivelul fiecărei unități care deține surse de poluare se constituie dosarul de mediu. Acesta va cuprinde documentele întocmite în baza prezentelor instrucțiuni și a legislației naționale privind protecția mediului pentru fiecare an calendaristic. La predarea funcției, responsabilul de mediu are obligația de a preda noului responsabil, pe bază de proces-verbal, dosarul de mediu al unității.
Dosarul de mediu va conține obligatoriu, fără a se limita numai la acestea, documentele de autoevaluare de mediu, programele de conformare, rapoartele anuale privind desfășurarea activității de protecție a mediului, evidența anuală a gestionării deșeurilor, dosarele de cercetare a accidentelor de mediu, notele de constatare și rapoartele de control.
Evidența privind cheltuielile și veniturile obținute din activitatea de protecție a mediului va fi reflectată distinct de responsabilul de mediu.
Capitolul III Atribuțiile personalului și structurilor implicate în activitățile de protecție a mediului
Secțiunea 1 Obligațiile directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale directorilor unităților subordonate
Articolul 13
Obligațiile directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale directorilor unităților subordonate în domeniul protecției mediului sunt cele prevăzute pentru persoanele fizice și juridice menționate la
art. 94 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005
privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare, ale persoanelor fizice și juridice prevăzute în actele normative în vigoare din domeniul protecției mediului, precum și cele ce decurg din prevederile prezentului ordin.
Articolul 14
În situația în care mai multe unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor își desfășoară activitatea în aceeași incintă, directorii acestora au următoarele obligații:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind protecția mediului, luând în considerare natura activităților;
b) să își coordoneze acțiunile în vederea protecției personalului și prevenirii accidentelor ecologice, în funcție de specificul activității desfășurate;
c) să se informeze reciproc despre riscurile de mediu și să înștiințeze personalul din subordine.
Secțiunea 2 Atribuțiile structurilor implicate în activitățile de protecție a mediului
Articolul 15
Structura de specialitate din cadrul aparatului central al administrației penitenciare are următoarele atribuții:
a) organizează, coordonează, îndrumă și controlează activitatea responsabililor de mediu la nivelul unităților din sistemul administrației penitenciarelor;
b) propune și coordonează programul de implementare a sistemului de management de mediu în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor;
c) reprezintă Administrația Națională a Penitenciarelor, ca organ de specialitate, în relațiile de cooperare cu autoritățile publice centrale sau teritoriale pentru protecția mediului, autoritățile publice centrale ori locale, după caz, care au atribuții și răspunderi specifice în domeniul protecției mediului;
d) elaborează proiecte de ordine, instrucțiuni și alte reglementări interne în domeniul protecției mediului;
e) analizează, pe baza raportului anual privind activitatea de protecție a mediului, modul de desfășurare a activităților de protecție a mediului din cadrul unităților din sistemul administrației penitenciare;
f) elaborează și înaintează conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, până la data de 15 februarie a fiecărui an raportul privind desfășurarea activității de protecție a mediului în cadrul sistemului administrației penitenciare pentru anul precedent;
g) coordonează activitatea de pregătire a persoanelor cu atribuții pe linie de protecție a mediului, prin organizarea de convocări/simpozioane de specialitate, în vederea asigurării aplicării unitare a prevederilor legislației în vigoare;
h) propune aplicarea de sancțiuni disciplinare pentru încălcarea de către personalul din administrația sistemului penitenciar a legislației de protecție a mediului în obiectivele și incintele aflate în administrarea unităților din sistemul administrației penitenciare, precum și în zonele de responsabilitate unde acestea desfășoară activități specifice, conform prevederilor cap. VII;
i) participă la cercetarea accidentelor ecologice majore produse în incintele unităților din sistemul administrației penitenciare sau în zona de competență a acestora, în îndeplinirea atribuțiilor specifice;
j) ține evidența controalelor efectuate în unitățile sistemului administrației penitenciare conform anexei nr. 4.
Secțiunea 3 Atribuțiile responsabililor de mediu din unitățile sistemului administrației penitenciare
Articolul 16
Responsabilii de mediu au următoarele atribuții:
a) întocmesc documentele de organizare, control și evaluare a activităților de protecție a mediului pentru unitatea proprie, conform listei prevăzute în anexa nr. 5;
b) controlează și notifică directorului unității din care fac parte aspectele sesizate privind încălcarea de către personalul unității a legislației de protecție a mediului în obiectivele și incintele aparținând acesteia, precum și în zonele de responsabilitate unde acesta desfășoară activități specifice, conform prevederilor prezentei instrucțiuni;
c) propun și supun aprobării directorului unității măsuri concrete pentru protecția mediului în zona de responsabilitate unde desfășoară activități personalul propriu;
d) prezintă directorului unității informări asupra modului de realizare a activităților de protecție a mediului;
e) stabilesc măsurile adecvate, în funcție de specificul activității, pentru prevenirea, limitarea și eliminarea efectelor poluărilor accidentale;
f) întocmesc programul de instruire a personalului privind cunoașterea legislației în domeniul protecției mediului;
g) elaborează temele de instruire a personalului în funcție de natura activităților;
h) stipulează în regulamentul de ordine interioară îndatoririle persoanelor private de libertate privind respectarea legislației în domeniul protecției mediului;
i) elaborează raportul privind desfășurarea activității de protecție a mediului pentru unitatea proprie și îl înaintează structurii de specialitate din cadrul aparatului central al administrației penitenciare pe linia protecției mediului, până la data de 15 ianuarie pentru anul precedent;
j) urmăresc prevederea în planurile anuale de asigurare tehnico-materială a resurselor financiare necesare desfășurării activităților de protecție a mediului specifice fiecărui domeniu de activitate;
k) colaborează cu autoritățile locale de protecție a mediului pentru desfășurarea unor acțiuni comune în domeniu;
l) urmăresc implementarea și respectarea legislației în vigoare în domeniul protecției mediului, a instrucțiunilor și normelor de protecție a mediului în unitatea proprie;
m) participă la convocări/simpozioane de specialitate;
n) întocmesc și actualizează permanent dosarul de mediu;
o) întocmesc și înaintează structurii de specialitate din cadrul aparatului central al administrației penitenciare comunicarea privind accidentul de mediu, pentru evenimentele care îndeplinesc condițiile de a fi declarate accidente ecologice conform legislației în vigoare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.
Articolul 17
Personalul auxiliar prevăzut la art. 6 alin. (2) are următoarele atribuții principale:
a) sprijină activitatea responsabilului de mediu din cadrul structurii de specialitate la întocmirea documentelor de organizare a activităților de protecție a mediului;
b) actualizează bazele de date pe linia protecției mediului constituite la nivelul structurii din care face parte;
c) participă la întocmirea raportului privind desfășurarea activității de protecție a mediului;
d) participă la convocări/simpozioane pe linia de protecție a mediului.
Articolul 18
Atribuțiile personalului unităților pe linia protecției mediului se prevăd în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționare, în condițiile prezentelor instrucțiuni.
Articolul 19
Unitățile din sistemul administrației penitenciare înaintează, la solicitarea structurii de specialitate din cadrul administrației penitenciare sau ori de câte ori este nevoie, sinteze și situații informative necesare gestionării activității de protecție a mediului.
Raportul privind desfășurarea activității de protecție a mediului conține următoarele date:
a) sinteza cu principalele concluzii rezultate în urma controalelor executate pe linia protecției mediului;
b) evidența fondurilor asimilate cheltuielilor și veniturilor din activitatea de protecție a mediului;
c) situația evenimentelor cu implicații asupra mediului înconjurător și a celor declarate accidente ecologice produse la nivelul unităților sau în care a fost implicat personalul acestora;
d) situația programelor de conformare la nivelul unității penitenciare;
e) stadiul îndeplinirii măsurilor prevăzute în anul precedent în planurile anuale de acțiune în domeniul protecției mediului;
f) situația obținerii autorizațiilor, avizelor și acordurilor de mediu prevăzute de legislația în vigoare;
g) monitorizarea factorilor de mediu - analize pentru factorii de mediu: apă, aer, sol, după caz;
h) situația colaborării cu autoritățile locale și regionale pentru protecția mediului, precum și operatorii economici cu care unitatea are contracte/convenții de prestări de servicii;
i) alte probleme sau propuneri care se consideră necesar a fi comunicate.
Secțiunea 4 Atribuții ale personalului din cadrul unităților sistemului administrației penitenciare în domeniul protecției mediului
Articolul 20
Responsabilul sectorului cazarmare din cadrul serviciilor/birourilor logistică are următoarele atribuții:
a) prevede anual lucrări de întreținere și refacere a aliniamentelor de protecție și a zonelor verzi;
b) prevede lucrări de întreținere la instalațiile generatoare de poluare specificate la pct. 1 din anexa nr. 5;
c) propune în cadrul planului multianual de investiții lucrări privind modernizarea centralelor termice și a instalațiilor aferente, pentru limitarea poluării atmosferei;
d) colaborează cu structura financiară pentru perfectarea contractelor de furnizare a apei potabile și/sau exploatarea puțurilor de adâncime, evacuarea și transportul reziduurilor menajere și gunoiului menajer din clădiri, evacuarea apelor uzate la canalizarea localității și/sau din fosele septice ori decantoare;
e) ține evidența construcțiilor speciale și a rețelelor de canalizare din categoriile separatoarelor de grăsimi, decantoarelor, spațiilor de spălare, stațiilor de tratare, filtrelor biologice etc.;
f) ține evidențele de gestiune a cantităților de deșeuri generate în urma activităților proprii, precum și a modului de stocare, reciclare, transport, valorificare și distrugere a acestora și le pune la dispoziția responsabilului cu protecția mediului;
g) ține evidența puțurilor de adâncime, a debitelor de apă extrase, a calității apei, consemnată în buletinele de analiză ce se efectuează periodic, a stării tehnice a puțurilor, a zonei de protecție sanitară, inclusiv împrejmuirea, precum și a cheltuielilor necesare exploatării, întreținerii și reparării acestora;
h) ține evidența rețelelor de alimentare cu apă, a punctelor de măsurare, a cheltuielilor necesare pentru lucrările de reparații și efectuarea analizei calității apei stocate în bazine;
i) ține evidența depozitelor de combustibil lichid pentru funcționarea centralelor termice, a stării tehnice a acestora, a recipientelor de stocare, a eventualelor pierderi de combustibil, în vederea prevenirii poluării solului și a pânzei freatice și a înlăturării efectelor cauzate de o eventuală poluare accidentală, după caz;
j) ține evidența cantitativă a punctelor de colectare a deșeurilor menajere și a celor refolosibile, a cheltuielilor necesare reparării obiectelor de inventar de resortul administrării patrimoniului imobiliar, containerelor, platformelor, împrejmuirilor, rampelor etc.;
k) colaborează cu responsabilii de mediu în vederea îndeplinirii sarcinilor specifice în domeniul protecției mediului;
l) furnizează datele necesare întocmirii evidenței fondurilor asimilate cheltuielilor și veniturilor din activitatea de protecție a mediului;
m) colaborează cu responsabilul de mediu în vederea stabilirii necesarului de bunuri și servicii pentru buna derulare a activității de protecția mediului.
Articolul 21
Responsabilul sectorului transporturi are următoarele atribuții:
a) urmărește efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere, revizii și inspecții tehnice pentru autovehiculele și navele proprii, după caz, și nu permit exploatarea acelora care pot afecta factorii de mediu, potrivit prevederilor legislației în vigoare;
b) înaintează ierarhic propuneri privind retehnologizarea mijloacelor de mobilitate din dotare, precum și a tehnicii specifice existente;
c) verifică modul de depozitare a carburanților și lubrifianților utilizați pentru tehnica din dotare, starea tehnică a recipientelor de stocare și iau măsuri urgente pentru eliminarea eventualelor pierderi de carburanți, în vederea prevenirii poluării solului, a apelor curgătoare și a pânzei freatice, precum și pentru înlăturarea efectelor cauzate de o eventuală poluare accidentală;
d) verifică periodic starea terenurilor din jurul depozitelor de carburanți - lubrifianți și refacerea eventualelor zone distruse sau poluate.
Articolul 22
Responsabilul cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor are următoarele atribuții:
a) supune instalațiile întreținerilor, reviziilor și determinărilor de noxe specifice, prevăzute de prescripțiile tehnice în vigoare, de către persoane autorizate în acest sens și nu permite exploatarea instalațiilor mecanice sub presiune și de ridicat fără efectuarea verificărilor tehnice și verificărilor tehnice periodice, conform reglementărilor legale în vigoare;
b) ține evidența instalațiilor/echipamentelor, a efectuării verificărilor tehnice și verificărilor tehnice periodice și nu permite manevrarea instalațiilor/echipamentelor de către persoane neautorizate;
c) întreprinde demersurile necesare în vederea autorizării funcționării instalațiilor/echipamentelor pentru care autorizarea funcționării se face de către Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, potrivit prescripțiilor tehnice aplicabile;
d) oprește din funcțiune instalațiile/echipamentele la expirarea scadenței de funcționare acordate cu ocazia ultimei verificări tehnice oficiale;
e) admite funcționarea instalațiilor/echipamentelor, care se face de către operatorul RSVTI, conform prevederilor prescripțiilor tehnice aplicabile;
f) ia măsuri de depozitare și eliminare corespunzătoare a deșeurilor, inclusiv a celor periculoase, rezultate din activitatea proprie sau casarea tehnicii specifice.
Articolul 23
Personalul cu atribuții pe linie de armament și tehnică specială are următoarele atribuții:
a) asigură condițiile legale de efectuare a lucrărilor de întreținere și a reviziilor specifice numai la unități autorizate în acest sens și nu permit exploatarea armamentului și tehnicii specifice, care poate afecta factorii de mediu, potrivit prevederilor legislației în vigoare;
b) instruiește periodic personalul care gestionează și exploatează armamentul și tehnica specifică;
c) verifică modul de depozitare și exploatare a bunurilor materiale ce conțin substanțe periculoase sau care intră sub incidența activității în domeniul nuclear, starea tehnică a acestora și nu permite introducerea în exploatare a tehnicii decât după obținerea autorizațiilor specifice utilizării substanțelor periculoase ori instalațiilor din domeniul nuclear;
d) ia măsuri de depozitare și eliminare corespunzătoare a deșeurilor periculoase, precum și a celor radioactive rezultate din activitatea proprie sau din casarea tehnicii specifice.
Articolul 24
Personalul cu atribuții specifice compartimentelor informatică și transmisiuni are următoarele atribuții:
a) asigură condițiile legale de efectuare a lucrărilor de întreținere și a reviziilor tehnice pentru echipamentele specifice, după caz, și nu permit exploatarea acelor echipamente care pot afecta factorii de mediu, potrivit prevederilor legislației în vigoare;
b) înaintează ierarhic propuneri privind retehnologizarea mijloacelor de comunicații și informatică din dotare;
c) depozitează corespunzător deșeurile provenite din componentele uzate sau consumabilele utilizate în procesul de întreținere a tehnicii din dotare, care se predau operatorilor economici autorizați pentru colectarea, valorificarea sau eliminarea acestor categorii de deșeuri;
d) ține evidența strictă a bunurilor în a căror componență se află substanțe sau materiale periculoase.
Articolul 25
Personalul care are atribuții privind creșterea și întreținerea animalelor are următoarele atribuții:
a) asigură spațiile și condițiile optime necesare acestora, conform prevederilor legale în vigoare;
b) asigură igienizarea corespunzătoare a adăposturilor;
c) asigură personalul necesar pentru creșterea, îngrijirea, hrănirea și acordarea asistenței sanitar-veterinare, în funcție de numărul de exemplare și specificul activităților desfășurate;
d) efectuează instruirea personalului care are în îngrijire astfel de animale, în scopul unei tratări adecvate și al protecției vieții și sănătății acestora;
e) asigură depozitarea corespunzătoare a dejecțiilor.
Articolul 26
Personalul cu atribuții privind întreținerea culturilor de legume și cereale are următoarele atribuții:
a) informează responsabilul de mediu înainte de arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase;
b) informează responsabilul de mediu, în caz de eliminări accidentale de poluanți în mediu sau de accident major;
c) solicită și obține autorizația din partea autorității publice competente pentru agricultură și desfășoară activitatea pe bază de contract cu titularii autorizațiilor de introducere deliberată în mediu și pe piață a organismelor modificate genetic;
d) monitorizează substanțele periculoase și toxice prin intermediul fișelor de magazie;
e) verifică modul de depozitare și manipulare a acestor substanțe și instruiește personalul care intră în contact cu substanțele considerate a fi periculoase pentru mediu și angajați;
f) întreține în condiții optime de lucru toate echipamentele și instalațiile utilizate în desfășurarea activității, a căror avarie sau funcționare necorespunzătoare ar putea conduce la un impact negativ asupra mediului.
g) asigură colectarea separată a biodeșeurilor în vederea compostării și fermentării acestora, precum și transportul la stații de compostare sau pe platforme individuale de compostare.
Articolul 27
În domeniul protecției mediului, sectorul logistic din cadrul unităților de penitenciare are obligația de a ține evidența de gestiune a cantităților de deșeuri generate în urma activităților proprii, de a urmări permanent modul de stocare, reciclare, transport, valorificare și distrugere a acestora și de a pune la dispoziția responsabilului cu protecția mediului aceste date.
Șefii sectoarelor de activitate au obligația de a obține autorizațiile necesare avizării funcționării din punct de vedere al protecției mediului pentru activitățile din aria lor de competență.
Respectarea legislației subsecvente gestionării deșeurilor este obligatorie pentru toate unitățile din sistemul administrației penitenciare.
Secțiunea 5 Obligațiile personalului din sistemul administrației penitenciare
Articolul 28
În domeniul protecției mediului, personalul din sistemul administrației penitenciare are următoarele obligații:
a) să își însușească și să respecte normele de protecție a mediului și modul de aplicare a acestora;
b) să își desfășoare activitatea în așa fel încât să nu creeze condiții de impact negativ asupra mediului înconjurător;
c) să aducă la cunoștință, pe cale ierarhică, orice situație care constituie un pericol de accident ecologic sau modificare a factorilor de mediu în unitatea în care își desfășoară activitatea;
d) să anunțe imediat directorul unității sau responsabilul de mediu în cazul producerii unui accident ecologic;
e) să întrerupă imediat orice activitate care ar putea genera producerea unui accident ecologic;
f) să ofere relațiile solicitate de organele de control și de cercetare în domeniul protecției mediului;
g) să respecte procedurile specifice aprobate la nivelul unității privind modul de intervenție la o poluare produsă în unitatea proprie sau în zona de competență.
Capitolul IV Substanțe periculoase
Secțiunea 1 Regimul utilizării substanțelor periculoase
Articolul 29
Directorii unităților din sistemul administrației penitenciare dispun întocmirea evidenței substanțelor și preparatelor chimice periculoase prevăzute de legislația în vigoare.
Articolul 30
Responsabilii de mediu verifică etichetarea, ambalarea, manipularea și transportul substanțelor și preparatelor periculoase și elaborează precizări pentru reducerea/eliminarea efectelor acestora asupra mediului și organismului uman.
Articolul 31
Unitățile din sistemul administrației penitenciare care utilizează substanțe care distrug stratul de ozon, respectiv agenți de refrigerare, agenți de condiționare a aerului, solvenți, agenți extinctori au următoarele obligații:
a) asigură măsurile necesare supravegherii, limitării și prevenirii oricăror emisii, dirijate sau accidentale;
b) țin evidența substanțelor specificate, conform anexei nr. 2 pct. 3 lit. j);
c) depozitează substanțele în recipiente special destinate și în locuri amenajate;
d) transportul substanțelor și preparatelor chimice periculoase se efectuează de către firme specializate, conform normelor în vigoare;
e) verifică periodic starea recipientelor de depozitare pentru identificarea și prevenirea riscurilor de emisie liberă în atmosferă.
Secțiunea 2 Protecția împotriva radiațiilor ionizante
Articolul 32
Activitățile cu specific nuclear se desfășoară în baza autorizației de funcționare emise de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
Articolul 33
Unitățile din sistemul administrației penitenciare care desfășoară activități specifice domeniului nuclear au următoarele obligații:
a) înregistrează rezultatele supravegherii și dozele estimate pentru activitățile cu risc de contaminare radioactivă;
b) raportează imediat, ierarhic, orice creștere a contaminării radioactive a mediului peste limitele admise.
Capitolul V Managementul deșeurilor
Secțiunea 1 Reglementarea activității de gestionare a deșeurilor
Articolul 34
În conformitate cu prevederile
și ale
privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice structurile de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au, conform competențelor, următoarele atribuții și răspunderi privind gestiunea deșeurilor:
a) elaborează planul de măsuri privind gestionarea deșeurilor și asigură condițiile necesare în vederea realizării acestora;
b) supraveghează și controlează respectarea de către unitățile din sistemul administrației penitenciare a reglementărilor privind gestiunea deșeurilor.
Prevederile alin. (1) nu se aplică:
a) deșeurilor radioactive;
b) apelor uzate.
Articolul 35
Colectarea și administrarea datelor și informațiilor privind gestiunea deșeurilor generate se execută conform modelului prezentat în anexa nr. 6.
Articolul 36
Deșeurile rezultate în urma desfășurării activităților curente ale unităților din sistemul administrației penitenciare pot constitui un risc de poluare a mediului.
În acest sens, directorii unităților din sistemul administrației penitenciare dispun:
a) asigurarea măsurilor de prevenire și limitare a impactului deșeurilor asupra mediului, prin gestionarea corespunzătoare a deșeurilor;
b) reducerea cantității de deșeuri;
c) recuperarea deșeurilor refolosibile și valorificarea acestora prin unități specializate, pe bază de contract;
d) asigurarea condițiilor necesare pentru depozitarea separată a diferitelor categorii de deșeuri, în funcție de proprietățile fizico-chimice, de compatibilități și de natura substanțelor de stingere care pot fi utilizate pentru fiecare categorie de deșeuri în caz de incendiu;
e) interzicerea aruncării și depozitării pe maluri, în albiile râurilor a deșeurilor de orice natură;
f) interzicerea abandonării ori eliminării necontrolate a deșeurilor sau executării operațiunilor neautorizate cu acestea;
g) dotarea navelor cu instalații de stocare temporară a deșeurilor și racorduri de descărcare în instalații speciale de mal;
h) adoptarea de soluții constructive, conform competențelor atribuite prin lege, pentru depozitele temporare de deșeuri;
i) refacerea cadrului natural în zonele de depozitare.
Articolul 37
Unitățile de penitenciare care desfășoară activități medicale îndeplinesc și prevederile Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale, aprobate prin
Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 219/2002
pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale, cu modificările și completările ulterioare.
Secțiunea 2 Proprietăți ale deșeurilor care fac ca acestea să fie periculoase
Articolul 38
În unitățile din sistemul administrației penitenciare se regăsesc deșeuri cu proprietăți care pot face ca acestea să fie periculoase:
H 1 - "Explozive": substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri ori frecare decât dinitrobenzenul;
H 2 - "Oxidante": substanțe și preparate care produc reacții puternic exoterme în contact cu alte substanțe, mai ales cu substanțe inflamabile;
H 3-A - "Foarte inflamabile":
a) substanțe și preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21°C (inclusiv lichide extrem de inflamabile); sau
b) substanțe și preparate care se pot încălzi până la aprindere în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie; sau
c) substanțe și preparate în stare solidă care se pot aprinde cu ușurință după un contact scurt cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă ori să se consume și după îndepărtarea sursei de aprindere; sau
d) substanțe și preparate gazoase care se inflamează în aer la presiune normală; sau
e) substanțe și preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantități periculoase.
H 3-B - "Inflamabile": substanțe și preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21°C și mai mic sau egal cu 55°C;
H 4 - "Iritante": substanțele și preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasa, pot provoca inflamații;
H 5 - "Nocive": substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate;
H 6 - "Toxice": substanțe și preparate (inclusiv substanțe și preparate foarte toxice) care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate și pot fi chiar letale;
H 7 - "Cancerigene": substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot induce cancer sau creșterea incidenței lui;
H 8 - "Corozive": substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu acestea;
H 9 - "Infecțioase": substanțe și preparate cu conținut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora care sunt cunoscute ca producând boli la om ori la alte organisme vii;
H 10 - "Toxice pentru reproducere": substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot induce malformații congenitale neereditare sau creșterea incidenței acestora;
H 11 - "Mutagene": substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot produce defecte genetice ereditare sau creșterea incidenței acestora;
H 12 - deșeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul ori un acid;
H 13 - "Sensibilizante": substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau pătrund prin piele, pot cauza o reacție de hipersensibilizare, astfel încât expunerea ulterioară la substanța sau preparatul respectiv poate produce efecte nefaste caracteristice;
H 14 - "Ecotoxice": deșeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate ori întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător;
H 15 - deșeuri capabile prin orice mijloace, după eliminare, să producă altă substanță, de exemplu, levigat, care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.
Articolul 39
Deșeurile periculoase - reprezentate în special de uleiurile uzate, baterii și acumulatori, deșeuri medicale - se colectează diferențiat și se transportă în vederea tratării și eliminării în instalații autorizate de către firme specializate, potrivit legislației în vigoare.
Cheltuielile ocazionate de analiza chimică a deșeurilor, monitorizarea factorilor de mediu și verificarea datelor declarate se suportă de către deținătorii deșeurilor.
În contractele de prestări servicii cu beneficiari, dacă se utilizează substanțe periculoase în procesul de muncă, se prevăd clauze clare de gestionare a deșeurilor rezultate.
Capitolul VI Protecția resurselor naturale și conservarea biodiversității
Secțiunea 1 Protecția resurselor naturale
Articolul 40
Pentru conservarea și protecția mediului acvatic, directorii unităților din sistemul administrației penitenciare dispun:
a) respectarea standardelor de emisie și evacuare a apelor reziduale din unitățile sistemului administrației penitenciare;
b) limitarea sau interzicerea activităților unităților din sistemul administrației penitenciare generatoare de poluare asupra resurselor de apă, în cazul depășirii indicatorilor de calitate;
c) adoptarea metodelor de conservare și refacerea resurselor de apă existente;
d) interzicerea spălării autovehiculelor, utilajelor și a ambalajelor care au conținut uleiuri, combustibili lichizi, lubrifianți, substanțe periculoase sau pesticide, în apele naturale;
e) interzicerea introducerii în apele de suprafață a substanțelor explozibile, tensiunilor electrice sau a substanțelor periculoase;
f) interzicerea evacuării apelor uzate de pe nave direct în apele de suprafață;
g) interzicerea evacuării de substanțe toxice, nocive sau radioactive, precum și a apelor uzate și contaminate cu izotopi radioactivi în rețelele de canalizare;
h) interzicerea evacuării în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate provenite de la unitățile medicale, curativ-profilactice, veterinare și laboratoare, fără o prealabilă epurare biologică și chimică.
Articolul 41
În scopul asigurării protecției aerului este interzisă evacuarea în atmosferă a substanțelor poluante sub formă de gaze, vapori, aerosoli, particule solide și altele, peste limitele stabilite prin actele normative în vigoare.
Se interzice punerea în funcțiune a instalațiilor care depășesc limitele maxime admise de emisii în atmosferă, fără echipamentele de filtrare și neutralizare a substanțelor poluante.
Articolul 42
În vederea protecției atmosferei, directorii unităților din sistemul administrației penitenciare dispun:
a) elaborarea și implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanți la surse;
b) reducerea emisiilor poluante rezultate în urma arderii combustibililor;
c) reducerea cantității de deșeuri biodegradabile depozitate;
d) asigurarea de dotări speciale pentru izolarea, protecția fonică a surselor de zgomot și vibrații, precum și punerea în exploatare a celor care nu depășesc pragul fonic admis.
Articolul 43
Directorii unităților din sistemul administrației penitenciare au următoarele obligații și răspunderi cu privire la utilizarea, conservarea și protecția solului:
a) dispun măsuri pentru prevenirea, reducerea riscului de degradare și combatere a schimbărilor dăunătoare solului, generate de propria lor activitate sau care ar putea fi cauzate de utilizările necorespunzătoare ale terenului ori de aplicarea unor practici neconforme cu reglementările în vigoare;
b) monitorizează calitatea și caracteristicile solului terenului deținut pe suprafața căruia s-au desfășurat sau se desfășoară activități cu impact semnificativ asupra solului;
c) interzic depozitarea, aruncarea, deversarea sau împrăștierea reziduurilor solide, lichide ori gazoase și a substanțelor radioactive sau chimice rezultate din activitățile curente, care produc poluarea solului, în afara locurilor special amenajate în acest scop.
Secțiunea 2 Conservarea biodiversității
Articolul 44
În scopul garantării conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, zonele de responsabilitate din vecinătatea ariilor protejate se supun prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin
Articolul 45
Personalul din sistemul administrației penitenciare care desfășoară activități specifice în interiorul și în vecinătatea ariilor protejate, monumentelor naturii sau pe alte terenuri pe care s-au identificat elemente susceptibile de a fi ocrotite este obligat să respecte statutul acestora, pentru a asigura dezvoltarea durabilă a zonelor.
Articolul 46
Pe timpul desfășurării activităților specifice, în perimetrul zonelor protejate sau în vecinătatea acestora este interzisă distrugerea speciilor de floră și faună sălbatică.
Articolul 47
Desfășurarea activităților specifice în situri "Natura 2000" se face pe baza avizului Natura 2000, act tehnico-juridic emis de autoritatea centrală de protecție a mediului.
Capitolul VII Organizarea și executarea controalelor
Articolul 48
Controalele pe linia protecției mediului se realizează, potrivit competențelor, de către structurile de specialitate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau de către autoritățile cu competențe în domeniu, conform prevederilor legale în vigoare.
Controalele pe linia protecției mediului dispuse în baza deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor pot fi:
a) controale tematice;
b) controale inopinate.
Articolul 49
În vederea executării controlului, personalul desemnat are dreptul de a solicita documentele și informațiile necesare responsabilului de mediu controlat și oricărei alte persoane cu responsabilități în domeniu.
Articolul 50
Ca urmare a executării activității de control, personalul desemnat are competența să constate și să propună sancțiuni disciplinare, potrivit legislației în domeniul mediului coroborată cu statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Articolul 51
Controlul propriu la nivelul unităților din cadrul administrației penitenciare privind respectarea normelor, dispozițiilor și măsurilor de protecția mediului se efectuează de:
a) responsabilul de mediu, pe baza unui grafic anual;
b) șefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz.
Controlul efectuat de responsabilul de mediu se finalizează prin documente scrise, în care se consemnează:
a) locațiile și instalațiile speciale care au fost controlate;
b) activitățile controlate;
c) constatările rezultate din teren;
d) propunerile de măsuri și acțiuni de înlăturare a deficiențelor și de îmbunătățire a activității.
Constatările, măsurile și deciziile adoptate în urma controalelor se aduc la cunoștință, prin documente scrise, aprobate de directorul unității penitenciare, tuturor persoanelor implicate.
Controalele efectuate de structurile/persoanele de specialitate din sistemul administrației penitenciare se vor evidenția în registrul unităților controlate, conform anexei nr. 4.
Articolul 52
În baza concluziilor rezultate din controalele autorității de stat sau din controalele proprii, directorul unității este obligat să ia măsuri imediate de remediere a tuturor neregulilor constatate în domeniul protecției mediului.
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 53
Directorii unităților din sistemul administrației penitenciare sunt obligați să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare desfășurării activităților de protecție a mediului pentru fiecare domeniu de activitate.
Articolul 54
Comisarii regionali, prim-comisarii și comisarii Gărzii Naționale de Mediu, precum și persoanele împuternicite din cadrul acesteia au acces, în condițiile legii, în obiectivele, incintele și în zonele aparținând sau aflate în administrarea unităților din sistemul administrației penitenciare.
Personalul prevăzut la alin. (1) este însoțit de personalul cu atribuții pe linie de protecție a mediului din cadrul unității care deține sau administrează obiectivele, incintele sau zonele respective.
Articolul 55
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
Anexa 1 la instrucțiuni
COMUNICARE
accident ecologic
Nr. ..... din ......
- model -
A. Unitatea ..............................................................
B. Adresa ................................................................
C. Data și ora producerii poluării .......................................
D. Tipul poluării ........................................................
- Cantitate/volum
- Suprafața afectată
- Implicații privind poluarea vecinătăților ..............................
E. Factorul de mediu afectat - descriere .................................
- Solul și vegetația
- Apa
- Aerul
- Așezările umane
F. Măsurile întreprinse pentru diminuarea poluării .......................
- Stabilirea listei cu materiale de intervenție ..........................
- Documentele după care s-a acționat pentru intervenție ..................
G. Colaborarea cu autoritățile locale de mediu
H. Măsurile pentru remedierea factorilor de mediu afectați de poluare ....
Directorul unității,
.....................
Anexa 2 la instrucțiuni
FIȘA DE MEDIU
1. Date generale ale unității:
a) Denumirea unității, adresă, telefon, fax .............................
b) Amplasamentul ........................................................
c) Profilul de activitate ...............................................
d) Forma de proprietate .................................................
e) Regimul de lucru (ore/zi, zile/săptămână, zile/an) ...................
f) Datele de identificare a responsabilului de mediu:
- Gradul, numele și prenumele:
- Studiile: instituții de învățământ absolvite
- Calificarea în funcție: cursuri de specialitate în domeniul protecției mediului, postliceale, postuniversitare
- Data numirii în funcția de responsabil de mediu:
- Telefon:
g) Agenția județeană și locală de protecția mediului:
- Denumirea:
- Adresa:
- Telefon:
2. Date specifice activității:
a) Activitatea desfășurată
Se prezintă activitatea specifică desfășurată, cu informații complete, inclusiv descrierea proceselor tehnologice acolo unde este cazul.
b) Dotări:
Dotările specifice: clădiri (cu suprafața spațiilor ocupate), utilaje, instalații, mașini, aparate, mijloace de transport (auto și nave) utilizate în activitate etc.
c) Suprafața unității - ha
- TOTAL: din care:
- Poligoane:
- Teren arabil:
- Pășune:
- Pajiști:
- Păduri:
- Lungime căi de comunicații: drumuri de acces, alei, trotuare
- Parc auto:
d) Utilități
Modul de asigurare cu utilități (apă, canal, energie etc.): surse, cantități, volume
3. Surse de poluanți și protecția factorilor de mediu:
a) Protecția calității apelor
- Sursele de ape uzate și indicatorii de calitate ai acestora
- Stațiile și instalațiile de epurare sau de preepurare a apelor uzate, randamentele de reținere a poluanților, locul de evacuare (emisar, canalizare publică, canalizare, platformă industrială)
- Poluanții evacuați în mediu sau în canalizări publice ori în alte canalizări (în mg/l și/sau kg/zi)
b) Protecția atmosferei
- Sursele și poluanții pentru aer
- Instalații pentru colectarea, epurarea și dispersia gazelor reziduale și a pulberilor
- Poluanții evacuați în atmosferă (în mg/mc și/sau g/s)
c) Protecția împotriva zgomotului și vibrațiilor
- Sursele de zgomot și de vibrații
- Dotările, amenajările și măsurile de protecție împotriva zgomotului și vibrațiilor
- Nivelul de zgomot și de vibrații produs
d) Protecția solului și a subsolului
- Sursele posibile de poluare a solului și a subsolului
- Măsurile, dotările și amenajările pentru protecția solului și a subsolului
e) Protecția împotriva radiațiilor
- Sursele de radiații din activitate
- Dotările, amenajările și măsurile pentru protecția împotriva radiațiilor
- Nivelul radiațiilor emise în mediu
f) Protecția fondului forestier (acolo unde este cazul)
- Situația afectării fondului forestier
- Lucrările și măsurile pentru diminuarea și eliminarea impactului negativ produs asupra vegetației și ecosistemelor forestiere
g) Protecția ecosistemelor, biodiversității și ocrotirea naturii (acolo unde este cazul)
- Sursele posibile de afectare a ecosistemelor acvatice și terestre, a monumentelor naturii, a parcurilor naționale și a rezervațiilor naturale
- Măsurile pentru protecția ecosistemelor, biodiversității și pentru ocrotirea naturii, în general
h) Protecția peisajului și a zonelor de interes tradițional (acolo unde este cazul)
- Modul de încadrare a obiectivului în peisaj
- Măsuri și amenajări pentru protecția peisajului și a zonelor de interes tradițional
i) Gestiunea deșeurilor
- Sursele de deșeuri, tipuri, compoziție și cantități de deșeuri rezultate
- Modul de gospodărire a deșeurilor; depozitare controlată, transport, tratare, refolosire, distrugere, integrare în mediu, comercializare
j) Gestiunea substanțelor și preparatelor periculoase
- Substanțele și preparatele periculoase utilizate/deținute, cantitățile utilizate/deținute și fișele de securitate ale acestora
- Modul de gospodărire, măsurile, dotările și amenajările pentru protecția mediului
k) Gestiunea ambalajelor
- Tipurile și cantitățile de ambalaje folosite
- Modul de gospodărire a ambalajelor și măsuri pentru protecția mediului
l) Încadrarea în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului
m) Modul de încadrare a obiectivului în cerințele planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului
n) Factorii poluanți din zona unității care afectează activitatea acesteia
- Sursa poluantă:
- Factorul de mediu poluat: aer, apă, sol
o) Substanțele care distrug stratul de ozon
- Denumirea substanței - tehnică și comercială: halon, freon
- Cantitatea: kg
- Unde se găsește: aparate de aer condiționat, instalații frigorifice, instalații de stins incendiul, dezumidificatoare, alte aparate sau instalații de pe tehnica specifică
p) Zonele de interes național adiacente unității penitenciare
- Denumirea zonei și tipul acesteia: rezervație a biosferei, rezervație naturală, parc național, rezervație peisagistică, monument al naturii, monument istoric, situri arheologice, situri Natura 2000, alte zone de interes natural
- Actul normativ care stabilește tipul zonei:
q) Accidentele ecologice în care a fost implicată unitatea
- Natura accidentului:
- Data producerii:
- Măsuri de remediere:
r) Protecția așezărilor umane (acolo unde este cazul)
- Distanța față de așezările umane, localitățile și populația eventual afectată
- Măsurile, dotările și amenajările pentru protecția așezărilor umane
s) Alte date și informații privind protecția mediului
Se vor prezenta și alte date specifice activității sau solicitate de structura de specialitate din aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor, după caz, care au legătură cu protecția factorilor de mediu și planul de intervenție în caz de poluări accidentale.
t) Reconstrucția ecologică (acolo unde este cazul)
- Lucrări și măsuri pentru refacerea mediului deteriorat, precum și pentru menținerea unui ecosistem corespunzător în zonă
u) Monitorizarea mediului (acolo unde este cazul)
v) Dotări și măsuri privind instruirea personalului, managementul exploatării și analiza periodică a propunerii de conformare pentru controlul emisiilor de poluanți, supravegherea calității mediului și monitorizarea activităților de protecție a mediului.
MENȚIUNE:
Fișa de mediu ce se va întocmi și se va prezenta la structura de specialitate din aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor se va adapta:
- în funcție de specificul activității;
- conținutului-cadru care formează obiectul acestei anexe;
- prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniu.
Anexa 3 la instrucțiuni
Avizat
.........................
directorul Direcției economico-administrative,
Administrația Națională a Penitenciarelor
.........................
responsabil de mediu,
Administrația Națională a Penitenciarelor
Aprob
.............,
director unitate
PROGRAM DE CONFORMARE
Nr.
crt.
Neconformitatea
Denumirea
măsurii
Performanță/
Obiective de
remediere
Termen de
finalizare
Fonduri
Raportare
Obs.
Descărcarea apelor uzate
Emisii atmosferice
Gestiunea deșeurilor
......................
Avizat
...........................,
director adjunct economico-administrativ/
șef serviciu economico-administrativ
Întocmit
..................,
responsabil de mediu
Anexa 4 la instrucțiuni
REGISTRUL
structurilor controlate în domeniul
protecției mediului
Nr.
crt.
Denumirea
structurii/
unității
controlate
Perioada/
Inspector
de mediu
Măsuri
dispuse
Termen de
raportare
Nr.
adresei
de
răspuns
Recontrol -
evidența
îndeplinirii
măsurilor
Observații
Anul ........
Anexa 5 la instrucțiuni
LISTA
principalelor documente de organizare a activităților
de protecție a mediului întocmite la nivelul unităților
din sistemul administrației penitenciare
1. Evidența surselor de poluare a mediului din unitățile penitenciare, cu referire la următoarele: centralele termice, depozitele de carburanți sau lubrifianți, de muniție și materiale de geniu chimic, substanțe periculoase și deșeuri, traseele conductelor de alimentare cu combustibil, sursele radioactive, poligoanele de tragere, stațiile de pompare a apelor reziduale, parcurile auto, spațiile de alimentație publică, cazare, odihnă, tratament și recuperare medicală, spațiile de deținere, animalele de serviciu, platformele de gunoi, precum și alte echipamente cu potențial de poluare, nave, armament, geniu chimic și altele asemenea.
NOTĂ:
Pentru fiecare dintre sursele identificate se precizează descrierea, evaluarea, lista activităților supuse monitorizării, documentele din care rezultă monitorizarea calității factorilor de mediu - buletine de măsurători, de interpretare etc.
2. Fișa de mediu
3. Programul de conformare
4. Planul anual de acțiune în domeniul protecției mediului
5. Planul de control intern al unității în domeniul protecției mediului
6. Procesele-verbale/notele de constatare încheiate cu ocazia controalelor efectuate de responsabilul de mediu al unității
7. Evidența cheltuielilor pentru protecția mediului și veniturilor din activitatea de protecție a mediului
8. Evidența buletinelor de analiză pentru factorii de mediu afectați de poluare - apă, aer, sol, după caz
9. Evidența gestiunii deșeurilor
Anexa 6 la instrucțiuni
UNITATEA ...................
EVIDENȚA GESTIUNII DEȘEURILOR
Anul ......
Tipul de deșeu ...... cod*1) ..........
Starea fizică .........................
Unitatea de măsură ....................
Nr.
Luna
Cantitatea de deșeuri
Generate
din care:
valorificată
eliminată final
rămasă în stoc
1
Ianuarie
2
Februarie
3
Martie
4
Aprilie
5
Mai
6
Iunie
7
Iulie
8
August
9
Septembrie
10
Octombrie
11
Noiembrie
12
Decembrie
TOTAL
-------
*1) Conform codificării din anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 856/2002
privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.