Hotărâre · Biroul Electoral Central

Hotărârea nr. 1/2012

privind interpretarea sintagmei de "jurist" prevăzute de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale

prezumat în vigoare

Data actului
5 aprilie 2012
Emitent
Biroul Electoral Central
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 246 din 11 aprilie 2012
Citează
1 act
Structură
1 articol · 2.101 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Interpretează 1

  • Legea nr. 67/2004 25 martie 2004 (prevederi anume) pentru alegerea autorităților administrației publice locale

Având în vedere prevederile

art. 24 alin. (5) din Legea nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorii acestora sunt desemnați dintre magistrații și ceilalți juriști existenți în județ sau în municipiul București,

ținând cont de prevederile

art. 28 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora președinții și locțiitorii birourilor electorale sunt, de regulă, juriști,

luând în considerare dispozițiile

art. 120 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează detașarea membrilor birourilor electorale numai în eventualitatea în care au calitatea de angajat cu contract de muncă sau sunt numiți într-o funcție publică,

văzând că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate rezultă că prin jurist se înțelege specialitatea obținută prin studii, și nu ocupația, ca specialitate exercitată efectiv la locul de muncă,

în temeiul

art. 37 alin. (4) din Legea nr. 67/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Biroul Electoral Central hotărăște:

Articol unic

Prin jurist, în sensul

art. 24 alin. (5) din Legea nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege persoana care a absolvit studii universitare de licență în domeniul științelor juridice.

Președintele Biroului Electoral Central,
judecător Florentina Preda-Popescu
București, 5 aprilie 2012.
Nr. 1.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.