Decizia nr. 202/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Remus Bența în Dosarul nr. 7992./320/2007 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 705D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, modificarea dispozițiilor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7992./320/2007, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Remus Bența cu ocazia soluționării unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 13 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi în fața legii și a autorităților publice și dreptul la un proces echitabil, întrucât prevăd numai în favoarea inculpatului dreptul de a solicita continuarea procesului penal în cazul intervenirii prescripției răspunderii penale.

Judecătoria Târgu Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, invocate de autorul excepției. Consideră că singura persoană interesată din punct de vedere juridic în continuarea procesului penal este inculpatul, întrucât nici partea vătămată și nici cea civilă nu ar mai putea să obțină satisfacerea intereselor sale în cazul în care i s-ar conferi acest drept.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 457/2008 , nr. 170/2009, nr. 676/2009 și nr. 1.042/2009, în sensul că dispozițiile art. 13 din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 din Codul de procedură penală, având denumirea marginală "Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile ori de existență a unei cauze de nepedepsire", astfel cum a fost modificată această denumire prin

Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Prin aceeași lege au primit un nou conținut și prevederile art. 13 alin. 1 din Codul de procedură penală, în timp ce ultimul alineat al textului de lege criticat a fost modificat prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, astfel că dispozițiile art. 13 din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "În caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunță achitarea.

Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepția cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece egalitatea în drepturi prevăzută de art. 16 din Constituție și dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu implică, în mod necesar, ca părțile procesului penal să aibă exact aceleași drepturi și obligații, ci presupun ca, prin lege, o parte să nu fie pusă într-o situație procesuală de inferioritate în raport cu celelalte părți. Prescripția răspunderii penale reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale, care, atunci când intervine în faza de urmărire penală, atrage încetarea acesteia, când există învinuit sau inculpat în cauză, iar, dacă survine în cursul judecății, determină încetarea procesului penal. Or, abilitarea învinuitului/inculpatului de a cere continuarea procesului penal în cazul intervenirii prescripției nu este de natură să afecteze nici egalitatea în drepturi și nici dreptul la un proces echitabil al celorlalte părți, întrucât numai învinuitul/inculpatul poate avea un interes în continuarea procesului penal, celelalte părți neputând obține satisfacerea intereselor lor în cazul în care li s-ar conferi acest drept. Într-adevăr, chiar dacă ar continua procesul penal la inițiativa părții vătămate sau a celei civile, aceasta nu ar mai putea obține condamnarea inculpatului, deoarece alternativa față de încetarea urmăririi penale, respectiv a procesului penal, ca și consecință a intervenirii prescripției răspunderii penale, o reprezintă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului/inculpatului, respectiv achitarea inculpatului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Remus Bența în Dosarul nr. 7992./320/2007 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.