Ordin · Ministerul Mediului și Pădurilor

Ordinul nr. 1129/2012

privind desemnarea Societății Comerciale "Rosoos Frigotehnic" - S.R.L. ca centru de instruir și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și ca centru de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră

prezumat în vigoare

Data actului
27 martie 2012
Emitent
Ministerul Mediului și Pădurilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 254 din 17 aprilie 2012
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
2 articole, 1 anexă · 6.527 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 150.599/DGDSP din 25 ianuarie 2012 al Direcției gestiune deșeuri și substanțe periculoase și prevederile

art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.682/2011

privind stabilirea cerințelor pentru desemnarea centrelor de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Regulamentul (CE) nr. 303/2008

al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu

Regulamentul (CE) nr. 842/2006

al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din

Regulamentul (CE) nr. 307/2008

al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu

Regulamentul (CE) nr. 842/2006

al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, și pentru desemnarea Asociației Generale a Frigotehniștilor din România ca organism de certificare a personalului care desfășoară activitățile mai sus menționate și de certificare a operatorilor economici care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 2 alin. (2) din

Regulamentul (CE) nr. 303/2008

,

în temeiul prevederilor

art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se desemnează Societatea Comercială "Rosoos Frigotehnic" - S.R.L. ca centru de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Regulamentul (CE) nr. 303/2008

al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu

Regulamentul (CE) nr. 842/2006

al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și ca centru de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din

Regulamentul (CE) nr. 307/2008

al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră.

(2)

Elementele de identificare a centrului de instruire și evaluare prevăzut la alin. (1) sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului și pădurilor,
Laszlo Borbely
București, 27 martie 2012.
Nr. 1.129.

Anexa ELEMENTELE DE IDENTIFICARE

a centrului de instruire și evaluare a personalului care desfășoară

activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE)

nr.

303/2008

al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în

conformitate cu

Regulamentul (CE) nr. 842/2006

al Parlamentului

European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de

recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale

și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de

refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin

anumite gaze fluorurate cu efect de seră și ca centru de instruire

și evaluare a personalului care desfășoară activitatea prevăzută

de art. 1 din

Regulamentul (CE) nr. 307/2008

al Comisiei din

2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul

(CE) nr.

842/2006

al Parlamentului European și al Consiliului,

a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor

pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru

personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor

autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră

Societatea Comercială "Rosoos Frigotehnic" - S.R.L.

Adresa:

Sediul social: Str. Principală nr. 5 A, satul Vâlcele, comuna Feleacu, CP 407274, județul Cluj

Sedii de lucru:

Piața Mărăști, bl. 3, ap. 65, Cluj-Napoca, județul Cluj

str. Fântânica nr. 38, sectorul 2, București

Telefon: +40(264) 28 44 62

+40(264) 28 44 63

+40(374) 00 98 33

Fax: +40(264) 28 44 62

E-mail: rosoos@gmi.ro

office@rosoos.ro

Website: http://www.rosoos.ro

________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.