Acordul din 14 februarie 1972
între guvernul Republicii Socialiste România și Agenția Internationala pentru Energia Atomica referitor la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare
prezumat în vigoare
avînd în vedere ca Republica Socialistă România a exprimat deplinul sau sprijin pentru sistemul de garanții al Agenției Internaționale pentru Energia Atomica (numita în cele ce urmează agenția),
avînd în vedere ca Republica Socialistă România este parte la Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare (numit în cele ce urmează tratatul), deschis spre semnare la Londra, Moscova și Washington, la 1 iulie 1968, și intrat în vigoare la 5 martie 1970,
subliniind ca Republica Socialistă România are dreptul inalienabil de a dezvolta cercetarea, producția și folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice, fără discriminare, conform articolului V din tratat,
reamintind ca toate părțile la tratat se angajează sa înlesnească și au dreptul de a participa la cel mai larg schimb posibil de echipamente, materiale și informații științifice și tehnologice în vederea folosirii energiei nucleare în scopuri pașnice,
considerind ca părțile la tratat, în măsura sa o facă, vor trebui de asemenea sa coopereze, contribuind, separat sau împreună cu alte state sau organizații internaționale, la dezvoltarea viitoare a aplicatiilor energiei nucleare în scopuri pașnice, îndeosebi pe teritoriile statelor neposesoare de arme nucleare, care sînt părți la tratat, ținînd seama în mod corespunzător de nevoile regiunilor lumii care sînt în curs de dezvoltare,
reamintind ca părțile la tratat și-au exprimat sprijinul pentru eforturile de cercetare și de dezvoltare, precum și pentru alte eforturi care vizează favorizarea aplicării, în cadrul sistemului de garanții al agenției a principiului unei garanții eficace a circuitului de materii brute și de produși fisionabili speciali, prin utilizarea de instrumente și alte mijloace tehnice în anumite puncte strategice,
considerind ca garanțiile cerute potrivit prezentului acord vor fi aplicate în asa fel încît sa evite stînjenirea dezvoltării economice sau tehnologice a părților la tratat sau a cooperării internaționale în domeniul activităților nucleare pașnice, mai ales în ceea ce privește schimburile internaționale de materiale și echipamente nucleare, destinate tratarii, utilizării sau producerii de materiale nucleare în scopuri pașnice,
considerind ca, în conformitate cu dispozițiile tratatului, agenția va trebui să aplice garanțiile astfel încît sa evite orice discriminare între statele care accepta aceste garanții și să facă în asa fel ca fiecare dintre aceste state sa beneficieze în aceeași măsura de orice imbunatatire sau dezvoltare în materie de garanții, ținînd seama de importanța respectării principiilor Cartei Națiunilor Unite, ca baza a dezvoltării cooperării internaționale în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri pașnice,
considerind ca Agenția Internationala pentru Energia Atomica este imputernicita, în virtutea articolului III din statutul sau, sa încheie astfel de acorduri,
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere
Ținînd seama de faptul ca Republica Socialistă România dorește sa dezvolte energia nucleara în scopuri pașnice și sa participe la cooperarea internationala în acest scop,
Partea ÎNTÎI
Angajament fundamental
Articolul 1
Guvernul Republicii Socialiste România se angajează, în virtutea paragrafului 1 al articolului III al tratatului, sa accepte garanții, în conformitate cu prezentul acord, asupra tuturor materiilor brute și tuturor produselor fisionabile speciale în toate activitățile nucleare pașnice exercitate pe teritoriul Republicii Socialiste România, sub jurisdicția sa, sau întreprinse sub controlul sau în orice alt loc, în scopul exclusiv de a verifica ca aceste materiale și produse nu sînt deturnate spre arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive.
Aplicarea garanțiilor
Articolul 2
Agenția are dreptul și obligația de a veghea la aplicarea garanțiilor, în conformitate cu prezentul acord, asupra tuturor materiilor brute și tuturor produselor fisionabile speciale în toate activitățile nucleare pașnice exercitate pe teritoriul Republicii Socialiste România, sub jurisdicția sa, sau întreprinse sub controlul sau în orice alt loc, în scopul exclusiv de a verifica ca aceste materiale și produse nu sînt deturnate spre arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive.
Cooperarea între guvernul Republicii Socialiste România și agenție
Articolul 3
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția cooperează pentru a înlesni aplicarea garanțiilor prevăzute în prezentul acord.
Punerea în aplicare a garanțiilor
Articolul 4
Garanțiile prevăzute în prezentul acord vor fi puse în aplicare, astfel încît:
a) sa evite stînjenirea progresului economic și tehnnlogic al Republicii Socialiste România sau a cooperării internaționale în domeniul activităților nucleare pașnice, îndeosebi a schimburilor internaționale de materiale nucleare;
b) sa evite stînjenirea activităților nucleare pașnice ale Republicii Socialiste România și în special a exploatării instalațiilor;
c) să fie compatibile cu practicile de gestiune adecvată, cerute pentru a asigura desfășurarea economică și sigura a activităților nucleare.
Articolul 5
a) Agenția va lua toate măsurile utile de precautie pentru a proteja secretele comerciale și industriale sau alte informații confidențiale de care va lua cunoștința ca urmare a aplicării prezentului acord.
b) i) Agenția nu va publică și nu va comunică nici unui stat, organizație sau persoana informațiile pe care ea le-a obținut ca urmare a aplicării prezentului acord; cu toate acestea, detalii particulare referitoare la aplicarea acestui acord vor putea fi comunicate Consiliului guvernatorilor al agenției (denumit în cele ce urmează consiliul) și membrilor personalului agenției care vor avea nevoie de acestea pentru a-și exercită funcțiile oficiale în materie de garanții, dar numai în măsura în care aceasta este necesar, pentru a permite agenției să se achite de responsabilitățile sale în aplicarea prezentului acord;
îi) informații succinte asupra materialelor nucleare, supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, vor putea fi publicate la hotărîrea consiliului, dacă statele direct interesate consimt la aceasta.
Articolul 6
a) Agenția va tine seama pe deplin, aplicind garanțiile vizate prin prezentul acord, de perfectionarile tehnologice în materie de garanții, în vederea îmbunătățirii periodice a modalităților și procedurilor de garanții, în lumina experienței dobîndite, și va face tot posibilul pentru a optimiza raportul cost/eficacitate și de a asigura aplicarea principiului unei garanții eficace a circuitului materialelor nucleare, supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, prin folosirea de aparate, inclusiv aparate automatizate, și de alte mijloace tehnice în anumite puncte strategice, în măsura în care tehnologia prezenta sau viitoare o va permite.
b) Pentru a optimiza raportul cost/eficacitate, se vor folosi mijloace cum sînt:
i) confirmarea, pentru a defini zonele de bilanț material în scopurile evidentei contabile;
îi) metode statistice și prelevarea de probe prin sondaje pentru a evalua circuitul de materiale nucleare;
iii) concentrarea activităților de verificare la acele etape din ciclul combustibilului nuclear unde sînt produse, transformate, utilizate sau depozitate materiale nucleare de la care ar putea fi ușor produse arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive și reducerea la minimum a activităților de verificare în ceea ce privește alte materiale nucleare, cu condiția ca aceasta sa nu stînjenească aplicarea de către agenție a garanțiilor vizate de prezentul acord.
Sistemul român de control al materialelor
Articolul 7
a) Guvernul Republicii Socialiste România va stabili și va aplica un sistem de evidența contabilă și de control pentru toate materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord.
b) Agenția va aplica garanțiile astfel încît să poată stabili că nu a avut loc deturnarea de materiale nucleare de la utilizarile pașnice către arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive, sa verifice rezultatele obținute prin sistem. Aceasta verificare cuprinde, îndeosebi, măsurătorile și observațiile independente efectuate de agenție, în conformitate cu procedurile specificate în partea a doua a prezentului acord. Procedînd la aceasta verificare, agenția va lua în considerare evidența contabilă și eficacitatea tehnica a sistemului Republicii Socialiste România.
Informații ce urmează a fi furnizate agenției
Articolul 8
a) Pentru a asigura punerea efectivă în aplicare a garanțiilor în virtutea prezentului acord, guvernul Republicii Socialiste România va furniza agenției, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în partea a doua a prezentului acord, informații privitoare la materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord și caracteristicile instalațiilor care au importanța din punct de vedere al controlului acestor materiale.
b) i) Agenția nu va cere decît un minimum necesar de informații pentru îndeplinirea obligațiilor sale în virtutea prezentului acord.
îi) În ceea ce privește informațiile referitoare la instalații, acestea vor fi reduse la minimum necesar controlului materialelor nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord.
c) Dacă guvernul Republicii Socialiste România solicita, agenția este dispusă sa examineze, într-un loc supus jurisdicției Republicii Socialiste România, informațiile descriptive care, după părerea guvernului Republicii Socialiste România, sînt deosebit de importante. Nu este necesar ca aceste informații să fie transmise fizic agenției, cu condiția ca ele să fie păstrate într-un loc aflat sub jurisdicția Republicii Socialiste România, astfel încît agenția să le poată examina din nou fără dificultate.
Inspectorii agenției
Articolul 9
a) i) Agenția va trebui să obțină consimțămîntul guvernului Republicii Socialiste România pentru desemnarea inspectorilor agenției pentru Republica Socialistă România.
îi) Dacă guvernul Republicii Socialiste România, fie atunci cînd desemnarea unui inspector a fost propusă, fie ulterior desemnării, nu este de acord cu aceasta desemnare, agenția va propune guvernului Republicii Socialiste România una sau mai multe alte desemnari.
iii) Dacă, în urma refuzului repetat al guvernului Republicii Socialiste România de a accepta desemnarea de inspectori ai agenției, inspecțiile ce urmează a fi efectuate, în virtutea acordului, vor fi impiedicate, acest refuz va fi comunicat de către directorul general al agenției (numit în cele ce urmează directorul general) consiliului spre examinare, pentru ca acesta sa ia măsurile corespunzătoare.
b) Guvernul Republicii Socialiste România va lua măsurile necesare ca inspectorii agenției să-și poată îndeplini efectiv funcțiile lor potrivit prezentului acord. Agenția va lua măsurile necesare pentru ca inspectorii să respecte, în exercitarea atribuțiilor lor, dispozițiile prezentului acord.
c) Vizitele și activitățile inspectorilor agenției vor fi organizate astfel încît:
i) sa reducă la minimum inconvenientele și perturbarile ce ar rezultă pentru guvernul Republicii Socialiste România și pentru activitățile nucleare pașnice inspectate;
îi) să asigure protecția secretelor industriale sau a altor informații confidențiale care sînt aduse la cunoștința inspectorilor.
Privilegii și imunități
Articolul 10
Guvernul Republicii Socialiste România va aplica agenției (în special bunurilor, fondurilor și averilor sale) și inspectorilor ei și altor funcționari ce exercita funcții în baza prezentului acord prevederile pertinente ale Acordului asupra privilegiilor și imunităților Agenției Internaționale pentru Energia Atomica, astfel cum acest acord a fost acceptat de către Republica Socialistă România.
RIDICAREA GARANȚIILOR
Articolul 11
Consumarea sau diluarea materialelor nucleare
Garanțiile referitoare la materialele nucleare vor fi ridicate atunci cînd agenția va fi constatat ca aceste materiale au fost consumate sau diluate astfel încît nu mai sînt utilizabile pentru o activitate nucleara ce poate face obiectul garanțiilor sau au devenit practic irecuperabile.
Articolul 12
Transferul materialelor nucleare în afară Republicii Socialiste România
Guvernul Republicii Socialiste România va notifica în prealabil agenției transferurile preconizate de materiale nucleare, supuse garanțiilor potrivit prezentului acord, în afară Republicii Socialiste România, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în partea a doua a prezentului acord. Agenția va ridica garanțiile aplicabile materialelor nucleare potrivit prezentului acord, cînd statul destinatar își va fi asumat responsabilitatea potrivit prevederilor din partea a doua a acestui acord. Agenția va tine registre în care sînt consemnate atît fiecare transfer, cît și, acolo unde este cazul, reaplicarea garanțiilor la materialele nucleare transferate.
Articolul 13
Prevederi referitoare la materialele nucleare care urmează să fie folosite în activități nenucleare
Dacă materiale nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord urmează să fie utilizate în activități nenucleare - cum ar fi producerea aliajelor sau a ceramicei - guvernul Republicii Socialiste România va conveni cu agenția, înainte ca materialele să fie utilizate, asupra condițiilor în care vor putea fi ridicate garanțiile aplicabile acestor materiale.
Articolul 14
Neaplicarea garanțiilor la materialele nucleare care urmează să fie folosite în activități nepasnice
Dacă guvernul Republicii Socialiste România intenționează să-și exercite libertatea de a utiliza materiale nucleare care urmează să fie supuse garanțiilor conform prezentului acord, într-o activitate nucleara care nu implica aplicarea garanțiilor prevăzute în prezentul acord, se va proceda astfel:
a) guvernul Republicii Socialiste România va informa agenția cu privire la aceasta activitate, precizînd:
i) ca folosirea materialeler nucleare într-o activitate militară neinterzisa nu este incompatibilă cu un eventual angajament, luat de către guvernul Republicii Socialiste România, în executarea căruia se aplică garanțiile agenției și care prevede că aceste materiale sînt utilizate numai într-o activitate nucleara pașnică;
îi) ca, în cursul perioadei în care garanțiile nu vor fi aplicate, materialele nucleare nu vor servi la producerea de arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive.
b) Guvernul Republicii Socialiste România și agenția vor încheia un anganjament, conform căruia atît timp cît materialele nucleare vor fi utilizate într-o activitate de acest fel garanțiile vizate de prezentul acord nu vor fi aplicate. Aranjamentul va preciza, în măsura posibilului, perioada sau împrejurările în care garanțiile nu vor fi aplicate. În orice caz, garanțiile prevăzute în prezentul acord vor fi aplicate din nou, de îndată ce materialele vor fi retransferate într-o activitate nucleara pașnică. Agenția va fi ținuta la curent asupra cantității totale și a compoziției acestor materiale nesupuse garanțiilor, ce se găsesc în Republica Socialistă România, cît și asupra oricărui export de asemenea material.
c) Fiecare dintre aceste aranjamente se încheie cu asentimentul agenției. Acest asentiment va fi dat într-un termen cît mai scurt posibil; el se va referi numai la aspecte cum ar fi prevederile referitoare la durata, modalitățile de aplicare, stabilirea de rapoarte etc., dar nu va implica o aprobare a activității militare - nici cunoașterea secretelor militare privind aceasta activitate - nici nu se va referi la utilizarea materialelor nucleare în aceasta activitate.
Probleme financiare
Articolul 15
Guvernul Republicii Socialiste România suporta cheltuielile pe care le efectuează în executarea obligațiilor sale în virtutea prezentului acord. Agenția, de asemenea, suporta cheltuielile pe care le efectuează în executarea obligațiilor sale în virtutea prezentului acord. Totuși, dacă guvernul Republicii Socialiste România sau persoane de sub jurisdicția sa efectuează cheltuieli extraordinare legate de o cerere expresă a agenției, aceasta din urma rambursează valoarea acestor cheltuieli, cu condiția ca ea sa fi consimțit în prealabil de a o face. În orice caz, cheltuielile privind operațiunile suplimentare de măsurare și sondaje pe care inspectorii le pot cere sînt suportate de agenție.
Responsabilitatea civilă în caz de daune nucleare
Articolul 16
Guvernul Republicii Socialiste România va asigura ca agenția și funcționarii săi sa beneficieze, în scopul îndeplinirii prevederilor prezentului acord, de aceeași protecție ca și proprii săi cetățeni în materie de responsabilitate civilă în caz de dăuna nucleara, inclusiv de orice asigurare sau alta garanție financiară, care poate fi prevăzută în cadrul legislației sau reglementărilor sale.
Responsabilitatea internationala
Articolul 17
Orice cerere în reparare, facuta de către guvernul Republicii Socialiste România agenției sau de către agenție guvernului Republicii Socialiste România, privind orice dăuna care rezultă din executarea garanțiilor aplicabile în virtutea prezentului acord, alta decît o dăuna cauzată de un accident nuclear, va fi soluționată în conformitate cu dreptul internațional.
Măsuri ce permit verificarea absentei deturnarii
Articolul 18
În cazul cînd, după ce a fost sesizat de un raport al directorului general, consiliul decide ca este esențial și urgent ca guvernul Republicii Socialiste România sa ia o măsura determinata pentru a permite să se verifice ca materialele nucleare supuse garanțiilor, în virtutea prezentului acord, nu sînt deturnate către arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive, consiliul poate invita guvernul Republicii Socialiste România sa ia numita măsura fără întîrziere, independent de orice procedura angajata pentru reglementarea unui diferend, conform articolului 22 al prezentului acord.
Articolul 19
În cazul în care consiliul, după examinarea informațiilor pertinente comunicate de directorul general, constata ca agenția nu a putut verifica ca materialele nucleare care urmează să fie supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord n-au fost deturnate spre arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive, consiliul poate raporta, asa cum se specifică în paragraful C al articolului XII din Statutul agenției (numit în cele ce urmează statutul), și poate lua și alte măsuri prevăzute în articolul menționat, dacă acestea sînt aplicabile. În acest scop, consiliul va ține seama de măsura în care aplicarea garanțiilor a furnizat anumite asigurări și va da guvernului Republicii Socialiste România orice posibilități de a-i furniza asigurările suplimentare necesare.
Interpretarea și aplicarea acordului și rezolvarea litigiilor
Articolul 20
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția se vor consulta, la cererea uneia sau alteia dintre părți, asupra oricărei probleme privind interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului acord.
Articolul 21
Guvernul Republicii Socialiste România va avea dreptul de a cere ca orice problema privind interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentulul acord să fie examinata de consiliu. Consiliul va invita guvernul Republicii Socialiste România sa ia parte la dezbaterile sale asupra oricărei probleme de aceasta natură.
Articolul 22
Orice litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord, cu excepția litigiilor privitoare la o constatare facuta de consiliu în virtutea articolului 19 sau a unei măsuri luate de către consiliu în urma acestei constatări, care nu este rezolvată prin negociere sau alt procedeu acceptat de către guvernul Republicii Socialiste România și agenție, trebuie, la cererea oricărei părți, să fie supus unui tribunal de arbitraj compus după cum urmează: guvernul Republicii Socialiste România și agenția desemnează fiecare câte un arbitru, iar cei doi arbitri astfel desemnați aleg un al treilea arbitru care prezidează tribunalul.
Dacă este imposibila desemnarea arbitrilor într-un termen rezonabil, problema desemnării acestora va fi rezolvată conform principiilor dreptului internațional. Deciziile tribunalului au forta obligatorie pentru guvernul Republicii Socialiste România și agenția.
Suspendarea aplicării garanțiilor agenției în virtutea altor acorduri
Articolul 23
Aplicarea garanțiilor agenției în Republica Socialistă România în virtutea altor acorduri de garanții încheiate cu agenția este suspendată atît timp cît prezentul acord este în vigoare. Dat fiind ca Republica Socialistă România a primit asistența din partea agenției conform dispozițiilor Acordului de proiect care a intrat în vigoare la 22 aprilie 1966, se menține angajamentul luat de către Republica Socialistă România potrivit acestui acord de a nu utiliza nici unul dintre materialele vizate în numitul acord, în asa fel încît sa servească scopurile militare.
Amendarea acordului
Articolul 24
a) Guvernul Republicii Socialiste România și agenția se vor consulta, la cererea uneia sau alteia dintre părți, cu privire la orice amendament la prezentul acord.
b) Toate amendamentele trebuie să fie acceptate de guvernul Republicii Socialiste România și agenție.
c) Amendamentele la prezentul acord intră în vigoare în aceleași condiții ca și acordul propriu-zis.
d) Directorul general va informa de îndată toate statele membre ale agenției asupra oricărui amendament la prezentul acord.
Intrarea în vigoare și durata
Articolul 25
Prezentul acord va intra în vigoare la data la care agenția va primi din partea guvernului Republicii Socialiste România notificarea scrisă din care să rezulte ca au fost îndeplinite condițiile de ordin constituțional necesare pentru intrarea sa în vigoare. Directorul general va informa de îndată toate statele membre ale agenției cu privire la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Articolul 26
Prezentul acord rămîne în vigoare atît timp cît Republica Socialistă România este parte la tratat.
Partea A DOUA
Introducere
Articolul 27
Obiectul prezentei părți a acordului este de a specifică procedurile de aplicat pentru îndeplinirea prevederilor din partea întîi.
Obiectivul garanțiilor
Articolul 28
Obiectivul procedurilor de aplicare a garanțiilor, prevăzute în aceasta parte a acordului, este de a detecta rapid deturnarea de cantități importante de materiale nucleare de la activități nucleare pașnice spre fabricarea de arme nucleare sau de alte dispozitive nucleare explozive sau pentru scopuri necunoscute și de a împiedica deturnarea pe calea unei detectari rapide.
Articolul 29
În vederea realizării obiectivului prevăzut în articolul 28, agenția va folosi datele furnizate de evidența contabilă a materialelor, ca măsura de garanții de importanța esențială asociata confinarii și supravegherii, ca măsuri complementare importante.
Articolul 30
Concluzia tehnica a operațiunilor de verificare de către agenție este un raport pentru fiecare zona de bilanț material, în care se indica diferența de inventar pentru o perioadă determinata și limitele de precizie ale diferențelor declarate.
Sistemul național de evidența contabilă și de control al materialelor nucleare
Articolul 31
În conformitate cu articolul 7, agenția, în activitățile sale de verificare, va folosi pe deplin sistemul român de evidența contabilă și de control al tuturor materialelor nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, evitînd sa repete inutil operațiunile de evidența contabilă și de control făcute de guvernul Republicii Socialiste România.
Articolul 32
Sistemul român de evidența contabilă și de control al tuturor materialelor nucleare supuse garanțiilor, în virtutea prezentului acord, se bazează pe un ansamblu de zone de bilanț, material și permite, cînd este cazul și cum specifică aranjamentele subsidiare, stabilirea unor măsuri ca:
a) un sistem de măsurare pentru determinarea cantităților de materiale nucleare primite, produse, expediate, consumate, pierdute sau altfel retrase din stoc și a cantităților din stoc;
b) evaluarea preciziei și exactitatii măsurătorilor și estimarea incertitudinii în măsurători;
c) modalități de constatare, examinare și evaluare a diferențelor dintre măsurătorile făcute de către expeditor și de către destinatar;
d) modalități de inventariere fizica;
e) modalități de evaluare a acumularilor de stoc, precum și a pierderilor nemasurate;
f) un sistem de înregistrări și de rapoarte menționînd, pentru fiecare zona de bilanț material, stocul de materiale nucleare și variatiile acestui stoc, inclusiv sosirile și expedierile;
g) prevederi vizind asigurarea aplicării corecte a metodelor și regulilor de evidența contabilă;
h) modalități de comunicare a rapoartelor către agenție, în conformitate cu articolele 59-69.
Începerea aplicării garanțiilor
Articolul 33
Garanțiile nu se aplică, în virtutea prezentului acord, asupra materialelor aflate în activități de extracție sau prelucrare a minereurilor.
Articolul 34
a) Dacă materialele ce conțin uraniu sau toriu, care nu au atins etapa din ciclul de combustibil menționată în alineatul c), sînt direct sau indirect exportate către un stat neposesor de arme nucleare, guvernul Republicii Socialiste România va informa agenția asupra cantității, compoziției și destinației acestor materiale, excepțind cazul în care materialele sînt exportate în scopuri specific nenucleare;
b) dacă materialele ce conțin uraniu sau toriu, care nu au atins etapa din ciclul de combustibil menționată în alineatul c), sînt importate, guvernul Republicii Socialiste România informează agenția asupra cantității și compoziției lor, cu excepția cazului în care materialele sînt importate în scopuri specific nenucleare;
c) dacă materialele nucleare cu o compoziție și cu o puritate corespunzătoare pentru fabricarea combustibilului sau pentru separarea izotopilor părăsesc uzina sau etapa de prelucrare în care au fost produse, ori dacă asemenea materiale nucleare sau oricare alte materiale nucleare produse într-o etapa ulterioară din ciclul de combustibil nuclear sînt importate în Republica Socialistă România, materialele nucleare vor fi atunci supuse celorlalte proceduri de garanții specificate în prezentul acord.
Ridicarea garanțiilor
Articolul 35
a) Garanțiile sînt ridicate, în ceea ce privește materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, în condițiile stabilite în articolul 11. Dacă aceste condiții nu sînt satisfacute, dar guvernul Republicii Socialiste România considera ca recuperarea de materiale nucleare controlate conținute în deșeurile ce urmează a fi retratate nu este realizabila sau de dorit pentru moment, guvernul Republicii Socialiste România și agenția se consulta cu privire la măsurile de garanții corespunzătoare de a fi aplicate.
b) Garanțiile privind materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, în condițiile expuse în articolul 13, sînt suspendate dacă guvernul Republicii Socialiste România și agenția au convenit sa considere ca aceste materiale nucleare sînt practic irecuperabile.
Scutire de garanții
Articolul 36
La cererea guvernului Republicii Socialiste România, agenția scutește de garanții următoarele materiale nucleare:
a) produsele fisionabile speciale, dacă sînt folosite în cantități de ordinul gramului sau mai mici, ca elemente sensitive în instrumente;
b) materialele nucleare care sînt folosite în activități nenucleare, în conformitate cu articolul 13, și sînt recuperabile;
c) plutoniul avînd concentrație izotopica de plutoniu 238 care depășește 80% .
Articolul 37
La cererea guvernului Republicii Socialiste România, agenția scutește de garanții materialele nucleare care altfel ar fi supuse garanțiilor, cu condiția ca întreaga cantitate de materiale nucleare scutite în Republica Socialistă România, în virtutea prezentului articol, sa nu depășească în nici un moment următoarele cantități:
a) un kilogram, în total, de produse fisionabile speciale care poate conține unu sau mai multe dintre produsele:
i) plutoniu;
îi) uraniu cu o imbogatire egala sau mai mare de 0,2 (20%), a cărui greutate se considera egala cu greutatea reală înmulțită cu gradul de imbogatire;
iii) uraniu avînd o imbogatire mai mica de 0,2 (20%), dar superioară celei a uraniului natural, a cărui greutate se considera egala cu greutatea sa reală înmulțită cu de 5 ori patratul imbogatirii;
b) zece tone, în total, de uraniu natural și uraniu saracit cu o imbogatire de peste 0,005 (0,5%);
c) douăzeci de tone de uraniu saracit, cu o imbogatire egala sau mai mica de 0,005 (0,5%);
d) douăzeci de tone de toriu, sau cantități mai mari pe care Consiliul guvernatorilor le poate menționa în vederea unei aplicari uniforme.
Articolul 38
Pentru un material nuclear scutit care trebuie tratat sau depozitat împreună cu materiale nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, sînt prevăzute dispoziții în vederea reaplicarii garanțiilor la acest material.
Aranjamente subsidiare
Articolul 39
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția încheie aranjamente subsidiare în care se specifică detaliat modul în care vor fi aplicate prevederile enunțate în prezentul acord, în măsura necesară pentru a permite agenției să-și îndeplinească în mod eficace responsabilitățile sale în virtutea prezentului acord.
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția pot extinde sau modifica, de comun acord, aranjamentele subsidiare fără amendamente la prezentul acord.
Articolul 40
Aranjamentele subsidiare intră în vigoare în același timp cu prezentul acord sau cît mai curînd posibil după intrarea acestuia în vigoare. Guvernul Republicii Socialiste România și agenția vor depune toate eforturile pentru ca aranjamentele să între în vigoare în decurs de 90 zile după intrarea în vigoare a prezentului acord; acest termen nu poate fi prelungit decît dacă guvernul Republicii Socialiste România și agenția au convenit astfel. Guvernul Republicii Socialiste România comunică fără întîrziere agenției informațiile necesare pentru elaborarea acestor aranjamente. După intrarea în vigoare a prezentului acord, agenția are dreptul de a aplica procedurile expuse în acest sens, în ceea ce privește materialele nucleare enumerate în inventarul prevăzut în articolul 41, chiar dacă aranjamentele subsidiare nu au intrat încă în vigoare.
Inventarul
Articolul 41
Pe baza raportului inițial menționat în articolul 62, agenția stabilește un inventar unic al tuturor materialelor nucleare din Republica Socialistă România, care sînt supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord, indiferent de originea lor, și îl tine la zi bazindu-se pe rapoartele ulterioare și rezultatele operațiilor sale de verificare. Copii de pe inventar sînt comunicate guvernului Republicii Socialiste România la intervale ce se stabilesc de comun acord.
INFORMAȚII DESCRIPTIVE Dispoziții generale
Articolul 42
În virtutea articolului 8 informațiile referitoare la instalațiile existente vor fi furnizate agenției în cursul discutarii aranjamentelor subsidiare. Limitele de timp pentru prezentarea unor astfel de informații în ceea ce privește noile instalații vor fi specificate în aceste aranjamente subsidiare; astfel de informații trebuie transmise într-un termen cît mai scurt posibil, înainte de introducerea materialelor nucleare într-o instalatie noua.
Articolul 43
Informațiile descriptive comunicate agenției trebuie să includă pentru fiecare instalatie nucleara, cînd este cazul:
a) identificarea instalației, care stabilește caracterul sau general, scopul, capacitatea nominală, amplasarea geografică, denumirea și adresa, care vor fi utilizate în probleme curente;
b) o descriere a amplasarii generale a instalației indicind, în măsura în care este posibil, forma, amplasarea și fluxul materialelor nucleare, precum și planul general de amplasare a elementelor instalațiilor care folosesc, produc sau tratează materialele nucleare;
c) o descriere a caracteristicilor instalației în ceea ce privește evidența contabilă a materialelor nucleare, confinarea și supravegherea; și
d) o descriere a procedurilor de evidența contabilă și de control al materialelor nucleare, existente sau propuse la instalații, indicind în special zonele de bilanț material stabilite de operator, metodele de măsurători pe flux și procedeele de efectuare a inventarului fizic.
Articolul 44
Alte informații privitoare la aplicarea garanțiilor sînt comunicate agenției, pentru fiecare instalatie, în special informații asupra răspunderii organizatorice pentru evidența contabilă și controlul materialelor. Guvernul Republicii Socialiste România comunică agenției informații suplimentare asupra procedurilor sanitare și de protecție pe care agenția le va respecta și cărora inspectorii vor trebui să se conformeze la instalații.
Articolul 45
Informațiile descriptive care se referă la modificările care au legătură cu garanțiile sînt comunicate agenției pentru examinare; agenția este informată asupra oricărei modificări a informațiilor comunicate în virtutea articolului 44, în timp util, pentru ca procedurile de aplicare a garanțiilor să poată fi ajustate dacă este necesar.
Articolul 46
Scopul examinării informațiilor descriptive
Informațiile descriptive comunicate agenției sînt utilizate în următoarele scopuri:
a) cunoașterea caracteristicilor instalațiilor și materialelor nucleare, în legătură cu aplicarea garanțiilor la materialele nucleare, îndeajuns de detaliat pentru ca verificarea să fie mai ușoară;
b) determinarea zonelor de bilanț material care vor fi utilizate de agenție în scopul evidentei contabile și alegerea punctelor strategice care sînt puncte principale de măsurători și care servesc la determinarea fluxului și a stocului de materiale nucleare; pentru a determina aceste zone de bilanț material, agenția aplica, în special, următoarele criterii:
i) mărimea zonelor de bilanț material este în funcție de precizia cu care este posibil să se stabilească bilanțul materialelor;
îi) pentru a determina zonele de bilanț material trebuie profitat cît mai mult posibil de utilizarea confinarii și supravegherii, astfel ca măsurătorile fluxului să fie complete și sa simplifice aplicarea garanțiilor, concentrind operațiile de măsurători în punctele principale de măsura;
iii) este permisă combinarea mai multor zone de bilanț material utilizate într-o instalatie sau la amplasamente diferite, într-o singura zona de bilanț material, în scopul evidentei contabile a agenției, dacă agenția stabilește ca aceasta combinare este compatibila cu necesitățile sale în materie de verificări;
iv) la cererea guvernului Republicii Socialiste România este posibil a se defini o zona de bilanț material specială care va include în limitele sale un procedeu (o etapa) ale cărui detalii sînt importante din punct de vedere comercial;
c) de a fixa frecventa teoretică și modalitățile pentru efectuarea inventarelor fizice ale materialelor nucleare în scopul evidentei contabile a agenției;
d) de a stabili conținutul înregistrărilor și al rapoartelor, precum și metodele de evaluare a înregistrărilor;
e) de a determina datele necesare pentru verificarea cantității și a amplasarii materialelor nucleare și de a stabili modalitățile de verificare;
f) de a determina combinatiile adecvate de metode și tehnici de confinare și de supraveghere, precum și punctele strategice în care acestea vor fi aplicate.
Rezultatele examinării informațiilor descriptive sînt incluse în aranjamentele subsidiare.
Articolul 47
Reexaminarea informațiilor descriptive
Informațiile descriptive sînt reexaminate în lumina schimbărilor survenite în condițiile de funcționare, a perfectionarilor în tehnologia garanțiilor sau a experienței de aplicare a procedeelor de verificare, în vederea modificării măsurilor luate de agenție conform articolului 46.
Articolul 48
Verificarea informațiilor descriptive
Agenția, în colaborare cu guvernul Republicii Socialiste România, poate trimite inspectori la instalații pentru a verifica informațiile descriptive comunicate agenției în virtutea articolelor 42-45, în scopurile precizate în articolul 46.
Informații referitoare la materialele nucleare ce se găsesc în afară instalațiilor
Articolul 49
În cazul ca materiale nucleare vor fi utilizate în mod obișnuit în afară instalațiilor se vor comunică agenției, dacă este cazul, următoarele informații:
a) o descriere generală a utilizării materialelor nucleare, amplasamentul lor geografic, denumirea și adresa celui care le utilizează pentru a fi folosite în probleme curente;
b) o descriere generală a procedeelor existente sau propuse pentru controlul și evidența contabilă a materialelor nucleare, inclusiv responsabilitatea organizatorică pentru controlul și evidența contabilă a materialelor.
Agenția este informată fără întîrziere de orice modificare în informațiile comunicate în virtutea prezentului articol.
Articolul 50
Informațiile comunicate agenției în virtutea articolului 49 pot fi folosite, în măsura necesară, în scopurile precizate în alineatele (b)-(f) ale articolului 46.
SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE
Dispoziții generale
Articolul 51
În stabilirea sistemului sau de control al materialelor, la care se referă articolul 7, guvernul Republicii Socialiste România stabilește ca la fiecare zona de bilanț material să fie folosit un sistem de înregistrări. Sistemul de înregistrări este descris în aranjamentele subsidiare.
Articolul 52
Guvernul Republicii Socialiste România va lua măsuri pentru a facilita examinarea înregistrărilor de către inspectori, în special dacă acestea nu sînt redactate în limba engleza, franceza, rusa sau spaniola.
Articolul 53
Înregistrările vor fi păstrate timp de cel puțin 5 ani.
Articolul 54
Înregistrările vor consta, după cum este cazul, din:
a) înregistrări contabile privind toate materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord;
b) înregistrări de funcționare pentru instalațiile ce conțin asemenea materiale.
Articolul 55
Sistemul de măsurare pe care se bazează înregistrările folosite pentru pregătirea rapoartelor este conform celor mai recente norme internaționale sau este echivalent calitativ cu aceste norme.
Înregistrări contabile
Articolul 56
Înregistrările contabile conțin pentru fiecare zona de bilanț material următoarele documente:
a) toate variatiile de stoc, pentru a permite determinarea stocului contabil în orice moment;
b) toate rezultatele de măsurători care sînt folosite pentru determinarea stocului fizic;
c) toate ajustarile și corecturile care au fost făcute în ceea ce privește variatiile de stoc, stocurile contabile și stocurile fizice.
Articolul 57
Pentru toate variatiile de stoc și pentru toate stocurile fizice, înregistrările contabile trebuie să indice, pentru fiecare lot de materiale nucleare: identificarea materialelor, date referitoare la lot și date de baza. Înregistrările contabile prezintă separat cantitățile de uraniu, toriu și plutoniu în fiecare lot de materiale nucleare. Pentru fiecare variatie de stoc sînt indicate: data variației stocului, și cînd este cazul, zona de bilanț, material expeditoare și zona primitoare sau destinatarul.
Articolul 58
Înregistrări de funcționare
Înregistrările de funcționare conțin pentru fiecare zona de bilanț material, dacă este cazul, următoarele:
a) datele de funcționare care sînt folosite pentru stabilirea variatiilor cantităților și compoziției materialelor nucleare;
b) informațiile obținute prin etalonarea rezervoarelor și aparatelor și prin luarea probelor și analizelor, metodele de control al calității măsurătorilor și estimarile (calculate) erorilor sistematice și intimplatoare;
c) descrierea măsurilor luate pentru a preciza cauza și ordinul de mărime a oricărei pierderi accidentale sau nemasurate ce ar putea surveni.
SISTEMUL DE RAPOARTE Dispoziții generale
Articolul 59
Guvernul Republicii Socialiste România comunică agenției rapoartele prevăzute în articolele 60-69 referitoare la materialele nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord.
Articolul 60
Rapoartele sînt redactate într-una din limbile engleza, franceza, rusa sau spaniola, cu excepția unor prevederi contrare din aranjamentele subsidiare.
Articolul 61
Rapoartele se bazează pe sistemul de înregistrare realizat conform articolelor 51-58 și include, după caz, rapoarte contabile și rapoarte speciale.
Rapoartele contabile
Articolul 62
Agenția primește un raport inițial asupra tuturor materialelor nucleare supuse garanțiilor potrivit prezentului acord. Raportul inițial este trimis de guvernul Republicii Socialiste România agenției în decurs de 30 zile de la ultima zi a lunii calendaristice în care acest acord intră în vigoare și conține situația pînă la ultima zi a acelei luni.
Articolul 63
Pentru fiecare zona de bilanț material, guvernul Republicii Socialiste România comunică agenției următoarele rapoarte contabile:
a) rapoarte asupra variatiilor de stoc care să cuprindă toate variatiile stocurilor de materiale nucleare. Rapoartele se trimit cît mai repede posibil și în orice caz în decurs de 30 zile după sfîrșitul lunii în care variatiile de stoc au apărut sau au fost constatate;
b) rapoarte asupra bilanțului material care să indice bilanțul material bazat pe un inventar fizic al materialelor nucleare prezente efectiv în zona de bilanț material. Rapoartele se trimit într-un termen cît mai scurt posibil și, în orice caz, în decurs de 30 zile după efectuarea inventarului fizic. Rapoartele sînt bazate pe informațiile disponibile la data redactarii și pot fi corectate ulterior, dacă este cazul.
Articolul 64
Rapoartele asupra variatiilor de stoc conțin identificarea materialelor și datele referitoare la lot, pentru fiecare lot de materiale nucleare, data variației de stoc și, dacă este cazul, zona de bilanț care primește materialul sau destinatarul. Aceste rapoarte sînt însoțite de note concise, în care:
a) se explica variatiile de stoc pe baza datelor de funcționare cuprinse în înregistrările de funcționare prevăzute în alineatul a) al articolului 58;
b) se descriu, asa cum este specificat în aranjamentele subsidiare, programul de funcționare prevăzut și, în special, efectuarea inventarului fizic.
Articolul 65
Guvernul Republicii Socialiste România raportează fiecare variatie de stoc, ajustare sau corectura, fie periodic, într-o lista unificata, fie individual. Variatiile de stoc sînt raportate pe loturi. Variatiile mici de stoc ale materialelor nucleare, cum sînt transferurile de probe în scopuri de analize, pot fi grupate, asa cum specifică aranjamentele subsidiare, pentru a fi raportate ca o singura variatie de stoc.
Articolul 66
Agenția comunică guvernului Republicii Socialiste România, pentru fiecare zona de bilanț material, inventare contabile semestriale asupra materialelor nucleare supuse garanțiilor, în virtutea prezentului acord, bazate pe rapoartele de variatii de stoc, pe perioada la care se referă fiecare astfel de inventar.
Articolul 67
Rapoartele de bilanț material conțin următoarele rubrici, cu excepția cazului în care guvernul Republicii Socialiste România și agenția convin în alt mod:
a) stocul fizic inițial;
b) variatiile de stoc (întîi cresteri apoi scaderi);
c) stocul contabil final;
d) diferențele expeditor-destinatar;
e) stocul contabil final ajustat;
f) stocul fizic final;
g) diferența de inventar (MUF) sau material necontabilizat.
Un inventar fizic, cuprinzînd toate loturile separat și specificind pentru fiecare lot identificarea materialelor și datele referitoare la lot, este anexat la fiecare raport privind bilanțul materialelor.
Articolul 68
Rapoarte speciale
Guvernul Republicii Socialiste România trimite rapoarte speciale fără întîrziere:
a) dacă un incident sau împrejurări excepționale determina guvernul Republicii Socialiste România sa considere ca materiale nucleare au fost sau au putut fi pierdute în cantității depasind limitele specificate în acest scop în aranjamentele subsidiare;
b) dacă confinarea a fost modificată în mod neasteptat față de cea specificată în aranjamentele subsidiare, astfel încît a devenit posibil transferul neautorizat de materiale nucleare.
Articolul 69
Precizări și clarificări
La cererea agenției, guvernul Republicii Socialiste România furnizează precizări sau clarificări asupra tuturor rapoartelor în măsura în care aceasta este necesar în scopul aplicării garanțiilor.
INSPECȚII Dispoziții finale
Articolul 70
Agenția are dreptul de a efectua inspecții conform prevederilor articolelor 71-82.
Obiectivele inspecțiilor
Articolul 71
Agenția poate efectua inspecții ad-hoc pentru a:
a) verifica informațiile cuprinse în raportul inițial asupra materialelor nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord;
b) identifica și verifica schimbările care au apărut în situație de la data raportului inițial;
c) identifica și, dacă este posibil, a verifica cantitatea și compozitia materialelor nucleare conform articolelor 93 și 96, înainte de transferul lor în afară Republicii Socialiste România sau la transferul lor pe teritoriul acesteia.
Articolul 72
Agenția poate efectua inspecții curente pentru a:
a) verifica dacă rapoartele sînt conforme cu sistemul de înregistrare;
b) verifica amplasamentul, identitatea, cantitatea și compozitia tuturor materialelor nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord;
c) verifica informațiile referitoare la cauzele posibile ale diferențelor de inventar, diferențelor expeditor-primitor și imprecizii asupra stocului contabil.
Articolul 73
Agenția poate efectua inspecții speciale supuse dispozițiilor din articolul 77:
a) pentru a verifica informațiile cuprinse în rapoartele speciale;
b) dacă agenția considera ca informațiile comunicate de guvernul Republicii Socialiste România, inclusiv explicațiile furnizate de guvernul Republicii Socialiste România și informațiile obținute cu ocazia inspecțiilor curente, nu îi sînt suficiente pentru a-și îndeplini obligațiile în virtutea prezentului acord.
O inspecție este considerată specială atunci cînd este ori suplimentară inspecțiilor curente prevăzute în articolele 78-82 sau cînd inspectorii au drept de acces la informații sau amplasamente suplimentare celor specificate în articolul 76 pentru inspecțiile curente și pentru inspecțiile ad-hoc.
Scopul inspecțiilor
Articolul 74
Pentru scopurile specificate în articolele 71-73, agenția poate:
a) sa examineze înregistrările efectuate în conformitate cu articolele 51-58;
b) să efectueze măsurători independente ale tuturor materialelor nucleare supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord;
c) sa verifice funcționarea și etalonarea aparatelor și a altor dispozitive de măsura și control;
d) să aplice și sa folosească măsuri de supraveghere și confinare;
e) sa folosească alte metode obiective care s-au dovedit aplicabile din punct de vedere tehnic.
Articolul 75
În cadrul dispozițiilor articolului 74, agenția va fi imputernicita:
a) să se asigure ca probele recoltate de la punctele principale de măsura pentru bilanțul material sînt efectuate în conformitate cu procedeele care furnizează probe reprezentative, sa observe tratamentul și analiza probelor și să obțină dubluri ale acestor probe;
b) să se asigure ca măsurătorile materialelor nucleare efectuate în punctele principale de măsura pentru bilanțul material să fie reprezentative și sa supravegheze etalonarea aparatelor și a altor dispozitive;
c) sa ia, cînd este cazul, împreună cu guvernul Republicii Socialiste România, măsurile necesare, astfel ca:
i) să se efectueze măsurători suplimentare și să se ia probe suplimentare necesare agenției;
îi) să se analizeze probele etalon furnizate de agenție;
iii) să se utilizeze standarde corespunzătoare pentru etalonarea aparatelor și a altor dispozitive;
iv) să se efectueze alte etalonari.
d) sa prevadă utilizarea aparaturii proprii pentru măsurători independente și supraveghere și, dacă este astfel specificat și convenit în aranjamentele subsidiare, sa prevadă instalarea acestei aparaturi;
e) să-și aplice sigiliile și alte dispozitive de identificare și de detectare asupra confinarilor, dacă este astfel convenit și specificat în aranjamentele subsidiare;
f) sa ia împreună cu guvernul Republicii Socialiste România măsurile necesare pentru expedierea probelor recoltate pentru folosul agenției.
Dreptul de acces pentru inspecții
Articolul 76
a) În scopurile specificate în alineatele a) și b) ale articolului 71 și pînă în momentul în care punctele strategice vor fi specificate în aranjamentele subsidiare, inspectorii agenției au acces la orice amplasament în care, conform raportului inițial sau unei inspecții efectuate cu ocazia acestui raport, se găsesc materiale nucleare;
b) în scopurile specificate în alineatul c) al articolului 71, inspectorii au acces la orice amplasament pentru care agenția a primit notificare conform subalineatelor d) iii) din articolul 92 sau d) iii) din articolul 95;
c) în scopurile enunțate în articolul 72, inspectorii agenției au acces numai la punctele strategice specificate în aranjamentele subsidiare și în înregistrările efectuate conform articolelor 51-58;
d) dacă guvernul Republicii Socialiste România considera ca din cauza unor împrejurări excepționale trebuie aduse limitări importante dreptului de acces acordat agenției, guvernul Republicii Socialiste România și agenția încheie fără întîrziere aranjamente pentru a permite agenției să se achite de responsabilitățile sale în materie de garanții, ținînd seama de limitarile astfel aduse.
Directorul general raportează orice astfel de aranjamente Consiliului guvernatorilor.
Articolul 77
În împrejurările care pot duce la inspecții speciale în scopurile enunțate în articolul 73, guvernul Republicii Socialiste România și agenția se consulta imediat.
În urma acestor consultări agenția poate:
a) efectua inspecții suplimentare inspecțiilor curente prevăzute în articolele 78-83;
b) obține, cu acordul guvernului Republicii Socialiste România, un drept de acces la informații sau amplasamente suplimentare celor specificate în articolul 76. Orice dezacord referitor la necesitatea de a extinde dreptul de acces se reglementează în conformitate cu prevederile articolelor 21 și 22; dacă măsurile luate de guvernul Republicii Socialiste România sînt esențiale și urgente, se aplică articolul 18.
Frecventa și intensitatea inspecțiilor curente
Articolul 78
Agenția stabilește un program optim de inspecții și menține numărul, intensitatea și durata inspecțiilor curente la un minim compatibil cu aplicarea efectivă a procedurilor de garanții expuse în acest acord; ea folosește în modul cel mai rațional și economic posibil resursele de care dispune în scopurile inspecțiilor.
Articolul 79
În cazul instalațiilor și zonelor de bilanț material exterioare instalațiilor, conținînd o cantitate de materiale nucleare sau avînd un debit anual care nu depășește 5 kg efective, agenția poate efectua o inspecție curenta pe an.
Articolul 80
Pentru instalațiile ce conțin o cantitate de materiale nucleare sau au un debit anual depasind 5 kg efective, numărul, intensitatea, durata, programul și modalitățile inspecțiilor curente sînt determinate în funcție de principiul conform căruia în cazurile extreme sau limita, regimul de inspecții sa nu fie mai intens decît este necesar și suficient pentru a cunoaște în orice moment fluxul și stocul de materiale nucleare; efortul maxim de inspecții curente la astfel de instalații se va determina astfel:
a) pentru reactori și depozite sigilate, totalul maxim de inspecții curente pe an va fi determinat autorizînd o sesime de an-inspector pentru fiecare dintre instalațiile de această categorie;
b) pentru alte instalații decît reactorii și depozitele sigilate, ale căror activități comporta utilizarea plutoniului sau uraniului îmbogățit peste 5%, totalul maxim de inspecții curente pe an este determinat autorizînd pentru fiecare instalatie din această categorie 30 x zile-inspector de inspecție pe an, în care E reprezintă stocul sau debitul anual de materiale nucleare - care este mai mare - exprimat în kg efective. Totuși, maximul stabilit pentru oricare dintre aceste instalații nu va fi mai mic de 1,5 ani-inspectori;
c) pentru instalațiile ce nu sînt vizate la alineatele a) și b), totalul maxim de inspecții curente pe an este determinat autorizînd pentru fiecare instalatie de această categorie o treime de an-inspector, plus 0,4 x E zile-inspectori pe an, în care E reprezintă stocul sau debitul anual de materiale nucleare - care este mai mare - exprimat în kg efective.
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția se pot pune de acord pentru modificarea cifrelor specificate în prezentul articol pentru maximul de inspecții, dacă Consiliul guvernatorilor decide cu aceasta modificare este justificată.
Articolul 81
Sub rezerva prevederilor articolelor 78-80, numărul, intensitatea, durata, programul și modalitățile inspecțiilor curente pentru orice instalatie sînt determinate în special după următoarele criterii:
a) forma materialului nuclear, în special dacă materialele sînt în vrac sau conținute într-un anumit număr de articole identificabile; compozitia chimica și, în cazul uraniului, dacă este slab sau puternic îmbogățit; accesibilitatea sa;
b) eficacitatea sistemului român de evidența contabilă și control, în special măsura în care operatorii instalațiilor nucleare sînt organic (funcțional) independenți de sistemul român de evidența contabilă și control; măsura în care dispozițiile specificate în articolul 32 au fost aplicate de guvernul Republicii Socialiste România; promptitudinea cu care rapoartele sînt prezentate agenției; concordanta lor cu verificările independente efectuate de agenție; cantitatea și exactitatea diferenței de inventar confirmată de agenție;
c) caracteristicile ciclului de combustibil nuclear al Republicii Socialiste România, în special numărul și tipul instalațiilor care conțin materiale nucleare supuse garanțiilor; caracteristicile acestor instalații din punct de vedere al garanțiilor, în special gradul de confinare, măsura în care proiectul acestor instalații facilitează verificările de flux și de stoc de materiale nucleare, măsura în care poate fi stabilită o corelatie între informațiile provenite de la diferite zone de bilanț material.
d) interdependenta între state, în special măsura în care materialele nucleare sînt primite din alte state sau expediate în alte state, în scopul utilizării sau prelucrării; orice operație de verificare efectuată de agenție cu ocazia acestor transferuri; măsura în care activitățile nucleare ale Republicii Socialiste România și cele ale altor state sînt interdependente;
e) progrese tehnice în domeniul garanțiilor, inclusiv folosirea tehnicilor statistice și luarea de probe prin sondaj pentru evaluarea fluxului de materiale nucleare.
Articolul 82
Guvernul Republicii Socialiste România și agenția se consulta, dacă guvernul Republicii Socialiste România considera ca activitatea de inspecție este concentrata nejustificat asupra anumitor instalații.
Notificarea inspecțiilor
Articolul 83
Agenția va trimite o notificare prealabilă guvernului Republicii Socialiste România privind sosirea inspectorilor la instalațiile sau zonele de bilanț material exterioare instalațiilor:
a) pentru inspecțiile ad-hoc prevăzute la alineatul c) al articolului 71 cu cel puțin 24 ore mai înainte; pentru inspecțiile prevăzute la alineatele a) și b) ale articolului 71, precum și pentru activitățile prevăzute la articolul 48, cu cel puțin o saptamina înainte;
b) pentru inspecțiile speciale prevăzute la articolul 73, într-un termen cît mai scurt posibil, după ce guvernul Republicii Socialiste România și agenția s-au consultat, asa cum este prevăzut în articolul 77, înțelegindu-se ca notificarea sosirii inspectorilor face parte, în mod normal, din consultații;
c) pentru inspecțiile curente prevăzute la articolul 72, cu cel puțin 24 ore mai înainte pentru instalațiile vizate la alineatul b) al articolului 80 și pentru depozitele sigilate conținînd plutoniu sau uraniu îmbogățit cu peste 5% și o saptamina în toate celelalte cazuri. Notificările de inspecție conțin numele inspectorilor și indica instalațiile și zonele de bilanț material exterioare instalațiilor de inspectat, precum și perioadele în care acestea vor fi inspectate, dacă inspectorii sosesc din afară teritoriului Republicii Socialiste România. Agenția va trimite, de asemenea, notificarea cu privire la locul și momentul sosirii lor pe teritoriul Republicii Socialiste România.
Articolul 84
Pe lîngă prevederile articolului 83, ca o măsura suplimentară, agenția poate efectua, fără notificare prealabilă o parte din inspecțiile curente prevăzute în articolul 80, conform principiului luării de probe prin sondaj. Procedînd la inspecții inopinate, agenția va tine întru totul cont de programul de operațiuni furnizat de guvernul Republicii Socialiste România conform alineatului b) al articolului 64. În plus, ori de cîte ori aceasta este posibil și pe baza programului de operațiuni, ea înștiințează periodic guvernul Republicii Socialiste România despre programul sau general de inspecții anunțate și inopinate, precizînd perioadele generale în timpul cărora sînt prevăzute inspecții.
Procedînd la inspecții inopinate agenția nu va neglija nici un efort pentru a reduce la minimum toate dificultățile practice pe care le-ar putea cauza inspecțiile sale Republicii Socialiste România și operatorilor instalațiilor, ținînd cont de dispozițiile enumerate în articolele 44 și 89. De asemenea, guvernul Republicii Socialiste România va depune toate eforturile pentru a usura sarcina inspectorilor.
Desemnarea inspectorilor
Articolul 85
Inspectorii sînt desemnați după următoarele proceduri:
a) directorul general comunică în scris guvernului Republicii Socialiste România numele, titlurile, naționalitatea și rangul fiecărui funcționar al agenției a cărui desemnare ca inspector pentru Republica Socialistă România este propusă, prerum și orice alte detalii utile privitoare la acesta;
b) guvernul Republicii Socialiste România face cunoscut directorului general, în următoarele 30 zile după primirea propunerii, dacă accepta aceasta propunere;
c) directorul general poate desemna ca inspector în Republica Socialistă România orice funcționar pe care guvernul Republicii Socialiste România l-a acceptat și informează guvernul Republicii Socialiste România asupra acestor desemnari;
d) directorul general, ca răspuns la cererea adresată de guvernul Republicii Socialiste România sau din proprie inițiativă, face imediat cunoscut guvernului Republicii Socialiste România dacă desemnarea unui funcționar ca inspector pentru Republica Socialistă România este anulată.
Totuși, în ceea ce privește inspectorii de care are nevoie agenția în scopurile menționate în articolul 48 și pentru inspecțiile ad-hoc, conforme alineatelor a) și b) ale articolului 71, formalitățile de desemnare trebuie terminate, pe cît posibil, în cele 30 zile care urmează intrării în vigoare a prezentului acord. Dacă este imposibil să se procedeze la efectuarea desemnarilor în acest termen, vor fi desemnați în aceste scopuri inspectori cu titlu temporar.
Articolul 86
Guvernul Republicii Socialiste România acorda sau reînnoiește cît mai rapid posibil vizele necesare fiecărui inspector desemnat pentru Republica Socialistă România.
Comportarea și vizitele inspectorilor
Articolul 87
a) Inspectorii, în exercitarea funcțiilor lor, în virtutea articolelor 48 și 71-75, îndeplinesc activitățile lor astfel încît sa nu stînjenească sau sa intirzie construirea, punerea în funcțiune sau exploatarea instalațiilor ori sa compromita securitatea acestora.
În special, inspectorii nu trebuie să lucreze ei înșiși la o instalatie și nici sa comande personalului unei instalații să efectueze vreo operație oarecare. Dacă inspectorii considera ca, în virtutea articolelor 74 și 75, operatorii ar trebui să efectueze operații speciale într-o instalatie, ei vor face o cerere în acest scop.
b) În vederea asigurării protecției secretelor industriale sau a altor informații confidențiale, agenția ia în considerare eventualele comunicări făcute în acest scop de autoritățile române.
Articolul 88
Dacă, în exercitarea funcțiilor lor, inspectorii au nevoie de servicii pe care și le pot procura în Republica Socialistă România, în special utilizarea aparaturii, guvernul Republicii Socialiste România le va facilita obținerea acestor servicii și folosirea acestei aparaturi.
Articolul 89
Guvernul Republicii Socialiste România are dreptul de a trimite reprezentanții săi pentru a însoți inspectorii în timpul operațiilor de inspecție, sub rezerva ca inspectorii sa nu fie prin aceasta stinjeniti sau intirziati în exercitarea funcțiilor lor.
Declarații referitoare la activitățile de verificare ale agenției
Articolul 90
Agenția informează guvernul Republicii Socialiste România:
a) despre rezultatele inspecțiilor, la intervale specificate în aranjamentele subsidiare;
b) despre concluziile pe care le-a tras din operațiile de verificare în Republica Socialistă România, în special sub forma de declarații pentru fiecare zona de bilanț material, care sînt stabilite cît mai rapid posibil după efectuarea și verificarea unui inventar fizic de către agenție și după ce s-a întocmit și un bilanț material.
TRANSFERURI INTERNAȚIONALE Dispoziții generale
Articolul 91
Materialele nucleare supuse sau care urmează să fie supuse garanțiilor în virtutea prezentului acord și care fac obiectul unui transfer internațional sînt considerate, în cadrul acestui acord, ca fiind sub răspunderea guvernului Republicii Socialiste România:
a) în caz de import în Republica Socialistă România, din momentul în care o astfel de răspundere încetează de a mai incumba statului exportator și cel mai tirziu în momentul sosirii materialelor la destinație;
b) în caz de export din Republica Socialistă România, pînă în momentul în care statul destinatar accepta aceasta răspundere dar nu mai tirziu de momentul sosirii materialelor nucleare la destinație.
Etapa la care se va face transferul de răspundere se determina conform acordurilor corespunzătoare ce vor fi încheiate între statele interesate. Nici Republica Socialistă România și nici un alt stat nu va fi considerat ca avînd o astfel de răspundere asupra materialelor nucleare numai pentru simplul motiv ca acestea se găsesc în tranzit pe sau deasupra teritoriului sau sau transportate sub pavilionul sau ori în avioanele sale. Transferul în afară Republicii Socialiste România
Articolul 92
a) Guvernul Republicii Socialiste România notifica agenției orice transfer prevăzut în afară Republicii Socialiste România de materiale nucleare supuse garanțiilor, în virtutea prezentului acord, dacă expedierea este superioară unui kg efectiv sau dacă, în decurs de 3 luni, se efectuează mai multe expedieri distincte în același stat, dintre care fiecare este sub un kg efectiv, dar al căror total depășește un kg efectiv.
b) Notificarea este facuta agenției după încheierea contractului ce prevede transferul și în mod normal cu cel puțin 2 saptamini înainte ca materialele nucleare să fie pregătite pentru expediere.
c) Guvernul Republicii Socialiste România și agenția pot stabili modalități diferite pentru notificarea prealabilă.
d) Notificarea va specifică:
i) identificarea și, dacă e posibil, cantitatea și compozitia prevăzute ale materialelor nucleare care sînt transferate și zona de bilanț material din care ele provin;
îi) statul căruia îi sînt destinate materialele nucleare;
iii) datele și amplasamentele în care materialele nucleare vor fi pregătite pentru expediere;
iv) datele aproximative de expediere și de sosire a materialelor nucleare;
v) etapa din timpul transferului în care statul destinatar va accepta responsabilitatea materialelor nucleare în cadrul acestui acord și data probabila la care aceasta etapa va fi atinsa.
Articolul 93
Notificarea prevăzută în articolul 92 va fi astfel facuta încît să permită agentiei, dacă este necesar, să efectueze o inspecție ad-hoc pentru a identifica materialele nucleare și, dacă este posibil, sa verifice cantitatea și compozitia înainte ca ele să fie transferata în afară Republicii Socialiste România și, dacă agenția dorește sau dacă guvernul Republicii Socialiste România o cere, sa pună sigilii pe materialele nucleare atunci cînd ele au fost pregătite pentru expediere. Totuși, transferul materialelor nucleare nu va trebui să fie intirziat în nici un fel prin măsuri luate sau avute în vedere de agenție în urma acestei notificări.
Articolul 94
Dacă materialele nucleare nu sînt supuse garanțiilor agenției pe teritoriul statului destinatar, guvernul Republicii Socialiste România ia măsurile necesare pentru ca agenția sa primească, în termen de 3 luni din momentul în care statul destinatar accepta răspunderea pentru materialele nucleare în locul Republicii Socialiste România, o confirmare a transferului de către statul destinatar. Transferul către Republica Socialistă România
Articolul 95
a) Guvernul Republicii Socialiste România notifica agenției orice transfer prevăzut de materiale nucleare ce urmează a fi supuse garanțiilor, în virtutea prezentului acord, care sînt destinate Republicii Socialiste România, dacă cantitatea lor depășește 1 kg efectiv sau dacă se efectuează expedieri succesive provenind de la același stat, în cursul unei perioade de 3 luni, dintre care fiecare este sub 1 kg efectiv, dar al căror total depășește 1 kg efectiv.
b) Notificarea este prezentată agenției cît mai devreme posibil înainte de data prevăzută a sosirii materialelor nucleare și în nici un caz mai tirziu decît data la care guvernul Republicii Socialiste România își asuma răspunderea.
c) Guvernul Republicii Socialiste România și agenția pot stabili diferite modalități pentru notificarea prealabilă.
d) Notificarea va menționa:
i) identificarea și, dacă e posibil, cantitatea și compozitia prevăzută a materialelor nucleare;
îi) etapa din timpul transferului la care guvernul Republicii Socialiste România își va asuma răspunderea materialelor nucleare în cadrul prezentului acord și data probabila la care aceasta etapa va fi atinsa;
iii) data prevăzută a sosirii, amplasamentul și datele la care se prevede că materialele nucleare să fie despachetate.
Articolul 96
Notificarea prevăzută în articolul 95 este astfel facuta încît să permită agenției, dacă este necesar, să efectueze o inspecție ad-hoc pentru a identifica materialele nucleare și, dacă este posibil, să le verifice cantitatea și compozitia în momentul în care sînt dezambalate. Totuși, dezambalarea nu va trebui să fie intirziata din cauza măsurilor luate sau avute în vedere de agenție ca urmare a acestei notificări. Rapoarte speciale
Articolul 97
Guvernul Republicii Socialiste România trimite un raport special, asa cum se prevede în articolul 68, dacă un incident sau împrejurări excepționale îl determina sa considere ca materialele nucleare au fost sau au putut fi pierdute, în cursul unui transfer internațional, în special dacă s-a produs o întîrziere importanța a transferului. Definiții
Articolul 98
Pentru scopurile acestui acord: A. Prin ajustare se înțelege un document contabil indicind o diferența între expeditor și destinatar sau o diferența de inventar. B. Prin debit anual se înțelege, în sensul articolelor 79 și 80, cantitatea de materiale nucleare transferate anual în afară unei instalații care funcționează la capacitatea sa nominală. C. Prin lot se înțelege o porțiune de material nuclear considerat ca o unitate în scopul evidentei contabile la un punct principal de măsurare și pentru care compozitia și cantitatea sînt definite printr-un ansamblu unic de caracteristici sau măsurători. Materialele nucleare pot fi în vrac sau cuprinse într-un anumit număr de articole identificabile. D. Prin date referitoare la lot se înțelege greutatea totală a fiecărui element de material nuclear și, în cazul plutoniului și uraniului, compozitia izotopica, cînd este cazul. Unitățile de evidența contabilă vor fi următoarele: a) gramul pentru plutoniu conținut; b) gramul pentru totalul de uraniu și pentru totalul de uraniu 235 și de uraniu 233 conținut în uraniul îmbogățit în acești izotopi; c) kilogramul pentru toriu, uraniu natural sau uraniu saracit conținute. În scopul întocmirii rapoartelor, greutatile diferitelor articole dintr-un lot se insumeaza înainte de a fi rotunjite la unitatea cea mai apropiată. E. Stocul contabil al unei zone de bilanț material reprezintă suma algebrica a stocului fizic determinat de cel mai recent inventar și a tuturor variatiilor de stoc care au apărut de cînd a fost efectuat acel inventar. F. Prin corectura se înțelege un document contabil care are ca scop rectificarea unei erori identificate sau reflectarea unei măsurători îmbunătățite a unei cantități anterior intrate într-o înregistrare sau raport contabil. Fierare corectura trebuie să specifice documentul la care se referă. G. Prin kilogram efectiv se înțelege o unitate specială folosită în aplicarea garanțiilor la materiale nucleare. Cantitatea în kg efective este obținută luînd: a) în cazul plutoniului, greutatea sa în kilograme; b) în cazul uraniului cu imbogatire egala sau superioară lui 0,91 (1%), produsul greutatii sale în kilograme, prin patratul imbogatirii sale; c) în cazul uraniului cu o imbogatire sub 0,01 (1%) dar peste 0,005 (0,5%) produsul greutatii sale în kilograme prin 0,0001; d) în cazul uraniului saracit, cu o imbogatire egala sau inferioară lui 0,005 (0,5%) sau în cazul toriului, greutatea lor în kg, înmulțită cu 0,00005. H. Prin imbogatire se înțelege raportul greutatii globale a izotopilor de uraniu 235 și uraniu 233, față de cea a totalului de uraniu considerat. I. Prin instalație se înțelege: a) un reactor, o instalatie critica, o uzina de transformare, o uzina de fabricare, o uzina de retratare o combustibilului iradiat, o uzina de separare a izotopilor sau o instalatie de depozitare separată; b) orice amplasament în care materialele nucleare sînt folosite de obicei în cantități mai mari de un kg efectiv. J. Prin variatie de stoc se înțelege o creștere sau o scădere a cantității de materiale nucleare exprimate în loturi, într-o zona de bilanț material; o asemenea vaariatie va implica una dintre următoarele: a) cresteri: i) import; îi) sosire provenind din interior: sosire provenind dintr-o alta zona de bilanț material ori dintr-o activitate necontrolata (nepasnica) sau o sosire la punctul de pornire a garanțiilor; iii) producție nucleara: producerea de material special fisionabil în reactor; iv) încetarea scutirii: reaplicarea garanțiilor asupra materialelor nucleare scutite anterior datorită folosirii sau cantității; b) scaderi: i) export; îi) expedieri în interior: expedierea în alte zone de bilanț material sau într-o activitate necontrolata (nepasnica): iii) consum: pierdere de material nuclear datorat transformarii sale în alt (e) element (e) sau izotop (i) diferiți, ca rezultat al reactiilor nucleare; iv) deșeuri nerecuperabile: material nuclear care a fost măsurat sau estimat pe baza măsurătorilor și afectat unor scopuri, astfel încît nu se mai poate preta unor utilizări nucleare; v) deșeuri conservate: materialul nuclear produs în cursul procesului de tratare sau printr-un accident de funcționare, care este considerat nerecuperabil la momentul respectiv, însă este depozitat; vi) scutire: scutirea materialului nuclear de la garanții în funcție de folosirea sa sau de cantitate; vii) alte pierderi: de exemplu pierderi accidentale (adică pierderi nerecuperabile de materiale nucleare ca rezultat al unui accident de funcționare) sau furtul. K. Prin punct de măsura principal se înțelege un loc în care, dat fiind forma sa, materialul nuclear poate fi măsurat pentru a-i determina fluxul sau stocul. Punctele de măsura principale cuprind intrările și ieșirile (inclusiv deșeurile nerecuperabile) și depozitele zonelor de bilanț material, aceasta enumerare nefiind limitativa. L. Prin an-inspector de inspecție se înțeleg, în termenii articolului 80 de mai sus, 300 zile-inspector, o zi-inspector fiind o zi în cursul căreia un inspector are acces în orice moment la o instalatie, timp maximum 8 ore în total. M. Prin zona de bilanț material se înțelege o zona interna sau externa a unei instalații, astfel încît: a) cantitățile de materiale nucleare transferate să poată fi determinate la intrarea și la ieșirea din fiecare zona de bilanț material; b) stocul fizic de materiale nucleare în fiecare zona de bilanț material să poată fi determinat, dacă este necesar, conform regulilor stabilite, pentru ca bilanțul material în scopurile garanțiilor agenției să poată fi stabilit. N. Diferența de inventar este diferența dintre stocul contabil și stocul fizic. (MUF sau material necontabilizat). O. Prin material nuclear se înțelege orice material brut (materie prima) sau orice produs fisionabil special, asa cum sînt ele definite în articolul XX din statut. Termenul de material brut nu este interpretat ca aplicindu-se minereurilor sau reziduurilor de minereuri. Dacă, după intrarea în vigoare a prezentului acord, Consiliul guvernatorilor, actionind în virtutea articolului XX al statutului, desemnează alte materiale și le adauga la lista celor care sînt considerate ca materiale brute sau produse fisionabile speciale, aceasta desemnare nu va avea efect în virtutea prezentului acord decît după ce a fost acceptată de guvernul Republicii Socialiste România. P. Stocul fizic este suma tuturor valorilor măsurate sau calculate ale cantităților de materiale nucleare ale loturilor care se găsesc la un moment dat într-o zona de bilanț material, suma care se obține conformindu-se regulilor stabilite. Q. Prin diferența dintre expeditor și destinatar se înțelege diferența dintre cantitatea de material nuclear dintr-un lot, declarata de zona de bilanț material expeditoare, și cantitatea masurata în zona de bilanț material destinatara. R. Prin date de baza se înțeleg datele înregistrate în timpul măsurătorilor ori etalonarilor sau utilizate pentru obținerea relațiilor empirice care permit identificarea materialului nuclear și determinarea datelor privind lotul. Datele de baza includ, de exemplu, greutatea compusilor, factorii de conversie aplicati pentru daterminarea greutatii elementului, greutatea specifică, concentrația elementului, abundentele izotopice, relațiile dintre citirile volumetrice și manometrice și relația dintre plutoniu și energia produsă. S. Prin punct strategic se înțelege un loc ales cu ocazia examinării informațiilor asupra planurilor în care, în condiții normale și în legătură cu informațiile provenind din totalitatea punctelor strategice, sînt obținute și verificate informațiile necesare și suficiente pentru punerea în practica a măsurilor de garanții. Un punct strategic poate fi oricare loc în care sînt efectuate măsurătorile principale privind contabilitatea bilanțului material și unde sînt puse în practica măsuri de supraveghere și de confinare. Redactat și semnat la Viena la 8 martie 1972, în dublu exemplar în limba franceza. PROCES-VERBAL al negocierilor pentru încheierea Acordului dintre Republica Socialistă România și Agenția Internationala pentru Energia Atomica referitor la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare 1. Ședințele de negocieri au avut loc la sediul agenției, la Viena, în zilele de 7, 8, 9, 10 și 11 februarie 1972. 2. Delegatiile respective au avut următoarea componenta: Din partea Republicii Socialiste România: - D. Aninoiu, - I. Nestor, - V. Ionescu, - O. Farcasiu, - I. Diaconu, - T. Melescanu. Pentru Agenția Internationala pentru Energia Atomica: - S. Sugihara, - R. Stein, - C. Solem. 3. În cursul negocierilor, delegatiile au făcut declarațiile următoare: a) "Delegația română, referindu-se la redactarea preambulului și, în special, la dispozițiile privind principiul nediscriminarii în aplicarea garanțiilor, declara ca acest principiu trebuie să fie înțeles în sensul că orice dispoziție a unui acord de garanții încheiat de agenție cu un alt stat sau cu un grup de state, în virtutea Tratatului de neproliferare, de natura sa creeze un regim mai favorabil pentru acel stat sau grup de state, aceasta va trebui să fie imediat și fără condiție aplicată României". Delegația agenției ia nota de aceasta declarație și declara la rindul sau ca, avînd în vedere dispozițiile Statutului A.I.E.A., precum și acelea ale Tratatului de neproliferare, agenția înțelege să aplice garanțiile în cadrul tratatului fără nici o discriminare. Delegația română, exprimindu-și preferinta pentru introducerea în textul acordului propriu-zis a unei dispoziții privind acordarea regimului cel mai favorabil, mai declara ca soluția adoptată în aceasta privinta nu este decît ad-referendum. b) "Delegația română declara ca, după părerea sa, dispozițiile articolului 17 al acordului trebuie să fie interpretate în sensul că ele se referă și la prejudiciile care vor putea fi cauzate prin măsurile luate potrivit articolului 18 al acordului". Delegația agenției ia nota de aceasta declarație. c) "Delegația română declara ca, în conformitate cu interpretarea sa data dispozițiilor articolului 87, acestea trebuie să fie înțelese în sensul că agenția va da curs notificărilor organelor române cu privire la actele contrare dispozițiilor prezentului acord, comise de inspectori cu ocazia exercitării controlului, și va lua măsuri împotriva acelora care nu respecta obligația de a asigura protecția secretelor care provoacă daune părții române". Delegația agenției ia nota de aceasta declarație și declara ca ea va studia fără întîrziere notificările organelor române. Viena, 14 februarie 1972. ────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.