Decizia nr. 131/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 120/2011 22 decembrie 2011 (prevederi anume) privind prorogarea unor termene
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 8.916/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.235D/2011 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8.916/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție de neconstituționalitate ridicată de Nicanor George Ene într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prorogarea termenului pentru înregistrarea ședințelor de judecată încalcă dreptul la apărare și este neconstituțională, de vreme ce, în absența consemnării unor susțineri ale reclamantului, făcute în ședința publică, șansele acestuia de a-i fi admisă acțiunea sunt diminuate. De asemenea, faptul că ședințele de judecată nu se înregistrează prin mijloace audiovideo deschide calea unor abuzuri judiciare.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu aduc atingere dispozițiilor cuprinse în art. 15, 16, 24, 124, 125, 126, 127 și 131 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, având, la momentul adoptării lor, următorul cuprins: "Dispozițiile prezentei legi privind înregistrarea ședințelor de judecată, precum și cele privind numirea la birourile de informare și relații publice a absolvenților unei facultăți de jurnalistică sau a specialiștilor în comunicare se aplică de la 1 iulie 2006."
Din analiza motivării formulate de autorul excepției și a considerentelor cuprinse în încheierea de sesizare, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează soluția legislativă a prorogării termenului prevăzut de lege pentru înregistrarea ședințelor de judecată.
Curtea observă că termenul prevăzut de
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
a fost succesiv prorogat prin diverse ordonanțe de urgență ale Guvernului, iar, în prezent, acesta este prorogat prin
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, având următorul conținut:
"Termenul prevăzut la
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, de la care se aplică dispozițiile
art. 13 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2012."
Curtea constată că prevederile legale menționate, deși se referă la termenul prevăzut la
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 , având, din această perspectivă, caracterul unei norme de trimitere, au, totuși, un conținut normativ de sine stătător, astfel că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, prevederile
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 126 privind instanțele judecătorești, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor și art. 131 privind rolul Ministerului Public.
Din examinarea excepției de neconstituționalitate invocate, Curtea constată că soluția legislativă a prorogării termenului prevăzut de
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 835 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008,
Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009,
Decizia nr. 492 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010,
Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011,
Decizia nr. 112 din 9 februarie 2012 *), nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii).
-----
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012.
Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că prorogarea termenului pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a ședințelor de judecată s-a realizat în vederea unei bune administrări a justiției ca serviciu public, ținând seama de gravele consecințe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenței suportului tehnic necesar și care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 147 din Codul de procedură civilă, "Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefier". Astfel, consemnarea activității desfășurate la fiecare termen de judecată se face în încheierea de ședință, act procedural care oferă instanței de control judiciar posibilitatea de a aprecia asupra desfășurării în condiții legale a procesului civil și de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.
Curtea a constatat, totodată, că dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a se institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene, excepție ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 8.916/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.