Raportul nr. 2240/2012
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Arad
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 18-24 aprilie 2012 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Național Liberal - Organizația Județeană Arad pentru anul 2011.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Național Liberal - Organizația Județeană Arad au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 50.680,20 lei și donații în sumă de 20.000,00 lei.
Contabilitatea patrimoniului a fost organizată și condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
Contabilitatea este ținută în partidă dublă și se utilizează registrele contabile prevăzute de lege.
Balanța de verificare a fost întocmită conform prevederilor
art. 22 din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Inventarierea generală a elementelor de patrimoniu a fost efectuată în conformitate cu Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin
București, 10 mai 2012. Nr. 2.240.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.