Decizia nr. 325/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraș și Daniel Vasile Dron în Dosarul nr. 14.462/83/P/2010 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 532D/2011, precum și a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Anastase în Dosarul nr. 15.862/3/2011 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.305D/2011 conexat la primul înregistrat.

Dezbaterile au avut loc la 15 martie 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , a dispus conexarea Dosarului nr. 1.305D/2011 la Dosarul nr. 532D/2011 care a fost primul înregistrat. Cu aceeași ocazie, la solicitarea autorului excepției Marian Anastase, Curtea, în temeiul art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru 22 martie 2012, în vederea depunerii de concluzii scrise. Ulterior, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit

art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , Curtea, în temeiul

art. 57 din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 29 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 24 martie 2011 și 20 octombrie 2011, pronunțate în dosarele nr. 14.462/83/P/2010 și nr. 15.862/3/2011, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și Curtea de Apel București - Secția I penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraș și Daniel Vasile Dron, precum și de Marian Anastase în dosarele de mai sus având ca obiect soluționarea unor cereri de revizuire aflate în stadiul procesual al apelului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24 - Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece, după modificarea alineatului 1 al art. 403 din Codul de procedură penală prin

art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 , dispozițiile referitoare la admiterea în principiu a unei cereri de revizuire înfrâng posibilitatea părților interesate de a se apăra, instanța putând să examineze cererea în camera de consiliu, fără a mai cita părțile și fără participarea procurorului.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră, potrivit punctului său de vedere, transmis în Dosarul nr. 1.305D/2011, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din Dosarul nr. 532D/2011, prevederile art. 403 - Admiterea în principiu a cererii de revizuire din Codul de procedură penală. Însă, ținând seama de notele scrise ale autorilor excepției și de practicaua încheierii în cauză, obiectul excepției urmează a fi restrâns la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală. În consecință, având în vedere că în ambele dosare critica de neconstituționalitate vizează art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea, potrivit jurisprudenței sale, urmează a se pronunța asupra acestor dispoziții, care au următorul conținut:

"Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24 - Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că revizuirea este cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive și poate fi exercitată numai în condițiile reglementate în art. 393 și următoarele din Codul de procedură penală.

Anterior modificării dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin

art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 , instanța de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului și ale părților. În prezent, cererea se examinează în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Așa fiind, Curtea constată că în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fi obligat să efectueze o seamă de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanței competente. Prin art. 403 din același cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanța, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Or, prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilității în principiu, nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanța se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției, ca și în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie în sensul Convenției "drepturi civile" și deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85) sau examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Evelției (Cererea nr. 6.916/75).

Așadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu privește însăși judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din același cod - Curtea constată dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare și la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

În astfel de condiții de reglementare, față de limitele și efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, nu s-ar putea considera că desfășurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-și angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunță asupra unei probleme ce ține de fondul unui litigiu și nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiției și în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluționării.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou contra Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraș și Daniel Vasile Dron în Dosarul nr. 14.462/83/P/2010 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Marian Anastase în Dosarul nr. 15.862/3/2011 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 martie 2012.