Decizia nr. 169/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 36 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată și modificată prin

Legea nr. 130/1992 , republicată în 1995, și a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing & Distribution" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 9.780/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 1998, în prezenta reprezentanților părților - Societatea Comercială "Interbrands Marketing & Distribution" - S.R.L. din București și Ministerul Finanțelor - Garda Financiară Centrala și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 decembrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 februarie 1998 Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 36 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing & Distribution" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției se arata ca expresia "o amenda egala cu valoarea acesteia", prevăzută la

art. 36 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 , și sintagma "persoana contravenienta", prevăzută la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994, sunt neconstituționale, întrucât din interpretarea sistematica a celor 4 alineate ale

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 , care se referă la contravenții, precum și din sintagma "persoana contravenienta", prevăzută la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 rezultă ca suntem în prezenta unei sancțiuni contravenționale, care se aplică în plus față de amenda obișnuită, incalcandu-se astfel principiul non bis în idem. Se mai arata ca, potrivit doctrinei, s-a impus principiul după care o răspundere represiva presupune o singura sancțiune principala, la care se pot adauga sancțiuni complementare. Textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), care stipulează principiul dreptatii, nefiind drept ca statul sa reglementeze doua sancțiuni de aceeași natura pentru una și aceeași fapta; ale art. 16 alin. (1), deoarece creează o inegalitate a cetățenilor în fața legii, în sensul că unii dintre cei care savarsesc fapte contravenționale sunt sancționați cu o singura amenda, iar alții, cu doua amenzi; ale art. 53 alin. (2), prin aceea ca statul nu a făcut o așezare justa a sarcinilor fiscale; ale art. 49 alin. (2), care consacra principiul proportionalitatii; ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), potrivit căruia economia României este o economie de piața, care presupune realizarea activității economice "nemijlocit de către agenții economici, pe baza autonomiei lor juridice", statul intervenind indirect, pentru apărarea sau promovarea unor interese de ordin general, prin "impozite, taxe, subvenții, licențe de export-import, garantarea guvernamentală a unor credite, lansarea de comenzi de stat etc". Se apreciază ca "o politica economică sanatoasa nu poate insemna stabilirea de taxe și amenzi peste amenzi, pentru una și aceeași fapta contravențională, care să ducă la blocajul financiar al societății sancționate...". În ipoteza în care se interpretează ca sancțiunea reglementată de textele atacate este o sancțiune fiscală de sine stătătoare, acestea contravin art. 41 alin. (8) din Constituție, care îngăduie confiscarea doar ca o sancțiune complementara penală sau, după caz, contravențională, restrangand obiectul confiscării la trei situații: bunuri destinate, bunuri folosite și bunuri rezultate din infracțiuni ori contravenții.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca textul criticat nu încalcă prevederile Constituției și deci excepția urmează a fi respinsă.

În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere exprimat Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece:

art. 36 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 , în redactarea criticata de autorul excepției, a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 68/1997, iar Curtea Constituțională nu este competența să se pronunțe cu privire la un text care nu este în vigoare; art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 nu încalcă nici una dintre dispozițiile constituționale menționate în susținerea excepției, ci, dimpotriva, reglementarea în discuție reprezintă sancționarea prin lege a neîndeplinirii uneia dintre îndatoririle fundamentale ale fiecărui cetățean, aceea de a contribui, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice. Se apreciază, de asemenea, ca dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 au menirea de a preveni și sanctiona sustragerea contribuabililor de la obligațiile fiscale ce le revin. Totodată se considera ca reglementarea sanctionarii prin lege a încălcării dispozițiilor fiscale, printre care și cele prevăzute la art. 18 alin. 1, constituie o garantare a principiului egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

I. Critica de neconstituționalitate a

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată vizează alin. 3 al acestui articol, care, în redactarea sa inițială, avea următorul cuprins: "În situația în care se constata ținerea eronată a evidentelor, cu scopul vadit de a reduce taxa datorată bugetului de stat sau de a obține o rambursare necuvenita, unitățile plătitoare vărsa la bugetul de stat taxa sustrasa, o amenda egala cu valoarea acesteia, precum și majorările de întârziere prevăzute la art. 34 din prezenta ordonanță".

Prin pct. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 9 din 27 ianuarie 1995 referitoare la perfecționarea unor reglementări privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 31 ianuarie 1995,

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

a fost modificat, având un singur alineat cu următoarea redactare: "Nerespectarea prevederilor art. 25 din prezenta ordonanță referitoare la obligațiile plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată se sancționează conform Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale." Rezultă ca, la data ridicării excepției de neconstituționalitate, și anume la 20 februarie 1998, dispozițiile alin. 3 al

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

nu mai erau în vigoare. În consecința, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1) al aceluiași articol, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei".

II. Excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994, potrivit căruia "În cazul în care impozitele, taxele și contribuțiile datorate statului au fost diminuate prin încălcarea dispozițiilor fiscale, persoana contravenienta va vărsa, pe lângă impozitele, taxele și contribuțiile neachitate, o sumă egala cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organul de control", urmează, de asemenea, a fi respinsă. Aceasta, deoarece, între data sesizării Curții (20 februarie 1998) și data pronunțării prezentei decizii (10 decembrie 1998), Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 97 din 9 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998, a admis într-un alt dosar excepția de neconstituționalitate, constatând ca dispozițiile art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale. Asa fiind, excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 87/1994, invocată în acest dosar, a devenit inadmisibila, având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (3) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit acestor texte, este inadmisibila excepția de neconstituționalitate referitoare la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 97/1998, despre a carei existenta nici autorul excepției și nici instanța judecătorească nu puteau avea cunoștința la data ridicării excepției, Curtea a reținut, în esenta, ca art. 18 din Legea nr. 87/1994, prin care se dispune vărsarea de către contribuabil la stat, pe lângă impozitele, taxele și contribuțiile neachitate, a unei sume egale sau duble, după caz, cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organele de control cu titlu de sancțiune, dar care nu constituie nici infracțiune, nici contravenție, instituie astfel o măsura de confiscare. În acest fel, sunt incalcate dispozițiile art. 41 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". De asemenea, sunt incalcate și dispozițiile alin. (7) ale aceluiași articol, potrivit cărora "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma".

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibila excepția de neconstituționalitate a

art. 36 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată și modificată prin

Legea nr. 130/1992 , ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing & Distribution" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 9.780/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing & Distribution" - S.R.L. București în același dosar.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 1998.