Amendament · Act Internațional

Amendamentul din 5 aprilie 2012

convenit prin schimbul de scrisori dintre Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la București și la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanțarea proiectului "Reforma educației timpurii în România"

prezumat în vigoare

Data actului
5 aprilie 2012
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 397 din 13 iunie 2012
Citează
1 act
Structură
1 articol, 1 anexă · 4.987 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

[SIGLA MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE]

ROMÂNIA

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

Către: dl Imre Tarafas, viceguvernator 5 aprilie 2012

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Fax: 331.47.55.37.52

Subiect: F/P 1.573 (2006) - Proiect de reformă a educației timpurii

Stimate domnule Tarafas,

În conformitate cu noua

Lege a educației naționale nr. 1/2011 , clasa pregătitoare pentru școală a fost transferată de la grădinițe în școli.

Ca urmare, copiii cu vârste de 6 și 7 ani incluși în proiectul menționat mai sus, care este cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, nu vor mai fi educați în grădinițe, ci în școli.

Având în vedere cele de mai sus și la solicitarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, vă rugăm să fiți de acord cu modificarea Acordului-cadru de împrumut menționat anterior.

În acest sens, articolul 2 "Proiectul" și anexa 1 "Descrierea Proiectului" la Acordul-cadru de împrumut vor fi modificate după cum urmează, toate modificările fiind scrise cu caractere italice:

Articolul 2

Proiectul

"BDCE acordă împrumutatului, care acceptă, un împrumut pentru finanțarea parțială a F/P 1.573 (2006) aprobat de Consiliul de administrație al BDCE în data de 7 septembrie 2006 și care privește înființarea și reabilitarea unor grădinițe, dotarea cu personal de instruire și crearea facilităților-suport pentru grădinițe și clasa pregătitoare pentru școală în școlile din România".

Anexa 1 Descrierea Proiectului. Planificarea lucrărilor

Componenta 3: Furnizarea materialelor didactice și a facilităților-suport

A. Furnizarea materialelor pentru învățământul timpuriu și pentru clasa pregătitoare din școli

"Materialul didactic de bază pentru predare/învățare și jocurile educaționale vor fi puse la dispoziția tuturor copiilor înscriși în grădinițe și în clasele pregătitoare din școlile de pe teritoriul României. Aspectele legate de echitate și faptul că grădinițele din zonele rurale nu dispun de material didactic vor fi luate în considerare de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la alocarea bugetului destinat fiecărei grădinițe beneficiare și fiecărei clase pregătitoare din școli."

Vă rugăm să luați notă de faptul că acest amendament nu va duce nici la majorarea costului total al proiectului și nici a fondurilor alocate pentru componentele implementate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin unitatea de management al proiectului privind învățământul pre-universitar.

În speranța că solicitarea noastră va găsi înțelegere și sprijin, așteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră prompt.

Al dumneavoastră,

Cristian Marius Sporiș,

secretar de stat

[semnătura indescifrabilă]

[SIGLA BDCE]

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Direcția generală credite

Dl Cristian Marius Sporiș

secretar de stat

Ministerul Finanțelor Publice

Str. Apolodor nr. 17, București,

sectorul 5, România

Paris, 26 aprilie 2012

Subiect: Amendament la Acordul-cadru de împrumut F/P 1.573 (2006) Proiect de reformă a educației timpurii

Stimate domnule Sporiș,

Facem referire la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice din data de 5 aprilie 2012 privind modificarea acordului-cadru de împrumut menționat mai sus.

CEB ia notă de faptul că în conformitate cu noua

Lege a educației naționale nr. 1/2011 , clasa pregătitoare pentru școală a fost transferată de la grădinițe la școli; astfel, copiii cu vârsta între 6 și 7 ani vizați prin Proiectul ref. F/P 1.573 vor fi educați în școli.

CEB nu are nicio obiecție față de modificările propuse și de recunoaștere a faptului că:

- împrumutul aprobat de Consiliul de administrație al BDCE în data de 7 septembrie 2006 pentru înființarea și reabilitarea grădinițelor, asigurarea pregătirii personalului și crearea facilităților-suport pentru grădinițele de pe teritoriul României va fi de acum înainte utilizat și în beneficiul copiilor cu vârsta între 6 și 7 ani care în prezent urmează cursurile clasei pregătitoare în școli;

- aspectele legate de echitate și faptul că grădinițele din zonele rurale nu dispun de material didactic vor fi luate în considerare de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la alocarea bugetului pentru fiecare grădiniță beneficiară și pentru fiecare clasă pregătitoare pentru școală.

Dorim să vă asigurăm de aprecierea noastră pentru strânsa cooperare stabilită între instituțiile noastre.

Al dumneavoastră,

Thierry Poirel,

director general

[semnătura indescifrabilă]

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.