Decizia nr. 609/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irina Olguța Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 77D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, doamna avocat Denisa Selaru din cadrul Baroului București, cu delegație depusă la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, sens în care depune și concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece critica autorului tinde la modificarea textului contestat, și, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece recursul, în situația dată, are caracter devolutiv.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irina Olguța Dicea (Geanaliu) în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece sentințele pronunțate de judecătorii pot fi atacate numai cu recurs, fiind astfel înlăturată calea de atac a apelului, sens în care, în opinia autorului, se instituie o discriminare fără a exista un motiv constituțional. Totodată, atât timp cât accesul liber la justiție presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, autorul arată că textul înfrânge dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în calea de atac a recursului, partea interesată nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că textele legale criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale menționate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului atorului excepției, concluziile scrise depuse de autor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Hotărârile supuse recursului, astfel cum au fost modificate prin

art. XVIII pct. 46 din Legea nr. 202/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conținut: "Pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, precum și prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la aceeași Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției este nemulțumit de împrejurarea că prin

Legea nr. 202/2010

s-a eliminat calea de atac a apelului pentru sentințele pronunțate de judecătorii. Dacă anterior acestor modificări era posibilă atacarea cu apel a acelor sentințe pronunțate de judecătorii numai în cazurile prevăzute de lege, de data aceasta, legiuitorul a instituit o normă generală potrivit căreia orice hotărâre pronunțată la nivelul judecătoriei va putea fi contestată uzând de o singură cale de atac, respectiv a recursului.

Prin urmare, normele de reglementare a competenței instanțelor judecătorești, a gradelor de jurisdicție, precum și a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, se poate face numai prin lege. Legea procesual penală promovează, ca regulă generală, judecarea procesului penal în 3 grade de jurisdicție: prima instanță, apel și recurs. În același timp, pentru anumite cazuri speciale, determinate de natura infracțiunilor care constituie obiectul procesului penal ori de calitatea făptuitorului, legea prevede, cu deplină justificare constituțională, ca excepție, și existența doar a două grade de jurisdicție: primă instanță și recurs.

Reglementarea unei singure căi ordinare de atac nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiție. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanțe, cât și celei de recurs, cu orice cerere procedurală prevăzută de lege, indiferent de numărul gradelor de jurisdicție. Părțile își pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală, în primă instanță ori în calea de atac.

O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece stabilirea competenței, precum și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.

Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, nu este contrară principiului egalității atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

Totodată, părțile au posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către judecătorii. De asemenea este asigurat și dreptul la două grade de jurisdicție (judecata în primă instanță și judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, atât timp cât sunt respectate aceste limite, legiuitorul național poate introduce sau elimina, în funcție de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, gradele de jurisdicție pe care le consideră necesare. Altfel spus, reglementările internaționale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicție sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este deplin respectat.

De asemenea, susținerea autorului excepției potrivit căreia în calea de atac a recursului nu beneficiază de toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, întrucât nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori, nu poate fi primită, deoarece prin

art. XVIII pct. 47 din Legea nr. 202/2010

s-a modificat art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385^9, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanța de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situația în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părților la un proces echitabil." Prin urmare, o astfel de cale de atac are valențele unui veritabil apel, diferența fiind numai terminologică.

În sfârșit, Curtea mai constată că limitele instituite de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul art. 2 paragraful 2 din același protocol, potrivit căruia dreptul oricărei persoane declarate vinovate de o infracțiune de către o instanță de judecată de a cere examinarea condamnării sale de o jurisdicție superioară poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irina Olguța Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2012.