Decizia nr. 402/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrom în Dosarul nr. 3.937/104/2010 al Tribunalului Olt - Secția comercială și de contencios administrativ. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 392D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că susținerile referitoare la neconstituționalitatea extrinsecă a ordonanței de urgență sunt neîntemeiate. Prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență s-a urmărit realizarea unui mecanism eficient, rapid, care să sprijine în mod real reorganizarea societăților comerciale. Astfel, necesitatea identificării acestui mecanism reprezintă o împrejurare ce se circumscrie existenței unei situații extraordinare care să determine adoptarea unei ordonanțe de urgență. În ceea ce privește critica intrinsecă formulată de autorul excepției, arată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 67/2006

prevăd că drepturile salariale ce trebuie respectate de societatea care participă la fuziune se transferă de drept persoanei juridice care rezultă. În ceea ce privește inexistența avizelor emise de către Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social și, implicit, încălcarea prevederilor constituționale ale art. 141, arată că nici această critică nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce privește avizul Consiliului Legislativ, arată că acesta a fost solicitat și emis, iar în ceea ce privește avizul Consiliului Economic și Social, arată că solicitarea acestuia nu era necesară în cazul ordonanței de urgență criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.937/104/2010, Tribunalului Olt - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrom într-o cauză ce are ca obiect o opoziție împotriva proiectului de fuziune prin absorbție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată următoarele:

I. În sensul principiului constituțional instituit de art. 21 referitor la accesul liber la justiție, se înscrie posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Prin eliminarea posibilității persoanelor care dețin creanțe de natura drepturilor salariale de a face opoziție împotriva proiectului de fuziune se îngrădește accesul liber la justiție al acestora. Deși dispozițiile criticate prevăd că aceste creanțe sunt protejate de

Legea nr. 67/2006 , aceasta face, de fapt, referire doar la dreptul de informare a salariaților cu privire la fuziune și nicidecum nu prevede o cale de promovare în justiție a unei acțiuni împotriva proiectului de fuziune.

Astfel, prin afectarea dreptului la acces liber la justiție,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

încalcă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (6) care dispun că acestea nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție.

Totodată, dispozițiile de lege criticate, prin aceea că prevăd soluțiile pe care judecătorul urmează să le pronunțe, sunt neconstituționale, încălcând dreptul la un proces echitabil.

II. În ceea ce privește modificarea prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

a dispozițiilor

art. 243 din Legea nr. 31/1990 , se arată că aceasta contravine prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție.

De asemenea, dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 79 și art. 141 din Constituție, deoarece acestea au fost adoptate fără a se obține avizul Consiliului Economic și Social și al Consiliului Legislativ.

Tribunalul Olt - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Legea nr. 31/1990 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010 , oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanțelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, această protecție realizându-se potrivit dispozițiilor

Legii nr. 67/2006

privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile

art. 243 din Legea nr. 31/1990

reglementează cadrul legal necesar protecției intereselor creditorilor societăților comerciale care iau parte la fuziune sau divizare, fără a încălca liberul acces la justiție. Titularii creanțelor de natura drepturilor salariale derivând din contracte individuale de muncă sau contracte colective de muncă se bucură de protecția drepturilor salariaților prevăzută de

Legea nr. 67/2006 . În final, se arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

nu contravine nici prevederilor constituționale ale art. 79, art. 141 și art. 115.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Deși instanța de judecată a sesizat instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, din motivarea acesteia rezultă că autorul critică dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2010

în ansamblul său, precum și art. I pct. 4 din ordonanță, prin care se modifică

art. 243 din Legea nr. 31/1990 .

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, și aprobată prin

Legea nr. 34/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2011.

Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale și

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale.

Dispozițiile art. 243, astfel cum acestea au fost modificate, au următorul conținut: "(1) Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentă la data publicării și care urmărește împiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opoziție în vederea garantării satisfacerii creanței sale, în condițiile prezentului articol.

(2) Opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comerțului, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa în registru și o va înainta instanței judecătorești competente. Hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai recursului.

(3) Formularea unei opoziții în temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării și nu împiedică realizarea fuziunii sau divizării.

(4) În cazul în care, din examinarea situației financiare și operațional-comerciale a societății debitoare/societății succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare, rezultă că nu este necesară acordarea de garanții adecvate ori, după caz, de noi garanții sau societatea debitoare ori, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare a făcut dovada plății datoriilor sau părțile au încheiat un acord pentru plata datoriilor ori există deja garanții sau privilegii adecvate pentru satisfacerea creanței, instanța respinge opoziția. De asemenea, instanța respinge opoziția și în cazul în care este refuzată de către creditor constituirea, în termenul stabilit de instanță prin încheiere, a garanțiilor oferite potrivit alin. (5).

(5) Dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare a făcut în cursul procesului o ofertă pentru constituirea unor garanții sau privilegii apreciate de instanță ca fiind necesare și adecvate pentru satisfacerea creanței creditorului, instanța va pronunța o încheiere prin care va acorda părților un termen pentru constituirea acelor garanții. Încheierea pronunțată de instanță este supusă recursului odată cu fondul.

(6) Dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare nu oferă garanții ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creanței sau, chiar dacă oferă garanții ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce îi sunt imputabile, în termenul stabilit de instanță prin încheiere, potrivit alin. (5), instanța admite opoziția și obligă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare la plata creanței de îndată ori într-un anumit termen stabilit în funcție de valoarea creanței și de pasivul societății debitoare sau, după caz, al societății succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare. Hotărârea de admitere a opoziției este executorie. [...]

(8) Creditorii societăților participante la divizare sau fuziune care îndeplinesc condițiile pentru a face opoziție potrivit alin. (1) pot formula o cerere de opoziție în temeiul art. 61 alin. (1) împotriva hotărârii organului statutar al societății privitoare la modificările actului constitutiv numai dacă acestea privesc alte modificări decât cele care decurg din sau în legătură cu procesul de divizare sau fuziune.

(9) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică creanțelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), a căror protecție se realizează potrivit dispozițiilor

Legii nr. 67/2006

privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, precum și potrivit altor legi aplicabile."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 79 referitor la Consiliul Legislativ, art. 115 referitor la delegarea legislativă și art. 141 referitor la Consiliul Economic și Social.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat că situațiile extraordinare, la care se referă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (4), exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arătat, prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public.

Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situației extraordinare, Curtea a reținut, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate - situația extraordinară -, a cărui respectare este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil".

Raportat la cauza de față, Curtea observă că Guvernul a motivat urgența ca fiind determinată de:

- nevoia stringentă de redresare economică în condițiile crizei economice mondiale, resimțită în mod drastic și la nivelul economiei naționale;

- procesele de reorganizare corporativă, precum fuziunea sau divizarea, presupun parcurgerea unor etape specifice, conform prevederilor în vigoare ale

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reclamă respectarea unui calendar de timp apreciabil;

- actualmente, durata operațiunilor de reorganizare a societăților comerciale prin fuziune internă și transfrontalieră sau divizare este considerabilă, întârzierile fiind generate, în special, de efectul suspensiv de drept al opoziției;

- o procedură prelungită în timp limitează interesul investitorilor de a face uz de aceste mecanisme importante de reorganizare a societăților comerciale, care, în foarte multe cazuri, pot revitaliza nu numai societățile implicate în fuziune sau divizare, ci un întreg circuit comercial în care acestea sunt angrenate;

- gradul ridicat de încărcare a instanțelor judecătorești, ce determină soluționarea litigiilor aflate pe rolul acestora, inclusiv a opozițiilor introduse în cadrul proceselor de fuziune sau divizare, într-un interval de timp mult prea mare față de cel optim, care ar fi consonant cu principiul judecării cu celeritate a proceselor comerciale;

- salvgardarea deciziilor economice de reorganizare luate la nivelul societăților comerciale, cu respectarea în același timp a dreptului la o protecție adecvată a intereselor creditorilor societăților comerciale supuse proceselor de fuziune sau divizare.

Având în vedere jurisprudența sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituție, precum și motivele invocate de Guvern, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului. Pentru aceste motive, se constată că reglementarea criticată îndeplinește exigențele urgenței prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituție.

În ceea ce privește critica potrivit căreia ordonanța este neconstituțională, încălcând prevederile art. 79 din Constituție, deoarece nu are avizul Consiliul Legislativ, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, prin Adresa nr. 1.118 din 9 septembrie 2010, Consiliul Legislativ a emis Avizul favorabil referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 141 din Constituție, Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

nu conține dispoziții care pot fi încadrate în domeniile de competență ale Consiliului Economic și Social astfel cum acestea erau prevăzute de

art. 5 din Legea nr. 109/1997 . Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 141 din Constituție, "Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare", iar potrivit

art. 2^1 din Legea nr. 109/1997 , "Consiliul Economic și Social este consultat obligatoriu de către inițiatorii proiectelor de acte normative și ai proiectelor de programe și strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul său de competență. [...]". Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că în ceea ce privește proiectul ordonanței de urgență criticate nu era necesară solicitarea avizului Consiliului Economic și Social. Așa fiind, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

contravine prevederilor art. 141 din Legea fundamentală.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990 , Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanțelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, această protecție realizându-se potrivit dispozițiilor

Legii nr. 67/2006

privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora. Dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 67/2006

prevăd imperativ că drepturile și obligațiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, acesta având și obligația de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil. Astfel, noua persoană juridică este obligată la prestarea tuturor drepturilor de natură salarială sau de altă natură pe care salariații le aveau anterior momentului fuziunii.

Așa fiind, Curtea constată că nici excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale și

art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrom în Dosarul nr. 3.937/104/2010 al Tribunalului Olt - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.