Decizia nr. 178/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, 147, 248 și 248^1 din Codul penal, ridicată de Temesan Razvan Liviu în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Municipiului București - Secția a II-a Penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 1998, în prezenta autorului excepției și în lipsa Băncii Române de Comerț Exterior - S.A. (Bancorex), legal citata, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17 decembrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 1998, pronunțată în Dosarul nr. 553/1998, Tribunalul Municipiului București - Secția a II-a Penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, 147, 248 și 248^1 din Codul penal, ridicată de Temesan Razvan Liviu.

În motivarea excepției autorul acesteia arata ca, în fapt, el a fost trimis în judecata pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, prevăzută la art. 248 și 248^1 din Codul penal, reținându-se în sarcina sa faptul ca ar fi repartizat în mod abuziv 26 de autoturisme unor persoane fizice și juridice, inclusiv unor instituții de stat de interes național, fără întocmirea actelor legale, respectiv a contractelor de sponsorizare, și fără aprobarea adunării generale a acționarilor. Se susține ca dispozițiile art. 248 și 248^1 , raportate la art. 145 din Codul penal, sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, și cu prevederile art. 135, tot din legea fundamentală, potrivit cărora proprietatea este publică sau privată, fiind, în condițiile legii, inviolabilă. De asemenea, se susține ca noțiunea public, asa cum este explicata în art. 145 din Codul penal, reprezintă o notiune generală și abstracta cu privire la o proprietate publică, fără să se concretizeze sau să se exemplifice care sunt acele instituții publice și care sunt bunurile proprietate publică sau serviciile de interes public. De aceea aceasta dispoziție este în contradictie cu dispozițiile art. 135 alin. (2) din Constituția României, în care se prevede că "proprietatea este publică sau privată". În alin. (4) al aceluiași articol se arata care sunt bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar printre acestea nu se regăsesc bunurile ce constituie patrimoniul unei societăți comerciale, indiferent dacă este cu capital de stat sau privat. După părerea autorului excepției, art. 145 din Codul penal, cu referirile lui generale, abstracte și ambigue, este în vădită contradictie cu dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție, care arata ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular. Or, "incriminarea mai grava a infracțiunii prevăzute la art. 248 și 248^1 din Codul penal, după aspectul proprietății publice sau unității de interes public, este în contradictie cu prevederile constituționale cuprinse în art. 41 alin. (2)".

Referindu-se la cazul în speta, autorul excepției arata ca Banca Română de Comerț Exterior - S.A. (Bancorex) este o societate bancară, constituită în baza Legii nr. 31/1990, în care acționar este statul, prin Fondul Proprietății de Stat. Statul, se susține în continuare, nu are un drept de proprietate privind patrimoniul societății respective. Dacă un administrator al acestei societăți aduce atingere patrimoniului societății, potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, cenzorilor și directorilor aparține adunării generale a acționarilor. Autorul excepției conchide ca dispozițiile Legii nr. 31/1990 sunt incidente în cauza și nu cele ale art. 248 și 248^1 din Codul penal. Fiind vorba de proprietate privată a statului și nu de proprietate publică, se considera ca se impune modificarea art. 145 și, implicit, a art. 248 și 248^1 din Codul penal.

În continuare, este motivată excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 147 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 248 și 248^1 din același cod, ale căror dispoziții sunt în contradictie, în opinia autorului excepției, cu prevederile art. 16, 20 și 21 din Constituție. Întrucât dispozițiile art. 248 din Codul penal se referă la funcționarul public, autorul excepției se oprește asupra dispozițiilor art. 147 alin. 1 din același cod, în care se explica noțiunea de funcționar ca persoana exercitând o însărcinare de orice natura în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, desprinzand de aici concluzia ca se impune abrogarea dispozițiilor art. 147 din același cod, ca urmare a abrogării art. 145, solicitată anterior. În conceptia autorului excepției, prin dispozițiile art. 147 se stabilește o răspundere mai mare pentru funcționarul public, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituție, privitoare la egalitatea în drepturi. Se invoca totodată prevederile art. 20 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, Tribunalul București - Secția a II-a Penală arata ca dispozițiile art. 145 din Codul penal, chiar și în urma modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, au o exprimare ambigua, ceea ce creează instanțelor judecătorești mari dificultăți în aplicarea lor. În noua redactare a art. 145 din Codul penal se introduce noțiunea de interes public, iar consecința acestei exprimari generice și ambigue a fost tendinta organelor de urmărire penală de a largi sfera de aplicare a infracțiunilor "în paguba avutului public", incalcandu-se astfel prevederile constituționale. Instanța apreciază ca dispozițiile art. 145 din Codul penal, în actuala redactare, sunt neconstituționale în măsura în care noțiunea public excede prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituție. Se precizează ca numai în condițiile unei reglementări legale a proprietății publice se poate realiza respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 1, ale art. 248 și 248^1 din Codul penal, raportate la prevederile art. 16 și 20 din Constituție, instanța de judecată arata ca, întrucât art. 248 din Codul penal face referire la art. 147 alin. 1, acest din urma text, care se referă la art. 145 din Codul penal, este neconstitutional în măsura în care și art. 145 din același cod este neconstitutional.

Cu aceste observații, față de raportarea la art. 16 și 20 din Constituție, instanța de judecată apreciază ca textele legale criticate sunt constituționale. Se admite ca legiuitorul poate stabili o protecție specială mai riguroasă a bunurilor ce formează obiectul proprietății publice, ceea ce nu contravine prevederilor constituționale. De asemenea, legiuitorul poate stabili o represiune diferita și pentru anumite categorii de bunuri private, fără a distinge după cum acestea aparțin statului sau altor subiecte.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. În punctul sau de vedere Guvernul arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, 147, 248 și 248^1 din Codul penal este neîntemeiată. Din examinarea acestor texte se constată că între ele exista o strânsă legătură, deoarece infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, atât în varianta simpla, cat și în varianta calificată, nu poate fi săvârșită decât de un funcționar public sau de un funcționar (art. 258 din Codul penal). De aceea autorul excepției s-a și referit la toate aceste texte, întrucât, dacă s-ar constata ca unul dintre ele contravine Constituției, acest fapt le-ar face inaplicabile și pe celelalte. Se arata, de asemenea, ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și pe fond, deoarece dispozițiile art. 16, 20, 21, art. 41 alin. (2) și ale art. 135 din Constituție, invocate în sprijinul excepției, nu sunt contrazise în nici un fel de dispozițiile legale criticate.

Critica formulată de autorul excepției, se arata în continuare, potrivit căreia termenul public din cuprinsul art. 145 din Codul penal ar fi un termen abstract și insuficient definit, este nefondata, deoarece, în actuala redactare, textul conține o exprimare clara, iar noțiunea public este suficient de lamuritoare. Faptul ca în actualul art. 145 din Codul penal se folosește noțiunea interes public, aceasta nu înseamnă ca legea este echivoca. Este suficient să se menționeze ca noțiunea interes public se regaseste și în art. 135 alin. (4) din Constituție. Pe de altă parte, chiar dacă dispozițiile unei legi sunt insuficient de cuprinzatoare, ele nu pot fi considerate neconstituționale.

De asemenea, se susține ca este neîntemeiată critica autorului excepției, în sensul că actualele dispoziții ale Codului penal consacra un regim sanctionator diferențiat, după cum bunurile care fac obiectul unei infracțiuni contra patrimoniului aparțin proprietății publice sau proprietății private. Însăși Constituția face o astfel de delimitare, de vreme ce, prin dispozițiile art. 41 alin. (2), se precizează ca numai proprietatea privată - indiferent ca titularul este statul, o persoană juridică sau o persoană fizica - este ocrotită în mod egal de lege. Aceasta înseamnă ca legiuitorul poate stabili o protecție specială mai riguroasă a bunurilor care formează obiectul proprietății publice, situație ce nu încalcă prevederile constituționale.

În fine, se arata în punctul de vedere al Guvernului, nu este intemeiata nici critica referitoare la notiunile funcționar public și funcționar.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția ridicată.

Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 145, 147 și 248 din Codul penal, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin decizii definitive, însă excepțiile de neconstituționalitate se refereau la textele legale menționate în redactarea acestora, anterioară modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, astfel încât soluțiile adoptate nu sunt aplicabile în prezenta cauza.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută la art. 248 din Codul penal (cu precizarea ca în art. 248^1 se prevede o varianta agravantă a aceleiași infracțiuni, caracterizată prin producerea de consecințe deosebit de grave), este o infracțiune de serviciu și nu una contra patrimoniului, asa cum pare a rezultă din argumentele prezentate de autorul excepției de neconstituționalitate, cat și din opinia instanței de judecată. Conform textului de lege menționat, aceasta infracțiune este fapta funcționarului public (în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal) sau a oricărui alt funcționar (în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal, deoarece, conform dispozițiilor art. 258 din același cod, dispozițiile art. 248 și, desigur, și ale art. 248^1 din Codul penal se aplică și celorlalți funcționari, dar reducându-se maximul pedepsei cu o treime) care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știința, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 (sau, în cazul funcționarului, al unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145) sau o paguba patrimoniului acesteia (ori, în cazul funcționarului, o paguba patrimoniului persoanei juridice în serviciul căreia își exercită însărcinarea).

Valoarea socială apărată, în principal, prin incriminarea și sancționarea abuzului în serviciu contra intereselor publice este bunul mers al activității persoanelor juridice de drept public, indicate în art. 145 din Codul penal, dar și bunul mers al activității altor persoane juridice decât acestea. În primul caz, subiectul nemijlocit al infracțiunii este funcționarul public, în cel de-al doilea, un funcționar, iar stabilirea faptului ca abuzul s-a săvârșit de către un funcționar public, deci în cadrul unei persoane juridice de drept public, sau de către un simplu funcționar în cadrul unei persoane juridice de drept privat, este de competența organelor judiciare.

În ambele cazuri, existenta infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este condiționată de producerea de către funcționarul public, respectiv de către funcționar, fie a unei tulburări însemnate a bunului mers al unei unități la care se referă art. 145 din Codul penal, fie a unei pagube aduse persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice de drept privat. Una dintre aceste urmări este suficienta.

Sancționarea mai ușoară, conform prevederilor art. 258 din Codul penal, a abuzului săvârșit de funcționar, în raport cu acela săvârșit de funcționarul public, se explica nu prin faptul ca, în acest din urmă caz, s-ar aduce o paguba patrimoniului public, paguba care nici nu este obligatorie pentru existenta infracțiunii, în timp ce, în cazul abuzului comis de un funcționar, paguba s-ar aduce proprietății private, ci prin faptul ca abuzul săvârșit de un funcționar public, deci în cadrul unei persoane juridice de drept public, prezintă un pericol social mai grav datorită importantei activității unei autorități sau instituții publice, ori altei persoane juridice de drept public. Tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat are, de regula, consecințe sociale negative mai mari decât tulburarea bunului mers al unei societăți comerciale.

Sancționarea abuzului în serviciu comis de un funcționar în temeiul art. 248 din Codul penal, și nu pe baza Legii nr. 31/1990, astfel cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, nu poate fi considerată neconstitutionala, aceasta fiind o opțiune de politica legislativă de competența exclusiva a Parlamentului, opțiune care nu poate fi cenzurata de Curtea Constituțională.

Din examinarea de ansamblu a excepției de neconstituționalitate se constată că dispozițiile art. 248 și 248^1 din Codul penal nu contravin vreunei dispoziții constituționale, iar dispozițiile art. 145 din același cod nu constituie o piedica în aplicarea corecta a sus-mentionatelor dispoziții privitoare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

De asemenea, critica adusă dispozițiilor art. 145 din Codul penal este neîntemeiată. Prin aceste dispoziții legiuitorul nu și-a propus sa explice notiunile de proprietate publică, ci sa explice înțelesul notiunii public, raportată nu numai la proprietate, dar și la notiunile: autorități, instituții, servicii de interes public și altele. De aceea dispozițiile art. 145 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) sau ale art. 135 alin. (2) din Constituție. De altfel, asa cum s-a arătat, deosebirea dintre proprietatea publică și proprietatea privată nu prezintă interes pentru calificarea faptei prevăzute de legea penală ca infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În sfârșit, pentru aceleași motive, nu sunt neconstituționale nici dispozițiile art. 147 din Codul penal, după cum sunt fără relevanta referirile la art. 16 și 20 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu opinia separată a domnilor judecători Kozsokar Gabor și Nicolae Popa,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, 147, 248 și 248^1 din Codul penal, ridicată de Temesan Razvan Liviu în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Municipiului București - Secția a II-a Penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 1998.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Excepția de neconstituționalitate ridicată de Razvan Liviu Temesan în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului București - Secția a II-a penală este intemeiata în parte, și anume în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 248 din Codul penal, raportat la art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție potrivit căreia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Infracțiunea "abuzul în serviciu contra intereselor publice", prevăzută și pedepsita de art. 248 din Codul penal este, într-adevăr, o infracțiune de serviciu. Drept urmare, valoarea socială, apărată, în principal, prin incriminarea acestei fapte, este bunul mers al activității organelor autorității publice, precum și a instituțiilor de stat.

Trimiterea în textul art. 248 din Codul penal la "unități din cele la care se referă art. 145" extinde aria de aplicare a textului incriminator dincolo de limitele valorii sociale a carei apărare are drept scop. Aceasta datorită faptului ca, în aceasta relație, definirea data de art. 145 din Codul penal notiunii public este prea generală, putând crea ambiguități: public caracterizat prin interes public. Aceasta imperfectiune a formulării textului art. 145 din Codul penal nu justifica însă concluzia ca el ar infrange vreo norma constituțională.

Neconstituționalitatea, în parte, a dispozițiilor art. 248 din Codul penal apare din alt motiv. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pe lângă faptul ca este o infracțiune de serviciu, este și o infracțiune de rezultat. Ca atare, existenta acestei infracțiuni în raport cu latura ei obiectivă presupune producerea uneia dintre cele două categorii de consecințe, definite prin text, și anume: 1. cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau 2. cauzarea unei pagube materiale uneia dintre unitățile respective. Cele două categorii de consecințe fiind alternativ și nu cumulativ cerute, condițiile incriminării, sub acest aspect, sunt întrunite în prezenta oricăreia dintre ele.

Primul rezultat - cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei alte instituții de stat ori al unei alte unități determinate - vizează eminamente relațiile de serviciu ale funcționarului public sau ale altui funcționar, în sensul dispozițiilor art. 258 din Codul penal.

Cel de al doilea rezultat, alternativ prevăzut, suficient în sine pentru incriminare - cauzarea de paguba în patrimoniul unei alte unități - apare și ca o măsura de apărare a proprietății prin mijloace de drept penal.

Partea finala a textului art. 248 din Codul penal, definind cel de-al doilea rezultat alternativ ca o paguba cauzată patrimoniului unei categorii de unități, nu face nici o distincție între proprietatea publică și cea privată, supunand aceleiași ocrotiri speciale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publică, cat și cea care constituie proprietate privată. De aici rezultă consecința directa de a incrimina deosebit fapta de abuz în serviciu care a produs paguba în patrimoniu, chiar constituind proprietate privată, în funcție de categoria din care face parte unitatea lezata.

Incriminarea diferențiată, evident mai grava, a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice producătoare de paguba chiar în proprietatea privată, ținând seama de calitatea specială a titularului proprietății, ca în cazul infracțiunilor contra patrimoniului sau chiar al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsita de art. 246 din Codul penal - și cauzarea unei pagube constituind o vătămare a intereselor legale a persoanei pagubite - încalcă în mod evident dreptul fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, constând în ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular.

În concluzie: sintagma o paguba patrimoniului este neconstitutionala, întrucât se referă în general la patrimoniu, compus integral sau în parte din bunuri și valori proprietate privată, și nu numai la proprietatea publică.

Dispozițiile art. 248^1 din Codul penal, nu contravin, într-adevăr, nici unei prevederi constituționale. Ele devin incidente și temei al agravarii răspunderii penale ca o consecința a încadrării potențiale a unei fapte în art. 248 din Codul penal și datorită consecințelor deosebit de grave ale faptei respective.

Sancționarea neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor sale de serviciu de către un funcționar, ținând seama de consecințele faptei și de natura funcției îndeplinite de funcționarul respectiv, ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice ori ca o infracțiune prevăzută în Legea nr. 31/1990, nu poate constitui obiect al contenciosului constituțional, ci este o problemă de încadrare juridică, a carei rezolvare cade în competența exclusiva a instanțelor judecătorești.