Acord · Act Internațional

Acordul din 20 decembrie 2011

dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse încheiat prin schimb de note verbale, semnate la București la 1 aprilie 2011 și 20 decembrie 2011, privind modificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002

prezumat în vigoare

Data actului
20 decembrie 2011
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 553 din 7 august 2012
Structură
0 articole · 6.621 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

ROMÂNIA

Ministerul Afacerilor Externe

Aleea Alexandru nr. 31, sectorul 1

București, 011822, România

Tel.: +40(0) 21 319 2108

+40 (0) 21 319 2125

Fax: +40(0)21 319 6862

www.mae.ro

Nr. G5-1/6.599

Ministerul Afacerilor Externe al României prezintă salutul său Ambasadei Federației Ruse la București și, cu referire la art. 13 din Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002, are onoarea să propună următoarele modificări la acordul sus-menționat:

- excluderea literei c) de la punctul 6 al articolului 5 (referitoare la extinderea regimului călătoriilor fără viză la turiștii români și ruși care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri, în condițiile acostării la țărm pe perioade scurte de până la 48 de ore, fără ieșirea în alte orașe ale statelor părților, cu condiția cazării acestora la bordul navelor), care în textul acordului în limba rusă este prevăzută la litera b);

- adăugarea între articolul 5 și articolul 6 ale acordului a unui nou articol, 5^1, cu următorul conținut:

"Cetățenii români care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri coboară pe uscat pe teritoriul Federației Ruse în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația Federației Ruse.

Cetățenii Federației Ruse care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri coboară pe uscat pe teritoriul României în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația României."

Dacă propunerea de mai sus este acceptabilă pentru Guvernul Federației Ruse, Ministerul Afacerilor Externe al României propune ca prezenta notă împreună cu nota de răspuns a părții ruse să constituie un acord între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse pentru modificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002 (denumit în continuare Acord de modificare), care va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile își vor comunică îndeplinirea procedurilor necesare.

Partea română propune ca Acordul de modificare să se aplice provizoriu de la data primirii de către partea română a notei verbale de răspuns a Federației Ruse.

Ministerul Afacerilor Externe al României folosește acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Federației Ruse la București asigurarea înaltei sale considerații.

București, 1 aprilie 2011

Ambasadei Federației Ruse în România

Nr. 153-n

Ambasada Federației Ruse în România prezintă salutul său Ministerului Afacerilor Externe al României și are onoarea să confirme primirea notei G5-1/6.599 din 1 aprilie 2011 a ministerului cu conținutul următor:

"Ministerul Afacerilor Externe al României prezintă salutul său Ambasadei Federației Ruse la București și, cu referire la art. 13 din Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002, are onoarea să propună următoarele modificări la acordul sus-menționat:

- excluderea literei c) de la punctul 6 al articolului 5 (referitoare la extinderea regimului călătoriilor fără viză la turiștii români și ruși care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri, în condițiile acostării la țărm pe perioade scurte de până la 48 de ore, fără ieșirea în alte orașe ale statelor părților, cu condiția cazării acestora la bordul navei), care în textul acordului în limba rusă este prevăzută la litera b);

- adăugarea între articolul 5 și articolul 6 ale acordului a unui nou articol, 5^1, cu următorul conținut:

«Cetățenii români care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri coboară pe uscat pe teritoriul Federației Ruse în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația Federației Ruse.

Cetățenii Federației Ruse care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri coboară pe uscat pe teritoriul României în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația României.»

Dacă propunerea de mai sus este acceptabilă pentru Guvernul Federației Ruse, Ministerul Afacerilor Externe al României, propune ca prezenta notă împreună cu nota de răspuns a părții ruse să constituie un acord între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse pentru modificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002, (denumit în continuare Acord de modificare), care va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile își vor comunică îndeplinirea procedurilor necesare.

Partea română propune ca Acordul de modificare să se aplice provizoriu de la data primirii de către partea română a notei verbale de răspuns a Federației Ruse.

Ministerul Afacerilor Externe al României folosește acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Federației Ruse în București asigurarea înaltei sale considerații."

Ambasada Federației Ruse are onoarea să comunice acordul Guvernului Federației Ruse de a considera nota Ministerului Afacerilor Externe al României nr. G5-1/6.599 din 1 aprilie 2011 și prezenta notă de răspuns drept Acord între Guvernul Federației Ruse și Guvernul României de modificare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, semnat la București la 26 august 2002 (în continuare Acord de modificare), care va intra în vigoare de la data primirii ultimei notificări scrise cu privire la îndeplinirea de către părți a procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.

Partea rusă nu are obiecții în ce privește aplicarea provizorie a Acordului de modificare începând cu data primirii de către minister a prezentei note, în legătură cu care fapt ambasada solicită ministerului să o informeze despre această dată.

Ambasada Federației Ruse folosește acest prilej pentru a reînnoi Ministerul Afacerilor Externe al României asigurarea deosebitei sale considerații.

București, 20 decembrie 2011

MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE AL ROMÂNIEI

- Direcția Generală Afaceri Consulare -

- București -

__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.