Decizia nr. 657/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 272/2004 21 iunie 2004 (prevederi anume) privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Adriana-Anca Opriș în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 804D/2012.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la dosar a fost comunicată întâmpinare de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, prin care invocă excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, solicită admiterea excepției și respingerea recursului față de Agenție.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive, întrucât competența de soluționare a acesteia aparține instanței de fond, iar nu instanței de contencios constituțional.
Deliberând, Curtea respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocate de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este cel fixat prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel că în fața Curții Constituționale acesta nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu o imixtiune în competența instanței de judecată, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 27 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.112/296/2009, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Excepția a fost ridicată de Adriana-Anca Opriș într-un litigiu având ca obiect stabilirea programului de vizitare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
"sunt redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluții arbitrare și abuzive, de natură a aduce atingere drepturilor constituționale ce garantează exercitarea autorității părintești". Arată că dispozițiile constituționale ale art. 48 alin. (1) definesc familia ca având la bază căsătoria soților, egalitatea acestora, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educarea și instruirea copiilor, fără să cuprindă în cadrul familiei bunicii, "nănașii", vecinii, doicile și orice altă persoană străină de familie, cu pretenții de vizitare a copilului. Consideră că "hotărârea pronunțată de instanța de judecată" este contrară atât textelor constituționale invocate, cât și normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, susține că prevederile criticate dau posibilitatea unor persoane străine, independent de gradul de rudenie, să stabilească, în mod forțat, relații personale cu copilul. Arată că această împrejurare aduce prejudicii ireparabile sănătății și dezvoltării psihice a copilului, incapabil de a se opune acestei imixtiuni comise de sistemul judiciar românesc.
Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, urmărind aplicarea cu prioritate a principiului interesului superior al copilului.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având următorul conținut: "Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament."
În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viață, la integritatea fizică și psihică, art. 26 - "Viața intimă, familială și privată", art. 48 alin. (1) privind familia, art. 49 alin. (1) referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, art. 53 - "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți" și art. 148 alin. (2) și (4) privind, pe de o parte, prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne și, pe de altă parte, garantarea ducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul de aderare și din reglementările comunitare menționate. Totodată, autorul excepției invocă și normele comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Articolul 14
alin. (1) face parte din cap. II - Drepturile copilului, secțiunea I - Drepturi și libertăți civile din
privind protecția și promovarea drepturilor copilului și reglementează dreptul copilului de a menține relații personale cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, alin. (3) al aceluiași articol reglementând faptul că "părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu [...] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului". Totodată, Curtea reține că, potrivit
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 , "prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului" și se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților sau altor reprezentanți legali și prevalează în toate demersurile și deciziile ce privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin
Legea nr. 18/1990 , potrivit cărora "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".
Având în vedere cele menționate, Curtea constată că prevederile de lege criticate sunt în acord cu dispozițiile constituționale privind dreptul la viață, la integritatea fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.
Totodată, Curtea reține faptul că soluția legislativă criticată asigură respectarea "vieții de familie", eventuale măsuri legislative care ar împiedica relația dintre minor și rudele acestuia constituind o ingerință în dreptul la viața familială. De altfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul noțiunii de "viață familială", în sensul art. 8 din Convenție, au fost incluse și raporturile dintre rude apropiate "care pot avea un rol considerabil în materie, cum ar fi, spre exemplu, cele între bunici și nepoți [...], ceea ce implică pentru stat obligația de a acționa în așa fel încât să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi". (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx vs. Belgia, paragraful 45). Mai mult, atât Convenția cu privire la drepturile copilului, cât și Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin
Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin
Legea nr. 87/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaționale, dacă există neconcordanțe între actele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. În aceste condiții, instanța de judecată, în soluționarea litigiilor în materie de relații personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispozițiilor din actele internaționale privind drepturile copilului, în condițiile dispozițiilor constituționale invocate.
De asemenea, Curtea constată că susținerile autorului excepției, potrivit cărora textele de lege criticate sunt "redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluții arbitrare și abuzive", vizează deficiențe de reglementare a textelor de lege criticate ce nu intră în competența de soluționare a acesteia, întrucât, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate pronunța cu privire la o eventuală redactare defectuoasă a prevederilor criticate și nici nu poate face propuneri de lege ferenda.
Curtea mai reține și critica autorului excepției potrivit căreia "hotărârea pronunțată de instanța de judecată" este contrară atât textelor constituționale invocate, cât și normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Or, acestea nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate. Eventualele greșeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepției și care constituie cauza nemulțumirii autorului, nu pot constitui, însă, motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional, fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea reține că a răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
În final, Curtea observă că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Adriana-Anca Opriș în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.