Memorandum · Act Internațional

Memorandumul din 12 decembrie 2011

între Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România (CNCAN) și Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice din Republica Moldova (ANRANR) în domeniul securității radiologice și al practicilor cu surse de radiații ionizante

prezumat în vigoare

Data actului
12 decembrie 2011
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 601 din 22 august 2012
Structură
8 articole · 10.379 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România (CNCAN) și Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice din Republica Moldova (ANRANR), numite în continuare părți,

dorind să dezvolte colaborarea în domeniul securității radiologice și al practicilor cu surse de radiații ionizante,

confirmând relațiile de prietenie dintre cele două state,

având în vedere angajamentele asumate prin tratatele internaționale la care statele părților sunt părți,

dat fiind că România este stat membru al Uniunii Europene și parte la Tratatul EURATOM,

ținând seama de faptul că Republica Moldova are un Acord de parteneriat și cooperare cu Uniunea Europeană în vigoare din 1998,

ținând cont de prevederile Declarației comune privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la data de 27 aprilie 2010,

au convenit asupra următoarelor:

Articolul I

Domeniile de cooperare

1. În conformitate cu competențele atribuite de legislația lor națională, părțile vor coopera și vor efectua schimbul de experiență și informații în următoarele domenii:

a) armonizarea legislației naționale privind asigurarea radioprotecției și a securității radiologice cu cea a Uniunii Europene (UE);

b) obținerea și utilizarea fondurilor în cadrul programelor de asistență ale UE;

c) elaborarea reglementărilor în radioprotecție și securitate radiologică;

d) evaluarea privind securitatea radiologică și autorizarea activităților și practicilor cu surse de radiații ionizante;

e) inspecția activităților și practicilor cu surse de radiații ionizante și aplicarea sancțiunilor;

f) pregătirea personalului propriu în domeniul radioprotecției și al securității radiologice;

g) pregătirea în domeniul radioprotecției și al securității radiologice a personalului care utilizează surse de radiații;

h) operațiunile de export, import sau tranzit prin punctele de trecere a frontierei de stat dintre România și Republica Moldova al materialelor radioactive și nucleare, precum și al materialelor pertinente pentru dezvoltarea armelor nucleare și radiologice, în conformitate cu prevederile Convenției privind protecția fizică a materialelor nucleare și ale altor tratate internaționale relevante;

i) participarea specialiștilor părților la conferințele, cursurile și seminarele organizate în domeniul de activitate;

j) incidentele/accidentele din punct de vedere radiologic și nuclear;

k) evaluarea și auditarea sistemelor de management al calității în activitățile și practicile cu surse de radiații ionizante;

l) planificarea intervenției în caz de urgențeradiologice sau nucleare;

m) prevenirea și combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare și/sau radioactive;

n) punerea în practică a rezultatelor cercetărilor tehnico-științifice în domeniul radioprotecției;

o) alte domenii convenite suplimentar de comun acord.

2. În cazul în care ambele părți convin astfel, vor fi stabilite înțelegeri specifice de la caz la caz, care vor acoperi aspecte precum plățile și drepturile de proprietate intelectuală.

3. Părțile schimbă documentele în baza prezentului memorandum de cooperare în limba română. În situația în care documentul care face obiectul schimbului este redactat într-o altă limbă decât româna, acestea le vor schimba în limba în care sunt redactate.

Articolul II

Forme de cooperare

Cooperarea în domeniile stabilite la art. 1 se va realiza prin următoarele acțiuni:

a) schimb de vizite între specialiștii părților;

b) schimb de vizite între reprezentanții conducerii părților;

c) cursuri de instruire, seminare, conferințe și orice alte acțiuni în domenii specializate;

d) schimb de materiale și informații care au legătură cu domeniile prevăzute la art. I alin. 1, inclusiv privind organizarea conferințelor și vizitelor științifice;

e) stabilirea unor grupuri de lucru comune pentru realizarea de studii specifice și proiecte care au legătură cu domeniile prevăzute la art. I alin. 1;

f) alte forme de cooperare convenite de către părți.

Articolul III

Schimbul de experiență

Părțile vor face schimb de experiență în domeniul reglementării, autorizării și inspecției practicilor ce implică surse de radiații ionizante prin:

A. Desemnarea experților din cadrul ANRANR în România pentru cunoașterea modului în care sunt reglementate, autorizate și inspectate activitățile ce implică surse de radiații ionizante, precum și pentru participarea la inspecțiile efectuate de către CNCAN la instalațiile nucleare și radiologice din România

B. Desemnarea experților din cadrul CNCAN în Republica Moldova pentru a participa la inspecțiile efectuate de ANRANR la instalațiile/practicile care utilizează surse de radiații ionizante din Republica Moldova și consilierea experților din cadrul ANRANR în domenii precum:

a. reglementarea, autorizarea și inspecția instalațiilor/practicilor care utilizează surse de radiații ionizante;

b. evaluarea privind securitatea radiologică și autorizarea activităților și practicilor cu surse de radiații ionizante;

c. prevenirea și combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare și/sau radioactive;

d. pregătirea și intervenția în cazul situațiilor de urgență radiologică

C. Organizarea de întâlniri de lucru, vizite de lucru și consultări între conducătorii părților pentru a discuta chestiuni de interes comun legate de controlul exercitat de către organismul de reglementare și regulamentele în domeniul radioprotecției

D. Schimbul de experți dintre cele două părți pentru a participa la seminare și cursuri de instruire organizate în statele părților în scopul implementării recomandărilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și legislației UE în domeniile prevăzute la art. I alin. 1.

Articolul IV

Modalități pentru schimbul de informații

Părțile vor stabili între ele proceduri simplificate pentru schimbul de informații în temeiul prezentului memorandum de cooperare, după cum urmează:

1. Informațiile schimbate între părți în temeiul prezentului memorandum de cooperare se vor transmite, de regulă, prin corespondență oficială, în conformitate cu legislația statelor părților. Informațiile schimbate între părți în temeiul prezentului memorandum de cooperare se pot transmite și prin alte mijloace, agreate de comun acord de către părți.

2. Fiecare parte va desemna o persoană de contact pentru a coordona schimbul de informații și va notifica aceasta celeilalte părți, într-un termen rezonabil după intrarea în vigoare a prezentului memorandum de cooperare.

3. Partea care primește informația va fi responsabilă pentru implementarea și utilizarea oricăror informații schimbate sau transmise între părți în temeiul prezentului memorandum de cooperare.

4. Informațiile obținute în timpul implementării prezentului memorandum de cooperare vor fi puse la dispoziția altor instituții guvernamentale ale statelor părților numai după obținerea acordului scris al ambelor părți.

5. În funcție de specificitatea informațiilor, părțile pot stabili proceduri detaliate pentru schimbul acestora în domeniile prevăzute la art. I alin. 1.

Articolul V

Principii generale de cooperare

1. Părțile vor coopera în temeiul prezentului memorandum de cooperare în conformitate cu legislația națională a statelor acestora.

2. Toate disputele și problemele apărute între părți care rezultă din interpretarea sau aplicarea prezentului memorandum de cooperare vor fi soluționate de comun acord.

Articolul VI

Finanțare

Toate cheltuielile rezultate din realizarea cooperării, în conformitate cu prezentul memorandum de cooperare, vor fi acoperite de către partea care a angajat cheltuielile. Posibilitatea părților de a îndeplini angajamentele asumate depinde de disponibilitatea resurselor instituțiilor guvernamentale corespunzătoare ale statelor părților și a legislației corespunzătoare acestora.

Articolul VII

Modificări și completări

Prezentul memorandum de cooperare poate fi amendat prin consimțământul reciproc scris al părților. Orice amendament va intra în vigoare în același mod ca prezentul memorandum de cooperare.

Articolul VIII

Prevederi finale și tranzitorii

1. Prezentul memorandum de cooperare va intra în vigoare la data ultimei notificări, prin canale diplomatice, prin care părțile se informează reciproc despre îndeplinirea procedurilor interne necesare intrării acestuia în vigoare.

2. Prezentul memorandum de cooperare se încheie pentru o perioadă de 5 (cinci) ani. Acest termen poate fi prelungit în mod automat pe perioade succesive de câte 5 (cinci) ani, dacă niciuna dintre părți nu notifică celeilalte părți în scris, prin canale diplomatice, intenția sa de a-l denunța, cu cel puțin 3 (trei) luni înainte de expirarea valabilității prezentului memorandum de cooperare.

3. În cazul denunțării prezentului memorandum de cooperare, conform prevederilor prezentului articol, toate activitățile care au fost inițiate în temeiul prezentului memorandum de cooperare, dar care nu au fost finalizate la terminarea acestuia, vor continua să fie realizate până la finalizarea lor, în conformitate cu termenii prezentului memorandum de cooperare, dacă părțile nu au convenit altfel.

Semnat la București la 12 decembrie 2011, în două exemplare, în limba română.

Pentru

Comisia Națională pentru Controlul

Activităților Nucleare din România,

Vajda Borbala,

președinte

Pentru

Agenția Națională de Reglementare

a Activităților Nucleare și Radiologice

din Republica Moldova,

Artur Buzdugan,

director

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.