Decizia nr. 703/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2000

privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, excepție ridicată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din București în Dosarul nr. 10.783/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.041D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din București, domnul avocat Ion Dragne din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru partea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, doamna Elena Amalia Bardaș.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate care solicită admiterea acesteia. Acesta arată că nu se poate recunoaște dreptul statului de a autoriza unitățile service pe clase, ținând cont de marcă, întrucât se încalcă dreptul de proprietate al producătorilor de automobile. Această autorizare trebuie făcută numai cu acordul titularului mărcii care are dreptul de a utiliza propriile standarde de calificare. Prin dispozițiile legale criticate se încalcă, în opinia autorului excepției, principiul concurenței loiale. Se mai arată că, în același sens, s-ar fi pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii arată că autoarea excepției de neconstituționalitate face o confuzie între semn, marcă și denumirea unor autovehicule. În realitate, este interzisă folosirea semnului mărcii pe documentele respectivelor unități service autorizate de stat.

În opinia sa, prevederile legale criticate nu fac decât să confere Registrului Auto Român posibilitatea de a-l proteja și informa pe consumatorul care se adresează unor astfel de unități, în sensul constatării capacității tehnice și materiale de a repara autovehicule. În consecință, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

În continuare, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, în măsura în care în procesul de autorizare nu se are în vedere acordul proprietarului mărcii. Acesta arată că se încalcă dreptul de proprietate sub aspectul specific al proprietății intelectuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.783/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2000

privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.

Excepția a fost invocată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din București într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate asupra mărcii, în condițiile în care ele nu precizează vreo condiție privind consimțământul titularului mărcii la emiterea unei asemenea autorizații. De asemenea, tot fără acordul titularului mărcii, se permite în mod expres unor terți utilizarea semnului specific privind marca pe documente sau pentru publicitate. Așadar, prevederile criticate nu garantează exercitarea dreptului la marcă, în condițiile cuprinse în

Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice.

Articolul, în această formă, a permis emiterea tuturor autorizațiilor tehnice de funcționare, fără vreun acord al producătorilor de automobile, ale căror mărci erau înscrise în acele autorizații. Acești producători nu își pot desfășura activitatea economică în condițiile legii, prin protecția mărcilor ai căror titulari sunt.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, ordonanța Guvernului împiedică protecția concurenței loiale. În acest sens, li se permite reparatorilor de autovehicule să se folosească de mărcile producătorilor și importatorilor de automobile, fără a se oferi vreo despăgubire în compensație și fără vreun acord prealabil. Mai mult, activitățile pe care aceștia le desfășoară au aptitudinea de a produce daune producătorilor și importatorilor de automobile și mărcilor de care aceștia dispun, din moment ce, deși repară autovehiculele produse sau importate de membrii asociației care a ridicat excepția, nu există nicio posibilitate ca aceștia să verifice condițiile tehnice în care se emit autorizațiile. Aceiași reparatori nu utilizează documentațiile tehnice și programele informatice pe care reparatorii autorizați sunt obligați să le utilizeze ca o garanție a prestării unor servicii de calitate, ceea ce duce la dezavantajarea acestora din urmă. Trebuie menționat că reparatorii autorizați au un acord cu producătorul sau importatorul, plătind costurile aferente.

Concurența neloială se răsfrânge nu doar în piața reparațiilor de autovehicule, ci chiar față de producători sau importatori, care, la rândul lor, suferă prejudicii, atât de imagine, cât și materiale, prin autorizarea diferiților agenți economici fără acordul lor de a repara mărcile de autovehicule pe care aceștia le produc sau le importă.

În cazul reparatorilor independenți, cu toate că aceștia nu sunt verificați de către producători, cu privire la respectarea standardelor de calitate, se constată că sunt autorizați de Registrul Auto Român pe marcă, conferindu-li-se, practic, în temeiul

Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.131/2005

pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9, emis în baza ordonanței Guvernului, calitatea de "reparator autorizat" pentru una sau mai multe mărci. În acest fel, se creează o rețea paralelă de reparatori autorizați, fapt care aduce importante prejudicii materiale producătorilor și reprezentanților autorizați ai acestora, ca urmare a confuziei care se realizează astfel pe piață între cele două categorii de reparatori.

Consumatorii au în toate cazurile convingerea că reparatorul este autorizat de Registrul Auto Român, pentru o anumită marcă, că aparține rețelei de service a producătorului sau că a fost verificat de către producător și că respectă standardele acestuia, oferind servicii similare, convingere care este alimentată, evident, de existența în cuprinsul autorizației eliberate de Registrul Auto Român a denumiri mărcii respective. Se încalcă, astfel, și dreptul fundamental al consumatorilor de a fi informați corect asupra calității produselor și serviciilor pe care le achiziționează.

Autoarea excepției de neconstituționalitate invocă și nerespectarea dispozițiilor constituționale referitoare la prioritatea dreptului Uniunii Europene asupra legislației naționale contrare. Se mai invocă și

Regulamentul (CE) nr. 1.400/2002

al Comisiei din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, nr. L 203 din 1 august 2002,

Regulamentul (UE) nr. 461/2010

al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 129 din 28 mai 2010, Directiva nr. 89/2004 a Comisiei din 13 septembrie 2004, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 23 februarie 1999, pronunțată în Cauza C-63/1997 Bayerische Motorenwerken AG (BMW) și BMW Nederland BV împotriva Ronald Karel Deenik și Hotărârea din 17 decembrie 1970 pronunțată în cauza C 11-70 Internationale Handelsgesellschaft mbH împotriva Einfuhr-und Vorratsstelle fur Getreide und Futtermittel. Potrivit Hotărârii din 23 februarie 1999, proprietarul unei mărci nu poate interzice unui terț [...] de a folosi marca decât dacă marca este folosită într-o asemenea manieră, încât se poate crea impresia că există o legătură comercială între întreprinderea respectivă și proprietarul mărcii, în particular că întreprinderea este afiliată rețelei de distribuție a proprietarului mărcii sau că există o relație specială între cele două întreprinderi.

Or, autoarea excepției susține că sistemul actual permite tocmai o astfel de confuzie.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, Avocatul Poporului consideră că dreptul de proprietate privată, inclusiv dreptul asupra mărcii, nu este un drept absolut, așa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege. În cazul de față, autorizația de funcționare atestă capabilitatea tehnică a agentului economic de a efectua, în conformitate cu legislația în vigoare, activități de reparații, întreținere și reglări funcționale ale vehiculelor rutiere; activități de reparații, recondiționări, montări, verificări și etalonări ale componentelor și echipamentelor rutiere; modificări constructive și reconstrucția vehiculelor rutiere, acestea fiind situații care presupun necesitatea indicării destinației produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detașabile.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2000

privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 30 august 2000, care au următorul conținut: "Autorizația tehnică de funcționare diferențiază agenții economici pe clase, în funcție de complexitatea activității pe care o execută și/sau de mărcile ori tipurile de vehicule rutiere pentru care desfășoară aceste activități."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) privind economia și în art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În legătură cu critica autorului excepției de neconstituționalitate, care consideră că dreptul său de proprietate a fost încălcat, Curtea reține că dispozițiile legale criticate stabilesc doar condițiile exercițiului acestui drept, astfel încât, în ceea ce privește operațiunile de reparații/service, titularul dreptului de proprietate asupra mărcii nu deține o exclusivitate în privința acestor operațiuni.

În cazul de față, reglementările legale criticate au drept scop protejarea intereselor consumatorilor. Aceștia trebuie să aibă garanția că unitățile service au capacitatea de a efectua reparațiile necesare autovehiculelor pe care le dețin în condiții optime. Regia Autonomă "Registrul Auto Român", organism tehnic specializat al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, este organismul abilitat de ordonanță să facă verificările necesare și să autorizeze respectivii agenți economici. Prin această autorizare, aceștia nu capătă statutul de unități autorizate ale producătorilor sau importatorilor de autovehicule, cu alte cuvinte nu fac parte din rețeaua oficială a acestora.

Apartenența la o astfel de rețea oficială presupune utilizarea standardelor proprii ale producătorilor (în ceea ce privește calitatea, normarea orelor de muncă prestate față de client și chiar de preț). În schimbul apartenenței la această rețea oficială, acești agenți economici contribuie financiar, în funcție de obligațiile asumate prin acordurile comerciale pe care le încheie, la finanțarea cheltuielilor efectuate de producători sau importatori pentru menținerea și chiar mărirea prestigiului mărcilor respective pentru o calitate sporită a produselor și serviciilor. În cazul rețelelor oficiale, producătorii sau importatorii de autovehicule sunt liberi să își stabilească, cu respectarea regulilor privind concurența și potrivit propriilor standarde, rețeaua unităților service cu care doresc să coopereze.

Legiuitorul a înțeles să protejeze dreptul acestora de a veghea la protecția mărcii proprii prin faptul că agenții economici care desfășoară activități specifice în termenul de garanție a vehiculelor noi trebuie să aibă și abilitarea din partea producătorului vehiculului rutier respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia [art. 2 alin. (5) din ordonanță]. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește piața autovehiculelor noi, aflate în termenul de garanție, este necesar acordul din partea producătorului vehiculului rutier respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia.

În ceea ce privește piața autovehiculelor care nu se mai află în termenul de garanție, reparațiile pot fi efectuate, însă, atât de unitățile service din rețeaua autorizată oficial de producători sau importatori, cât și de unitățile service care nu sunt autorizate de aceștia (numiți de autoarea excepției reparatori independenți), dar care au fost, în schimb, autorizate de Registrul Auto Român. Supunerea acestor reparatori independenți autorizării din partea producătorilor sau importatorilor de automobile ar fi excesivă, în condițiile în care aceștia ar putea impune redevențe excesive prin raportare la puterea lor economică, ducând astfel la îngrădirea liberei concurențe. De asemenea, printr-o autorizare exclusivă din partea lor, s-ar putea ajunge la apariția unei situații de oligopol în care prețurile sunt controlate de rețelele oficiale ale cartelurilor producătorilor sau importatorilor de autovehicule, ceea ce nu ar corespunde intereselor consumatorilor.

Producătorii sau importatorii de autovehicule au dreptul și obligația de a-i informa pe consumatori sau a pune la dispoziția acestora, prin mijloace clasice sau moderne, informațiile necesare cu privire la rețelele lor oficiale de reparații. În prezent, un consumator diligent poate verifica relativ ușor dacă o unitate service este sau nu o unitate autorizată oficial de către producător sau importator și poate decide, în funcție de complexitatea și prețul reparațiilor, dacă va încredința acelei unități repararea autovehiculului pe care îl deține.

Consumatorul nu poate fi obligat de către producător sau importator să își repare autovehiculul în rețeaua oficială a acestuia și la prețurile impuse de el în numele protecției mărcii autovehiculului. Acest lucru este valabil și în cazul pieței autovehiculelor noi, aflate în termenul de garanție, însă consumatorul pierde garanția dacă se adresează unei unități care nu este autorizată oficial de către producător sau importator. De altfel, reparatorii independenți nu au dreptul de a utiliza, chiar în condițiile autorizării de către Registrul Auto Român, semnul distinctiv al mărcii respective. Titularul mărcii are la dispoziție, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, toate mijloacele juridice necesare pentru protecția acesteia.

În ceea ce privește invocarea legislației Uniunii Europene, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, respectiv în

Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, că acest lucru este posibil, cu respectarea anumitor condiții, respectiv, pe de o parte, ca norma să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curții Constituționale este distinct de simpla aplicare și interpretare a legii, competență ce aparține instanțelor judecătorești și autorităților administrative, sau de eventualele chestiuni ce țin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz. În cazul de față, însă, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor menționate mai sus.

În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea art. 44 alin. (1) și (2), art. 45, art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 148 alin. (2) din Constituție.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2000

privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, excepție ridicată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din București în Dosarul nr. 10.783/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2012.