Convenția din 19 mai 1956

Articolul 1

1. Prezenta convenție se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cînd locul primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare, asa cum sînt indicate în contract, sînt situate în doua tari diferite, dintre care cel puțin una este țara contractantă, independent de domiciliul și de naționalitatea participanților la contract.

2. În sensul prezentei convenții, prin "vehicule" se înțeleg automobilele, vehiculele articulate, remorcile și semiremorcile, asa cum sînt definite în articolul 4 al Convenției asupra circulației rutiere din 19 septembrie 1949.

3. Prezenta convenție se aplică chiar dacă transporturile intrînd în domeniul ei de aplicare sînt efectuate de către state sau de către instituții ori organizații guvernamentale.

4. Prezenta convenție nu se aplică:

a) transporturilor efectuate pe baza convențiilor poștale internaționale;

b) transporturilor funerare;

c) transporturilor efectelor de strămutare.

5. Părțile contractante se obliga sa nu aducă nici o modificare prezentei convenții prin acorduri speciale încheiate între doua sau mai multe dintre ele, putindu-se totuși scoate de sub prevederile ei micul trafic de frontieră sau autorizarea folosirii scrisorii de trasura reprezentative a mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.

Articolul 2

1. Dacă vehiculul conținînd mărfuri este transportat pe o parte a parcursului, pe mare, cale ferată, cale navigabila interioară sau aeriană, fără descărcarea mărfii din vehicul, cu excepția aplicării eventuale a dispozițiilor articolului 14, prezenta convenție se aplică pentru întregul transport. Totuși, în măsura în care s-a dovedit ca o pierdere, o avarie sau o întîrziere la eliberarea mărfii, care a survenit în cursul transportului cu un altfel de transport decît cel rutier, nu a fost cauzată de o acțiune sau omisiune a transportatorului rutier și ca provine dintr-un fapt care nu a putut să se producă decît în cursul și din cauza transportului nerutier, răspunderea transportatorului rutier nu este determinata de prezenta convenție, ci de felul în care răspunderea transportatorului nerutier ar fi fost determinata dacă un contract de transport ar fi fost încheiat între expeditor și transportatorul nerutier numai pentru transportul mărfii, conform prevederilor legale privind transportul de mărfuri printr-un alt fel de transport decît cel rutier. Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de prevederi, răspunderea transportatorului rutier va fi determinata de prezenta convenție.

2. Dacă transportatorul rutier este în același timp și transportatorul nerutier, răspunderea sa este, de asemenea, determinata de prevederile paragrafului 1, ca și cînd funcția sa de transportator rutier și funcția sa de transportator nerutier ar fi exercitate de către doua persoane diferite.

Articolul 3

Pentru aplicarea prezentei convenții, transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni, de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor lor.

Articolul 4

Proba contractului de transport se face prin scrisoare de trasura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care rămîne supus dispozițiile prezentei convenții.

Articolul 5

1. Scrisoarea de trasura este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor și de transportator, aceste semnături putind să fie imprimate sau înlocuite prin stampilele expeditorului și transportatorului, dacă legislația tarii în care este întocmită scrisoarea de trasura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoțește marfa, iar la treilea se retine de transportator.

2. În cazul în care marfa de transport trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau dacă este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are dreptul sa ceara întocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfa ori lot de mărfuri.

Articolul 6

1. Scrisoarea de trasura trebuie să conțină următoarele date:

a) locul și data întocmirii sale;

b) numele și adresa expeditorului;

c) numele și adresa transportatorului;

d) locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.

e) numele și adresa destinatarului;

f) denumirea curenta a naturii mărfii și felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;

g) numărul coletelor, marcajele speciale și numerele lor;

h) greutatea bruta sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;

i) cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului și pînă la eliberare);

j) instrucțiunile necesare pentru formalitățile de vama și altele;

k) indicația ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte clauze contrare.

2. Dacă este cazul, scrisoarea de trasura trebuie să conțină și indicațiile următoare:

a) interzicerea transbordarii;

b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;

c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;

d) valoarea declarata a mărfii și suma care reprezintă interesul special la eliberare;

e) instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;

f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

g) lista documentelor remise transportatorului.

3. Părțile pot insera în scrisoarea de trasura orice alta indicație pe care ele o considera utila.

Articolul 7

1. Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pricinuite transportatorului din cauza inactivității sau insuficienței:

a) indicațiilor menționate în articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) și j);

b) indicațiilor menționate în articolul 6 paragraful 2;

c) oricăror alte indicații sau instrucțiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trasura sau pentru a fi inserate în aceasta.

2. Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trasura mențiunile indicate în paragraful 1 al prezentului articol, se considera, pînă la proba contrarie, ca acesta a acționat în contul expeditorului.

3. Dacă scrisoarea de trasura nu conține mențiunea prevăzută în articolul 6 paragraful 1 k), transportatorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pe care le-ar suporta persoana care are dreptul sa dispună asupra mărfii datorită acestei omisiuni.

Articolul 8

1. La primirea mărfii, transportatorul este obligat sa verifice:

a) exactitatea mențiunilor din scrisoarea de trasura referitoare la numărul de colete, cît și la marcajul și la numerele lor;

b) starea aparenta a mărfii și a ambalajului ei.

2. Dacă transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea mențiunilor indicate în paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie în scrisoarea de trasura rezerve care trebuie să fie motivate. El trebuie, de asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea aparenta a mărfii și a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajează pe expeditor, dacă acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trasura.

3. Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de către transportator a greutatii brute a mărfii sau a cantității acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea conținutului cotelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trasura.

Articolul 9

1. Scrisoarea de trasura face dovada, pînă la proba contrarie, a condițiilor contractului și a primirii mărfii de către transportator.

2. În absenta înscrierii în scrisoarea de trasura a rezervelor motivate ale transportatorului, exista prezumția ca marfa și ambalajul ei erau în stare aparenta buna în momentul primirii de către transportator și ca numărul de colete, cît și marcajele și numerele lor erau conforme cu mențiunile din scrisoarea de trasura.

Articolul 10

Expeditorul este răspunzător față de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, materialului sau altor mărfuri, precum și pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfii, afară de cazul cînd defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscută transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la aceasta.

Articolul 11

1. În vederea îndeplinirii formalităților de vama și a altora care trebuie făcute înainte de eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trasura sau sa pună la dispoziția transportatorului documentele necesare și să-i furnizeze toate informațiile cerute.

2. Transportatorul nu este obligat sa examineze dacă aceste documente și informații sînt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător față de transportator pentru toate daunele care ar putea rezultă din lipsa, insuficienta sau din neregularitatea acestor documente și informații, în afară de cazul în care culpa este a transportatorului.

3. Transportatorul este răspunzător ca și un comisionar de consecințele pierderii sau utilizării inexacte a documentelor menționate în scrisoarea de trasura și care o însoțesc sau care i s-au predat; totuși, despăgubirea pusă în sarcina sa nu o va depăși pe aceea care ar fi datorată în caz de pierdere a mărfii.

Articolul 12

1. Expeditorul are dreptul de dispoziție asupra mărfii, în special sa ceara transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decît cel indicat în scrisoarea de trasura.

2. Acest drept se stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trasura este remis destinatarului sau dacă acesta își exercită dreptul prevăzut de articolul 13 paragraful 1; din acel moment, transportatorul trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului.

3. Dreptul de dispoziție aparține totuși destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trasura, dacă expeditorul face o mențiune în acest sens pe aceasta scrisoare.

4. Dacă, exercitind dreptul sau de dispoziție, destinatarul ordonă eliberarea mărfii unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alți destinatari.

5. Exercițiul dreptului de dispoziție este supus următoarelor condiții:

a) expeditorul sau, în cazul indicat în paragraful 3 al prezentului articol, destinatarul, care vrea sa exercite acest drept, trebuie să prezinte primul exemplar al scrisorii de trasura, pe care trebuie să fie înscrise noile instrucțiuni date transportatorului și sa despăgubească pe transportator pentru cheltuielile și prejudiciul pe care le-a antrena executarea acestor instrucțiuni;

b) executarea acestor instrucțiuni trebuie să fie posibila în momentul în care instrucțiunile parvin persoanei care trebuie să le execute și nu trebuie nici sa împiedice exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici sa aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;

c) instrucțiunile nu trebuie niciodată să aibă ca efect divizarea transportului.

6. În cazul în care, datorită dispozițiilor prevăzute în paragraful 5 b) al prezentului articol, transportatorul nu poate executa instrucțiunile pe care le primește, el trebuie să înștiințeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucțiuni.

7. Transportatorul care nu executa instrucțiunile date în condițiile prevăzute de prezentul articol sau care s-a conformat acestor instrucțiuni fără sa fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trasura va fi răspunzător față de cel care are dreptul sa ceara acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt.

Articolul 13

1. După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberarea, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura să-i remis și ca marfa să-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Dacă pierderea mărfii este stabilită sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut în articolul 19, destinatarul este autorizat sa pretindă în numele sau de la transportator drepturile care rezultă din contractul de transport.

2. Destinatarul care prevalează de drepturile care îi sînt acordate de paragraful 1 al prezentului articol, este obligat sa plătească creanțele care rezultă din scrisoarea de trasura. În caz de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat să efectueze eliberarea mărfii decît în cazul în care destinatarul a depus o cauțiune.

Articolul 14

1. Dacă, pentru un motiv oarecare, executarea contractului în condițiile prevăzute în scrisoarea de trasura este sau devine imposibila înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, transportatorul este obligat sa ceara instrucțiuni persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, în conformitate cu articolul 12.

2. Totuși, dacă circumstanțele permit efectuarea transportului în condiții care diferă de cele prevăzute în scrisoarea de trasura și dacă transportatorul nu a putut să obțină în timp util instrucțiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfa conform articolului 12, el va lua măsurile pe care le considera ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care are dreptul de a dispune de marfa.

Articolul 15

1. În cazul în care după sosirea mărfii la locul de destinație se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucțiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuza marfa, expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trasura.

2. Chiar dacă a refuzat marfa, destinatarul poate oricînd sa ceara eliberarea ei atît timp cît transportatorul nu a primit instrucțiuni contrarii de la expeditor.

3. Dacă impedimentul la eliberarea mărfii apare după ce destinatarul, conform dreptului pe care îl deține în virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte persoane, destinatarul se substituie expeditorului, iar aceasta altă persoană destinatarului, pentru aplicarea paragrafelor 1 și 2 de mai sus.

Articolul 16

1. Transportatorul sare dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucțiuni sau cele determinate de executarea instrucțiunilor primite, cu condiția ca aceste cheltuieli sa nu fie consecința culpei sale.

2. În cazurile indicate în articolul 14 paragraful 1 și în articolul 15, transportatorul poate să descarce imediat marfa în contul persoanei care are dreptul sa dispună de aceasta; după aceasta descărcare, transportul este considerat terminat. Transportatorul își asuma atunci păstrarea mărfii. El poate totodată sa încredințeze marfa unui terț și nu este atunci răspunzător decît de alegerea judicioasă a acestui terț. Marfa rămîne grevata de creanțele rezultind din scrisoarea de trasura și de toate celelalte cheltuieli.

3. Transportatorul poate să procedeze la vînzarea mărfii fără sa aștepte instrucțiuni de la persoana care are dreptul sa dispună, cînd natura perisabila a mărfii sau starea ei o justifica sau cînd cheltuielile pentru păstrare sînt disproportionate față de valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vînzarea mărfii, dacă, într-un termen rezonabil, el nu a primit din partea persoanei care are dreptul sa dispună de marfa instrucțiuni contrarii a căror executare îi poate fi cerută în mod echitabil.

4. Dacă marfa a fost vinduta în baza dispozițiilor prezentului articol, suma obținută din vînzare trebuie pusă la dispoziția persoanei care are dreptul de a dispune de marfa, minus cheltuielile care grevează marfa. Dacă aceste cheltuieli sînt mai mari decît suma obținută din vînzare, transportatorul are dreptul la diferența.

5. Procedura utilizata în caz de vînzare este determinata de legea sau de uzanțele locului unde se găsește marfa.

Articolul 17

1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cît și pentru intirzierea în eliberare.

2. Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere dacă pierderea, avaria sau intirzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, un ordin al acesteia nerezultînd dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.

3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defectiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor acesteia.

4. Ținînd cont de articolul 18 paragrafele 2 pînă la 5, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte:

a) folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă aceasta folosire a fost convenită într-un mod expres și menționată în scrisoarea de trasura;

b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni sau avarie, cînd aceste mărfuri nu sînt ambalate sau sînt rau ambalate;

c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului;

d) natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la pierderea totală sau parțială, fie la avarie în special prin spargere, rugina, deteriorare interna și spontana, uscare, curgere, pierdere normală sau prin acțiunea insectelor sau a rozatoarelor;

e) insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f) transportul de animale vii.

5. Dacă în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dăuna, răspunderea sa nu este angajata decît în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la dăuna.

Articolul 18

1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau intirzierea eliberării a avut drept cauza unul dintre factorii prevăzuți în articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului.

2. Cînd transportatorul stabilește ca, ținînd seama de circumstanțele de fapt, pierderea sau avaria a putut să rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevăzute în articolul 17 paragraful 4, exista prezumția ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel în drept poate totuși să facă dovada ca dăuna nu a avut drept cauza în întregime sau parțial unul dintre aceste riscuri.

3. Prezumția arătată mai sus nu este aplicabilă în cazul prevăzut de articolul 17 paragraful 4 a), dacă este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.

4. Dacă transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat în vederea protejării mărfurilor împotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor de temperatura sau a umiditatii aerului, transportatorul nu poate inova beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d) decît dacă face dovada ca toate măsurile care îi incumba, ținînd cont de circumstanțe, au fost luate în ceea ce privește alegerea, întreținerea și folosirea acestor amenajări și ca el s-a conformat instrucțiunilor speciale care i-au fost date.

5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 f) decît dacă face dovada ca toate măsurile care îi incumba în mod normal, ținînd cont de circumstanțe, au fost luate și ca el s-a conformat instrucțiunilor speciale care i-au fost date.

Articolul 19

Se considera întîrziere la eliberare atunci cînd marfa nu a fost eliberata în termenul convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci cînd durata efectivă a transportatorului depășește timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, tinindu-se cont de circumstanțe și, printre altele, în cazul unei încărcări parțiale, de timpul necesar pentru ambalarea unei incarcaturi complete în condiții normale.

Articolul 20

1. Cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără a prezenta alte dovezi, cînd aceasta nu a fost eliberata în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mărfii de către transportator.

2. Cel în drept poate, primind despăgubirea pentru marfa pierdută, sa ceara, în scris, să fie încunoștințat imediat, în cazul în care marfa ar fi găsit în cursul anului care urmează plății despăgubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunică în scris.

3. În termen de 30 zile de la primirea unei atari incunostintari cel în drept poate cere ca marfa să-i fie predată contra plății creanțelor rezultind din scrisoarea de trasura și contra restituirii despăgubirii primite, deducindu-se eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse în aceasta despăgubire și sub rezerva tuturor drepturilor la despăgubire pentru intirzierea la eliberare prevăzută în articolul 23 și, după caz, în articolul 26.

4. În cazul lipsei fie a cererii prevăzute în paragraful 2, fie a instrucțiunilor date în termenul de 30 de zile prevăzut în paragraful 3, sau dacă marfa a fost gasita după un an de la plata despăgubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, conform legislației locului unde se găsește marfa.

Articolul 21

Dacă marfa este eliberata destinatarului fără încasarea sumei ramburs care ar fi trebuit să fie percepută de către transportator în virtutea dispozițiilor contractului de transport, transportatorul este obligat sa despăgubească pe expeditor cu suma ramburs, fără a fi prejudiciat în dreptul sau în regres împotriva destinatarului.

Articolul 22

1. Dacă expeditorul preda transportatorului mărfuri periculoase, el îi semnaleaza acestuia natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă și îi indica eventual precautiile care trebuie luate. În cazul cînd aceasta semnalare nu a fost consemnată în scrisoarea de trasura, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunoștința de natura exactă a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menționate revine expeditorului sau destinatarului.

2. Mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator în condițiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, în orice moment și în orice loc, descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire; expeditorul este în plus răspunzător pentru toate cheltuielile și daunele rezultind din predarea la transport a acestor mărfuri sau pentru transportul lor.

Articolul 23

1. Cînd, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și în momentul primirii acesteia pentru transport.

2.Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza prețului curent a pieței, sau, în lipsa amîndurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel și de aceeași calitate.

3. Totuși, cuantumul despăgubirii nu poate depăși 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înțelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame și conținut de fînețe de 0,900.

4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale și alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală și proporțional în caz de pierdere parțială; alte daune-interese pentru pierdere nu sînt datorate.

5. În caz de întîrziere, dacă cel în drept face dovada ca din aceasta întîrziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ținut sa plătească daune care nu pot depăși prețul transportului.

6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsa decît în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 și 26.

Articolul 24

Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trasura, contra plății unui supliment de preț convenit, o valoare a mărfii care depășește limita menționată în paragraful 3 al articolului 23 și, în acest caz, valoarea declarata înlocuiește aceasta limita.

Articolul 25

1. În caz de avarie, transportatorul plătește contravaloarea deprecierii mărfii, calculată pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragraful 1, 1 și 4.

2. Totuși, despăgubirea nu poate să depășească:

a) dacă totalul execuției este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală;

b) dacă numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părții depreciate.

Articolul 26

1. Expeditorul poate fixa, făcînd mențiunea respectiva în scrisoarea de trasura și contra plății unui supliment de preț stabilit convenit, suma care reprezintă un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii și pentru cazul depășirii termenului convenit.

2. Dacă a fost facuta o declarație de interes special la eliberare, poate fi cerută - independent de despăgubirile prevăzute în articolele 23, 24 și 25 și pînă la concurenta contravalorii interesului declarat o despăgubire egala cu paguba suplimentară pentru care s-a făcut dovada.

Articolul 27

1. Cel în drept poate să pretindă pentru pagubele suferite dobinzi. Aceste dobinzi, calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamației adresate în scris transportatorului, sau, dacă nu a existat o reclamație, din ziua introducerii acțiunii în justiție.

2. Dacă elementele care servesc ca baza de calcul al despăgubirii nu sînt exprimate în moneda tarii în care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul zilei și locului plății despăgubirii.

Articolul 28

1. În cazurile în care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau intirzierea survenită în cursul unui transport supus prezentei convenții, pot da loc unei reclamații extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispozițiile prezentei convenții care exclud răspunderea sa sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.

2. În cazul cînd, pentru pierdere, avarie sau întîrziere intervine răspunderea extracontractuală a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul răspunde potrivit prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, să se prevaleze de dispozițiile prezentei convenții care exclud răspunderea transportatorului sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.

Articolul 29

1. Transportatorul nu are dreptul să se prevaleze de dispozițiile prezentului capitol care exclud sau limitează răspunderea sa sau care rastoarna sarcina probei, dacă paguba a fost provocată din dolul sau sau dintr-o culpa care îi este imputabilă și care, în conformitate cu legea tarii căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat, este considerată echivalenta cu un dol.

2. Același lucru este valabil și dacă faptele săvîrșite cu dol sau culpa sînt ale prepușilor transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau persoane lucrează în exercițiul funcțiunii lor. În acest caz, prepușii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce privește răspunderea lor, de dispozițiile din prezentul capitol, menționate în paragraful 1.

Articolul 30

1. Dacă destinatarul a primit marfa fără sa fi constatat starea ei în contradictoriu cu transportatorul sau dacă cel mai tirziu în momentul eliberării, cînd este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau în termen de 7 zile de la data eliberării, în afară de duminici și sarbatori legale, cînd este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicind natura generală a pierderii sau avariei, se prezuma, pînă la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisă în scrisoare de trasura. Rezervele arătate mai sus trebuie să fie făcute în scris dacă este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.

2. Dacă starea mărfii a fost constatată în mod contradictoriu de către destinatar și transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatări nu poate fi facuta decît dacă este vorba de pierderi sau de avarii neaparente și dacă destinatarul a adresat rezervele sale în scris transportatorului în termen de 7 zile, în afară duminicilor și a sarbatorilor legale, de la data acestei constatări.

3. O depasire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai dacă a fost adresată o rezervă în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziția destinatarului.

4. Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziție nu se include în termenele prevăzute în prezentul articol.

5. Transportatorul și destinatarul trebuie să-și acorde în mod reciproc toate înlesnirile rezonabile pentru constatările și verificările necesare.

Articolul 31

1. Pentru toate litigiile decurgind din transporturile supuse prezentei, convenții, reclamantul poate să sesizeze, în afară organelor de jurisdicție ale țărilor contractante, desemnate de comun acord de către părți, organele de jurisdicție din țara pe teritoriul căreia:

a) se afla reședința obișnuită a pîrîtului, sediul sau principal sau sucursala ori agenția prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau

b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, și nu poate sesiza decît aceste organe de jurisdicție.

2. Dacă în cazul unui litigiu din cele arătate la paragraful 1 din prezentul articol este în curs de judecată o acțiune la un organ de jurisdicție competent potrivit prevederilor acestui paragraf sau dacă într-un asemenea litigiu s-a pronunțat o hotărîre de către un astfel de organ de jurisdicție, nu mai poate fi introdusă o noua acțiune pentru aceeași cauza între aceleași părți cu excepția cazului în care hotărîrea organului de jurisdicție la care a fost introdusă prima acțiune nu este susceptibilă de a fi executată în țara în care este introdusă noua acțiune.

3. Dacă într-un litigiu prevăzut în paragraful 1 din prezentul articol o hotărîre data de un organ de jurisdicție al unei tari contractante a devenit executorie în aceasta rara, ea devine de asemenea executorie în fiecare dintre celelalte tari contractante, imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute în acest scop în țara interesată. Aceste formalități nu pot duce la o revizuire a cauzei.

4. Dispozițiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplică hotărîrilor pronunțate contradictoriu, celor pronunțate în lipsa și tranzacțiilor judiciare, dar nu se aplică hotărîrilor judecătorești care sînt, cu execuție provizorie, nici hotărîrilor prin care se acordă, în afară cheltuielilor de judecată, daune-interese împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau parțiale a acțiunii sale.

5. Pentru asigurarea plății cheltuielilor ocazionate de acțiunile în justiție, cauzate de transporturile supuse prezentei convenții, nu se poate solicita cauțiune cetățenilor țărilor contractante care își au domiciliul sau un sediu în una dintre aceste tari.

Articolul 32

1. Acțiunile derivînd din transporturile supuse prezentei convenții se prescriu în termen de un an. Totuși, în caz de dol sau de culpa considerată de legea tarii căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripție este de 3 ani. Termenul de prescripție curge:

a) în caz de pierdere parțială, de avarie sau de întîrziere, din ziua în care marfa a fost eliberata;

b) în caz de pierdere totală,începînd de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începînd de la a saizecea zi de la primirea mărfii de către transportator;

c) în toate celelalte cazuri, începînd de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripției acțiunii nu este cuprinsă în termen.

2. O reclamație scrisă suspenda prescripția pînă în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris și restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parțială a reclamației, prescripția nu-și reia cursul sau decît pentru partea din reclamație care rămîne litigioasa. Dovada primirii reclamației sau a răspunsului și a restituirii documentelor cade în sarcina părții care invoca acest fapt. Reclamațiile ulterioare avînd același obiect nu suspenda prescripția.

3. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripției este reglementată potrivit legii tarii căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat. Aceasta prevedere se aplică și în cazul întreruperii prescripției.

4. Acțiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată nici sub forma de cerere reconvențională sau de excepție.

Articolul 33

Contractul de transport poate să conțină o clauza atribuind competența unui tribunal arbitral, cu condiția ca aceasta clauza sa prevadă ca tribunalul arbitral va aplica dispozițiile prezentei convenții.

Articolul 34

Dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de către mai mulți transportatori rutieri, fiecare dintre aceștia își asuma răspunderea executării transportului total; transportatorul al doilea și fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii și a scrisorii de trasura, părți la contract, în condițiile prevăzute în scrisoarea de trasura.

Articolul 35

1. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent îi remite acestuia o confirmare de primire datată și semnată. El trebuie să-și înscrie numele și adresa sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trasura. Dacă este cazul, el completează pe acest exemplar, cît și pe confirmarea de primire, rezervele sale de natura celor prevăzute în articolul 8 paragraful 2.

2. Dispozițiile articolului 9 se aplică relațiilor dintre transportatorii succesivi.

Articolul 36

Atît timp cît nu este vorba de o cerere reconvențională sau de o excepție formulată în fața unei instanțe, referitoare la o acțiune intemeiata pe același contract de transport, acțiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întîrziere nu poate fi îndreptată decît împotriva primului transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea din transport pe parcursul căruia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau intirzierea; acțiunea poate fi îndreptată în același timp împotriva mai multora dintre acești transportatori.

Articolul 37

Transportatorul care a plătit despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, are dreptul de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobinzile și cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport conform dispozițiilor următoare:

a) transportatorul prin fapta căruia s-a produs pabuga trebuie să suporte singur despăgubirea plătită de el sau de un alt transportator;

b) dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulți transportatori, fiecare dintre ei trebuie să plătească o sumă proporțională cu partea sa de răspundere; dacă evaluarea părților de răspundere este imposibila, fiecare dintre ei este răspunzător proporțional cu partea de remunerare a transportului care îi revine;

c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru paguba, despăgubirea se repartizează între toți transportatorii, în proporția fixată la litera b.

Articolul 38

Dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumba și pe care nu a plătit-o se repartizează între toți ceilalți transportatori, proporțional cu remunerarea lor.

Articolul 39

1. Transportatorul împotriva căruia se exercită un regres potrivit prevederilor articolelor 37 și 38 nu poate contesta valabilitatea plății efectuate de către transportatorul care exercită regresul, dacă despăgubirea a fost stabilită prin hotărîre judecătorească, cu condiția sa fi fost informat legal asupra procesului și sa fi avut posibilitatea sa intervină.

2. Transportatorul care voiește sa exercite dreptul sau în regres poate să-l formuleze înaintea tribunalului competent al tarii în care unul dintre transportatorii interesați își are reședința obișnuită, sediul sau principal sau sucursala ori agenția prin intermediul căreia a fost încheiat contractul de transport. Regresul poate fi exercitat împotriva tuturor transportatorilor interesați, printr-o singura acțiune.

3. Dispozițiile articolului 31 paragrafele 3 și 4 se aplică hotărîrilor judecătorești privind acțiunile în regres prevăzute în articolele 37 și 38.

4. Dispozițiile articolului 32 sînt aplicabile acțiunilor în regres între transportatori. Totuși, prescripția curge fie din ziua pronunțării unei hotărîri judecătorești definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite în virtutea dispozițiilor prezentei convenții, fie, în cazul în care o astfel de hotărîre nu exista, începînd din ziua plății efective.

Articolul 40

Transportatorii sînt liberi sa convină între ei asupra unor dispoziții derogatorii de la cele prevăzute în articolele 37 și 38.

Articolul 41

1. Sub rezerva dispozițiilor articolului 40, este nulă și fără nici un efect orice stipulație care, direct sau indirect, ar deroga de la dispozițiile prezentei convenții. Nulitatea unor astfel de stipulații nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului.

2. În special vor fi nule toate clauzele prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării mărfii sau orice alta clauza analoagă, ca și orice clauza care schimba sarcina probei.

Articolul 42

1. Prezenta convenție este deschisă pentru semnare sau aderare țărilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa și țărilor admise la comisia cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei comisii.

2. Țările susceptibile sa participe la anumite lucrări ale Comisiei Economice pentru Europa, conform paragrafului 11 al mandatului acestei comisii, pot deveni părți contractante la prezenta convenție, aderind la ea după intrarea în vigoare.

3. Convenția va fi deschisă pentru semnare pînă la 31 august 1956 inclusiv. După această dată, ea va fi deschisă pentru aderare.

4. Prezenta convenție va fi ratificată.

5. Ratificarea sau aderarea va fi efectuată prin depunerea unui instrument la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 43

1. Prezenta convenție va intra în vigoare în a nouazecea zi după ce cinci dintre țările menționate în paragraful 1 al articolului 42 vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare.

2. Pentru fiecare țara care o va ratifica sau adera la ea după ce cinci tari vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare, prezenta convenție va intra în vigoare în a nouazecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare a tarii respective.

Articolul 44

1. Fiecare parte contractantă va putea denunta prezenta convenție printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

2. Denunțarea va intra în vigoare la 12 luni de la data primirii notificării de denunțare de către secretarul general.

Articolul 45

Dacă după intrarea în vigoare a prezentei convenții numărul părților contractante va scădea, ca urmare a denuntarilor, la mai puțin de cinci, prezenta convenție va inceta sa mai fie în vigoare, începînd cu data la care ultima dintre aceste denuntari va deveni valabilă.

Articolul 46

1. Orice țara va putea, în momentul depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare sau la orice data ulterioară, sa declare, prin notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, ca prezenta convenție va fi aplicabilă, la totalitatea sau numai la o parte a teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internațional. Convenția va fi aplicabilă teritoriului sau teritoriilor menționate în notificare după a nouazecea zi din momentul primirii acestei notificări de către secretarul general sau, dacă la această dată convenția încă nu a intrat în vigoare, de la data intrării sale în vigoare.

2. Orice țara care va fi făcut, conform paragrafului precedent, o declarație avînd drept efect aplicarea acestei convenții pe un teritoriu pe care ea îl reprezintă pe plan internațional, va putea, conform articolului 44, sa denunțe convenția în ceea ce privește numitul teritoriu.

Articolul 47

Orice litigiu între doua sau mai multe părți contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, pe care părțile nu au putut sa-l reglementeze prin tratative sau prin alt mijloc, va putea fi adus, la cererea oricăreia dintre părțile contractante interesate, înaintea Curții Internaționale de Justiție, pentru a fi soluționate de aceasta.

Articolul 48

1. Fiecare parte contractantă va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenție sau va adera la ea, sa declare ca ea nu se considera legată de prevederile articolului 47 al convenției. Celelalte părți contractante nu vor fi legate prin articolul 47 față de orice parte contractantă care a formulat o astfel de rezerva.

2. Orice parte contractantă care a formulat o rezervă conform paragrafului 1 va putea în orice moment sa ridice aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

3. Nici o alta rezerva la prezenta convenție nu va fi admisă.

Articolul 49

1. După ce prezenta convenție va fi fost în vigoare timp de 3 ani, orice parte contractantă va putea, prin notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferințe cu scopul de a revizui prezenta convenție. Secretarul general va notifica aceasta cerere tuturor părților contractante și va convoca o conferința de revizuire dacă, într-un termen de 4 luni de la data notificării adresate de el, cel puțin un sfert din numărul părților contractante îi notifica acordul lor față de aceasta cerere.

2. Dacă o conferința este convocată conform paragrafului precedent, secretarul general va înștiința despre aceasta toate părțile contractante și le va invita să prezinte, în termen de 3 luni, propuneri care ar dori să fie examinate de conferința. Secretarul general va comunică tuturor părților contractante ordinea de zi provizorie a conferintei, precum și textul acestor propuneri, cel mai tirziu pînă la 3 luni înainte de deschiderea conferintei.

3. Secretarul general va invita la orice conferința convocată conform prezentului articol toate țările la care se referă paragraful 1 al articolului 42, precum și țările devenite părți contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42.

Articolul 50

În afară de notificările prevăzute în articolul 49, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica țărilor vizate de paragraful 1 al articolului 42, cît și țărilor devenite părți contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42:

a) ratificarile și aderarile conform articolului 42;

b) datele intrării în vigoare a prezentei convenții, în conformitate cu articolul 43;

c) denuntarile conform articolului 44;

d) abrogarea prezentei convenții conform articolului 45;

e) notificările primite conform articolului 46;

f) declarațiile și notificările primite conform paragrafelor 1 și 2 ale articolului 48.

Articolul 51

După 31 august 1956, originalul prezentei convenții va fi depus la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care va trimite copii certificate fiecăreia dintre țările vizate în paragrafele 1 și 2 ale articolului 42.
Drept care subsemnații, valabil împuterniciți, au semnat prezenta convenție.
Încheiată la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouăsute cincizeci și șase, într-un singur exemplar, în limbile engleza și franceza, ambele texte avînd aceeași valabilitate.
PROTOCOL DE SEMNATURA
În momentul semnării Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, subsemnații, valabil împuterniciți, au convenit asupra următoarelor declarații și precizări:
1. Prezenta convenție nu se aplică transporturilor între Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Republica Irlandei.
2. La articolul 1, paragraful 4:
Subsemnații se angajează sa trateze încheierea de convenții referitoare la contractul pentru transportul efectelor de strămutare și la contractul de transport combinat.
Drept care subsemnații, valabil împuterniciți, au semnat prezentul protocol.
Întocmit la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouăsute cincizeci și șase, într-un singur exemplar, în limbile engleza și franceza, amindoua textele avînd aceeași valabilitate.
────────────