Ordin · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Ordinul nr. 32/2012

pentru aprobarea Procedurii privind proiectarea, verificarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale

prezumat în vigoare

Data actului
30 august 2012
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 635 din 6 septembrie 2012
Citat de
6 acte
Citează
2 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 1.836 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 1.428/2009

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Procedura privind proiectarea, verificarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Operatorii sistemelor de distribuție și operatorii economici autorizați pentru lucrări de proiectare și execuție a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor acestuia.

Articolul 3

La data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă orice alte dispoziții contrare.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
București, 30 august 2012.
Nr. 32.

Anexa PROCEDURA 30/08/2012

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.