Decizia nr. 21/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (4) și (5) din Legea bugetului de stat pe anul 1998 nr. 109/1998 , ridicată de Zamfirescu Mihaela în Dosarul nr. 7.330/1998 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 1999 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 9 februarie 1999, până la care autoarea excepției, Zamfirescu Mihaela, urmează să depună concluzii scrise.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 7.330/1998, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (4) și (5) din Legea bugetului de stat pe anul 1998 nr. 109/1998 , ridicată, prin avocat, de Zamfirescu Mihaela, contestatoare într-o cauza civilă ce are ca obiect soluționarea contestației la decizia de desfacere a contractului de muncă a autoarei excepției, decizie emisă de Comisia Naționala pentru Statistica.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile

art. 5 alin. (4) și (5) din Legea nr. 109/1998 , care au determinat desfacerea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, contravin normelor constituționale cuprinse în art. 38 alin. (1) și (2), referitoare la dreptul la munca, la dreptul de alegere a profesiei și a locului de muncă, respectiv la dreptul la protecția socială a muncii, precum și prevederilor art. 49 privind condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

De asemenea, autoarea excepției considera ca prin dispozițiile legale atacate "s-a creat un pretext de inlaturare a unor persoane, pentru a se putea crea fonduri pentru cei rămași", iar într-o asemenea situație nu se mai poate vorbi de o reducere reală de posturi, care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată considera ca, "în raport cu dispozițiile art. 38 alin. (1) și (2) și ale art. 49 din Constituție, prevederile

art. 5 alin. (4) și (5) din Legea nr. 109/1998

nu apar ca neconstituționale".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere comunicat de președintele Camerei Deputaților se arata ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât "ocuparea numărului de posturi în limita maxima de posturi prevăzută în anexa nu poate fi invocată ca o ingradire a dreptului fundamental la munca".

Pe de altă parte, încetarea contractului de muncă în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii nu-l împiedica pe angajat sa încheie un alt contract de muncă la alt angajator.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, excepția neîntemeiată, deoarece dispozițiile

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 109/1998

nu instituie o ingradire a dreptului la munca, a libertății de alegere a profesiei și a locului de muncă și nici a dreptului la protecția socială a muncii. Din aceste dispoziții legale rezultă "obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsuri, începând cu 1 iulie 1998, de corelare a numărului de posturi ocupate cu numărul maxim de posturi prevăzut în anexa nr. 3 a acestei legi ..., având drept scop încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în anul 1998".

Referitor la

art. 5 alin. (5) din Legea nr. 109/1998

se apreciază ca aceste dispoziții stabilesc doar "sursele de finanțare din care pot fi acordate personalului premii în cursul anului 1998", fără sa instituie vreo restrangere a exercițiului unor drepturi și libertăți, care să contravină prevederilor art. 38 alin. (1) și (2) ori ale art. 49 din Constituție.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise, depuse de autoarea excepției, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Alin. (4) și (5) ale

art. 5 din Legea nr. 109/1998

au următorul cuprins:

"(4) În vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate în anul 1998, ordonatorii principali de credite vor lua măsuri ca, începând cu data de 1 iulie 1998, numărul de posturi ocupate sa nu depășească numărul maxim de posturi prevăzut în anexa nr. 3 ..."

"(5) Economiile la cheltuielile cu salariile, rezultate ca urmare a neocuparii posturilor prevăzute în anexa nr. 3 și a modificării structurii de personal, pot fi utilizate pentru acordarea de premii în cursul anului 1998 ..."

Examinând textul

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 109/1998 , Curtea constata ca acesta nu conține nici o dispoziție prin care să fie restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți recunoscute cetățenilor în Constituție, deci nici al dreptului la munca, al libertății alegerii profesiei sau a locului de muncă ori al dreptului la protecția socială a muncii.

În schimb, interzice autorităților publice, instituțiilor și unităților titulare ale alocațiilor bugetare ca, începând cu data de 1 iulie 1998, sa încadreze un număr mai mare de personal decât cel maxim prevăzut în anexa nr. 3 a legii pentru fiecare în parte, iar în cazul în care, anterior, acest număr a fost depășit, le obliga sa ia asemenea măsuri de reorganizare sau de restructurare încât să se încadreze în numărul maxim de posturi prevăzut, pentru a nu depăși cheltuielile de personal aprobate.

Aprobarea bugetului de stat și, în cadrul acesteia, stabilirea cuantumului și a principalelor destinații ale alocațiilor bugetare constituie atributul constituțional exclusiv al legiuitorului, iar exercitarea lui nu infrange nici o norma constituțională.

Dispozițiile

art. 5 alin. (5) din Legea nr. 109/1998

nu impun reducerea posturilor ocupate. Ele permit însă ca economiile realizate ca urmare a neocuparii numărului maxim de posturi aprobat să fie folosite la premierea personalului în cursul anului 1998.

Autoritățile publice, instituțiile și unitățile au libertatea ca, în limita numărului maxim de posturi aprobat prin lege, sa stabilească numărul optim de posturi pe care le ocupa, în vederea asigurării bunei funcționari și a eficientei activității lor.

Faptul ca reducerea de personal a fost sau nu rezultatul unor măsuri reale de reorganizare și ca a vizat sau nu posturi de natura celui ocupat de angajata căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii constituie elemente a căror stabilire cade în sarcina instanței investite cu judecarea contestației la decizia de desfacere a contractului de muncă și nu pot face obiect al contenciosului constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1, art. 2, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (4) și (5) din Legea bugetului de stat pe anul 1998 nr. 109/1998 , ridicată de Zamfirescu Mihaela în Dosarul nr. 7.330/1998 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 1999.