Ordinul nr. 121/2012
pentru completarea și abrogarea unor ordine ale ministrului apărării naționale privind delegarea către secretarii de stat a competenței îndeplinirii unor atribuții aflate în responsabilitatea ministrului apărării naționale
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 65 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006
privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.
Articolul I
La
Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.26/2010
privind delegarea către secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului a competenței îndeplinirii unor atribuții aflate în responsabilitatea ministrului apărării naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
"Art. 1^1. - În lipsa secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului, competența îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 1 lit. b) se exercită de către secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare."
Articolul II
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)
Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 93/2009
privind delegarea către secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare a competenței îndeplinirii unor atribuții aflate în responsabilitatea ministrului apărării naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 14 septembrie 2009, cu completările ulterioare;
b)
Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.6/2011
privind stabilirea unor măsuri pentru desfășurarea operativă a activităților la nivelul Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu București, 16 octombrie 2012. Nr. M.121.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.