Legea nr. 182/2012
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- OUG nr. 19/2012 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19 din 16 mai 2012
privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, cu următoarea modificare:
- Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) În anul 2012, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (2) al
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 283/2011 , se pot acorda premii, în condițiile legii, sportivilor și colectivelor tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale, elevilor care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale pe obiecte de învățământ, precum și profesorilor care i-au pregătit pe aceștia.
(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la competițiile de nivel olimpic în anul 2008 și care nu au fost premiați, până la această dată, la nivelul cuantumului maxim al sumelor care le puteau fi acordate de cluburile sportive de care aparțin."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI George-Crin Laurențiu Antonescu București, 24 octombrie 2012. Nr. 182.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.