Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1038/2012

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia și pentru modificarea altor acte normative

prezumat în vigoare

Data actului
24 octombrie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 733 din 30 octombrie 2012
Citează
5 acte
Structură
4 articole · 5.245 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 725/2010 21 iulie 2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pre…

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 725/2010

privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 4 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Numărul de posturi stabilit pentru DGDR AM-PNDR este de maximum 300, inclusiv structurile județene de dezvoltare rurală."

2. La articolul 17, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Pentru implementarea și controlul măsurilor din Programul operațional de pescuit - POP, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția generală pescuit - AM-POP, are în dotare un număr total de 12 autovehicule cu un consum lunar de 300 litri/lună/autovehicul, dintre care 3 la nivelul aparatului central și 9 la nivel teritorial, o barcă din fibră de sticlă, precum și o șalupă fluvială de control."

3. La articolul 17, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) Pentru implementarea proiectului CESAR, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în dotare la nivelul aparatului central un număr de 2 microbuze, cu un consum lunar de 300 litri/lună/autovehicul."

4. La anexa nr. 2, punctul I, numerele curente 1, 4 și 5 și nota se modifică și vor avea următorul cuprins:

"1. Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București - servicii publice deconcentrate - 1.196 posturi

................................................................................................

4. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - 4.812 posturi

5. Agenția Domeniilor Statului - 241 posturi

.................................................................................................

NOTĂ:

Numărul maxim de posturi finanțate de la bugetul de stat este de 7.489, inclusiv aparatul propriu al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora."

5. La anexa nr. 2, punctul II, numerele curente 1-3 și nota se modifică și vor avea următorul cuprins:

"1. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - 1.603 posturi

2. Inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor - servicii publice deconcentrate - 411 posturi

3. Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor - 175 posturi

...............................................................................................

NOTĂ:

Numărul maxim de posturi pentru instituțiile prevăzute la pct. II este de 3.814."

Articolul II

Alineatul (1) al articolului 2 din

Hotărârea Guvernului nr. 751/2010

privind măsurile de reorganizare a direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, precum și stabilirea numărului de posturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 5 august 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București este de 1.196."

Articolul III

Hotărârea Guvernului nr. 752/2010

privind măsurile de reorganizare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a Agenției Domeniilor Statului, precum și stabilirea numărului de posturi pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este de 4.812."

2. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenția Domeniilor Statului este de 241."

Articolul IV

Aplicarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Mariana Câmpeanu
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
București, 24 octombrie 2012.
Nr. 1.038.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.