Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 955/2012

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.231/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăștie-Sibiu"

prezumat în vigoare

Data actului
26 septembrie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 738 din 1 noiembrie 2012
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 6.116 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 1231/2010 6 decembrie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate p…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , al

art. 5 alin. (1)

și

art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

Hotărârii Guvernului nr. 562/2010

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție "Autostrada Orăștie-Sibiu",

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.231/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăștie-Sibiu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 16 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

Anexa nr. 1 se completează potrivit anexei nr. 1*), care face parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.

2.

După articolul 3^1

se introduce un nou articol, articolul 3^2, cu următorul cuprins:

Articolul 3^2

Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (2), situate pe raza localităților Vințu de Jos, Șibot, Săliștea, Sebeș, Pianu, Șpring, Câlnic din județul Alba, a localităților Geoagiu, Romos din județul Hunedoara și a localităților Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Cristian, Sibiu, Șura Mică, Săliște din județul Sibiu, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

3.

După anexa nr. 2

se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având cuprinsul prevăzut în

anexa nr. 2**) , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. **) Anexa nr. 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", șos. Panduri nr. 1.

4.

Articolul 7

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul II

Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăștie-Sibiu", completat conform

art. I pct. 1 , expropriator fiind statul român, reprezentatde Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

Articolul III

(1)

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, prevăzute la

art. II , situate pe raza localităților Vințu de Jos, Șibot, Săliștea, Sebeș, Pianu, Șpring, Câlnic din județul Alba, a localităților Geoagiu, Romos din județul Hunedoara și a localităților Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Cristian, Sibiu, Șura Mică, Săliște din județul Sibiu, sunt în cuantum total de 7.453 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu această destinație conform legilor bugetare anuale, la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", poziția "Programe din fonduri de coeziune".

(2)

Sumele prevăzute la

alin. (1)

sunt aferente imobilelor cuprinse în

anexa nr. 2 .

(3)

Sumele individuale prevăzute la

alin. (1)

se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. la dispoziția proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la

art. II , în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

(4)

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

(5)

Planul cu amplasamentul lucrării se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv și prin afișarea pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor
și infrastructurii,
Septimiu Buzașu,
secretar de stat
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
București, 26 septembrie 2012.
Nr. 955.

Anexa 2 (Anexa nr. 3 la

Hotărârea Guvernului nr. 1.231/2010 )

ANEXA privind lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere

al lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăștie - Sibiu"

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.