Regulamentul nr. 14/2012
pentru modificarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 1/2000 privind operațiunile de piață monetară efectuate de Banca Națională a României și facilitățile permanente acordate de aceasta participanților eligibili
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Regulamentul nr. 1/2000 30 martie 2000 privind operațiunile de piață monetară efectuate de Banca Națională a României și facilită…
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) și ale
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
în baza art. 2 alin. (2) lit. a), art. 5 și
art. 6 alin. (3) din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României,
în temeiul
art. 48 din Legea nr. 312/2004
și al
art. 420 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
Banca Națională a României emite prezentul regulament.
Articolul I
Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/2000
privind operațiunile de piață monetară efectuate de Banca Națională a României și facilitățile permanente acordate de aceasta participanților eligibili, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Participanții eligibili cu care Banca Națională a României desfășoară operațiuni de piață monetară și cărora le acordă facilități permanente sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, băncile de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, și sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state membre, respectiv din state terțe, cu excepția sucursalelor din România ale instituțiilor de credit emitente de monedă electronică, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:
- sunt supuse regimului rezervelor minime obligatorii, în conformitate cu prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României;
- se încadrează în prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României privind indicatorii de solvabilitate, în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale cooperativelor de credit și al băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române;
- se încadrează în prevederile reglementărilor de prudență bancară în vigoare emise de către autoritatea de supraveghere bancară din țara de origine, în cazul sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state membre, respectiv din state terțe, cu excepția sucursalelor din România ale instituțiilor de credit emitente de monedă electronică. Autoritățile de supraveghere bancară din țara de origine certifică, cel puțin anual, încadrarea instituției de credit străine de care aparțin sucursalele din România în prevederile reglementărilor de prudență bancară în vigoare în țara respectivă."
2. La articolul 34, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 34. - (1) Ofertele prezentate de către participanții eligibili la licitații vor conține opțiuni pentru sume și/sau rate ale dobânzii/randamente/puncte swap diferite."
Articolul II
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 12 noiembrie 2012. Nr. 14.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.