HG nr. 1093/2012
privind durata și condițiile de păstrare a buletinelor de vot întrebuințate, a celor contestate, precum și a celor neîntrebuințate, a ștampilelor și a celorlalte materiale utilizate la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 69 alin. (2) din Legea nr. 35/2008
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a
Legii administrației publice locale nr. 215/2001
și a
privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Buletinele de vot întrebuințate, cele contestate, precum și cele neîntrebuințate, ștampilele și celelalte materiale utilizate la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012, primite de instanțele judecătorești de la birourile electorale ale secțiilor de votare, sunt păstrate în arhivă, separat de celelalte documente ale instanței, timp de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), instanțele, cu sprijinul prefecților, predau pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializați buletinele de vot și celelalte materiale utilizate în procesul electoral.
Articolul 2
Buletinele de vot nule și cele contestate, copiile listelor electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare, precum și celelalte materiale deținute de către birourile electorale de circumscripție ale județelor, respectiv de către biroul electoral de circumscripție al municipiului București și biroul electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate se predau, pe bază de proces-verbal, tribunalelor județene, respectiv Tribunalului București, care le vor păstra în arhivă, separat de celelalte documente ale instanței, o perioadă de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cazul în care biroul electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate și-a încetat activitatea, birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate predau Tribunalului București, pe bază de proces-verbal, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, procesele-verbale, contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot nule și cele contestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum și listele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare, îndosariate pe tipuri de liste.
Documentele și celelalte materiale deținute de oficiile electorale, care nu sunt predate biroului electoral de circumscripție al municipiului București, se predau, pe bază de proces-verbal, Tribunalului București.
După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), tribunalele, cu sprijinul prefecților, predau pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializați documentele și celelalte materiale primite de la birourile electorale de circumscripție și oficiile electorale.
Documentele și celelalte materiale utilizate în cadrul secțiilor de votare din străinătate, altele decât cele prevăzute la alin. (2), care nu sunt înaintate biroului electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate sau Tribunalului București, se predau pe bază de proces-verbal reprezentanțelor diplomatice, care, în termen de 3 luni de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, le predau în vederea topirii de către operatorii economici specializați.
Articolul 3
Procesele-verbale predate la Biroul Electoral Central, registrele acestuia, precum și toate documentele și materialele de la Biroul Electoral Central, rezultate ca urmare a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012, se predau pe bază de proces-verbal Autorității Electorale Permanente, care le păstrează în arhivă, în conformitate cu prevederile
Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996
, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Mircea Dușa Ministrul delegat pentru administrație, Radu Stroe p. Președintele Autorității Electorale Permanente, Dan Vlaicu Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean București, 6 noiembrie 2012. Nr. 1.093.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.