Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1094/2012

pentru aprobarea listei obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent din județele Botoșani, Dâmbovița, Iași și Teleorman și a indicatorilor tehnico-economici ai acestora

prezumat în vigoare

Data actului
6 noiembrie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 779 din 20 noiembrie 2012
Citează
5 acte
Structură
2 articole, 7 anexe · 18.905 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă lista obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent din județele Botoșani, Dâmbovița, Iași și Teleorman, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-2/6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivelor de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul muncii,
familiei și protecției sociale,
Mariana Câmpeanu
Ministrul administrației
și internelor,
Mircea Dușa
Ministrul delegat
pentru administrație,
Radu Stroe
p. Ministrul dezvoltării
regionale și turismului,
Cristian Gheorghe Barhalescu,
secretar de stat
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
București, 6 noiembrie 2012.
Nr. 1.094.

Anexa 1 LISTA

obiectivelor de investiții finanțate

în cadrul Proiectului privind dezvoltarea

la nivel local de servicii comunitare de prevenire

a separării copilului de familia sa, precum

și instruirea personalului aferent din județele

Botoșani, Dâmbovița, Iași și Teleorman

1. Centrul de zi pentrucopii, comuna Cândești, județul Botoșani

2. Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc, orașul Titu, județul Dâmbovița

3. Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc, comuna Pietrari, județul Dâmbovița

4. Centrul de zi pentru copii, comuna Brăești, județul Iași

5. Centrul de zi pentru copii, comuna Ceplenița, județul Iași

6. Centrul de zi pentru copii aflați în situații de risc, comuna Gratia, județul Teleorman

Anexa 2 /1

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de zi

pentru copii, comuna Cândești, județul Botoșani"

din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la

nivel local de servicii comunitare de prevenire

a separării copilului de familia sa,

precum și instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Cândești, județul Botoșani

Beneficiar: comuna Cândești, județul Botoșani

Amplasament: județul Botoșani, comuna Cândești

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 23 mai 2011(1 euro = 4,1091 lei),

mii lei

303*)

din care: C+M

mii lei

213

Capacități:

- Suprafața totală construită

mp

146,6

- Suprafața totală desfășurată

mp

146,6

- Capacitatea centrului

15 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

10

--------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Anexa 2 /2

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de

îngrijire de zi pentru copii aflați în situații

de risc, orașul Titu, județul Dâmbovița" din

cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel

local de servicii comunitare de prevenire

a separării copilului de familia sa, precum și

instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Titu, județul Dâmbovița

Beneficiar: orașul Titu, județul Dâmbovița

Amplasament: județul Dâmbovița, orașul Titu, strada Mihai Viteazu nr. 68

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 3 mai 2011 (1 euro = 4,1073 lei),

mii lei

408*)

din care C+M

mii lei

322

Capacități:

- Suprafața totală construită

mp

133

- Suprafața totală desfășurată

mp

266

- Capacitatea centrului

15 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

12

---------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Anexa 2 /3

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de

îngrijire de zi pentru copii aflați în situații

de risc, comuna Pietrari, județul Dâmbovița" din

cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel

local de servicii comunitare de prevenire a

separării copilului de familia sa, precum și

instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Pietrari, județul Dâmbovița

Beneficiar: comuna Pietrari, județul Dâmbovița

Amplasament: județul Dâmbovița, comuna Pietrari, satul Șipot

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 18 iulie 2011 (1 euro = 4,2685 lei),

mii lei

422*)

din care C+M

mii lei

296

Capacități:

- Suprafața totală supusă intervenției

mp

236

- Capacitatea centrului

15 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

6

-------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Anexa 2 /4

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de zi

pentru copii, comuna Brăești, județul Iași" din

cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel

local de servicii comunitare de prevenire a

separării copilului de familia sa, precum și

instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Brăești, județul Iași

Beneficiar: comuna Brăești, județul Iași

Amplasament: județul Iași, comuna Brăești, satul Brăești

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 11 august 2011 (1 euro = 4,2855 lei),

mii lei

440*)

din care C+M

mii lei

262

Eșalonarea investiției (inclusiv TVA)

Anul I

Total C+M

mii lei mii lei

354 262

Anul II

Total C+M

mii lei mii lei

86 0

Capacități:

- Suprafața totală construită

mp

148,91

- Suprafața totală desfășurată

mp

148,91

- Capacitatea centrului

15 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

14

-------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Anexa 2 /5

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de zi

pentru copii, comuna Ceplenița, județul Iași"

din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la

nivel local de servicii comunitare de prevenire

a separării copilului de familia sa, precum și

instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Ceplenița, județul Iași

Beneficiar: comuna Ceplenița, județul Iași

Amplasament: județul Iași, comuna Ceplenița, satul Buhalnița

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 11 august 2011 (1 euro = 4,2855 lei),

mii lei

440*)

din care C + M

mii lei

262

Eșalonarea investiției (inclusiv TVA)

Anul I

Total

C + M

mii lei

mii lei

354

262

Anul II

Total

C + M

mii lei

mii lei

86

0

Capacități:

- Suprafața totală construită

mp

148,91

- Suprafața totală desfășurată

mp

148,91

- Capacitatea centrului

15 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

14

--------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Anexa 2 /6

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții "Centrul de zi

pentru copii aflați în situații de risc,

comuna Gratia, județul Teleorman" din cadrul

Proiectului privind dezvoltarea la nivel

local de servicii comunitare de prevenire a

separării copilului de familia sa, precum și

instruirea personalului aferent

Titular: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Local Gratia, județul Teleorman

Beneficiar: comuna Gratia, județul Teleorman

Amplasament: județul Teleorman, comuna Gratia, satul Ciurari-Deal

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) în prețuri la data de 14 noiembrie 2011 (1 euro = 4,3448 lei),

mii lei

453*)

din care C + M

mii lei

372

Capacități:

- Suprafața construită

mp

281,44

- Suprafața desfășurată

mp

281,44

- Capacitatea centrului

25 copii/serie

Durata de realizare a investiției:

luni

7

-------

Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 928/2007

privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-------

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.