Regulament · Ministerul Sănătății

Regulamentul din 15 noiembrie 2012

de organizare și funcționare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

prezumat în vigoare

Data actului
15 noiembrie 2012
Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2012
Structură
85 de articole · 164.178 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prezentul regulament de organizare și funcționare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.

(2)

Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș se aplică tuturor salariaților indiferent de naționalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice și religioase. Decizia de angajare sau promovare în cadrul unității sanitare se face pe bază de calificări și abilități profesionale, nefăcându-se discriminări de naționalitate, sex, vârstă, rasă, convingeri politice și religioase.

Articolul 2

(1)

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este unitate sanitară cu paturi de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale și poate funcționa cu secții private care pot furniza servicii cu plată, asigură asistența medicală de specialitate, de urgență, curativă, preventivă și de recuperare pacienților internați și din ambulatoriul integrat al spitalului.

(2)

În spital se desfășoară și activități de învățământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar și postuniversitar, precum și activități de cercetare științifică medicală; aceste activități se desfășoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital și sunt astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienților, a eticii și deontologiei medicale.

Articolul 3

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este subordonat Ministerului Sănătății. În exercitarea atribuțiilor sale, colaborează cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș și alte sisteme de asigurare, alte case de asigurări, organe aleadministrației publice locale, Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, conducerile altor unități sanitare și cu alte instituții interesate în ocrotirea sănătății populației.

Capitolul II Obiectul de activitate

Articolul 4

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș asigură:

a) accesul populației la toate formele de asistență medicală spitalicească și ambulatorie;

b) unitatea de acțiune în rezolvarea problemelor de sănătate din teritoriu;

c) continuitatea asistenței medicale în toate stadiile de evoluție a bolii, prin cooperare permanentă a medicilor din aceeași unitate sau din alte unități sanitare diferite;

d) utilizarea eficientă a personalului de specialitate și a mijloacelor tehnice de investigație și tratament;

e) dezvoltarea și perfecționarea continuă a asistenței medicale, corespunzător medicinii moderne;

f) participarea la asigurarea stării de sănătate a populației;

g) desfășurarea activității de educație medicală continuă (EMC) și cercetare pentru medici, asistenți medicali și alt personal, costurile fiind suportate de personalul beneficiar;

h) spitalul poate suporta astfel de costuri în limitele bugetului alocat.

Articolul 5

În raport cu atribuțiile ce îi revin în asistența medicală, spitalul asigură:

a) prevenirea și combaterea bolilor transmisibile, a bolilor profesionale, cronice și degenerative;

b) acordarea serviciilor medicale preventive, curative, de recuperare, care cuprind: consultații, investigații, stabilirea diagnosticului, tratamente medicale și/sau chirurgicale, îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare și masă;

c) asigurarea condițiilor pentru investigații medicale, tratament, igiena alimentelor și de prevenire a infecțiilor nosocomiale (conform ordinelor ministrului sănătății);

d) răspunde de controlul medical și supravegherea unor categorii de bolnavi;

e) acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență, fără nicio discriminare indiferent de naționalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice și religioase, etnie, orientare sexuală, origine socială ori dacă pacientul are sau nu asigurare medicală;

f) respectarea protocolului de transfer interclinic elaborat prin ordin al ministrului sănătății;

g) respectarea criteriilor de internare de urgență a pacienților consultați/asistați la UPU-SMURD și criteriile de transfer de urgență către alte spitale - stabilite prin norme de aplicare (Serviciile de urgență sunt cuprinse în forțele planificate sub comanda inspectorului șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență; în situații de accidente colective, calamități și dezastre, personalul serviciilor de urgență spitalicească nu poate participa la greve sau alte acțiuni revendicative ce pot scădea capacitatea de intervenție ori calitatea actului medical);

h) acordarea primului ajutor și asistenței de urgență oricărei persoane aflate în starecritică, iar după stabilizare, asigurarea transportului medicalizat la o altă unitate de profil;

i) asigurarea unui plan de acțiune pentru asistența medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situații critice;

j) stabilirea factorilor de risc din mediul de viață și de muncă și a influenței acestora asupra stării de sănătate a populației;

k) informarea bolnavului sau persoanelor apropiate asupra bolii și obținerea consimțământului acestuia pentru efectuarea tratamentelor;

l) prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale;

m) efectuarea consultațiilor, investigațiilor, tratamentelor și a altor îngrijiri medicale bolnavilor spitalizați;

n) stabilirea corectă a diagnosticului și a conduitei terapeutice pentru pacienții spitalizați;

o) aprovizionarea și distribuirea medicamentelor;

p) aprovizionarea cu substanțe și materiale de curățenie și dezinfecție;

q) asigurarea unei alimentații corespunzătoare, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, respectând alocația de hrană, conform legislației în vigoare;

r) asigurarea unui microclimat corespunzător, astfel încât să fie prevenită apariția infecțiilor nosocomiale;

s) realizarea condițiilor necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, precum și paza contra incendiilor, conform normelor în vigoare;

t) în perioada de carantină, limitarea accesului vizitatorilor în spital, iar în unele secții, conform prevederilor legislației, interzicerea vizitei.

Articolul 6

Spitalul asigură:

a) pachetul de servicii de bază care se suportă din fondul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;

b) pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ;

c) pachetul minimal de servicii - pentru neasigurați (urgențe, cu potențial endemoepidemic, imunizări, sarcină și lăuzie, planning).

Articolul 7

Prin modul de organizare și funcționare, spitalul, respectiv personalul angajat, are obligația:

a) definirii manevrelor care implică soluții de continuitate, a materialelor utilizate și a condițiilor de sterilizare pentru fiecare secție în parte;

b) păstrării confidențialității față de terți asupra tuturor informațiilor decurse din serviciile medicale acordate asiguraților;

c) acordării serviciilor medicale în mod nediscriminatoriu asiguraților;

d) respectării dreptului la libera alegere a furnizorului de servicii medicale în situațiile de trimitere în consulturi interdisciplinare;

e) neutilizării materialelor și a instrumentelor a căror condiție de sterilizare nu este sigură;

f) completării prescripțiilor medicale conexe actului medical atunci când este cazul pentru afecțiuni acute, subacute, cronice (inițiale);

g) respectării clauzelor contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș, respectiv suportarea sancțiunilor în caz de nerespectare a acestor clauze;

h) aplicarea planului existent de pregătire profesională continuă a personalului medical;

i) în cazul unor activități medicale sau farmaceutice pentru care spitalul nu are specialiști competenți în astfel de activități ori manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o altă unitate medicală publică sau privată acreditată. Spitalul poate încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare, necesare funcționării spitalului.

Capitolul III Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Articolul 8

Activitatea de conducere a spitalului urmărește aplicarea în practică a principiilor managementului: luarea unor decizii pe baza celor două elemente esențiale - calitatea și actul medical.

Articolul 9

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este asigurată de:

- consiliul de administrație;

- manager;

- comitetul director.

A. Consiliul de administrație

Articolul 10

Consiliul de administrație din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș funcționează în conformitate cu prevederile legale și este compus din următorii membri: 3 reprezentanți ai Ministerului Sănătății, un reprezentant al Consiliului Local Târgu Mureș, un reprezentant al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, un reprezentant al Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat, și un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu statut de invitat.

Articolul 11

Managerul participă la ședințele consiliului de administrație fără drept de vot.

Articolul 12

Atribuțiile principale ale consiliului de administrație sunt următoarele:

a) avizează bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului, precum și situațiile financiare trimestriale și anuale;

b) organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătății, al ministrului de resort sau, după caz, prin act administrativ al primarului unității administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului București sau al președintelui consiliului județean, după caz;

c) aprobă măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației;

d) avizează programul anual al achizițiilor publice întocmit în condițiile legii;

e) analizează modul de îndeplinire a obligațiilor de către membrii comitetului director și activitatea managerului și dispune măsuri pentru îmbunătățirea activității;

f) propune revocarea din funcție a managerului și a celorlalți membri ai comitetului director în condițiile legii.

Articolul 13

Consiliul de administrație se întrunește lunar sau ori de către ori este nevoie, la solicitarea majorității membrilor săi, a președintelui de ședință sau a managerului și ia decizii cu majoritatea simplă a membrilor prezenți.

Articolul 14

La ședințele consiliului de administrațiereprezentanții sindicatelor legal constituite au statut de invitați permanenți.

Articolul 15

Membrii consiliului de administrație au obligația de a depune declarație de interese, precum și o declarație cu privire la incompatibilități, în termen de 15 zile de la numirea în funcție. Declarația se va actualiza ori de câte ori intervin modificări în situația persoanelor în cauză. Declarațiile vor fi afișate pe site-ul spitalului.

B. Managerul spitalului

Articolul 16

(1)

Managerul spitalului încheie un contract de management cu Ministerul Sănătății, conform prevederilor legale. Contractul poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite de Ministerul Sănătății.

(2)

Atribuțiile managerului sunt prevăzute în contractul de management, conform ordinului ministrului sănătății.

(3)

Managerul va respecta incompatibilitățile și conflictele de interese stabilite prin lege.

C. Comitetul director

Articolul 17

Din comitetul director fac parte:

- managerul;

- directorul medical;

- directorul financiar-contabil;

- directorul de îngrijiri.

Articolul 18

Ocuparea funcțiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului.

Articolul 19

Comitetul director al spitalului public are următoarele atribuții:

a) elaborează planul de dezvoltare al spitalului pe perioada mandatului, în baza propunerilor scrise ale consiliului medical;

b) elaborează, pe baza propunerilor consiliului medical, planul anual de furnizare de servicii medicale al spitalului;

c) propune managerului, în vederea aprobării:

1. numărul de personal, pe categorii și locuri de muncă, în funcție de reglementările în vigoare;

2. organizarea concursurilor pentru posturile vacante, în urma consultării cu sindicatele, conform legii;

d) propune spre aprobare managerului și urmărește implementarea măsurilor organizatorice privind îmbunătățirea calității actului medical, a condițiilor de cazare, igienă și alimentație, precum și măsurilor de prevenire a infecțiilor nosocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății;

e) elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului, pe baza centralizării de către compartimentul financiar-contabil a propunerilor fundamentate ale conducătorilor secțiilor și compartimentelor din structura spitalului, pe care îl supune aprobării managerului;

f) urmărește realizarea indicatorilor privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe secții și compartimente, asigurând sprijin șefilor de secții și compartimente pentru încadrarea în bugetul alocat;

g) analizează propunerea consiliului medical privind utilizarea fondului de dezvoltare, pe care îl supune spre aprobare managerului;

h) asigură monitorizarea și raportarea indicatorilor specifici activității medicale, financiari, economici, precum și a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire și control, pe care le prezintă managerului, conform metodologiei stabilite;

i) analizează, la propunerea consiliului medical, măsurile pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activității spitalului, în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației, dezvoltarea tehnologiilor medicale, ghidurilor și protocoalelor de practică medicale;

j) elaborează planul de acțiune pentru situații speciale și asistență medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situații de criză;

k) la propunerea consiliului medical, întocmește, fundamentează și prezintă spre aprobare managerului planul anual de achiziții publice, lista investițiilor și a lucrărilor de reparații curente și capitale care urmează să se realizeze într-un exercițiu financiar, în condițiile legii, și răspunde de realizarea acestora;

l) analizează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, modul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contracte și propune managerului măsuri de îmbunătățire a activității spitalului;

m) întocmește informări lunare, trimestriale și anuale cu privire la execuția bugetului de venituri și cheltuieli, pe care le analizează cu consiliul medical și le prezintă Direcției de Sănătate Publică Mureș, precum și Ministerului Sănătății, la solicitarea acestora;

n) negociază, prin manager, directorul medical și directorul financiar-contabil, contractele de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș;

o) se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea majorității membrilor săi ori a managerului spitalului public, și ia decizii în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenți;

p) face propuneri privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului și a denumirii spitalului;

q) negociază cu șeful de secție/laborator și propune spre aprobare managerului indicatorii specifici de performanță ai managementului secției/laboratorului/serviciului, care vor fi prevăzuți ca anexă la contractul de administrare al secției/laboratorului;

r) răspunde în fața managerului pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin;

s) analizează activitatea membrilor săi pe baza rapoartelor de evaluare și elaborează raportul anual de activitate al spitalului;

t) are atribuții de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale (aprobă planul anual de activitate, asigurarea condițiilor de implementare în activitate a prevederilor planului anual, verifică și aprobă alocarea bugetului aferent derulării activităților fundamentate prin planul anual, asigură dotarea necesară organizării și funcționării sistemului informațional pentru înregistrarea, stocarea, prelucrarea și transmiterea informațiilor privind infecțiile nosocomiale).

Articolul 20

(1)

Potrivit prevederilor legale în vigoare, membrii comitetului director (directorul medical, director financiar-contabil, directorul de îngrijiri) au încheiat un contract de administrare cu managerul spitalului pe o perioadă de 3 ani.

(2)

Modelul contractului de administrare pentru membrii comitetului director se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

(3)

Drepturile și obligațiile persoanelor care ocupă funcțiile specifice comitetului director sunt stabilite potrivit contractelor de administrare.

Capitolul IV Structura organizatorică a spitalului

Articolul 21

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este spital clinic județean de urgență, general, public, în care funcționează:

a) secții/compartimente/secții clinice distincte pentru tratamentul și îngrijirea pacienților cu afecțiuni acute, având un regim de spitalizare continuă și de zi;

b) UPU-SMURD;

c) Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant;

d) laboratoare medicale;

e) cabinete de specialitate;

f) farmacie;

g) ambulatoriu integrat adulți și copii, cabinet de medicina muncii;

h) ambulatoriu stomatologie;

i) serviciul de anatomie patologică;

j) serviciu de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale;

k) sterilizare;

l) unitate de transfuzii sanguine;

m) aparat funcțional,

și cuprinde într-un sistem organizatoric și funcțional unic următoarele activități:

A. Structura activității medicale:

1. secțiile clinice/secțiile/compartimentele cu paturi, blocuri operatorii;

2. UPU - SMURD;

3. Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant;

4. ambulatoriul integrat al spitalului;

5. ambulatoriul de specialitate - Stomatologie;

6. laboratoare medicale;

7. Serviciul de supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale;

8. farmacie;

9. cabinete medicale, inclusiv stomatologie.

B. Structura activității auxiliare:

1. bloc alimentar și depozite de alimente;

2. spălătorie și depozit de lenjerie;

3. ateliere de întreținere și reparații, centrale și stații tehnice.

C. Aparatul funcțional:

1. servicii;

2. birouri;

3. compartimente.

Articolul 22

Structura cu paturi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș se aprobă prin ordin al ministrului sănătății în condițiile legii și este următoarea:

Nr.

crt.

Denumirea secției

1

Secția clinică medicină internă I

din care

- Compartiment hematologie

2

Secția clinică medicină internă II

3

Secția clinică medicină internă III

din care

- Compartiment cardiologie

4

Secția clinică ATI

din care

- Compartiment toxicologie - arși

5

Compartiment ATI - copii

6

Secția clinică chirurgie generală I

din care

- Compartiment chirurgie vasculară

- Compartiment traumatologie toracică

7

Secția clinică chirurgie generală II

din care

- Compartiment chirurgie vasculară

8

Secția neurochirurgie

9

Secția clinică chirurgie orală și maxilo-facială

din care

- Compartiment ATI (TIIP)

10

Secția clinică chirurgie și ortopedie pediatrică

11

Secția clinică neonatologie

din care

- Compartiment terapie intensivă

- Compartiment prematuri

12

Secția clinică neurologie I

13

Secția clinică neurologie II

14

Secția clinică obstetrică-ginecologie

15

Compartiment ATI obstetrică-ginecologie (ATI și terapia durerii)

16

Secția clinică ORL

din care

- Compartiment ORL copii

17

Compartiment ATI ORL

18

Secția clinică pediatrie

din care

- Compartiment hematologie - oncologie

- Compartiment gastroenterologie

- Compartiment alergologie și imunologie

19

Secția clinică reumatologie

20

Secția clinică recuperare cardiovasculară

21

Secția clinică hematologie

din care

- Compartiment transplant medular

22

Secția ortopedie și traumatologie

23

Secția cardiologie

din care

- Compartiment terapie intensivă coronarieni

- Compartiment cardiologie intervențională

24

Compartiment chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă

25

Compartiment diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

26

Secția gastroenterologie

27

Compartiment nefrologie

28

Compartiment dializă peritoneală

29

Stația de hemodializă - 4 aparate

30

UPU SMURD

31

Institutul pentru boli cardiovasculare și transplant

Secția clinică chirurgie cardiovasculară adulți și copii

din care:

- Compartiment transplant

- Compartiment chirurgie cardiovasculară copii

- Compartiment ATI copii

- Compartiment ATI adulți

Secția clinică cardiologie I adulți

din care:

- Compartiment terapie intensivă coronarieni

- Compartiment cardiologie intervențională și

electrofiziologie

Secția clinică cardiologie II copii

din care:

- Compartiment terapie intensivă coronarieni

din care: TI neonatologie

Compartiment recuperare cardiovasculară adulți și copii

Compartiment imunologie și transplant, HLA*

Laborator explorări funcționale I - invazive (adulți și copii)*

Laborator explorări funcționale II - neinvazive (adulți și copii)*

32

Bloc operator

Chirurgie generală I

Chirurgie generală II

Ortopedie și traumatologie

Neurochirurgie

Chirurgie și ortopedie pediatrică

Obstetrică ginecologie

ORL

Chirurgie plastică și reparatorie

Chirurgie orală și maxilofacială

Bloc operator chirurgie cardiovasculară adulți, copii și transplant*

33

Farmacia

34

Sterilizare

35

Unitate de transfuzie sanguină cu puncte de lucru

36

Laborator de radiologie și imagistică medicală

- radiologie convențională

- CT

- RMN

- ecografie

- radiologie intervențională

37

Serviciul de anatomie patologică

- Compartiment citologie

- Compartiment histopatologie

- prosectură

38

Laborator analize medicale cu puncte de lucru

39

Laborator medicină nucleară

40

Laborator explorări funcționale (neinvazive)

41

Laborator genetică medicală

42

Laborator recuperare medicină fizică și balneologie

43

SSCIN

44

Centrul de sănătate mintală copii (în cadrul ambulatoriului de

specialitate copii)

45

Cabinet de planificare familială

46

Cabinet de medicină sportivă

47

Cabinet diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

48

Ambulatoriu integrat spitalului cu cabinete în specialitățile:

Cabinete pentru adulți: medicină internă, cardiologie, ORL, chirurgie

generală, obstetrică-ginecologie, neurologie, ortopedie și traumato-

logie, endocrinologie, gastroenterologie, neurochirurgie, psihiatrie,

chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, medicina muncii,

reumatologie, chirurgie vasculară; cardiologie adulți*, cardiologie

copii*, chirurgie cardiovasculară*

Cabinete pentru copii: pediatrie, ORL, hematooncologie pediatrică,

chirurgie și ortopedie infantilă, gastroenterologie, alergologie și

imunologie, cabinete sănătate mintală copii

49

Ambulatoriu de specialitate stomatologie (activitate învățământ)

Stomatologie pediatrică

Stomatologie adulți

50

Aparat funcțional

----------

* Aparțin Institutului pentru Boli Cardiovasculare și Transplant.

Articolul 23

Secțiile/Laboratoarele/Serviciile participă activ la implementarea/dezvoltarea sistemului de control managerial, implementarea/dezvoltarea procedurilor operaționale privind sistemul de calitate, precum și a normelor de protecția muncii, securitate și sănătate în muncă.

Articolul 24

Actuala structură se poate modifica în urma aprobării unei noi structuri prin ordin al ministrului, la o dată ulterioară aprobării prezentului regulament de organizare și funcționare.

A. Secțiile și compartimentele cu paturi

I. GENERALITĂȚI

Articolul 25

Secțiile/Compartimentele cu paturi sunt organizate pe profile de specialitate.

Articolul 26

Secția cu paturi este condusă de un medic șef de secție sau, în absența lui, de unul dintre medicii primari desemnați, iar compartimentele sunt conduse de un medic coordonator, având aceleași atribuții ca și medicul șef de secție.

Articolul 27

Secția/Compartimentul cu paturi are următoarele atribuții:

1. acordarea asistenței medicale;

2. îndrumarea tehnică a activității de asistență medicală;

3. promovarea activității de învățământ, științifice și de cercetare.

1. Acordarea asistenței medicale:

a) repartizarea bolnavilor în saloane, în condițiile aplicării măsurilor referitoare la combaterea infecțiilor nosocomiale;

b) asigurarea examinării medicale complete și a investigațiilor minime a bolnavilor în ziua internării;

c) efectuarea în cel mai scurt timp a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;

d) declararea cazurilor de boli contagioase, a infecțiilor nosocomiale, a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, conform reglementărilor în vigoare;

e) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale și chirurgicale, indicarea, folosirea și administrarea alimentației dietetice, medicamentelor, agenților fizici, balneari, climatici, a gimnasticii medicale, ergoterapiei, instrumentarului și aparaturii medicale;

f) asigurarea, ziua și noaptea, a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;

g) asigurarea trusei de urgență, conform normelor Ministerului Sănătății;

h) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea corectă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;

i) asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale, precoce;

j) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;

k) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și de servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și de păstrare a legăturii cu familia;

l) asigurarea securității copiilor contra accidentelor, în secțiile de pediatrie și neonatologie;

m) transmiterea concluziilor diagnostice și a indicațiilor terapeutice pentru bolnavii externați unităților sanitare ambulatorii, medicilor de familie, prin scrisori medicale;

n) educația sanitară a bolnavilor și aparținătorilor.

2. Îndrumarea tehnică a activității de asistență medicală:

a) îndrumarea, sprijinirea și controlul concret al modului de acordare a asistenței medicale a populației în profilul respectiv, în ambulatoriul integrat al spitalului, cabinete;

b) urmărirea ridicării continue a calității îngrijirilor medicale;

c) asigurarea ridicării nivelului tehnic profesional al personalului medico-sanitar propriu și a instruirii personalului medico-sanitar aflat în stagii practice;

d) analiza periodică a stării de sănătate a populației, a calității asistenței medicale (concordanța diagnosticului între ambulatoriul integrat al spitalului, respectarea tratamentului indicat), precum și a altor aspecte.

3. Promovarea activității de învățământ, științifice și de cercetare:

a) asigurarea desfășurării practice a învățământului medical superior și mediu în conformitate cu reglementările în vigoare;

b) asigurarea condițiilor de participare la cursuri postuniversitare și de perfecționare profesională a personalului;

c) asigurarea condițiilor pentru întregul personal de a-și însuși noutățile din domeniul medical;

d) efectuarea de studii și cercetări medicale în legătură cu aplicarea de metode noi de investigații și tratament, conform prevederilor statutului personalului sanitar.

II. ASPECTE SPECIFICE

1. SECȚIILE CU PROFIL MEDICAL

Articolul 28

Secțiile cu profil medical au în principal următoarele atribuții:

a) asigurarea aparatului de urgență, cu aprobarea conducerii spitalului;

b) îmbăierea, dezinfecția și deparazitarea bolnavilor;

c) asigurarea transportului bolnavilor în secție;

d) ținerea evidenței zilnice, a internării bolnavilor și asigurarea comunicării cu secțiile privind locurile libere;

e) repartizarea bolnavilor în saloane, în condițiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor interioare;

f) efectuarea în cel mai scurt timp a examenului clinic și a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;

g) declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;

h) recoltarea de probe biologice pentru efectuarea analizelor;

i) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale;

j) indicarea, folosirea și administrarea medicamentelor, a instrumentarului și aparaturii medicale;

k) asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;

l) obținerea consimțământului informat în scris al pacientului privind tratamentul necesar;

m) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora;

n) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;

o) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrare a legăturii acestora cu familia;

p) educația sanitară a bolnavilor și aparținătorilor.

2. SECȚIILE CU PROFIL CHIRURGICAL

Articolul 29

Secțiile cu profil chirurgical din cadrul spitalului au, în principal, următoarele atribuții:

a) examinarea imediată, completă, trierea medicală și epidemiologică a bolnavilor pentru internare;

b) asigurarea primului ajutor și acordarea asistenței medicale calificate și specializate, până când bolnavul este stabilizat și ajunge în secție;

c) asigurarea aparatului de urgență, cu aprobarea conducerii spitalului;

d) îmbăierea, dezinfecția și deparazitarea bolnavilor;

e) asigurarea transportului bolnavilor în secție;

f) ținerea evidenței zilnice a internării bolnavilor și asigurarea comunicării cu secțiile privind locurile libere;

g) repartizarea bolnavilor în saloane cu respectarea măsurilor de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale;

h) examinarea imediată de către medicul chirurg a bolnavilor internați de urgență, precum și a celor cu stare biologică alterată;

i) stabilirea parcursului în vederea confirmării precizării sau nuanțării diagnosticului de internare;

j) precizarea cât mai rapidă, prin consultări de specialitate, a afecțiunilor asociate patologiei chirurgicale;

k) întocmirea foii de observație în primele 24 de ore pentru pacienții cronici și la prezentare pentru pacienții internați de urgență;

l) stabilirea diagnosticului preoperator, inclusiv stadiul bolii;

m) stabilirea indicației operatorii, justificarea acesteia, precum și alegerea procedurii tehnice și tactice la propunerea medicului curant și cu acordul șefului de secție;

n) obținerea consimțământului informat în scris al pacientului în tratamentul chirurgical propus;

o) pregătirea preoperatorie generală, locală, precum și asigurarea consultului preanestezic;

p) asigurarea și verificarea îndeplinirii tratamentelor medicale pre- și postoperatorii;

q) supravegherea evoluției pre- și postoperatorii generale și locale;

r) precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum și stabilirea contactelor postoperatorii.

3. SECȚIA CLINICĂ ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ ȘI COMPARTIMENTELE ATI

Articolul 30

Secția clinică anestezie și terapie intensivă și compartimentele ATI au în principal următoarele atribuții:

a) primirea în secție este admisă în cazul a două categorii de pacienți: pacienții în postoperator și urgențele transferate din secții/compartimente;

b) repartizarea bolnavilor în saloane în condițiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor interioare;

c) efectuarea în cel mai scurt timp a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;

d) declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;

e) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale și de anestezie; indicarea, folosirea și administrarea alimentației dietetice, a medicamentelor, a agenților fizici, a instrumentarului și aparaturii medicale, precum și asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;

f) consulturi interdisciplinare în cazurile simplificate;

g) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;

h) asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale precoce;

i) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;

j) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrare a legăturii acestora cu familia;

k) educația sanitară a bolnavilor și a aparținătorilor;

l) cazurile mult prea grave, cu prognostic extrem de sever, se direcționează spre servicii de paleație.

4. SPITALIZARE DE ZI

Articolul 31

Spitalizarea de zi are, în principal, următoarele atribuții:

a) asigură spitalizarea bolnavilor în funcție de gravitatea diagnosticului în secție, în funcție de indicațiile medicilor din secțiile cu paturi;

b) supravegherea evoluției pre- și postoperatorii generale și locale;

c) precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum și stabilirea contactelor postoperatorii;

d) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare) individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale;

e) supravegherea intraterapeutică a pacienților;

f) supravegherea pacienților imobilizați;

g) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;

h) consulturi interdisciplinare în cazurile simplificate;

i) asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale precoce.

B. Alte structuri

1. BLOCURILE OPERATORII

Articolul 32

Blocurile operatorii au, în principal, următoarele atribuții:

a) la nivelul acestora se desfășoară activitatea operatorie a spitalului;

b) asigură condițiile de antisepsie necesare menținerii condițiilor optime de desfășurare a actului operator;

c) asigură condițiile necesare respectării măsurilor de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale;

d) ținerea evidenței zilnice a pacienților care se operează și asigurarea comunicării cu Secția clinică anestezie și terapie intensivă și compartimentele ATI privind locurile libere;

e) asigură împreună cu personalul Secției clinice anestezie și terapie intensivă și compartimentele ATI transportul bolnavilor din blocul operator;

f) urmărirea consumului de materiale și raportarea lui în sistemul informatic integrat;

g) asigură manipularea, depozitarea și transportul la Laboratorul de analize medicale și Serviciul de anatomie patologică ale produselor biologice recoltate în actul operator.

2. STERILIZAREA

Articolul 33

Sterilizarea are, în principal, următoarele atribuții:

a) verificarea modului de pregătire și împachetare a materialelor trimise pentru sterilizare și respingerea truselor necorespunzătoare;

b) eliminarea încărcăturii microbiene, încărcăturii organice și a biofilmului de pe dispozitivele medicale;

c) sterilizarea propriu-zisă și sistemul de control al procesului;

d) procedurile de control și marcare a produselor finite;

e) sesizarea eventualelor neconformități și luarea imediată a măsurilor necesare;

f) înregistrarea și arhivarea datelor privind procesul de sterilizare;

g) efectuarea sterilizării, respectând normele tehnice de sterilizare și instrucțiunile de sterilizare a fiecărui aparat;

h) banderolarea și etichetarea truselor și pachetelor cu materiale sterilizate;

i) ținerea evidenței activității de sterilizare pe aparate și saraje;

j) efectuarea testelor de control și evidența acestora;

k) asigurarea circuitului de stocare, distribuție și transport la utilizatori;

l) asigurarea circuitelor pentru securitatea personalului, a mediului și integritatea dispozitivelor medicale;

m) supravegherea și corectarea condițiilor de desfășurare a procesului de sterilizare;

n) verificarea calității aerului, apei și a fluidelor utilizate;

o) verificarea stării de igienă a suprafețelor;

p) verificarea modului de funcționare a echipamentelor de sterilizare;

q) verificarea modului de funcționare a echipamentelor de control, măsură și testare.

3. FARMACIA

Articolul 34

(1)

În cadrul spitalului funcționează o farmacie cu circuit închis. Farmacia asigură și gestionează întreaga medicație necesară bolnavilor internați.

(2)

Farmacia are, în principal, următoarele atribuții:

a) recepția produselor farmaceutice și a materialelor sanitare pe baza documentelor de primire;

b) aprovizionarea, depozitarea și păstrarea medicamentelor în condiții corespunzătoare;

c) verificarea termenului devalabilitate a medicamentelor și substanțelor farmaceutice;

d) asigurarea medicamentelor necesare activității de asistență medicală a spitalului;

e) asigurarea aprovizionării cu medicamente citostatice;

f) păstrarea, prepararea și eliberarea medicamentelor de orice natură și formă, potrivit Farmacopeei Române în vigoare, a specialităților farmaceutice autorizate și a altor produse farmaceutice, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătății;

g) depozitarea produselor conform normelor în vigoare (farmacopee, standarde sau norme interne), ținându-se seama de natura și proprietățile lor fizico-chimice;

h) organizarea și efectuarea controlului calității medicamentului și luarea măsurilor ori de câte ori este necesar pentru preîntâmpinarea accidentelor, informând imediat organul superior;

i) asigurarea controlului preventiv, verificarea organoleptică și fizică, verificarea operațiilor finale, analiza calitativă a medicamentului la masa de analize;

j) prepararea și eliberarea medicamentelor potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății;

k) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de medicamente și unele materiale sanitare;

l) operarea în programul informatic a documentelor de eliberare a medicamentelor;

m) participarea, pe baza consumurilor și a stocurilor din farmacie, la efectuarea comenzilor lunare de medicamente simptomatice și citostatice.

4. UNITATEA DE TRANSFUZIE SANGUINĂ

Articolul 35

În unitatea de transfuzie sanguină din spital se desfășoară, în principal, următoarele activități:

a) aprovizionarea cu sânge total și componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secțiile spitalului;

b) recepția, evidența, stocarea și livrarea sângelui total și a componentelor sanguine către secțiile spitalului;

c) distribuția de sânge și componente sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar se face în baza unui contract de furnizare, care stabilește condițiile de distribuție și documentația aferentă obligatorie;

d) efectuarea testelor pretransfuzionale;

e) pregătirea unităților de sânge total și a componentelor sanguine în vederea administrării;

f) consiliere privind utilizarea clinică a sângelui total și a componentelor sanguine;

g) prezervarea probelor biologice pretransfuzionale și a unităților de sânge sau componente sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore posttransfuzional în spațiile frigorifice cu această destinație;

h) întocmirea documentației corespunzătoare tuturor activităților desfășurate;

i) raportarea tuturor evenimentelor legate de actul transfuzional către centrul de transfuzie teritorial;

j) păstrarea eșantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în cazul tuturor pacienților transfuzați, pentru o perioadă de minimum 6 luni, în spații frigorifice (-15-18°C) cu această destinație.

C. Laboratoare și explorări paraclinice

Articolul 36

În funcție de mărimea unității, de existențabazei materiale și a personalului de specialitate s-au organizat:

1. Laboratorul de radiologie și imagistică medicală cu:

a) radiologie convențională cu puncte de lucru;

b) computer tomograf;

c) imagistică prin rezonanță magnetică;

d) ecografie;

e) radiologie intervențională.

2. Serviciul de anatomie patologică cu:

a) Compartiment citologie;

b) Compartiment histopatologie;

c) prosectură.

3. Laboratorul de analize medicale cu puncte de lucru

4. Laboratorul de explorări funcționale neinvazive

5. Laboratorul de genetică umană

6. Laboratorul de medicină nucleară

7. Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie.

1. LABORATORUL DE RADIOLOGIE ȘI IMAGISTICĂ MEDICALĂ CU PUNCTE DE LUCRU

Articolul 37

Laboratorul de radiologie și imagistică medicală are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuarea examenelor radiologice și imagistice în laborator și la patul bolnavului, la indicația medicului primar sau a medicului specialist;

b) colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;

c) organizarea și utilizarea corespunzătoare a filmotecii și a arhivei;

d) înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;

e) aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor și a personalului din laborator;

f) respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și Ministerul Sănătății;

g) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de filme și materiale de laborator specifice;

h) raportarea statistică a numărului de examinări efectuate pe bolnavii internați și ambulatorii.

2. SERVICIUL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ

Articolul 38

Serviciul de anatomie patologică deține încăperi și dotări necesare pentru prelevarea pieselor operatorii, examinarea, păstrarea, depunerea, conservarea și necropsia cadavrelor.

Articolul 39

Serviciul de anatomie patologică are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuarea diagnosticului histopatologic sau citopatologic, după caz, asupra produselor biologice recoltate, și anume: piese operatorii, material bioptic, biopsii de tract digestiv, bronșice, hepatice, pancreatice, renale, puncții medulare, ganglionare, lichide biologic, material aspirat cu ac fin, frotiuri exfoliative, organe, fragmente tisulare și altele asemenea;

b) efectuarea de autopsii tuturor pacienților decedați în spital, care nu sunt cazuri medico-legale, și, unde este necesară confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic, inclusiv tuturor copiilor până la vârsta de un an, indiferent de locul decesului, precum și deceselor materne care nu sunt cazuri medico-legale;

c) efectuarea de îmbălsămări, spălarea, îmbrăcarea și cosmetizarea cadavrelor;

d) executarea de necropsii la toate cazurile de pacienți decedați în spital în vederea stabilirii sau confirmării diagnosticului și precizării cauzei medicale a morții;

e) la cererea scrisă a aparținătorilor decedatului, medicul director al spitalului poate aproba scutirea de necropsie cu avizul medicului șef al secției și al medicului anatomopatolog;

f) colaborarea cu celelalte laboratoare din cadrul spitalului, în vederea efectuării unor cercetări complementare speciale (bacteriologice, biochimice, experimentale);

g) eliberarea certificatului constatator de deces completat și semnat de medicul curant și anatomopatolog sau medicul care a efectuat necropsia;

h) eliberarea cadavrelor în conformitate cu normele în vigoare;

i) colaborarea cu Laboratorul de medicină legală în cazurile prevăzute de lege.

3. LABORATORUL DE ANALIZE MEDICALE CU PUNCTE DE LUCRU

Articolul 40

Laboratorul de analize medicale are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuarea analizelor medicale de: hematologie, biochimie, microbiologie, imunologie, parazitologie, micologie, necesare precizării diagnosticului, stadiului de evoluție a bolii și examenelor profilactice;

b) recepționarea produselor sosite pentru examen de laborator și înserierea lor corectă;

c) asigurarea recipienților necesari recoltării produselor;

d) redactarea corectă și distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;

e) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de reactivi și materiale de laborator specifice;

f) raportarea statistică a numărului de analize efectuate pe bolnavii internați.

4. LABORATORUL DE EXPLORĂRI FUNCȚIONALE Laboratorul de explorări funcționale asigură efectuarea investigațiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați și din ambulatoriul integrat al spitalului.

5. LABORATORUL DE GENETICĂ MEDICALĂ Laboratorul de genetică medicală își îndeplinește atribuțiile conform legii.

6. LABORATORUL DE MEDICINĂ NUCLEARĂ Laboratorul de medicină nucleară are, în principal, următoarele atribuții:

a) executarea explorărilor funcționale și morfologice cu ajutorul radio-izotopilor la diferite boli, la bolnavii ambulatorii și internați;

b) efectuarea scintigrafiilor și a ecografiilor;

c) executarea explorărilor cu surse radiative deschise în bolile care necesită acest tip de diagnostic;

d) asigurarea circuitului izotopilor radioactivi în condiții de evitare a poluării interne și externe a mediului ambiant;

e) colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;

f) organizarea și utilizarea corespunzătoare a arhivei;

g) înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;

h) aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor și a personalului din laborator;

i) respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de Comisa Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și Ministerul Sănătății;

j) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de materiale de laborator specifice;

k) completarea corect și la zia formularelor tipizate din sistemul informațional al Ministerului Sănătății cu datele corespunzătoare activității desfășurate.

7. LABORATORUL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOLOGIE Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie asigură efectuarea investigațiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați și din ambulatoriu.

D. UPU - SMURD

Articolul 41

Unitatea de primire urgențe UPU - SMURD este secția independentă din structura spitalului, condusă de un medic-șef, care dispune de personal propriu special pregătit, destinată triajului, evaluării și tratamentului de urgență ale pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportați de ambulanțe. Atribuțiile UPU - SMURD sunt, în principal, cele de mai jos, fiind completate de cele prevăzute de actele normative în vigoare:

a) se ocupă cu primirea, trierea, investigarea, stabilizarea și aplicarea tratamentului de urgență pacienților sosiți cu ambulanțele sau cu mijloacele proprii de transport;

b) efectuează evaluarea stării de sănătate a pacienților care solicită acest lucru, stabilind lipsa unei afecțiuni sau eventuala internare a pacientului, fiind interzis refuzul acordării asistenței medicale de urgență;

c) efectuează triajul pacienților sosiți cu ambulanțele sau cu mijloacele proprii de transport;

d) tratează ca fiind cazuri medicale de urgență pacienții care reprezintă cazuri sociale, necesitând în același timp îngrijiri medicale;

e) preia prin intermediul asistentului social aflat în tură persoanele care reprezintă cazuri sociale și care nu necesită îngrijiri medicale de urgență;

f) întocmește fișa individuală de urgență a pacienților sosiți în UPU - SMURD, completând și toate formularele necesare în scris sau pe calculator;

g) examinează pacienții sosiți în UPU - SMURD, solicitând investigațiile necesare și consulturile de specialitate care se impun, care vor fi efectuate de medicii de specialitate în diferite profiluri din spital;

h) stabilește un diagnostic prezumtiv sau final pe baza examinărilor și a investigațiilor efectuate;

i) solicită și/sau efectuează investigațiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect ori infirmarea unui diagnostic prezumtiv, în vederea stabilirii unei conduite terapeutice corecte, precum și în vederea luării unei decizii asupra necesității internării unui pacient;

j) stabilește conduita terapeutică pentru pacientul aflat sub observație, de comun acord cu medicii de gardă din spital;

k) efectuează supravegherea continuă a bolnavilor, tratamentul și examenele paraclinice prescrise de medicul din cadrul UPU - SMURD sau din secție, efectuând monitorizarea scriptică în fișe de observații speciale ale bolnavilor;

l) trimite spre internare pacientul într-o anumită secție din spital, pacientului întocmindu-i-se fișa de internare în secția respectivă;

m) organizează transportul pacienților către secțiile unde urmează să fie internați, un angajat al UPU - SMURD însoțindu-i în caz de nevoie;

n) comunică permanent cu bolnavul și aparținătorii acestuia, anunțându-i despre manevrele ce se efectuează, precum și despre starea acestuia, comunică și decesul bolnavului aparținătorilor prin intermediul medicului responsabil de tură și al asistentului de tură/asistentului medico-social;

o) externează pacienții din UPU - SMURD în următoarele situații: cu acordul final al medicului responsabil de tură din cadrul UPU - SMURD, la recomandarea unui medic de gardă din spital pe baza rezultatelor investigațiilor efectuate sau la cererea pacientului ori, după caz, a aparținătorilor acestuia, în urma semnării în fișa individuală a pacientului a refuzului de tratament sau de internare;

p) eliberează, la solicitarea pacientului sau la nevoie, o scrisoare medicală către medicul de familie, care explică rezultatele investigațiilor, tratamentul efectuat și recomandările medicului din UPU - SMURD și ale medicilor specialiști din cadrul spitalului;

q) oferă la externare pacientului informațiile necesare privind afecțiunea lui și tratamentul necesar, simptome care necesită revenirea de urgență la UPU - SMURD;

r) respectă criteriile de internare a pacienților din UPU - SMURD stabilite prin legislația în vigoare;

s) asigură consultanță la Dispeceratul 112, ajută la primirea și triajul apelurilor și indică conduitele de prim ajutor, inclusiv echipajelor aflate în teren, la solicitarea acestora sau în cazul în care echipajul aflat la un pacient în stare critică nu este însoțit de un medic;

t) colaborează cu inspectoratul pentru situații de urgență îndeplinind în condițiile legii sarcinile noi prevăzute de acesta, respectă regulamentele și ordinele inspectoratului pentru situații de urgență;

u) colaborează direct cu șeful inspectoratului pentru situații de urgență și cu serviciul de ambulanță județean în vederea îmbunătățirii activității de asistență de urgență prespitalicească;

v) organizează activitate didactică și științifică, inclusiv de cercetare;

w) în cazurile deosebite (accidente grave, colective, aflux masiv de victime la UPU - SMURD) coordonează împreună cu alte servicii de specialitate operațiunile de salvare și de tratament;

x) propune protocoale de colaborare cu alte secții și laboratoare și asigură respectarea acestora;

y) asigură și respectă confidențialitatea îngrijirilor medicale, ale datelor pacienților, dând dovadă de un comportament etic față de bolnav.

E. Ambulatoriul integrat al spitalului

Articolul 42

Ambulatoriul integrat în structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș asigură asistența de specialitate a bolnavilor.

Articolul 43

Ambulatoriul integrat este condus de directorul medical. În structura ambulatoriului integrat intră: cabinete, fișier.

Articolul 44

Consultațiile bolnavilor în ambulatoriul integrat, precum și examenele de laborator și radiologice se acordă de medicii specialiști, pe baza recomandărilor scrise ale medicilor de familie, care trebuie să cuprindă motivul trimiterii și diagnosticul prezumtiv. Cazurile de urgență nu necesită bilet de trimitere.

Articolul 45

Asistența medicală de specialitate este gratuită numai pentru bolnavii din sistemele de asigurări sociale, de cei care contribuie la asigurări, copii, elevi și studenți și categoriile expres prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Articolul 46

Cabinetele de consultații medicale de specialitate au, în principal, următoarele atribuții:

a) asigură asistența medicală ambulatorie de specialitate, primul ajutor și asistența de urgență; îndrumă bolnavii spre internare cu asigurarea locului;

b) execută măsuri de prevenire și combatere a bolilor cronice și degenerative;

c) efectuează examene speciale pentru angajare, controlul medical periodic, pentru vânători și conducători auto;

d) organizează și asigură recuperarea capacității de muncă pentru adulți și copii;

e) organizează și asigură tratamente medicale pentru adulți și copii;

f) organizează depistarea activă, prevenirea și combaterea tuberculozei, bolilor venerice, SIDA, tulburări și boli psihice;

g) dispensarizează bolnavii cronici și persoanele sănătoase supuse riscului de îmbolnăvire;

h) întocmește documente medicale pentru bolnavii din teritoriu, potrivit dispozițiilor legale;

i) informează permanent bolnavii privind problemele medico-sanitare în teritoriu și asupra drepturilor și îndatoririlor pe care le au pentru cunoașterea și păstrarea propriei sănătăți;

j) efectuează acțiunile de educație pentru sănătate;

k) efectuează consultații;

l) organizează consultațiile pentru evitarea aglomerației.

F. Serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale

Articolul 47

Serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale are, în principal, următoarele atribuții:

a) elaborează planul anual de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale;

b) asigură supravegherea epidemiologică a infecțiilor nosocomiale și a cazurilor de boli transmisibile prin colectarea, înregistrarea, analiza, interpretarea și diseminarea datelor;

c) propune și inițiază activități complementare de prevenție sau control cu caracter de urgență, în cazul unor situații de risc sau focar de infecție nosocomială;

d) întocmește harta punctelor și segmentelor de risc pentru infecția nosocomială privind modul de sterilizare și menținerea sterilității în spital, decontaminarea mediului fizic și curățenia din spital, zonele "fierbinți" cu activitate de risc sau cu dotare tehnică și edilitară favorizantă pentru infecțiile nosocomiale;

e) verifică respectarea normelor de igienă, igiena produselor alimentare, în special a celor dietetice, normelor de sterilizare și menținerea sterilității materialelor sanitare și a soluțiilor injectabile;

f) organizează măsurile de remediere a deficiențelor constatate;

g) supraveghează și controlează efectuarea decontaminării mediului din spital prin curățare chimică și dezinfecție;

h) supraveghează și controlează calitatea prestațiilor efectuate la spălătorie;

i) supraveghează și controlează activitatea de îndepărtare și neutralizare a reziduurilor, în mod special față de reziduurile periculoase rezultate din activitatea medicală;

j) supraveghează și controlează respectarea circuitelor funcționale ale spitalului, circulația asistaților și vizitatorilor, a personalului și, după caz, a studenților și elevilor din învățământul universitar, postuniversitar sau postliceal;

k) supraveghează și controlează respectarea în secțiile medicale și paraclinice a procedurilor profesionale de supraveghere, triaj, depistare, izolare, diagnostic, tratament și raportare pentru infecțiile nosocomiale;

l) supraveghează și controlează corectitudinea înregistrării suspiciunilor de infecție la asistați, derularea investigațiilor etiologice a sindroamelor infecțioase, operativitatea transmiterii informațiilor aferente la structura de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale;

m) răspunde prompt la informația primită din secții și demarează ancheta epidemiologică pentru toate cazurile suspecte de infecții nosocomiale;

n) dispune măsurile necesare pentru limitarea difuziunii infecției, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice și investigații paraclinice necesare;

o) întocmește și definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informațiile necesare privind focarul, în conformitate cu legislația, întreprinde măsuri și activități pentru evitarea riscurilor identificate în focar;

p) organizează și realizează programe instructiv-educative, colaborând cu personalul calificat din secții/compartimente;

q) coordonează elaborarea și actualizarea anuală, împreună cu conducerile secțiilor, a Ghidului de prevenire a infecțiilor nosocomiale;

r) implementează și evaluează activitatea de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale;

s) organizează depistarea, raportarea, evidența, izolarea, tratarea și aplicarea măsurilor de control în caz de boală transmisibilă internată sau apărută în spital;

t) efectuează studii epidemiologice privind morbiditatea, severitatea infecțiilor nosocomiale.

G. Cabinet de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Articolul 48

Responsabilitățile acestui cabinet derivă din reglementările legale cu privire la derularea programului național de diabet, nutriție și boli metabolice. În cadrul acestui cabinet se desfășoară consulturile de specialitate ale bolnavilor de diabet, fiind luați în evidență și bolnavii noi.

H. Centrul de sănătate mintală

Articolul 49

Centrul de sănătate mintală asigură efectuarea investigațiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați și din ambulatoriu.

Articolul 50

Atribuțiile Centrului de sănătate mintală sunt, în principal:

a) detectează și tratează problemele de sănătate mintală: depresia, anxietatea, tulburări legate de stres, dependența de substanțe și tulburări psihotice, tulburări somatoforme;

b) oferă pacienților cu tulburări mintale severe, în special celor cu tulburări mintale stabilizate care sunt rezidenți în comunitate, acces la medicația psihotropă și intervenții psihoterapeutice în conformitate cu recomandările de specialitate și cu ghidurile de bună practică;

c) face trimiteri către specialiștii din alte sectoare ale sănătății pentru cazurile complexe;

d) furnizează intervenții în criză care pot preveni dezvoltarea episoadelor acute de boală și deteriorarea celor preexistente;

e) asigură colaborarea cu alte sectoare necesare pacienților cu tulburări mintale, cum ar fi medicina legală, adăposturi temporare sau protejate, ateliere protejate, comisii de expertiză a capacității de muncă, sectoare de ajutor social, învățământ, alte sectoare ale sănătății;

f) asigură consultațiile de neurologie pediatrică din ambulatoriu, UPU - SMURD și secțiile spitalului;

g) dispensarizeză bolnavii cronici cu epilepsie și boli musculare genetice și eredodegenerative și a encefalopatiilor sechelare infantile;

h) eliberează certificate copiilor cu deficiențe;

i) face tratamente de recuperare fizioterapie ambulatorie.

I. Cabinet de planificare familială

Articolul 51

Cabinetul de planificare familiară în asistența medicală de specialitate are drept scop realizarea reproducerii optime și scăderea numărului de complicații provocate de sarcina cu risc crescut și de avortul provocat. Cabinetul de planificare familială are următoarele atribuții principale:

a) acordă asistență medicală de specialitate - diagnosticul clinic și de laborator al sarcinii, diagnosticul și tratamentul sterilității și infertilității, activități profilactice, diagnostice și terapeutice ce se referă la maladii cu transmitere sexuală, teste programe screening pentru cancerul genito-mamar, boală inflamatorie pelviană;

b) supraveghează pacientele în funcție de metoda contraceptivă utilizată;

c) recomandă întreruperea cursului sarcinii în funcție de opțiunea individuală sau de indicațiile medicale sau medico-sociale;

d) înregistrează datele individuale de sănătate ale pacienților și cuplurilor pe fișe-tip în vederea prelucrării datelor în sistemul computerizat;

e) inițiază și participă la acțiuni de cercetare vizând sănătatea reproducerii și probleme de planificare familială;

f) participă la acțiuni de propagare a informațiilor despre sănătatea reproducerii și planificarea familială la nivelul asistenței medicale primare;

g) desfășoară acțiuni de educație sanitară în rândul populației pe probleme de sănătate a reproducerii și planificare familială.

J. Cabinet de medicină sportivă

Articolul 52

Cabinetul de medicină sportivă organizează controlul profilactic și periodic al sportivilor, având următoarele atribuții principale:

a) efectuează controlul medical al celor ce participă organizat la competițiile de masă;

b) efectuează selecția medicală a celor ce doresc să practice sportul de performanță;

c) asigură asistența medicală și de urgență la antrenamente și competiții sportive;

d) efectuează sondaje în efort specific la sportivi, în timpul antrenamentului, sesizând antrenorul asupra stării funcționale a sportivului;

e) urmărește aplicarea de către antrenor a indicațiilor și contraindicațiilor din avizele medico-sportive;

f) examinează cazurile de deficiențe fizice și funcționale și indică măsurile necesare;

g) urmărește pe teren și în cabinet sportivii asigurați, bolnavi, în tratament;

h) participă la diverse forme de pregătire pentru însușirea unor tehnici moderne și eficiente în îngrijirea sportivilor asigurați.

K. Ambulatoriul de specialitate stomatologie

Articolul 53

Ambulatoriul de specialitate stomatologie are următoarele atribuții principale:

a) asigură măsuri de igienă orodentară, de profilaxie a cariei dentare și a afecțiunilor orodentare;

b) efectuează examinări ale aparatului orodentar al pacienților și trimite cazurile care depășesc competența cabinetului stomatologic care depistează activ și dispensarizează afecțiunile orodentare;

c) urmărește dezvoltarea armonioasă a aparatului dentomaxilar prin conservarea și refacerea morfologiei dentare;

d) examinează și stabilește diagnosticul și efectuează tratamentul cariilor dentare;

e) efectuează intervenții de mică chirurgie - extracții dentare, incizii de abcese dentare;

f) dispensarizează pacienții care prezintă anomalii dentomaxilare;

g) colaborează cu alte specialități pentru prevenirea afecțiunilor orodentare prin care se pot manifesta unele afecțiuni cronice.

L. Institutul pentru boli cardiovasculare și transplant

Articolul 54

(1)

Institutul pentru boli cardiovasculare și transplant, denumit în continuare Institutul, este structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Secțiile cu paturi și cabinetele din ambulatoriul integrat care fac parte din structura Institutului au aceleași atribuții ca și structurile similare din cadrul spitalului.

(2)

Conducerea activității Institutului se asigură de către un medic-șef în condițiile prevăzute de lege pentru funcția de șef de secție.

(3)

Medicul șef al Institutului coordonează activitatea secțiilor/compartimentelor cu paturi și a structurilor paraclinice, care fac parte din structura Institutului.

(4)

Medicul șef al Institutului participă la toate ședințele comitetului director, la fundamentarea bugetului Institutului și la negocierea contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș și cu direcția de sănătate publică pentru derularea programelor naționale de sănătate.

(5)

Institutul coordonează programele de sănătate specifice bolilor cardiovasculare și de transplant cardiac prin medicii specialiști din structura proprie.

(6)

În contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș se menționează distinct valoarea din contract corespunzătoare serviciilor medicale furnizate de Institut.

(7)

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș stabilește, prin fișa postului, atribuții specifice pentru personalul din structura economico-financiară și cea de achiziții care asigură buna desfășurare a activității Institutului.

(8)

Atribuțiile principale privind activitatea secțiilor, compartimentelor și laboratoarelor din structura Institutului, specifice activității de chirurgie cardiovasculară:

a) diagnosticul preoperator al afecțiunilor cardiace cu sancțiune chirurgicală, care se realizează în strânsă colaborare cu clinicile de cardiologie adulți, cardiologie pediatrică și cardiologie intervențională; precizarea completă a diagnosticului necesită explorare ecocardiografică și invazivă prin cateterism cardiac și coronarografie;

b) urmărirea postoperatorie a bolnavilor operați în clinică, care este realizată în strânsă colaborare cu Secția clinică anestezie și terapie intensivă a spitalului, care beneficiază de o bază materială corespunzătoare și personal calificat și asigură succesul tratamentului chirurgical;

c) dispensarizarea postoperatorie și profilaxia terțiară, care se realizează prin intermediul ambulatoriului de specialitate și stabilește astfel conduita ulterioară, strict individualizată a pacienților;

d) efectuarea analizelor și a oricăror altor prestații medico-sanitare specifice profilului de activitate pentru transplantul cardiac și medular, recepționarea produselor sosite pentru examene de laborator și înscrierea lor corectă, redactarea corectă și distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;

e) asigură efectuarea investigațiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea, existența, pentru bolnavii spitalizați și din ambulatoriu din cadrul Centrului de boli cardiovasculare și transplant;

f) proceduri chirurgicale:

- operații de urgență pentru plăgi cardiace cu tamponadă, plăgi ale vaselor mari intratoracice, plăgi și traumatisme vasculare periferice, ischemii periferice acute, pericardiocenteză sau drenaj pericardic pentru tamponada cardiacă;

- circulație extracorporeală pentru operații pe cord deschis, hipotermie, stop circulator, asistare circulatorie cu pompa de circulație extracorporeală postoperator, balon de contrapulsație intraaortică postoperator sau pentru complicațiile infarctului miocardic acut;

- operații cardiace și ale marilor vase în circulație extracorporeală: înlocuiri valvulare unice sau multiple, by-pass-uri aortocoronariene unice sau multiple, corecția complicațiilor infarctului miocardic (anevrism ventricular, defect septal ventricular, rupturi cardiace), operații combinate (înlocuiri valvulare + by-pass aortocoronarian), corecția anevrismelor și disecțiilor de aortă ascendentă, arc aortic și aorta descendentă;

- operații cardiace în circulație extracorporeală pentru corecția primară sau secundară a malformațiilor cardiace la adult;

- operații cardiace în circulație extracorporeală prin abord minim invaziv;

- operații de revascularizare miocardică pe cord bătând fără circulație extracorporeală;

- operații de prelevare de organe de la donator;

- operații de transplant cardiac;

- reintervenții în urgență sau cazuri programate pentru disfuncții de proteze valvulare ori valve tisulare, complicații ale chirurgiei coronariene, consolidare sternală sau mediastinoplastii;

- secțiunea canalului arterial persistent, istmoplastii pentru coarctația de aortă, pericardectomii subtotale, shunturi sistemico-pulmonare pentru cardiopatii congenitale la adult;

- secția anevrismelor și disecțiilor aortice supra și subrenale, operații de by-pass arterial pe bifurcația aortică și infainghinale;

- by-pass-uri arteriale extraanatomice, shunturi arterio-venoase pentru dializa renală cronică;

- operații complexe multidisciplinare (ortopedie-traumatologie, plastică și reparatorie) pentru replanturi de segmente de membre și politraumatisme;

- operații pe vase, boala varicoasă a membrelor inferioare, operații de by-pass venos.

Capitolul V Aparatul funcțional al spitalului

Articolul 55

Aparatul funcțional al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este constituit pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin unității, cu privire la activitatea economico-financiară și administrativă.

Articolul 56

Activitatea economico-financiară și administrativă se asigură prin următoarele structuri:

I. Serviciul resurse umane, normare, organizare, salarizare, cu următoarea structură:

1. Biroul organizare;

2. Biroul salarizare.

II. Serviciul financiar-contabil, având în subordine:

1. Biroul financiar;

2. Biroul contabilitate;

3. Biroul analiză-financiară.

III. Serviciul aprovizionare-transport, având în subordine Biroul transport.

IV. Serviciul administrativ, având în subordine:

1. Blocul alimentar;

2. Croitoria;

3. Spălătoria.

V. Serviciul tehnic având în subordine Atelierul întreținere și reparare instalații sanitare, electrice, utilaje, clădiri și mijloace de transport.

1. Formația I muncitori

2. Formația II muncitori

3. Formația III muncitori

4. Formația IV muncitori

5. Formația V muncitori

VI. Serviciul evaluare statistică medicală și DRG, având în subordine Biroul evaluare statistică

VII. Biroul achiziții publice și contractare

VIII. Biroul informatică

IX. Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecție civilă și situații de urgență

X. Compartimentul relații publice și comunicare

XI. Compartimentul juridic

XII. Compartimentul audit

XIII. Compartimentul culte

I. Serviciul resurse umane, normare, organizare, salarizare

Este condus de un șef serviciu resurse umane, subordonat managerului unității, și are următoarea structură: Biroul organizare, condus de un șef birou, și Biroul salarizare, condus de un șef birou.

1. În ceea ce privește datele de personal, are următoarele atribuții principale:

a) asigură încadrarea personalului de execuție, de toate categoriile, potrivit statului de funcții și cu respectarea nomenclatoarelor de funcții și salarizare, a condițiilor de studii și vechime;

b) întocmește contractele individuale de muncă pentru personalul de execuție nou-încadrat;

c) întocmește și ține la zi dosarele profesionale ale angajaților;

d) întocmește dosarelor cerute de legislația în vigoare, în vederea pensionării;

e) întocmește formele privind modificările intervenite în contractele individuale de muncă ale salariaților (promovare, schimbarea funcției, desfacerea contractului individual de muncă);

f) întocmește statul de funcții, conform normelor de structură aprobate pentru toate categoriile de personal;

g) întocmește după criterii obiective fișele de evaluare a posturilor;

h) încadrează medicii rezidenți pe bază de repartiție;

i) evaluează performanțele profesionale individuale ale fiecărui angajat în conformitate cu legislația în vigoare;

j) întocmește și aduce la cunoștință fișa postului pentru personalul din subordine și verifică existența fișelor postului pentru fiecare angajat;

k) eliberează adeverințele salariaților în funcție de necesități;

l) furnizează datele privind numărul de personal pe structură în vederea elaborării bugetului de venituri și cheltuieli;

m) participă la fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului furnizând date de specialitate;

n) întocmește dările de seamă statistice lunare, trimestriale, semestriale și anuale privind personalul încadrat conform cerințelor;

o) aplică prevederile legale privind protecția maternității la locurile de muncă;

p) elaborează conform reglementărilor legale în vigoare documentația necesară pentru deblocarea posturilor vacante, respectiv documentația privind suplimentările de posturi într-un număr suficient pentru a asigura normarea necesară desfășurării unui act medical de calitate;

q) stabilește necesarul de produse în vederea realizării părții corespunzătoare a planului anual de achiziții al spitalului;

r) urmărește efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului.

2. Biroul salarizare are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuează controlul prestării muncii, atât în cadrul programului de lucru, cât și în afara acestui timp (gărzi, muncă suplimentară etc.);

b) asigură acordarea drepturilor de salarizare: salariu de bază, spor pentru condiții de muncă, gărzi, indemnizații, premii anuale etc.;

c) urmărește și îndrumă împreună cu compartimentul juridic din unitate aplicarea legislației în vigoare privind încadrarea, salarizarea, promovarea și acordarea tuturor celorlalte drepturi salariale;

d) întocmește fișele fiscale și se ocupă de depunerea lor la organele fiscale la termenul prevăzut conform prevederilor legale în vigoare;

e) întocmește declarația privind contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat;

f) completează certificatele de concediu medical potrivit prevederilor legale;

g) totalizează numărul de zile de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă avut în ultimele 12 luni, în vederea acordării certificatelor de concediu medical pentru angajații unității;

h) întocmește situațiile statistice lunare, trimestriale, semestriale și anuale privind fondul de salarii;

i) verifică corectitudinea întocmirii pontajelor pentru fiecare salariat;

j) participă la fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului furnizând date de specialitate;

k) urmărește efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului.

3. Biroul organizare are, în principal, următoarele atribuții:

a) recrutează, selectează și evaluează personalul;

b) stabilește nevoile de pregătire și de perfecționare a pregătirii profesionale;

c) elaborează programele de pregătire și perfecționare și urmărește aplicarea lor;

d) elaborează planul de promovare;

e) organizează concursurile de promovare;

f) elaborează, pe baza datelor furnizate de secții, servicii, birouri, planul de învățământ anual și de perspectivă (reciclări, perfecționări);

g) stabilește criteriile și metodele de evaluare a performanțelor profesionale;

h) evaluează performanțele profesionale ale angajaților.

II. Serviciul financiar-contabil

Este condus de un șef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, și are în principal următoarele atribuții:

a) organizează contabilitatea conform prevederilor legale și răspunde de efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile;

b) organizează analiza periodică a utilizării bunurilor materiale și luarea măsurilor necesare, împreună cu celelalte sectoare din unitate, în ceea ce privește stocurile disponibile, supranormative, fără mișcare sau cu mișcare lentă și pentru prevenirea oricăror alte imobilizări de fonduri;

c) analizează periodic execuția bugetară și conținutul conturilor, făcând propuneri corespunzătoare;

d) răspunde de întocmirea la timp și în conformitate cu dispozițiile legale a dărilor de seamă contabile;

e) exercită controlul preventiv, în conformitate cu dispozițiile legale;

f) răspunde de întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;

g) organizează inventarierea periodică a mijloacelor materiale și ia măsuri de regularizare a diferențelor constatate;

h) asigură măsurile de păstrare, manipulare și folosire a formularelor cu regim special;

i) exercită controlul operativ curent în conformitate cu dispozițiile în vigoare;

j) organizează acțiunea de perfecționare a pregătirii profesionale pentru salariații serviciului;

k) întocmește studiul privind îmbunătățirea activității economice din unitate și propune măsuri corespunzătoare;

l) întocmește lucrările privind proiectele planurilor bugetului de venituri și cheltuieli;

m) ia măsurile necesare pentru asigurarea integrității bunurilor și pentru recuperarea pagubelor;

n) răspunde de îndeplinirea condițiilor legale privind angajarea gestionarilor, constituirea garanțiilor și reținerea ratelor;

o) asigură efectuarea corectă și în conformitate cu dispozițiile legale a operațiunilor din încasări și plăți în numerar;

p) răspunde de angajarea creditelor bugetare în limita creditelor aprobate;

q) organizează întocmirea instrumentelor de plată și documentelor de acceptare sau refuz a plății;

r) organizează verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectele formei, conținutului și legalității operațiunii;

s) întocmește propunerile de plan casă pentru plăți în numerar;

t) răspunde de întocmirea formelor de recuperare a sumelor care eventual au fost greșit plătite;

u) răspunde de întocmirea formelor de plată și decontare a ajutoarelor de boală.

1. Biroul financiar și Biroul contabilitate au în principal următoarele atribuții:

a) organizează contabilitatea conform prevederilor legale și asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor;

b) iau măsurile necesare, împreună cu celelalte birouri și servicii din unitate, în ceea ce privește evitarea apariției sau anularea stocurilor supranormative și greu vandabile, pentru prevenirea imobilizărilor de fonduri, conform prevederilor legale;

c) asigură întocmirea la timp și în conformitate cu dispozițiile legale a tuturor raportărilor contabile;

d) asigură întocmirea circulației și păstrării documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;

e) urmăresc contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș în vederea decontării serviciilor medicale (spitalicești, ambulatoriu, paraclinice);

f) întocmesc lunar facturile pentru decontarea serviciilor medicale (spitalicești, ambulatoriu, paraclinice);

g) întocmesc facturile de regularizare pentru serviciile medicale prestate pentru asigurați și decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Mureș;

h) întocmesc necesarul de fonduri pentru programele naționale de sănătate finanțate de Ministerul Sănătății;

i) întocmesc lunar deconturile pentru Casa de Asigurări de Sănătate Mureș privind programele de sănătate, finanțate din fondurile de asigurări sociale;

j) transmit lunar facturile de la furnizori, în copie, către Casa de Asigurări de Sănătate Mureș pentru decontarea programelor de sănătate;

k) întocmesc bilanțul;

l) urmăresc efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului;

m) efectuează inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale;

n) verifică lunar, anual sau ori de câte ori este nevoie corectitudinea evidenței contabile cu evidența tehnico-operativă a gestionarilor;

o) întocmesc necesarul de fonduri pentru acțiunile de sănătate finanțate de Ministerul Sănătății.

III. Serviciul aprovizionare-transport

Este condus de un șef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, și are în principal următoarele atribuții:

a) stabilește necesarul de produse pentru funcționarea normală a spitalului, asigurând realizarea părții corespunzătoare a planului anual de achiziții;

b) verifică și urmărește eficiența aprovizionării unităților cu medicamente, materiale sanitare, consumabile etc., în vederea asigurării funcționării acestora;

c) recepționează calitativ și cantitativ materialele primite de la furnizori și asigură depozitarea acestora în condiții conform normelor în vigoare;

d) întocmește situațiile specifice activității de aprovizionare;

e) urmărește efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului;

f) efectuează raportări săptămânale privind problemele de aprovizionare ale spitalului;

g) asigură amenajările și condițiile igienico-sanitare conform normativelor ale depozitelor și magaziilor, având o preocupare specială pentru pregătirea obiectelor de conservare (butoaie, bidoane, saci, containere etc.);

h) organizează activitatea de transport, achiziționarea autovehiculelor, înscrierea acestora la organele de poliție, efectuarea rodajului și răspunde de: controlul zilnic, reviziile tehnice, reparațiile curente și capitale ale autovehiculelor;

i) asigură executarea la timp și în bune condiții a transporturilor și punerea la dispoziția spitalului, conform graficului de lucru, a autovehiculelor necesare și a conducătorilor auto pentru asigurarea funcționalității instituției;

j) asigură starea tehnică corespunzătoare a mijloacelor de transport, a utilajelor și a instalațiilor cu care sunt dotate autovehiculele;

k) întocmește formele de casare a autovehiculelor conform reglementărilor în vigoare;

l) asigură controlul calitativ și recepția reparațiilor și produselor tehnologice de întreținere efectuate;

m) îndrumă și controlează întreaga activitate în sectorul de transporturi din cadrul spitalului;

n) urmărește efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului.

IV. Serviciul administrativ

Este condus de un șef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, și are în principal următoarele atribuții:

a) organizează și răspunde de arhiva spitalului;

b) întocmește propunerile pentru planul de investiții și reparații capitale pentru imobilele, instalațiile aferente și celelalte mijloace fixe necesare activității de administrație a unității și urmărește îndeplinirea acestor planuri, raportând directorului investiții și logistică periodic sau ori de câte ori este nevoie despre desfășurarea acestora;

c) participă la întocmirea proiectelor de reparații curente și capitale;

d) întocmește împreună cu Biroul tehnic planul de întreținere și reparații curente sau construcții al clădirilor, pe care îl supune spre aprobare managerului unității și comitetului director;

e) asigură și răspunde de montarea și funcționarea instalațiilor de semnalizare și avertizare pe căile de acces din incinta spitalului;

f) organizează, controlează și se îngrijește de efectuarea curățeniei în toatesectoarele unității și ia măsuri corespunzătoare;

g) analizează, face propuneri și ia măsuri pentru utilizarea rațională a materialelor de consum;

h) urmărește utilizarea rațională și eficientă a materialelor de curățenie și asigură realizarea dezinfecției conform normelor în vigoare;

i) asigură obținerea în timp util a tuturor autorizațiilor necesare bunei funcționări a unității, prin ținerea unei evidențe stricte a termenelor de valabilitate a celor existente, răspunzând direct de consecințele absenței lor;

j) asigură întreținerea spațiilor verzi și a căilor de acces, precum și deszăpezirea acestora.

1. Blocul alimentar este în subordinea Serviciului administrativ, este coordonat de un bucătar și are următoarele atribuții principale:

a) prepară alimentele centralizat pentru pacienții și însoțitorii internați, precum și pentru personalul care servește masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcție de numărul de porții (prelucrare primară și prelucrare finală);

b) respectă meniul zilnic diferențiat pe afecțiuni, întocmit de asistentele dieteticiene;

c) livrează alimentele preparate în secțiile spitalului;

d) respectă normele igienico-sanitare.

2. Croitoria este în subordinea Serviciului administrativ și are următoarele atribuții principale:

a) asigură croirea și confecționarea echipamentului sanitar - halate, bluze, fuste, pantaloni, bonete etc. pentru sălile de operație, lenjeriei de pat pentru saloane și săli de operație, accesoriilor pentru blocuri operatorii - măști, tampoane, câmpuri de operații, huse pentru aparate medicale;

b) asigură repararea lenjeriei și confecțiile care sunt deteriorate pentru secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

c) asigură respectarea comenzilor din partea secțiilor în termenele stabilite;

d) asigură depozitarea în bune condiții a materialelor de croitorie - tifon, pânză, elastic, șnur;

e) asigură distribuirea către secțiile spitalului și către sălile de operație a confecțiilor, conform programului stabilit;

f) asigură întreținerea și exploatarea în condiții optime a mașinilor de cusut în condițiile prescrise de producător.

3. Spălătoria este în subordinea Serviciului administrativ și are următoarele atribuții principale:

a) preia lenjeria murdară din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, pe baza bonului de spălătorie, în camera de primire; aceasta este transportată în saci;

b) asigură depozitarea lenjeriei provenite din secțiile de copii și spălarea acesteia în mașini de spălat separate;

c) verifică dacă la preluarea lenjeriei aceasta este inscripționată de către secții cu ștampila secției, iar dacă nu este inscripționată, nu va fi preluată până la remedierea deficienței;

d) asigură spălarea lenjeriei provenite din secțiile septice, în mașini de spălat separate;

e) respectă instrucțiunile de lucru privind procesul de spălare și dezinfectare a lenjeriei;

f) asigură călcarea și împachetarea, având în vedere ca inscripționarea acesteia să fie vizibilă în partea exterioară, iar lenjeria ruptă să fie redirecționată către croitorie;

g) asigură distribuirea către secțiile spitalului a lenjeriei, conform programului stabilit, ambalată în saci;

h) asigură prin personalul desemnat în acest scop întreținerea utilajelor din cadrul spălătoriei și remedierea tuturor defecțiunilor apărute.

V. Serviciul tehnic

Este condus de un șef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, și are, în principal, următoarele atribuții:

a) urmărește asigurarea întocmirii documentațiilor tehnice pentru investiții și reparații capitale și întocmirea acestora;

b) efectuează lucrări de reparații curente cu terții;

c) impune și urmărește graficul de lucrări cu terții;

d) urmărește efectuarea de reparații capitale și de investiții conform graficului, verificând cantitativ și calitativ lucrările executate de constructor, semnează situațiile de lucrări și le predă Serviciului financiar-contabil;

e) controlează activitatea desfășurată de grupul de diriginți din subordine, verifică și aprobă planurile lor de muncă, controlează și coordonează activitatea tehnică desfășurată de aceștia, analizează rezultatele și ia măsuri pentru bunul mers al lucrărilor, acordând o atenție deosebită respectării documentației aprobate;

f) răspunde de convocarea comisiei de recepție în conformitate cu normativele în vigoare, pentru lucrările de investiții, reparații capitale, reparații curente, construcții-instalații;

g) analizează și face propuneri conducerii spitalului cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna exploatare a mijloacelor de bază existente, întocmind în colaborare cu celelalte compartimente ale spitalului justificările tehnico-economice necesare;

h) este responsabil cu cărțile tehnice ale construcțiilor din dotare;

i) asigură toate condițiile necesare pentru executarea lucrărilor de investiții nominalizate, investiții nenominalizate de construcții-montaj, reparații capitale, reparații curente, precum și a altor lucrări de aceeași natură;

j) asigură întocmirea justificărilor tehnico-economice pentru lucrări de investiții, reparații capitale, reparații curente, precum și obținerea avizelor locale prealabile pentru executarea acestor lucrări;

k) asigură și urmărește avizarea internă a documentației întocmite;

l) asigură întocmirea documentațiilor tehnice (expertizări, evaluări, studii de fezabilitate, proiecte tehnice) pentru lucrări de investiții și reparații capitale prevăzute în planul instituției;

m) întocmește caiete de sarcini pentru lucrările cu terți (reparații curente, construcții montaj);

n) urmărește și răspunde de executarea în bune condiții a lucrărilor de construcții-montaj prevăzute în plan;

o) verifică situațiile de lucrări întocmite de executant și semnează confruntând cantitățile înscrise și calitatea cu cele rezultate din măsurători pe teren și prezintă compartimentului financiar-contabil un exemplar din situația de plată acceptată pentru a se efectua decontarea lor;

p) urmărește împreună cu compartimentul financiar-contabil decontarea la timp și integrală a lucrărilor de construcții-montaj executate, precum și a utilajelor și diverselor dotări necesare acestor lucrări;

q) face propuneri conducerii spitalului pentru măsurile ce trebuie luate în vederea realizării la timp a lucrărilor de construcții-montaj;

r) asigură întocmirea și ținerea la zi pentru lucrările noi a cărții tehnice a construcției (proiectare, execuție, recepție, exploatare, jurnalul evenimentelor);

s) urmărește ca materialele și resursele financiare alocate pentru lucrările de construcții-montaj executate cu terți să fie cât mai judicios folosite în scopul reducerii prețului de cost al lucrării și al urmăririi eficientizării investiției;

t) întocmește și ține la zi evidența suprafețelor și cubajelor pentru toate construcțiile deținute, asigurând pentru fiecare obiectiv un dosar tehnic cuprinzând planurile la scara 1: 200 ale construcțiilor și instalațiilor existente, cu caracteristicile tehnice sanitare.

1. Atelierul întreținere și reparare instalații sanitare, electrice, utilaje, clădiri și mijloace de transport face parte din cadrul Serviciul tehnic și are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuează operațiile de întreținere și reparare a instalațiilor și utilajelor din cadrul spitalului în conformitate cu metodologia stabilită;

b) asigură asistența tehnică la recepționarea instalațiilor și utilajelor din unitățile sanitare;

c) efectuează montarea instalațiilor, utilajelor și aparatelor medicale din spitale, în conformitate cu metodologia și competențele stabilite;

d) repară și verifică, conform instrucțiunilor metrologice, aparatele și instrumentele de măsură și control din dotarea spitalelor, aplicând marca de stat;

e) îndrumă și controlează activitatea tehnică a atelierelor de întreținere (formațiilor de lucru) în domeniul construcții, instalații, utilaje;

f) avizează din punct de vedere tehnic propunerile privind casarea aparatelor, instalațiilor și utilajelor din dotarea spitalelor, în conformitate cu legile în vigoare;

g) efectuează lucrări de reparații curente;

h) coordonează echipa de colectare a deșeurilor, verifică modul de colectare și depozitare temporară a deșeurilor periculoase;

i) conduce și urmărește întreaga activitate de investigație privind colectarea și evidența deșeurilor desfășurată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

j) ține la zi evidența corespondențelor cu problemele de mediu și gospodărire a apelor;

k) face raportări săptămânale la inspectoratul județean pentru situații de urgență privind cantitățile de deșeuri transportate pentru incinerare;

l) urmărește ca analizele de apă evacuată în rețeaua de canalizare a orașului să se facă trimestrial;

m) întocmește documentația privind obținerea autorizațiilor de mediu;

n) îndrumă și urmărește ridicarea permanentă a calificării personalului din subordine;

o) asigură introducerea în Planul anual de achiziții a tuturor necesităților de service și autorizare pentru toată aparatura existentă în patrimoniul spitalului; stabilește necesarul de materiale de întreținere, asigurând realizarea la timp a părții corespunzătoare a Planului anual de achiziții;

p) stabilește cauzele degradării sau distrugerii construcțiilor, instalațiilor sau utilajelor și propune măsuri corespunzătoare;

q) realizează analiza dotării unităților, a stării clădirilor și elaborarea proiectului de plan de investiții și de reparații capitale și curente.

2. Formația I muncitori din cadrul Atelierului întreținere răspunde de exploatarea corectă și de reparațiile instalațiilor termice și sub presiune din cadrul centralelor termice, stațiilor de oxigen, grupurilor electrogene și are, în principal, următoarele atribuții:

a) execută lucrări de întreținere a instalațiilor, cazanelor și instalațiilor anexe;

b) asigură întreținerea și funcționarea optimă a stației de oxigen;

c) urmărește efectuarea de reparații și de investiții conform graficului, verificând calitativ și cantitativ lucrările executate de salariații din serviciu sau de terți;

d) asigură buna întreținere a aparatelor, instalațiilor și utilajelor;

e) efectuează montarea instalațiilor și utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia și competențele stabilite;

f) întocmește planul de aprovizionare cu piese de schimb din Nomenclatorul pentru aparatele, utilajele și instalațiile necesare spitalului;

g) efectuează reparații periodic la instalațiile termice, pentru desfășurarea activității în condiții optime;

h) urmărește existența autorizației de funcționare pentru centralele termice din cadrul unității;

i) organizează și răspunde de realizarea graficelor de întreținere și revizie tehnică a reparațiilor, montajelor și tuturor lucrărilor care asigură buna funcționare a instalațiilor și aparaturii etc.

3. Formația II muncitori din cadrul Atelierului întreținere răspunde de lifturi, depanarea acestora, electricieni și are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuează lucrări de reparații curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către șeful de secție, compartiment sau serviciu și vizate de directorul tehnic-administrativ;

b) urmărește efectuarea de reparații și de investiții conform graficului, verificând calitativ și cantitativ lucrările executate de salariații din serviciu sau de terți;

c) asigură buna întreținere a instalațiilor și utilajelor din punct de vedere electromecanic;

d) efectuează montarea instalațiilor și utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia și competențele stabilite;

e) întocmește planul de aprovizionare cu piese de schimb și materiale din Nomenclatorul pentru instalațiile necesare spitalului;

f) organizează și răspunde de realizarea graficelor de întreținere și revizie tehnică a reparațiilor, montajelor și tuturor lucrărilor care asigură buna funcționare a instalațiilor și aparaturii etc.

g) anunță orice defecțiune primită de pe secții către atelierele de specialitate, în funcție de natura defecțiunii;

h) supraveghează aparatura de măsură și control aflată în dotare și asigurarea funcționării acesteia în parametrii normali;

i) preia orice avarie sau defecțiune pe care o transmite echipelor care efectuează serviciul de tură, pentru remedierea acesteia;

j) urmărește ducerea la bun sfârșit a lucrărilor sesizate, iar în cazul în care nu pot fi remediate anunță șefii ierarhici.

4. Formația III muncitori din cadrul Atelierului întreținere răspunde de zidari, zugravi, tâmplari, geamgii, tapițeri, dulgheri și are următoarele atribuții principale:

a) întocmește necesarul de materiale pentru lucrările care se execută pentru clinici (lucrări de zugrăvit, tencuieli, zidărie, faianțare, gresie, pardoseli din mozaic, betonare, tâmplărie, tapițerie);

b) execută lucrări zugrăveli-vopsit interioare și exterioare la clădirile aparținând Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

c) efectuează lucrări de reparații curente, zugrăveli, întreținere mobilier, întreținerea tâmplăriei în baza referatelor de necesitate aprobate de către șeful de secție, compartiment sau serviciu și vizate de către directorul tehnic-administrativ;

d) urmărește efectuarea de reparații și de investiții conform graficului, verificând calitativ și cantitativ lucrările executate de salariații din serviciu sau de terți;

e) asigură buna întreținere a clădirilor;

f) stabilește cauzele degradării sau distrugerii construcțiilor și propune măsuri corespunzătoare;

g) întocmește planul de aprovizionare cu materiale de construcții din Nomenclatorul pentru construcții necesare spitalului;

h) stabilește necesarul de materiale pentru întreținere, reparații curente.

5. Formația IV muncitori din cadrul Atelierului întreținere răspunde de subsolurile tehnice ale spitalului (boilere, pompele de vid profund, de punctele termice cu pompele de recirculare și cu traseele conductelor și armăturilor de vehiculare a aerului, apei reci și calde) și are următoarele atribuții principale:

a) execută lucrări de reparații curente, reparații capitale și accidentale la instalațiile de apă-canal (spălătorie, pompe, conducte, boilere, cazane, pentru apă caldă și rece, instalații de încălzire);

b) execută întreținerea zilnică și periodică a instalațiilor de apă vid, execută lucrări de sudură oxiacetilenică;

c) execută unele instalații noi de apă, abur după normele în vigoare;

d) efectuează lucrări de reparații curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către șeful de secție, compartiment sau serviciu și vizate de către directorul tehnic-administrativ;

e) urmărește efectuarea de reparații și de investiții conform graficului, verificând calitativ și cantitativ lucrările executate de salariații din serviciu sau de terți;

f) asigură buna întreținere a aparatelor, instalațiilor și utilajelor;

g) stabilește cauzele degradării sau distrugerii utilajelor și propune măsuri corespunzătoare;

h) efectuează montarea instalațiilor și utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia și competențele stabilite;

i) întocmește planul de aprovizionare cu piese de schimb din Nomenclatorul pentru aparatele, utilajele necesare spitalului;

j) întocmește documentația necesară în vederea obținerii autorizațiilor necesare conform legii în vigoare, stabilește necesarul de materiale pentru întreținere, reparații curente;

k) execută diferite lucrări de confecții metalice.

5.1. Stația de neutralizare deșeuri periculoase este în subordinea Formației IV muncitori și are următoarele atribuții principale:

a) răspunde de buna funcționare a instalației de neutralizare a deșeurilor;

b) răspunde de preluarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală a secțiilor spitalului;

c) efectuează procesul de neutralizare, tocare și mărunțire a deșeurilor periculoase și evacuarea lor la container;

d) răspunde de preluarea deșeurilor periculoase ce nu pot fi neutralizate și de predarea la firma specializată.

6. Formația V muncitori din cadrul Atelierului întreținere răspunde de instalatori, lăcătuși, frigotehniști, tinichigii, reparații de instalații termice, de apă-canal, fluide medicinale, aer comprimat și instalații de vid profund și are următoarele atribuții principale:

a) efectuează lucrări de reparații curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către șeful de secție, compartiment sau serviciu și vizate de către directorul tehnic-administrativ;

b) asigură buna întreținere a aparatelor, instalațiilor și utilajelor;

c) stabilește necesarul de materiale pentru întreținere, reparații curente;

d) execută lucrări de reparații curente, reparații capitale și accidentale la instalațiile de apă-canal (robinete, obiecte sanitare, conducte, instalații);

e) execută întreținerea din proprie inițiativă zilnică și periodică a instalațiilor de apă-canalizare, oxigen, aer, vid, execută lucrări de sudură oxiacetilenică;

f) urmărește efectuarea de reparații și de investiții conform graficului, verificând calitativ și cantitativ lucrările executate de salariații din serviciu sau de terți;

g) execută diferite lucrări de confecții metalice și tinichigerie;

h) întocmește planul de aprovizionare cu piese de schimb și materiale din Nomenclatorul pentru instalațiile necesare spitalului;

i) stabilește cauzele degradării sau distrugerii utilajelor și propune măsuri corespunzătoare;

j) efectuează montarea instalațiilor și utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia și competențele stabilite.

6.1. Centrala telefonică din cadrul Formației V are următoarele atribuții principale:

a) deservește tot personalul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș privind comunicarea telefonică;

b) înființează, întreține și repară liniile telefonice, aparatele terminale de telefonie fixă, aparatele de telefonie mobilă, faxuri, potrivit competenței legale;

c) întreține repartitoarele interne, întreține și repară programele mesei operatoare potrivit competenței legale;

d) operează modificările din centralele digitale;

e) operează în softul de taxare calculul costului convorbirilor;

f) întocmește lunar documentația privind costurile abonaților interni și prezintă documentația respectivă la Serviciul financiar-contabilitate.

VI. Serviciul evaluare statistică medicală și DRG

Este condus de un șef serviciu și este direct subordonat managerului instituției; are în subordine Biroul evaluare statistică și are următoarele atribuții principale:

a) sprijină procesul de generare sub formă electronică a setului minim de date la nivel de pacient și de transmitere a acestuia către instituțiile abilitate, conform reglementărilor în vigoare;

b) organizează codificarea și documentarea foii de observație clinică generală (FOCG) în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

c) asigură participarea personalului responsabil cu codificarea și documentarea FOCG, colectarea, trimiterea și gestionarea datelor la instruirea asigurată de Direcția de Sănătate Publică Mureș;

d) organizează colectarea Setului minim de date la nivel de pacient de la toți pacienții externați, plecând de la informațiile existente în FOCG introduse în sistemul informațional al spitalului, prin utilizarea aplicației de colectare a datelor "DRG Național" sau a altor aplicații dezvoltate în acest scop;

e) transmite lunar datele colectate la nivel de pacient, exclusiv în formatul impus de aplicația "DRG Național", însoțite de un fișier centralizator privind numărul total al cazurilor transmise pentru fiecare secție, la Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București și la Direcția Sănătate Publică Mureș;

f) asigură corectitudinea datelor colectate și transmise;

g) păstrează confidențialitatea datelor colectate și transmise în conformitate cu legile în vigoare;

h) asigură înregistrarea statistică în formularul "Fișa pentru spitalizare de zi" în conformitate cu prevederile legale în vigoare:

i) are obligativitatea răspunderii la chestionarele statistice incluse în sistemul electronic;

j) gestionează colectarea datelor statistice din secții și ambulatoriul spitalului;

k) întocmește centralizatoarele și dările de seamă statistice, conform reglementărilor în vigoare;

l) colectează datele, le prelucrează, întocmește rapoarte statistice și le înaintează la termen;

m) colectează indicatorii de eficiență și de calitate la termenele cerute;

n) gestionează și arhivează toate datele statistice medicale colectate pe spital;

o) urmărește în dinamică corelarea diferiților indicatori de activitate, comparativ cu alte unități sau pe țară, și informează conducerea unității în caz de abateri.

În ceea ce privește studiile clinice are în principal următoarele atribuții:

a) înregistrează solicitările pentru obținerea acordului managerului unității pentru desfășurarea de studii clinice;

b) ține evidența contractelor de studii clinice încheiate între Spitalul Clinic Județean deUrgență Târgu Mureș și organizații de cercetare clinică;

c) solicită documentele necesare încheierii contractelor de studii clinice;

d) urmărește încasarea sumelor cuvenite Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în urma derulării contractelor de studii clinice.

În ceea ce privește activitatea de evidență a pacienților are în principal următoarele atribuții:

a) operează transferul și externarea pacienților în programul informatic;

b) înregistrează din calculator bolnavii internați la toate secțiile instituției în registrul de internări-externări;

c) eliberează certificatele constatatoare de deces și de naștere, foile de observații la cererea șefului de secție sau a medicului curant, la cererea compartimentului juridic al instituției, pentru cauzele în care spitalul este parte, ținând evidența foilor eliberate din arhivă sub semnătură;

d) pune la dispoziție prompt foile de observație la solicitarea organelor de control ale Casei de Asigurări de Sănătate Mureș;

e) aranjează în ordine cronologică și pe secții foile de observații, le inventariază și le predă la arhiva spitalului;

f) afișează numele medicilor de gardă pe panoul de gardă;

g) anunță telefonic sau telegrafic aparținătorii în caz de deces al bolnavului;

h) înregistrează decesele anunțate de șefii de secție;

i) păstrează cheia de la prosectură, în schimbul de după-amiază și de noapte, și eliberează cheia, sub semnătură, brancardierilor secțiilor, pentru depunerea cadavrelor.

Biroul evaluare statistică are următoarele atribuții principale:

a) colectează și centralizează raportările serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate și spital și le transmit Casei de Asigurări de Sănătate Mureș spre decontare;

b) elaborează anexele la Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești în asistența medicală de specialitate de recuperare-reabilitare a sănătății și dosarul de contractare;

c) elaborează dosarul de contractare pentru Contractul de furnizare de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice;

d) elaborează dosarul de contractare pentru Contractul de furnizare de servicii de medicină dentară în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatea medicină dentară;

e) urmărește derularea contractelor de servicii medicale spitalicești și ambulatorii și realizarea indicatorilor cuprinși în contracte;

f) colectează, centralizează și trimite spre decontare Casei de Asigurări de Sănătate Mureș raportările specifice conform prevederilor legale;

g) colectează, centralizează și raportează Casei de Asigurări de Sănătate Mureș centralizatoarele certificatelor de concediu medical eliberate la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și pacienții internați care nu pot dovedi calitatea de asigurat;

h) actualizează permanent listele personalului medical cu studii superioare și medii (certificate de membru în Colegiul Medicilor din România și în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, asigurări de răspundere civilă), în vederea încheierii contractelor de furnizări de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș;

i) colectează date în softurile de raportare ale Casei de Asigurări de Sănătate Mureș (provizoriu, până la dotarea cu tehnică de calcul a respectivelor locații);

j) răspunde la orice altă categorie de solicitări din partea Casei de Asigurări de Sănătate Mureș;

k) transmite Casei de Asigurări de Sănătate Mureș documentele de asigurare de răspundere civilă a certificatelor de membru al Colegiului Medicilor din România pentru medici și pentru cadrele medii în vederea încheierii contractului de furnizări de servicii medicale.

VII. Biroul achiziții publice și contractare

Este condus de un șef birou și este direct subordonat managerului instituției. Are următoarele atribuții principale:

a) cunoaște și respectă legislația în vigoare privind achizițiile publice, prin colaborarea cu compartimentul legislație contencios din unitate, asigurând instruirea directă sau indirectă a personalului din subordine;

b) întocmește conform prevederilor legale documentația aferentă fiecărei proceduri de achiziție;

c) întocmește listele cu membrii comisiilor de evaluare a ofertelor;

d) cunoaște și aplică legislația privind încheierea contractelor de achiziție publică pentru totalitatea produselor necesare unității sanitare;

e) stabilește necesarul de produse pentru funcționarea normală a spitalului și prezentarea de propuneri privind partea corespunzătoare a Planului anual de achiziții;

f) organizează și finalizează procedurile de achiziții publice.

VIII. Biroul informatică

Este condus de un șef birou și este direct subordonat managerului instituției. Are următoarele atribuții principale:

a) răspunde de funcționarea echipamentelor informatice care aparțin Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

b) asigură utilizarea în bune condiții a echipamentelor informatice;

c) verifică lucrările de întreținere periodică a echipamentelor informatice;

d) asigură montajul cablajelor care asigură buna funcționare a echipamentelor în colaborare cu formațiile de muncitori;

e) gestionează biblioteca de software și documentații IT din dotarea spitalului;

f) centralizează necesarul de tehnică de calcul de la nivelul spitalului și face propuneri pentru achiziționarea acestuia;

g) participă la recepționarea echipamentelor de calcul nou-intrate în inventarul spitalului, urmărind ca acestea să se încadreze în parametrii tehnici, și întocmește procesele-verbale de predare-primire;

h) întocmește și are în evidență toate echipamentele IT;

i) propune necesarul consumabilelor necesare echipamentelor IT, în colaborare cu secțiile, compartimentele și laboratoarele unității sanitare;

j) identifică și propune pentru casare echipamentele de calcul uzate.

IX. Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecție civilă și situații de urgență

Este în subordinea directă a managerului.

În ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă are, în principal, următoarele atribuții:

a) efectuează instructajul de protecția muncii pentru personalul nou-angajat în unitate, conform legislației în vigoare;

b) efectuează măsurători și determinări pentru clarificarea unor situații de pericol;

c) dispune sistarea unei activități sau oprirea din funcțiune a echipamentelor tehnice când constată o stare de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire profesională;

d) controlează toate locurile de muncă în scopul prevenirii accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale;

e) verifică ori de câte ori este nevoie dacă noxele se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii abilitate să propună măsuri tehnice și organizatorice de reducere a acestora când este cazul;

f) asigură instruirea și informarea personalului în probleme de securitate și sănătate în muncă;

g) elaborează lista pentru dotarea personalului cu echipamente individuale de protecție și de lucru, participă la recepția mijloacelor de protecție colectivă și a echipamentelor tehnice înainte de punerea lor în funcțiune;

h) participă la cercetarea accidentelor de muncă și ține evidența acestora;

i) asigură evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la locurile de muncă prin identificarea factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională, în vederea eliminării sau diminuării riscurilor sau, după caz, a prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

j) urmărește efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului;

k) urmărește realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor;

l) colaborează cu medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire și protecție, precum și la completarea fișei de expunere la risc;

m) ține evidența meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;

n) ține evidența posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare, ține evidența posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor și/sau control psihologic periodic;

o) monitorizează funcționarea sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsură și control, precum și a instalațiilor de ventilare sau a altor instalații pentru controlul noxelor în mediul de muncă.

În ceea ce privește activitatea de protecție civilă și situații de urgență are, în principal, următoarele atribuții:

a) elaborează și supune aprobării conducerii instituției normele interne privind protecția informațiilor clasificate, potrivit prevederilor legale;

b) coordonează și monitorizează activitatea de protecție a informațiilor clasificate și modul de respectare a acestora, în toate compartimentele;

c) organizează activități de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informații clasificate;

d) asigură păstrarea și organizarea evidenței certificatelor de securitate și autorizațiilor de acces la informații clasificate;

e) întocmește listele informațiilor elaborate sau păstrate de instituție, pe clase și niveluri de secretizare;

f) efectuează, cu aprobarea conducerii instituției, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate;

g) participă la organizarea și coordonarea asistenței medicale în caz de calamități, catastrofe și alte situații deosebite;

h) răspunde de evidența și documentația privind Stocul de produse medicale din Rezerva pentru situații speciale (RSS);

i) participă la coordonarea acordării primului ajutor calificat împreună cu inspectoratul județean pentru situații de urgență și alte structuri ale Ministerului Sănătății;

j) elaborează și supune aprobării Planul de intervenție în caz de dezastre sau alte situații deosebite;

k) participă la elaborarea Planului de intervenție în caz de calamități, dezastre, epidemii și alte situații speciale de urgență stabilite de către Ministerul Sănătății;

l) participă la instruirile periodice sau planificate pe linie de protecție civilă, organizate de către inspectoratul județean pentru situații de urgență, instituția prefectului și Ministerul Sănătății;

m) participă la aplicațiile tehnico-tactice organizate de către forurile ierarhice superioare, în scopul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situațiilor de urgență și a consecințelor acestora, protecției populației, mediului, bunurilor și valorilor de patrimoniu;

n) elaborează și supune aprobării măsuri specifice obligatorii pentru instituțiile publice, privind gestionarea situațiilor de urgență;

o) elaborează situațiile și informațiile cerute de către Oficiul pentru Mobilizarea Economiei și Pregătirea Teritoriului pentru Apărare;

p) participă la activitățile de pregătire în vederea aplicării sarcinilor din Planul de mobilizare a economiei naționale organizate de către instituția prefectului sau Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale;

q) răspunde și actualizează periodic evidența militară și mobilizarea la locul de muncă, în conformitate cu prevederile legale pentru buna desfășurare a activității de pregătire a persoanelor cu funcții de conducere;

r) execută alte atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate, potrivit legii.

În ceea ce privește activitatea desfășurată de formația pompieri, activitatea de pază și stingerea incendiilor, sunt stabilite în principal următoarele atribuții:

a) stabilește reguli unitare de acces în incinta spitalului și în anumite spații cu grad ridicat de securitate, pentru prevenirea și limitarea furturilor de orice natură, a distrugerilor, incendiilor și a altor acțiuni producătoare de pagube materiale, precum și pentru protejarea persoanelor internate, a persoanelor care se află în incinta spitalului și a personalului angajat al spitalului;

b) respectă planul de pază;

c) verifică dacă accesul în spital al salariaților spitalului, al bolnavilor și al vizitatorilor, al salariaților unor firme prestatoare de servicii în spital, al reprezentanților mass-mediei, al echipelor de control din cadrul Ministerului Sănătății sau din cadrul instituțiilor aflate în subordinea sa, al medicilor în schimb de experiență, al medicilor rezidenți, al studenților etc. se face conform prevederilor legale și/sau procedurilor;

d) verifică și interzice accesul în spital al persoanelor care au asupra lor armament, muniții, substanțe toxice, stupefiante, explozive ori alte instrumente care pot pune în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea personalului propriu și a pacienților ori patrimoniul unității; fac excepție persoanele care se află în timpul executării misiunilor de intervenție, de protecție a demnitarilor români sau străini ori a personalităților sau care asigură paza persoanelor internate, private de libertate;

e) verifică accesul autovehiculelor, urmărindu-se asigurarea evidenței intrărilor și ieșirilor în Registrul de evidență a accesului autovehiculelor, întocmit în conformitate cu prevederile legale;

f) verifică accesul la morga spitalului;

g) are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență și să ia măsuri, după posibilități, pentru limitarea și stingerea incendiului;

h) asigură identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu din unitate și corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor;

i) solicită și obține avizele și autorizațiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, și se asigură de respectarea condițiilor care au stat la baza eliberării acestora;

j) permite, în condițiile legii, executarea controalelor și a inspecțiilor de prevenire a incendiilor, prezintă documentele și informațiile solicitate;

k) întocmește, actualizează permanent și transmite inspectoratului lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitate sub orice formă;

l) elaborează instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor și stabilește atribuțiile ce le revin salariaților la locurile de muncă;

m) verifică dacă salariații cunosc și respectă instrucțiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor și verifică respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea respectivă;

n) asigură întocmirea și actualizarea planurilor de intervenție și condițiile pentru aplicarea acestora în orice moment;

o) asigură utilizarea, verificarea, întreținerea și repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucțiunilor furnizate de proiectant;

p) stabilește și transmite către transportatorii, distribuitorii și utilizatorii produselor proprii regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea produselor respective;

q) informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea și stingerea cu forțe și mijloace proprii a oricărui incendiu și trimite acestuia raportul de intervenție, conform legii;

r) elaborează programele de optimizare a capacității de apărare împotriva incendiilor în domeniul de activitate al autorității respective;

s) face propuneri de reglementări tehnice și organizatorice ale activității de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;

t) controlează modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în cadrul instituției;

u) eliberează permise de lucru cu foc pentru formațiile de lucru, la solicitarea acestora;

v) elaborează și supune spre analiza conducătorului instituției raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de activitate;

w) elaborează și înaintează spre aprobare programe de informare și educație specifică.

X. Compartimentul relații publice și comunicare

Este în subordinea directă a managerului spitalului și are în principal următoarele atribuții:

a) publică buletinul informativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, care cuprinde informații de interes public, comunicate din oficiu, potrivit prevederilor legale;

b) asigură accederea la informațiile de interes public, care se comunică din oficiu potrivit prevederilor legale, în format scris (la avizierul unității) sau în format electronic (pe pagina de internet);

c) organizează în cadrul punctului de informare documentară al instituției accesul publicului la informațiile furnizate din oficiu;

d) întocmește anual un raport privind accesul la informațiile de interes public;

e) furnizează reprezentanților mass-mediei, prompt și complet, orice informație de interes public care privește activitatea spitalului;

f) acordă, fără discriminare, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, acreditarea ziariștilor și a reprezentanților mijloacelor de informare în masă;

g) informează în timp util și asigură accesul ziariștilor la activitățile și acțiunile de interes public organizate de instituție;

h) asigură difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferințe de presă, interviuri care primesc avizul managerului sau al unei persoane delegate de acesta;

i) furnizează ziariștilor dosare de presă legate de evenimente sau de activități ale instituției, cu avizul managerului;

j) culege date și informații utile pentru o mai eficientă comunicare interumană, intrainstituțională și interinstituțională;

k) formează o bază de date completă pentru o mai bună comunicare cu structurile ce fac parte integrantă din organigrama Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, cu instituțiile similare și alte instituții și societăți economice colaboratoare;

l) sprijină organizarea de evenimente precum:lansări de carte, primirea oaspeților de onoare, conferințe regionale, naționale, internaționale.

XI. Compartimentul juridic

Este subordonat direct managerului spitalului și, în conformitate cu prevederile legale privind organizarea și exercitarea funcției de consilier juridic, are în principal următoarele atribuții:

a) apără interesele instituției în fața instanțelor de judecată, autorităților de control și în relațiile cu terți persoane fizice sau juridice;

b) verifică și avizează din punctul de vedere al legalității dispozițiile cu caracter normativ și semnalează conducerii sarcinile ce revin unității;

c) asigură legalitatea măsurilor și actelor ce urmează să se încheie de către conducerea unității;

d) asigură consultanță de specialitate conducătorului instituției și șefilor de structuri privind modul de aplicare a actelor normative specifice;

e) răspunde de primirea citațiilor, a titlurilor executorii;

f) consiliază la cerere comitetul director al spitalului, avizând legalitatea actelor supuse spre soluționare;

g) avizează din punct de vedere juridic legalitatea contractelor;

h) face parte din comisiile de licitație la solicitarea conducerii;

i) urmărește apariția actelor normative și semnalează organelor de conducere și serviciilor interesate atribuțiile ce le revin conform acestora;

j) verifică, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic și administrativ primite spre avizare;

k) colaborează cu serviciile tehnic, aprovizionare transport și administrativ la întocmirea proiectelor de contracte inițiate de aceste servicii cu terțe persoane fizice și juridice, la negocierea conținutului clauzelor și la executarea contractelor încheiate;

l) se ocupă cu învestirea cu formulă executorie și punerea în executare a sentințelor definitive obținute în urma acțiunilor în justiție depuse;

m) se ocupă de recuperarea cheltuielilor de spitalizare rezultate din vătămări corporale, accidente rutiere sesizate de organele de cercetare penală;

n) întocmește documentația necesară constituirii de parte civilă în cauzele penale în care spitalul este citat ca instituție;

o) analizează și soluționează împreună cu celelalte compartimente sesizările și reclamațiile adresate Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

p) soluționează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, scrisorile primite de la salariați, cetățeni, unități, organizații patronale și sindicale, precum și cele transmise de Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Mureș și acordă consultații de specialitate publicului, în domeniul aplicării legislației specifice;

q) asigură primirea la unitate, în termen util, a copiilor după hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile, precum și orice alte titluri, pe care le va comunică conducerii și departamentelor, în termen legal, în vederea înregistrării în evidențele contabile ale unității;

r) participă cu factorii interesați la acțiuni pentru cunoașterea și însușirea dispozițiilor legale din domeniul legislației muncii, securității și sănătății în muncă;

s) colaborează în vederea recuperării cheltuielilor de spitalizare acordate cetățenilor străini cu ambasade și consulate ale țărilor cu care nu există tratate de colaborare încheiate pe linie de asistență medicală între state;

t) vizează Regulamentul de organizare și funcționare și Regulamentul intern în care se stabilesc atribuțiile structurilor medico-administrative;

u) răspunde de stabilirea necesarului de materiale consumabile și de birotică în vederea realizării părții corespunzătoare a Planului anual de achiziții al spitalului;

v) semnalează în scris conducerii unității și departamentelor interesate și face propuneri cu privire la deficiențele constatate ca urmare a hotărârilor instanțelor judecătorești pronunțate în litigiile în care unitatea este parte, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, pentru evitarea repetării unor asemenea deficiențe.

XII. Compartimentul audit intern

Este subordonat direct managerului spitalului și are în principal următoarele atribuții:

a) examinează legalitatea, regularitatea și conformitatea operațiunilor, identifică erorile apărute, gestiunea defectuoasă, fraudele și propune măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz;

b) supraveghează regularitatea sistemelor de fundamentare a deciziei de planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire și control al îndeplinirii deciziilor;

c) evaluează economicitatea, eficacitatea și eficiența cu care sistemele de conducere și de execuție existente în cadrul unității utilizează resursele financiare, umane și materiale necesare îndeplinirii obiectivelor și obținerii rezultatelor stabilite;

d) identifică slăbiciunile sistemelor de conducere și de control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme și propune măsuri pentru corectarea acestora sau pentru diminuarea riscurilor, după caz;

e) întocmește raport de constatare cu concluziile și recomandările auditorilor interni împreună cu întreaga documentație care susține respectivele constatări, concluzii și recomandări, cu punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitățile audiate;

f) întreține relații de colaborare cu celelalte servicii și compartimente ale spitalului și execută și alte sarcini de control din partea conducerii, în cadrul atribuțiilor și competențelor prevăzute de lege;

g) examinează operațiunile care fac obiectul auditului intern pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării executării lor efective.

XIII. Compartimentul culte

Este subordonat direct managerului spitalului și are, în principal, ca atribuții acordarea de asistență spirituală bolnavilor și aparținătorilor, precum și bolnavilor care nu pot să se deplaseze.

Capitolul VI Consiliile, comitetele și comisiile care funcționează în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Articolul 57

Pentru analiza unor probleme complexe care interesează activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și subunitățile sale, se instituie consilii, comitete și comisii, componența lor nominală fiind realizată prin decizie a managerului spitalului.

A. Consiliul medical

Articolul 58

Consiliul medical este compus din șefii de secții, de laboratoare, farmacistul-șef și directorul de îngrijiri. Președintele consiliului medical este directorul medical.

Articolul 59

Principalele atribuții ale consiliului medical sunt:

a) îmbunătățește standardele clinice și modelele de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate pentru creșterea gradului de satisfacție a pacienților;

b) monitorizează și evaluează activitățile medicale desfășurate în spital în scopul creșterii performanțelor profesionale și utilizării eficiente a resurselor alocate;

c) elaborează proiectul de plan de achiziții al spitalului, în limita bugetului estimat;

d) întărește disciplina economico-financiară;

e) desfășoară activitatea de evaluare și monitorizare a calității și eficienței activităților medicale desfășurate în spital, inclusiv: evaluarea satisfacției pacienților care beneficiază de servicii în cadrul spitalului sau în ambulatoriul acestuia, monitorizarea principalilor indicatori de performanță în activitatea medicală, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

Articolul 60

Aceste activități sunt desfășurate în colaborare cu nucleul de calitate, comisia de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic (DRG) și cu serviciul de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale de la nivelul spitalului.

Articolul 61

Alte atribuții principale ale consiliului medical sunt:

a) stabilește reguli privind activitatea profesională, protocoalele de practică medicală la nivelul spitalului și răspunde de aplicarea și respectarea acestora;

b) elaborează planul anual de îmbunătățire a calității serviciilor medicale furnizate de spital, pe care îl supune spre aprobare managerului;

c) înaintează managerului propuneri cu caracter organizatoric pentru îmbunătățirea activităților medicale desfășurate la nivelul spitalului;

d) evaluează necesarul de personal medical al fiecărei secții/laborator/compartiment și face propuneri comitetului director pentru elaborarea strategiei de personal a spitalului;

e) evaluează necesarul liniilor de gardă și face propuneri managerului cu privire la structura și numărul acestora la nivelul spitalului, după caz;

f) participă la stabilirea fișelor posturilor personalului medical angajat;

g) înaintează managerului propuneri pentru elaborarea planului de formare și perfecționare continuă a personalului medico-sanitar;

h) face propuneri și monitorizează desfășurarea activităților de educație și cercetare medicală desfășurate la nivelul spitalului, în colaborare cu instituțiile acreditate;

i) reprezintă spitalul în relațiile cu organizațiile profesionale din țară și din străinătate și facilitează accesul personalului medical la informații medicale de ultimă oră;

j) asigură respectarea normelor de etică profesională și deontologie medicală la nivelul spitalului, colaborând cu Colegiul Medicilor din România;

k) răspunde de acreditarea personalului medical al spitalului și de acreditarea activităților medicale desfășurate în spital, în conformitate cu legislația în vigoare;

l) analizează și ia decizii în situația existenței unor cazuri medicale deosebite (de exemplu, cazuri foarte complicate care necesită o durată de spitalizare mult prelungită, morți subite etc.);

m) participă, alături de manager, la organizarea asistenței medicale în caz de dezastre, epidemii și în alte situații speciale;

n) stabilește coordonatele principale privind consumul medicamentelor la nivelul spitalului, în vederea unei utilizări judicioase a fondurilor spitalului, prevenirii polipragmaziei și a rezistenței la medicamente;

o) supervizează respectarea prevederilor în vigoare, referitoare la documentația medicală necesară pacienților tratați, asigurarea confidențialității datelor medicale, constituirea arhivei spitalului;

p) avizează utilizarea bazei de date medicale a spitalului pentru activități de cercetare medicală, în condițiile legii;

q) analizează și soluționează sugestiile, sesizările și reclamațiile pacienților tratați în spital, referitoare la activitatea medicală a spitalului;

r) elaborează raportul anual de activitate medicală a spitalului, în conformitate cu legislația în vigoare.

B. Consiliul etic

Articolul 62

Consiliul etic se constituie cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 63

Desemnarea nominală a membrilor consiliului etic se face de către comitetul director al spitalului, iar numirea membrilor consiliului etic se face prin act administrativ al managerului.

Articolul 64

Consiliul etic este condus de medicul cu cel mai mare grad didactic sau, după caz, de decanul de vârstă al medicilor.

Articolul 65

Consiliul etic se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, la sesizarea unui pacient/aparținător al acestuia, a unui cadru medical sau a oricărei persoane căreia i-au fost încălcate drepturile recunoscute de lege în domeniul acordării asistenței medicale.

Articolul 66

Atribuțiile principale ale consiliului etic sunt următoarele:

a) analizează cazurile de încălcare a normelor de conduită în relația pacient-medic-asistentă, a normelor de comportament, a disciplinei în unitatea sanitară;

b) verifică dacă, prin conduita lui, personalul medico-sanitar și auxiliar încalcă drepturile pacienților, prevăzute de legislația în vigoare;

c) sesizează organele abilitate ale statului în situațiile în care constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienților, precum și ale normelor de conduită profesională aprobate potrivit legii;

d) analizează sesizările ce privesc plăți informale ale pacienților către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau condiționarea exercitării actului medical de obținerea unor foloase; propune, în funcție de caz, măsuri de intrare în legalitate;

e) veghează pentru respectarea, în cazurile terminale, a demnității umane și propune măsuri cu caracter profesional pentru acordarea tuturor îngrijirilor medicale.

Articolul 67

Analizarea cazurilor se face conform prevederilor legale și procedurilor de lucru interne.

C. Comisia pentru medicamente-antibioterapie

Articolul 68

Comisia pentru medicamente-antibioterapie are în principal ca atribuții:

a) stabilirea politicii de antibioterapie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

b) măsurarea și urmărirea consumului de antibiotice;

c) urmărirea fenotipurilor de rezistență antibacteriană;

d) stabilirea protocoalelor de profilaxie și terapie antibiotică;

e) organizarea de audit privind consumul de antibiotice;

f) stabilirea unei liste de medicamente de bază, obligatorii, care să fie în permanență accesibile în farmacia spitalului;

g) stabilirea unei liste de medicamente care se achiziționează doar în mod facultativ, la cazuri bine selecționate și documentate medical, pe bază de referat; acesta din urmă trebuie să prezinte criteriile pe baza cărora se face recomandarea, susținute cu buletine de analiză și recomandări de experți;

h) analiza referatelor de necesitate trimise direcțiunii în vederea aprobării și avizarea lor de către medicii specialiști corespunzători profilului de acțiune al medicamentului solicitat;

i) verificarea continuă a stocului de medicamente de bază, pentru a preveni disfuncțiile în asistența medicală;

j) verificarea ritmică a cheltuielilor pentru medicamente și analiza lor cu raportarea lunară a situației financiare;

k) elaborarea de ghiduri terapeutice pe profiluri de specialitate medicală bazate pe bibliografie națională și internațională și pe condițiile locale;

l) solicitarea unor rapoarte periodice de la șefii de secție privind administrarea de medicamente în funcție de incidența diferitelor afecțiuni;

m) poate dispune întreruperea administrării de medicamente cu regim special în cazul când un anumit tratament se consideră inutil.

D. Comisia de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale

Articolul 69

Comisia de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale are, în principal, următoarele atribuții:

a) se întrunește periodic (lunar sau în funcție de situații);

b) analizează factorii de risc ce duc la apariția infecțiilor nosocomiale;

c) validează protocoale interdisciplinare de prevenție a infecțiilor nosocomiale;

d) validează protocoale de proceduri, precauții de izolare, metode și manopere specifice;

e) analizează periodic indicatorii de frecvență a infecțiilor nosocomiale.

E. Comisia de evaluare a nivelului cantităților efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia inventarierii sau predării de gestiune

Articolul 70

Comisia de evaluare a nivelului cantităților efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia inventarierii sau predării de gestiune monitorizează îndeplinirea prevederilor legale privind limitele admisibile de perisabilitate pentru produsele din unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății.

F. Comisia de etică medicală pentru studiul clinic al medicamentului

Articolul 71

Comisia de etică medicală pentru studiul clinic al medicamentului își desfășoară activitatea în conformitate cu procedurile de lucru scrise, păstrează înregistrări scrise privind activitatea ei și procesele-verbale ale întâlnirilor, acționează în conformitate cu regulile de bună practică în studiul clinic și reglementările legale în vigoare. Comisia de etică trebuie să stabilească, să documenteze în scris și să respecte procedurile sale de lucru. Atribuțiile comisiei sunt în principal următoarele:

a) se ocupă de verificarea inițială și de verificările de supraveghere a desfășurării studiului;

b) precizează frecvența controalelor pentru supraveghere în cursul studiului în funcție de problematica acestuia;

c) emite, în conformitate cu reglementările în vigoare, raportul de verificare rapidă și aprobarea scrisă/opinia favorabilă pentru supraveghere în cursul studiului, în funcție de problematica acestuia și pentru modificări minore în studiul aflat în desfășurare care are deja aprobarea consiliului etic;

d) informează prompt, în scris, investigatorul/instituția cu privire la: decizia/opinia sa privind studiul, motivele pentru decizia sa, procedurile folosite pentru revenirea asupra acestor decizii.

G. Comisia de alimentație și dietetică

Articolul 72

Comisia de alimentație și dietetică se poate întruni lunar și ori de câte ori există solicitări și va urmări în principal următoarele obiective:

a) existența regimurilor alimentare diversificate pe afecțiuni;

b) modul de întocmire a regimurilor alimentare;

c) calcularea valorilor calorice și nutritive;

d) pregătirea și distribuirea alimentelor;

e) modul de primire, recepționare, depozitare a alimentelor;

f) respectarea circuitelor funcționale în întreg blocul alimentar;

g) asigurarea condițiilor igienico-sanitare în toatele etapele parcurse de alimente de la recepție până eliberarea către secții;

h) controlul stării de sănătate a personalului blocului alimentar.

H. Comisia nucleului de calitate

Articolul 73

Comisia nucleului de calitate are sarcina de a asigura monitorizarea internă a calității serviciilor medicale furnizate, prin urmărirea respectării criteriilor de calitate, referitoare la:

a) oportunitatea continuării spitalizării la 24 de ore;

b) înregistrarea datelor despre evoluția stării de sănătate a pacientului, confirmarea diagnosticului la 24/72 de ore în foile de observație;

c) indicarea medicației în foaia de observație, concordanța medicației prescrise în foaia de observație cu cea efectiv eliberată prin condica de medicamente;

d) întocmirea punctajului aferent criteriilor de calitate și urmărirea lunară pentru reactualizarea acestuia, calcularea punctajului aferent criteriilor de calitate referindu-se la: decizia de internare a bolnavilor, internarea pacienților pe secție în funcție de concordanță cu diagnosticul principal la internare, igienizarea pacienților, transportarea/însoțirea pacientului internat pe secție, externarea pacientului (înmânarea scrisorii medicale și, după caz, a rețetei gratuite/compensate);

e) prezentarea propunerilor de îmbunătățire a calității serviciilor medicale furnizate asiguraților, pe fiecare secție în parte și global pe spital, conducerii spitalului și medicilor șefi de secție;

f) elaborarea unor materiale cu informații utile pacientului și aparținătorilor (date generale despre spital, programul de vizită pentru aparținători, medicul curant, modalitatea de contact a acestuia etc.) ce vor fi puse la dispoziția acestora în momentul internării pe secție.

I. Comitetul de securitate și sănătate în muncă

Articolul 74

Comitetul de securitate și sănătate în muncă are ca scop asigurarea implicării salariaților la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul securității și sănătății în muncă, având în principal următoarele atribuții:

a) aprobă programul anual de securitate și sănătate în muncă;

b) urmărește aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare prevederilor lui și eficiența acestora din punctul de vedere al îmbunătățirii condițiilor de muncă;

c) urmărește modul în care se aplică și se respectă reglementările legale privind securitatea și sănătatea în muncă;

d) analizează factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională existenți la locurile de muncă;

e) analizează propunerile salariaților privind prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă;

f) efectuează cercetări proprii asupra accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale;

g) efectuează inspecții proprii privind aplicarea și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă;

h) informează inspectoratele teritoriale de muncă despre starea securității muncii în propria unitate;

i) realizează cadrul de participare a salariaților la luarea unor hotărâri care vizează schimbări ale procesului de producție (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.), cu implicații în domeniul securității și sănătății în muncă;

j) dezbate raportul scris prezentat comitetului de securitate și sănătate în muncă de către conducătorul unității cel puțin o dată pe an, cu privire la situația securității și sănătății în muncă, acțiunile care au fost întreprinse și eficiența acestora în anul încheiat, precum și programul de securitate și sănătate în muncă pentru anul următor; un exemplar din acest raport trebuie prezentat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș;

k) verifică aplicarea normativului-cadru de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție, ținând seama de factorii de risc identificați;

l) verifică reintegrarea sau menținerea în muncă a salariaților care au suferit accidente de muncă ce au avut ca efect diminuarea capacității de muncă.

J. Comisia de farmacovigilență

Articolul 75

Comisia de farmacovigilență are, în principal, următoarele atribuții:

a) verifică corespondența baremului aparatului de urgență cu cel aprobat de conducerea unității și conform legislației în vigoare;

b) analizează toate cazurile de reacții adverse, urmărește întocmirea fișelor de reacții adverse și propune metode mai bune de diagnostic al reacțiilor adverse;

c) prezintă periodic informări cu privire la această activitate și propuneri de îmbunătățire a acestei activități.

K. Comisia de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic (DRG)

Articolul 76

Comisia de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic (DRG) are următoarele atribuții principale:

a) realizează lunar analiza foilor de observații nevalidate de Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, face propuneri la Casa de Asigurări de Sănătate Mureș pentru revalidare și prezintă soluții pentru reducerea numărului de cazuri nevalidate;

b) prezintă periodic informări spitalului privind concluziile analizelor făcute și propuneri de îmbunătățire a activității.

L. Comisia de transfuzie și hemovigilență

Articolul 77

Comisia de transfuzie și hemovigilență are următoarele atribuții principale:

a) monitorizează nivelul de asigurare a securității transfuzionale la nivelul spitalului;

b) elaborează și implementează documentația necesară aplicării în practica din spital a ghidurilor de utilizare clinică a sângelui total și a componentelor sanguine;

c) evaluează nivelul de pregătire profesională în domeniul transfuziei sanguine a tuturor categoriilor de personal implicate în activitatea de transfuzie sanguină din spital;

d) monitorizează utilizarea corectă a terapiei transfuzionale în secțiile spitalului;

e) organizează și monitorizează funcționarea sistemului de hemovigilență la nivelul spitalului și colaborează cu centrul de transfuzie teritorial în analiza reacțiilor și incidentelor adverse severe;

f) elaborează și implementează, în colaborare cu responsabilul cu asigurarea calității din spital, sistemul de calitate în unitatea de transfuzie sanguină din spital și la nivelul secțiilor, privind activitatea de transfuzie sanguină.

Capitolul VII Finanțarea spitalului

Articolul 78

Spitalul este instituție publică finanțată integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii.

Articolul 79

(1)

Contractul de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș reprezintă sursa principală a veniturilor și se negociază de către manager cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.

(2)

Spitalul poate încheia contracte de furnizare de servicii medicale și cu casele de asigurări private.

Articolul 80

Spitalul primește, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate, după cum urmează:

a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății;

b) de la bugetul propriu al județului;

c) de la bugetele locale.

Articolul 81

De la bugetul de stat se asigură:

a) desfășurarea activității cuprinse în programele naționale de sănătate;

b) dotarea cu echipamente medicale, în condițiile legii;

c) investiții legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuție;

d) expertizarea, transformarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte cazuri de forță majoră;

e) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor existente, precum și efectuarea de reparații capitale;

f) activități specifice unității;

g) activități didactice și de cercetare;

h) alte cheltuieli curente și de capital.

Articolul 82

Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de întreținere, gospodărire, reparații, consolidare, extindere și modernizare a unității în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație cu bugetele locale.

Articolul 83

Spitalul poate realiza venituri suplimentare din:

a) donații și sponsorizări;

b) legate;

c) asocieri investiționale în domenii medicale ori de cercetare medicală și farmaceutică;

d) închirierea unor spații medicale, echipamente sau aparatură medicală către alți furnizori de servicii medicale, în condițiile legii;

e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate private sau cu operatorii economici;

f) editarea și difuzarea unor publicații cu caracter medical;

g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terți;

h) servicii de asistență medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacienților;

i) contracte de cercetare și alte surse;

j) alte surse, conform legii.

Capitolul VIII Dispoziții finale

Articolul 84

(1)

Toate categoriile de personal din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au obligația respectării regulamentului de organizare și funcționare.

(2)

Toate secțiile/laboratoarele/serviciile/compartimentele au obligația elaborării și respectării procedurilor operaționale specifice activităților desfășurate în cadrul spitalului.

(3)

Prezentul regulament de organizare și funcționare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, precum și orice modificare vor fi aduse la cunoștința tuturor salariaților pe bază de semnătură, după aprobarea acestora prin ordin de ministru.

Articolul 85

Modificarea regulamentului de organizare și funcționare se face cu avizul consiliului de administrație și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.