Decizia nr. 873/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 51/1995 7 iunie 1995 (prevederi anume) pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Alin-Ion Armega în Dosarul nr. 5.853/325/2011 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului nr. 450D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Arată că nu se încalcă principiul egalității în fața legii și autorităților publice, întrucât toate persoanele care au încheiat un contract de asistență juridică cu un avocat care intră sub incidența textului de lege criticat se află în situația de a nu putea beneficia de serviciile acestuia. Menționează faptul că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră dreptul la un avocat ales, dar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul statelor de a reglementa modul în care această alegere urmează să fie făcută. Totodată, precizează că instanța de la Strasbourg a statuat că este normal ca exercitarea profesiei de avocat să fie supusă anumitor reguli și condiții, exemplificând prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Bota împotriva României. Arată că, din această perspectivă, incompatibilitatea cuprinsă în prevederile
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995
se înscrie în limitele de apreciere care aparțin statului. În ce privește critica prin raportare la prevederile art. 41 din Constituție ca urmare a pretinsei limitări a dreptului la muncă al avocatului, consideră că nu poate fi primită, întrucât autorul excepției nu poate justifica un interes în invocarea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.853/325/2011, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Alin-Ion Armega, inculpat într-o cauză penală în care s-a ridicat problema dreptului avocatului acestuia de a pune concluzii, având în vedere dispoziția legală criticată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat restrânge, în egală măsură, libertatea părții de a-și alege avocatul și dreptul acestuia din urmă de a asista și reprezenta persoanele fizice și juridice în fața tuturor instanțelor, autorităților și instituțiilor. Autorul excepției precizează, în acest sens, că, de vreme ce avocatului cu care a încheiat contractul de asistență juridică îi este interzis dreptul de a pleda în fața Curți de Apel Timișoara, se încalcă dreptul său la apărare, în calitate de client al acestuia, deoarece alegerea acelui avocat i-a fost dictată de vechimea și experiența profesională, precum și de încrederea pe care i-a inspirat-o. Arată că aceste prevederi privează partea de a beneficia de serviciile aceluiași apărător în toate cele trei grade de jurisdicție. Susține, totodată, că sunt îngrădite dreptul la muncă al avocatului și libertatea de a alege locul de muncă, prin "loc de muncă" înțelegându-se, în cazul avocatului, nu numai sediul de exercitare a profesiei, ci, în principal, instanțele sau autoritățile publice în fața cărora poate asista sau reprezenta părțile. De asemenea, susține că interdicția prevăzută de textul de lege criticat nu se justifică, în condițiile art. 53 din Constituție.
Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, întrucât dreptul la apărare al justițiabilului și dreptul la muncă al avocatului nu sunt drepturi absolute, iar dispoziția contestată nu suprimă și nici nu atinge aceste drepturi în substanța lor. Interdicția în cauză urmărește un interes general, acela de a asigura obiectivitatea și imparțialitatea justiției mai presus de orice bănuială posibilă. Precizează că avocatul vizat de norma criticată poate să își exercite activitatea prin prisma tuturor prerogativelor sale conferite de lege, cu excepția justificată cuprinsă în textul de lege criticat.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional, interdicția instituită reflectând grija legiuitorului de a asigura un act de justiție imparțial și obiectiv. Totodată, soluția legislativă criticată reprezintă o garanție legală stabilită în scopul ocrotirii tuturor participanților la realizarea justiției. Arată că avocatura este un serviciu public al cărui specific impune necesitatea reglementării prin lege a unor condiții de exercitare a acestei profesii.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: "Avocații - foști judecători nu pot pune concluzii la instanțele unde au funcționat, iar foștii procurori și cadrele de poliție nu pot acorda asistență juridică la unitatea de urmărire penală la care și-au desfășurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcției respective."
Din motivarea excepției de neconstituționalitate se observă că autorul acesteia critică doar prima teză din textul de lege menționat, referitoare la interdicția impusă avocaților care au fost judecători de a pune concluzii la instanțele unde au funcționat, timp de 5 ani de la încetarea acestei funcții.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, sunt încălcate următoarele dispoziții din Constituție : art. 16 alin. (1) care statuează principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Invocă, de asemenea, și acte ale unor organisme internaționale, și anume: Directiva Consiliului 77/249/CEE din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 78 din 26 martie 1977, Recomandarea R (2000)21 din 25 octombrie 2000 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei către statele membre privind libertatea exercitării profesiei de avocat, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru următoarele motive:
1. Autorul excepției susține că dreptul său la apărare este nesocotit prin aceea că avocatul pe care l-a angajat pentru a-l apăra nu poate, ca urmare a interdicției prevăzute de textul de lege criticat, să îl reprezinte în fața unei anumite instanțe din țară, mai exact în fața acelei instanțe la care a funcționat ca judecător anterior admiterii sale în profesia de avocat.
Prin
Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012, ținând cont de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție care garantează dreptul părților dintr-un proces de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, Curtea a observat că dreptul la un avocat ales conferă dreptului la apărare plenitudinea atributelor exercitării sale, adică inclusiv dreptul justițiabilului de a-și alege acel avocat față de care are certitudinea că îi va apăra în mod corespunzător interesele legitime.
Din această perspectivă, prevederile
art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995
care interzic avocaților care au fost judecători să pună concluzii la instanțele unde au funcționat, timp de 5 ani de la încetarea acestei funcții, operează o restrângere a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Legea fundamentală. Curtea urmează să analizeze în ce măsură această limitare îndeplinește condițiile în care art. 53 din Constituție permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Totodată, textul constituțional dispune că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Având în vedere că restrângerea este realizată printr-un text de lege, anume chiar cel criticat în cauza de față, este evident că este îndeplinită prima condiție, potrivit căreia restrângerea se poate face numai printr-o lege.
Articolul 53
alin. (1) din Constituție enumeră limitativ situațiile în care este posibilă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Similar celor reținute prin
Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , mai sus citată, Curtea observă că, în cauza de față, imperativul apărării "drepturilor și a libertăților cetățenilor", cu referire la dreptul la un proces echitabil, este cel care justifică restrângerea exercițiului dreptului la apărare. Aceasta, deoarece art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică, în mod necesar, printre altele, judecarea procesului de către o instanță imparțială. Or, în lipsa interdicției instituite de textul de lege criticat, ar putea exista suspiciunea știrbirii acestui atribut, ca urmare a posibilelor influențe pe care avocatul care a activat ca judecător în cadrul instanței respective le-ar putea exercita asupra foștilor săi colegi, în virtutea relațiilor ce se pot stabili în cadrul unei colectivități între membrii acesteia.
În continuare, Curtea observă că restrângerea dreptului la apărare în situația examinată este, fără îndoială, necesară într-o societate democratică în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, prin intermediul unei instanțe care se bucură de imparțialitate, astfel cum această caracteristică a fost mai sus circumstanțiată.
În ceea ce privește condiția impusă de art. 53 alin. (2) din Constituție în sensul că restrângerea dreptului să fie proporțională cu situația care a determinat-o, Curtea urmează să analizeze, astfel cum s-a arătat și prin
Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , în ce măsură există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul la apărare și interesul public protejat prin această limitare. În cauza de față, Curtea constată că interdicția cuprinsă în textul de lege criticat își găsește o justificare rezonabilă prin raportare la interesul apărat, respectiv menținerea prezumției de imparțialitate a instanței. De altfel, Curtea observă că interdicția are caracter temporar și o durată rezonabilă, după trecerea unui interval de 5 ani avocatului respectiv fiindu-i permis să pună concluzii în fața instanței în cadrul căreia a activat ca judecător.
Cu privire la condiția prevăzută de textul art. 53 din Constituție potrivit căreia măsura trebuie să fie "aplicată în mod nediscriminatoriu", Curtea constată că restricționarea dreptului de a pune concluzii vizează toți avocații aflați în ipoteza normei criticate, afectându-i în mod egal pe toți cei aflați în această situație.
Prin urmare, din toate acestea rezultă că dispozițiile
art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995
nu aduce atingere substanței dreptului la apărare prevăzut de dispozițiile art. 24 din Constituție.
În același sens, Curtea observă că, de vreme ce avocatul asupra căruia poartă interdicția cuprinsă în textul de lege criticat știa că evoluția procesuală a cauzei în care este angajat presupune asigurarea reprezentării în fața instanței la care legea nu îi permite să pună concluzii pe o perioadă limitată în timp, respectiv 5 ani de la încetarea funcției, acesta ar fi trebuit să acționeze cu simț etic, potrivit normelor deontologice ale profesiei, și să îi comunice clientului său riscul de a intra sub incidența textului de lege criticat în ce privește etapa procesuală desfășurată în fața instanței respective și să îl îndrume, cu bună-credință, spre soluția angajării unui alt avocat, fie încă de la început, fie doar pentru acea etapă procesuală.
Consecutiv, la momentul la care a încheiat contractul de asistență juridică cu avocatul aflat în postura vizată de prevederile
art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 , autorul excepției ar fi trebuit să fie conștient de faptul că, o dată ajuns în fața acelei instanțe, acesta nu va mai putea să îi asigure în mod plenar dreptul la apărare. Or, într-o astfel de situație, nimic nu îl împiedică să își aleagă un alt avocat cu drept de a pune concluzii în fața acelei instanțe, având în vedere că pe tabloul avocaților din România figurează un număr suficient de mare de avocați cu drept de a pleda la toate instanțele și care au experiența necesară pentru a asigura în mod eficient și profesionist apărarea în fața oricărei instanțe din sistemul judecătoresc național. Nici relația de încredere existentă între client și avocat, pe care o invocă autorul excepției, nu justifică persistența acestuia în ideea de a fi asistat de avocatul asupra căruia poartă interdicția criticată. Așadar, preferința exclusivă și inflexibilă pentru un anumit avocat, corelată cu refuzul posibilității de a face o altă alegere, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în componenta sa referitoare la dreptul de a-și alege avocatul.
Este adevărat că art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, printre altele, că orice acuzat are dreptul "să fie asistat de un apărător ales de el". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut însă că textul convențional menționat nu precizează condițiile de exercitare a dreptului fiecărui acuzat de a se apăra prin avocat, lăsând statelor contractante alegerea mijloacelor corespunzătoare ce permit realizarea sa efectivă, Curtea de la Strasbourg urmând să examineze dacă aceste mijloace sunt compatibile cu exigențele unui proces echitabil (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunțată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveției, paragraful 38).
2. Critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituție, care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, nu poate fi analizată de Curte, fiind formulată de o persoană care nu poate justifica un interes în acest sens. Prin
Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , în soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de clientul unui avocat care, ca urmare a relației sale de rudenie cu un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, intra sub incidența
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 , Curtea a statuat că autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze un interes personal în contestarea constituționalității unui text de lege. În mod analog, în cauza de față Curtea constată că, din perspectiva nesocotirii dreptului la muncă și la exercitarea liberă a profesiei, autorul prezentei excepții, inculpat într-o cauză penală, nu poate invoca excepția în interesul avocatului său.
3. Curtea observă că și legislațiile altor state instituie interdicții similare celei cuprinse în
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 . Astfel, de exemplu, în Italia,
art. 26 alin. 3 din Decretul-lege regal nr. 1.578 din 27 noiembrie 1933 , cu modificările și completările ulterioare, prevede că "cei care au fost magistrați în sistemul judiciar nu pot să exercite timp de doi ani profesia de avocat în fața autorităților judiciare la care și-au desfășurat activitatea în ultimii trei ani [anteriori intrării în profesia de avocat]". De asemenea, în Ungaria, art. 7 din Legea nr. XI/1998 privind profesia de avocat stabilește că "Avocatul nu poate pleda timp de 2 ani la instanța, parchetul sau autoritatea investigatoare la care a activat ca judecător, procuror sau agent de investigații anterior intrării sale în baroul de avocați."
4. În fine, Curtea observă că nu pot fi avute în vedere, mutatis mutandis, considerentele
Deciziei nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , întrucât, în cazul prevederilor
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 , care au fost examinate cu acel prilej, interdicția pentru avocat era absolută, textul de lege analizat stabilind că profesia de avocat nu poate fi exercitată la o anumită instanță, respectiv la instanțele, precum și la parchetele de pe lângă acestea, inclusiv la Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde soțul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de judecător sau procuror. Dispozițiile
art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995
interzic avocatului fost judecător doar dreptul de a pune concluzii în fața instanței la care a funcționat ca judecător anterior intrării în profesia de avocat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Alin-Ion Armega în Dosarul nr. 5.853/325/2011 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.